ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 194/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat art. 6, art. 1203, art. 1268, art. 1269, art. 1270, art. 1516, art. 1527, art. 2080, art. 2087, art. 2089, art. 2091 și art. 2094 C. civ.

Prin sentința arbitrală nr. 72 din 19.11.2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea introdusă de reclamantă și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 829.541,89 RON cu titlul de comision și 49.263,28 RON cheltuieli arbitrale.

Totodată, a fost respinsă cererea privind plata sumelor de 14.655,68 RON și 10.923,08 RON, cu titlu de venit minim garantat.

Prin sentința civilă nr. 82/2021 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acțiunea în anulare formulată de pârâtă ca neîntemeiată și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că hotărârea primei instanțe nu este motivată.

Potrivit recurentei, instanța nu a analizat argumentele pârâtei privind motivul de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Recurenta susține că în cuprinsul acțiunii în anulare a criticat lipsa motivării hotărârii arbitrale în orice modalitate, atât sub aspectul calificării convenției ca fiind contract de adeziune, cât și ca având caracterul unui contract negociat.

În aprecierea recurentei-pârâte motivul de nelegalitate nu este unul pur subiectiv, care tinde la o reanalizare a fondului, dimpotrivă, sentința arbitrală nu cuprinde niciuna din tezele opuse în apărare, referitoare la caracterul contractului, negociat sau de adeziune, acest aspect fiind neanalizat.

Astfel, recurenta consideră că deoarece instanța nu a efectuat o analiză temeinică a motivului de nulitate a hotărârii arbitrale, însăși sentința recurată nu a beneficiat de o motivare adecvată.

De asemenea, recurenta susține că prin raportare la motivul de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., instanța a făcut aprecieri de natură subiectivă asupra temeiurilor de fapt și de drept invocate prin acțiunea în anulare, fără însă să analizeze temeinic argumentele invocate.

Potrivit recurentei-pârâte faptul că instanța a considerat că tribunalul arbitral a avut un raționament juridic coerent, fără însă a arăta în concret ce a vizat acest raționament, dovedește că sentința recurată nu este motivată.

Prima instanță a reținut în mod greșit că argumentele pârâtei ar ascunde în realitate nemulțumiri legate de modalitatea în care tribunalul arbitral a interpretat în concret clauzele convenției încheiate între părți.

În realitate, pârâta a arătat pe larg în acțiunea în anulare formulată că principalele critici la adresa hotărârii arbitrale vizează lipsa aplicării legale a prevederilor referitoare la regulile de interpretare, tribunalul arbitral nesocotind succesiunea reglementată a regulilor de interpretare enunțate în C. civ.

În continuare, recurenta-pârâtă susține că normele de drept material ce au fost ignorate sunt prevederile art. 14, art. 15, art. 1170, art. 1266, art. 1268, art. 1270 și art. 1272 C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază că prima instanță, prin considerentele reținute, a procedat la aplicarea greșită a normelor de drept material, considerând că aplicarea sau nu a regulilor de interpretare și a condiției de exercitare a drepturilor și obligațiilor cu bună-credință reprezintă un atribut lăsat la aprecierea tribunalului arbitral și nu o normă imperativă, a cărei încălcare determină implicit și încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri.

Din prevederile art. 1270 și 1272 C. civ., precum și din doctrină, drepturile și obligațiile contractuale ale părților trebuie analizate nu doar din perspectiva clauzelor expres stipulate, ci și din perspectiva obligațiilor implicite ale acestora, în acord cu voința reală a părților.

În continuare, recurenta-pârâtă a invocat regulile de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266 și 1268 C. civ. și a invocat jurisprudență, prin care susține că în cazul exercitării unor căi extraordinare de atac în baza unor motive de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, instanța supremă a reținut că modalitatea în care instanțele de fond au apreciat convenția legal încheiată între părți și principiul pacta sunt servanda, constituie motive solide pentru a critica legalitatea unei hotărâri.

Astfel, în cadrul acțiunii în anulare, instanța era chemată să verifice dacă sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea acestor dispoziții legale imperative care conturează atât principiul forței obligatorii a contractului, cât si regulile stabilite de lege pentru interpretarea acestuia.

Recurenta-pârâtă consideră că algoritmul de calcul al comisionului perceput potrivit contractului nu a fost modificat, această metodă de calcul agreată de părți fiind utilizată încă de la momentul semnării convenției, respectiv menținută pe întreaga durata de valabilitate a acesteia, atât anterior anului 2018, cât și în perioadă ulterioară Actelor Adiționale.

Procedând la interpretarea convenției într-o modalitate denaturată, străină de voința reală a părților, tribunalul arbitral nu a dat eficiență principiului forței obligatorii a contractului, respectiv regulii potrivit căreia acesta nu obligă doar la ceea ce este expres stipulat, ci și la toate urmările pe care practicile, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului.

Prin urmare, susține recurenta pârâtă că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii privind forța obligatorie a contractului și de interpretare a convenției părților prevăzute la art. 1266, art. 1266, art. 1270, respectiv art. 1272 din C. civ., ignorând atât voința reală a părților cu privire la remunerarea reclamantei, cât și practica statornicită între ele în această privință.

Potrivit recurentei, instanța, învestită cu aceste critici, în loc să verifice dacă, în concret, tribunalul arbitral s-a raportat la voința reală a părților, respectiv la uzanțele conturate între acestea, a preferat să rețină că reprezintă simple nemulțumiri legate de interpretarea înțelegerii părților.

Procedând astfel, instanța a interpretat și aplicat greșit normele de drept material care presupun ca, pentru ca o hotărâre să fie legală, instanța să se raporteze la regulile de interpretare a contactului, precum și la forța obligatorie a contractului prin prisma voinței reale a părților, astfel cum a fost conturată de uzanțe.

La 13.09.2021 intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și, totodată, recurs incident împotriva aceleiași sentințe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de plată a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, aceleiași instanțe.

Potrivit recurentei-reclamante, soluția instanței de cenzurare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat nu a fost motivată. Aceasta susține că nu critică modalitatea în care instanța s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, ci lipsa motivării în acord cu dispozițiile art. 425 Cod procedură civilă.

Recurenta-reclamantă consideră că simpla afirmație privind complexitatea redusă a cauzei nu reprezintă o motivare a soluției de reducere a onorariului avocațial.

Prin urmare, susține recurenta că formularea simplistă a redactării întâmpinării, care a avut 15 file și alte 132 de file reprezentând jurisprudență, fără a se ține seama și de redactarea concluziilor scrise care au avut 12 file și despre care instanța nu menționează și prezența la două termene, care impun pregătirea prealabilă a unui dosar cu sute de file, nu justifică soluția pronunțată și nu reflectă o analiză concretă a particularităților cauzei, ceea ce conduce la imposibilitatea de verificare a raționamentului logico-juridic al instanței de fond la pronunțarea soluției de cenzurare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a fost obligată să își asigure apărarea într-un litigiu promovat abuziv, împotriva unei sentințe în mod evident legală și temeinică, iar activitatea avocatului a presupus parcurgerea unei acțiuni în anulare de 42 de file, analizarea înscrisurilor atașate acțiunii în anulare totalizând 160 de file, redactarea întâmpinării prin care a combătut fiecare argument juridic regăsit în acțiunea în anulare având 15 pagini și alte 132 de file de jurisprudență, studierea răspunsului la întâmpinare, redactarea concluziilor scrise în cuprinsul cărora a extras esența contra-argumentelor împotriva solicitărilor din acțiunea în anulare, din răspunsul la întâmpinare și a celor expuse în ședință publică și reprezentarea la cele două termene de judecată.

Toate aceste aspecte care determină în concret complexitatea cauzei, dar și circumstanțele cauzei, criterii cumulative, nu sunt analizate de către instanța de fond, care a lăsat nemotivată soluția de reducere a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Așadar, pentru a oferi o motivare adecvată cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., adică o motivare efectivă, reală, concretă, instanța trebuia să analizeze particularitățile speței, să prezinte raționamentul logico-juridic în baza căruia a pronunțat soluția din dispozitiv, să descrie în concret care sunt motivele pentru care apreciază că prezenta cauză prezintă un grad de complexitate redus, și nu să se limiteze la o unică frază, formulată în mod simplist și general, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii sub acest aspect.

La 21 octombrie 2021, recurenta-pârâtă pârâta B. S.R.L.a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat, iar, la 12 noiembrie 2021, recurenta-reclamantă A. S.R.L., a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare, ca neîntemeiate, și admiterea recursului incident.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recursul formulat de pârâta B. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., este nefondat.

Criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii curții de apel subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Potrivit recurentei, curtea de apel nu a analizat argumentele pârâtei privind lipsa motivării hotărârii tribunalului arbitral sub aspectul calificării naturii convenției, circumscrise motivului de nulitate a sentinței arbitrale prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Verificând hotărârea recurată se constată că instanța a reținut că hotărârea arbitrală este motivată, argumentând că din considerentele acesteia rezultă în mod clar expunerea raționamentelor logico-juridice privind chestiunile deduse judecății corelate cu soluția din dispozitiv.

Totodată, instanța a reținut că nemulțumirea recurentei-pârâte vizează în realitate calificarea convenției, însă lipsa considerentelor privind natura convenției în sensul solicitat de aceasta relevă faptul că tribunalul arbitral nu a reținut apărările pârâtei.

Motivarea unei hotărâri reprezintă un silogism juridic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, nefiind imperativ un răspuns la toate argumentele aduse de parte, ci prezentarea argumentelor fundamentale susceptibile să sprijine soluția.

Or, tribunalul arbitral a apreciat că prevederile contractuale privind modalitatea de calcul a comisionului erau clare, fiind stipulat explicit faptul că stabilirea comisionului se face pe baza numărului de litri vânduți, fără a fi prevăzută vreo pondere a fiecărui tip de carburant din totalul carburantului vândut și a înlăturat justificat apărările pârâtei privind interpretarea convenției deduse judecății.

În continuare, recurenta-pârâtă susține că hotărârea recurată nu este motivată nici din perspectiva respingerii motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât deși instanța a considerat că tribunalul arbitral a avut un raționament juridic coerent, nu a arătat în concret ce a vizat acest raționament.

Analizând hotărârea recurată, se constată că instanța a reținut că interpretarea clauzelor contractuale reprezintă o chestiune de fond ce nu se poate încadra în motivul de anulare a hotărârii arbitrale invocat, iar faptul că tribunalul arbitral a stabilit un alt înțeles al clauzelor decât cel afirmat de recurenta-pârâtă nu reprezintă o încălcare a principiului pacta sunt servanda.

De asemenea, referitor la buna sau reaua-credință a părților în derularea raporturilor contractuale, curtea de apel a reținut că reprezintă un aspect de fapt ce nu se încadrează în motivul de nulitate invocat, de strictă interpretare.

Prin urmare, motivarea curții de apel conține argumentele pentru care s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, răspunde criticilor din acțiunea în anulare și apărărilor formulate în cauză și este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei nemotivări a hotărârii recurate, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă.

În acest context, împrejurarea că recurenta-pârâtă nu este de acord cu considerentele instanței de apel, nu echivalează cu incidența unei nemotivări a hotărârii și nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziții legale va fi respinsă ca nefondată.

Criticile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită a normelor de drept material în analiza motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., nu sunt fondate.

În susținerea motivului de casare, recurenta critică hotărârea tribunalului arbitral sub aspectul încălcării regulilor privind interpretarea convenției, a principiului pacta sunt servanda și a bunei-credințe în exercitarea drepturilor și obligațiilor din contract.

Înalta Curte constată că aceste critici nu vizează în mod direct hotărârea recurată, fiind relevate, în realitate, încălcări ale normelor de drept material ale tribunalului arbitral, deși prin calea extraordinară de atac a recursului hotărârea curții de apel este supusă controlului judiciar și nu cea a instanței arbitrale, potrivit art. 483 alin. (1) Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit curtea de apel a constatat că nu este incident motivul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât normele care reglementează interpretarea convenției, principiul pacta sunt servanda și buna-credință în exercitarea drepturilor si obligațiilor din contract, sunt imperative.

Dispozițiile art. 1270 C. civ. reglementează principiul forței obligatorii a actului juridic și irevocabilitatea efectelor acestuia, fundamentate pe necesitatea asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice.

De asemenea, prevederile art. 1266, art. 1268 și art. 1272 C. civ. privind regulile de interpretare a convenției au rolul de a suplini sau interpreta voința insuficient exprimată sau neexprimată a părților dintr-o convenție.

Normele dispozitive au rolul de a suplini voința părților, astfel că prevederile evocate nu sunt norme imperative pentru a se putea reține incidența motivului de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Criticile recurentei nu se încadrează în limitele judecății acțiunii în anulare, întrucât deși formal se invocă greșita soluționare a cauzei prin prisma motivului de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) Cod procedură civilă, se încearcă repunerea în discuție a modalității în care au fost analizate în fond raporturile dintre părți, precum și probatoriile administrate de către tribunalul arbitral, precum și a dezlegărilor date problemelor de fapt și de drept de către instanța arbitrală.

Or, sentința pronunțată de prima instanță este legală, fiind analizate criticile formulate prin acțiunea în anulare, acestea fiind înlăturate motivat, raportat atât la specificul acțiunii în anulare cât și la dezlegările și probatoriile administrate de instanța arbitrală.

Chiar dacă recurenta este nemulțumită de motivarea instanței arbitrale nu are deschisă acțiunea în anulare, în sensul motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în condițiile în care instanța arbitrală a procedat la interpretarea voinței părților și la stabilirea răspunderii contractuale, neîncadrându-se în ipoteza încălcării "ordinii publice" ori a dispozițiilor imperative ale legii.

Raporturile contractuale dintre părți fiind guvernate de principiul libertății de voință vizează raporturi de drept privat, de la care părțile pot deroga. Prin urmare, respectarea și interpretarea greșită a prevederilor contractuale coroborate cu dispozițiile incidente în materie, pe care le menționează recurenta, nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică ori a dispozițiilor imperative ale legii.

Dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepțiunea restrânsă a noțiunii de lege imperativă, în înțelesul de sumă a unor reguli de conduită, cu caracter general, obligatoriu și impersonal, care stabilesc conduita subiecților de drept în cadrul raporturilor juridice civile. Legea imperativă, în acest context, se deosebește de legea părților care, deși trasează o conduită inderogabilă pentru părți, se rezumă la efectele contractului, adică la obligația părților de a se conforma acestuia.

Totodată, curtea de apel a reținut în mod corect că și motivele din acțiunea în anulare privind buna-credință reglementată de art. 14, art. 15 și art. 1170 C. civ. vizează aspecte de fapt care nu se pot încadra în dispozițiile art. 608 C. proc. civ., de strictă interpretare.

Modalitatea în care instanța arbitrală a stabilit situația de fapt și a apreciat probele administrate în cauză evaluând buna-credință în exercitarea drepturilor și obligațiilor contractuale sunt aspecte ce țin de fondul litigiului arbitral și nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare, întrucât s-ar transforma într-o cale de atac devolutivă, prin care s-ar putea rejudeca în fond litigiul arbitral.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 82/2021 din 12 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Critica recurentei-reclamante privind nemotivarea soluției de cenzurare a cheltuielilor de judecată, întrucât curtea de apel nu a analizat complexitatea și circumstanțele cauzei, criterii cumulative, pentru a putea dispune reducerea onorariului de avocat, este nefondată.

Verificând considerentele hotărârii recurate se constată că instanța a dispus în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat și având în vedere complexitatea redusă a cauzei și activitatea desfășurată din partea avocatului privind redactarea întâmpinării și prezența la două termene de judecată, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că se impune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Prin urmare, se constată că instanța a prezentat atât temeiul, cât și motivele pentru care a apreciat că se impune reducerea onorariului de avocat, expunând în mod clar rațiunea măsurii dispuse.

Astfel, motivarea curții de apel este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, nefiind cazul unei nemotivări a hotărârii recurate, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, astfel încât, va fi respins ca nefondat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă, "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, respectiv factura fiscală nr. x din 144 septembrie 2021 emisă de Cabinet Avocat C. în cuantum de 8.699,91 RON și dovada achitării acesteia, respectiv extrasul din 20 septembrie 2021 emis de D. S.A..

Totodată, recurenta reclamantă a depus și contractul de asistență juridică nr. x/2021, care la articolul II prevede că onorariul pentru combaterea recursului principal este în cuantum de 1000 Euro plus TVA, iar pentru susținerea recursului incident este de 500 Euro plus TVA, ultima sumă menționată neputând fi acordată urmare a respingerii recursului incident.

Înalta Curte constată culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului principal și în raport cu solicitarea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată în combaterea acestei căi extraordinare de atac, urmează să fie admisă în parte cererea, în sensul obligării recurentei-pârâte la plata contravalorii în RON a sumei de 1000 Euro, la cursul de la data emiterii facturii, respectiv a sumei de 4.874 RON plus TVA, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 82/2021 din 12 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. să plătescă recurentei-reclamante A. S.R.L. suma de 4.874 RON plus TVA, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.