ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal sub numărul unic de dosar x/3/2021, reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (M.L.P.D.A.), în contradictoriu cu pârâta Asociația X. (X.), a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.411.943,47 lei.

Prin încheierea din 1 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/3/2021, Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Secției a VI-a Civilă, reținând, în esență, că sunt incidente speței de față prevederile art. 53 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 101/2016 și ale art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 26 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2012*, a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului.

Prin sentința civilă nr. 128 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2/2021, s-a stabilit în favoarea Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în contradictoriu cu pârâta Asociația X., reținându-se în esență, incidența art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

Pe rolul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, cauza a fost reînregistrată la 13 decembrie 2021 sub număr de dosar x/3/2021*.

Prin sentința civilă nr. 588/2022 din 28 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/3/2021*, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în contradictoriu cu pârâta Asociația X.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (succesor în drepturi al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) a declarat recurs, iar pârâta Asociația X. a formulat recurs incident.

Prin decizia civilă nr. 129R din 29 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/3/2021*, au fost admise excepțiile invocate din oficiu și, în consecință, a fost respins ca inadmisibil, recursul principal formulat de recurentul-reclamant Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (succesor în drepturi al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), împotriva sentinței civile nr. 588 din 28 martie 2022 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021*, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația X.; s-a constatat ca rămas fără efect recursul incident formulat de recurenta-pârâtă Asociația X. împotriva aceleiași sentinței și s-a dispus comunicarea prezentei decizii către părți, cu mențiunea că, în temeiul art. 457 alin. (3) C. proc. civ., au dreptul de a formula apel în termen de 10 zile de la data respectivei comunicări.

Atât reclamantul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cât și pârâta Asociația X. au formulat cereri de apel împotriva sentinței civile nr. 588 din 28 martie 2022 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021*.

Reclamantul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile menționate, în sensul admiterii acțiunii introductive.

Pârâta Asociația X. a solicitat admiterea apelului, cu consecința admiterii cererii reconvenționale cu obligarea paratului la plata sumei de 501.158 lei, indexate cu rata inflației și la plata dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 995 din 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a fost respins apelul reclamantului-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația X., împotriva sentinței civile nr. 588 din 28 martie 2022 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021*, ca nefondat.

A fost admis apelul pârâtei-reclamante Asociația X., în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței civile nr. 588 din 28 martie 2022 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021*.

A fost anulată sentința în parte și a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererii reconvenționale primei instanțe.

Prin cererea înregistrată la 2 august 2024, apelanta-pârâtă Asociația X. a formulat cerere de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 995 din 21 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2/2024, prin care a solicitat, în temeiul art. 442 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei anterior menționate în sensul indicării hotărârii ca fiind definitivă, în loc de calea de atac a recursului în 30 de zile de la comunicare.

Prin încheierea din 6 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2/2024, a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 995 din 21 iunie 2024.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 995 din 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2/2024.

Intimata-pârâtă Asociația X. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: „De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”.

Se impune precizarea faptului că unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Înalta Curte reține în acest sens că principiul autorității de lucru judecat interzice readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, împiedicând reanalizarea pe fond a acestora.

Astfel, nu poate fi ignorată existența autorității de lucru judecat prin raportare la decizia civilă, definitivă, nr. 129R din 29 martie 2024 pronunțată de Curtea de apel București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021*, cu privire la declararea căii de atac inițiale ca recurs, care a fost declarat ca inadmisibil și s-a stabilit că este apel, dată fiind incidența dispozițiilor Legii nr. 101/2016.

În considerentele deciziei civile nr. 129R din 29 martie 2024, pronunțată de Curtea de apel București – Secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/3/2021*, s-a reținut cu caracter definitiv că, în speță, sunt aplicabile prevederile legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Aceasta, deoarece cererea de chemare în judecată, care a fost înregistrată la data de 13 ianuarie 2021 (adică după ce a intrat în vigoare Legea nr. 101/2016), pune în discuție/decurge din executarea unui contract administrativ încheiat între părțile litigante.

Este vorba despre acordul de parteneriat nr. 34985/15.03.2017 (filele 111-114 vol. I - dosar tribunal nr. x/3/2021), care a fost încheiat între Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (al cărui succesor este recurentul principal Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) și recurenta incident pârâtă Asociația X.; în executarea acestui acord a fost plătită suma de 1.411.943,47 lei, ce face obiectul cererii de restituire formulate pe cererea de chemare în judecată antereferită, ca urmare a emiterii de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a declarației unilaterale de reziliere a acordului de parteneriat.

Faptul că, în cauză, „contractul” încheiat între părțile litigante este „unul administrativ”, întrucât „învestirea instanței s-a realizat nu cu o acțiune în anularea contractului ci una în pretenții ca urmare a rezilierii” și „dată fiind cauza cererii de chemare în judecată”, a fost reținut și în considerentele sentinței nr.128 din 23 noiembrie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2/2021 de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă, considerente care au fundamentat soluția adoptată prin această hotărâre definitivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (13 ianuarie 2021), conform art. 24 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.

Potrivit art. 53 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. 114/2020: „Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.”.

Conform art. 55 alin. (3 ind. 1) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. 114/2020, „Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1 ind.1) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.”.

Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stipulează că: „Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol: „Hotărârile prevăzute la alin. 1 devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.”.

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (1 ind.1) raportat la art. 55 alin. (3 ind. 1) din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentința primei instanțe putea fi atacată numai cu apel.

În cauză, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii recurate conține mențiunea greșită „cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…).”, întrucât acțiunea reclamanților a fost introdusă la 13 ianuarie 2021, dată la care dispozițiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispozițiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.

Menționarea în dispozitivul deciziei recurate a căii de atac a recursului nu este de natură să confere recurentei dreptul de a ataca hotărârea, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum și principiul constituțional al egalității în fața legii.

Înalta Curte subliniază că instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. 2 teza finală din același cod, coroborat cu art. 55 alin. (3 ind. 1) și art. 53 alin. (1 ind. 1) din Legea nr. 101/2016.

Se impune precizarea faptului că excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară excepției excepției nulității recursului, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva deciziei civile nr. 995 din 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant MINISTERUL INVESTIȚIILOR și PROIECTELOR EUROPENE împotriva deciziei civile nr. 995 din 21 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2025.