ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2022

HOTĂRÂRE

30.03.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 748/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 2 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.620.241,07 RON, reprezentând contribuție nerambursabilă conform contractului de finanțare nr. x din 31 martie 2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 463.658,12 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 2.620.241,07 RON, achitată de către reclamantă, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtului la plata acelorași sume în temeiul art. 1345 C. civ. ce reglementează îmbogățirea fără justă cauză, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de la 7 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a invocat excepția necompetenței materiale raportat la dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 1821 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În esență, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a reținut că cererea de chemare în judecată are ca obiect executarea contractului de finanțare nr. x din 31 martie 2009 încheiat între reclamanta A. S.A., în calitate de beneficiar și Ministerul Mediului, al cărei succesor în drepturi este Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management. A mai reținut că acest contract are natura juridică a unui act administrativ asimilat, întrucât are ca obiect prestarea unui serviciu public, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004, reclamanta învestind instanța de judecată cu o cerere care decurge din executarea unui contract administrativ. Față de dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 111 C. proc. civ., instanța a apreciat că soluționarea litigiului este de competența Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2021.

La termenul de la 4 martie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a invocat excepția de necompetență materială, iar reclamanta a invocat excepția necompetenței funcționale, apreciind că este competentă secția a II-a a Tribunalului București.

Prin încheierea din 4 martie 2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București și a respins ca rămasă fără obiect excepția necompetenței funcționale a secției a VI-a a Tribunalului București, invocată de reclamantă. A constatat ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și a suspendat din oficiu judecarea cauzei.

În esență, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a reținut că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar are ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 3.083.899,19 RON din care 2.620.241,07 RON reprezentând contribuție nerambursabilă conform contractului de finanțare nr. x/31.03.2009 și suma de 463.658,12 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare și că acest contract are natura juridică a unui act administrativ asimilat.

Tribunalul a apreciat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată și față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține Curții de Apel București întrucât actul administrativ ce face obiectul cauzei, respectiv contractul de finanțare nr. x din 31 martie 2009, a fost încheiat de reclamantă cu Ministerul Mediului, autoritate publică centrală, astfel cum este definită această sintagmă de art. 2 alin. (1) din Codul administrativ potrivit căruia "Autoritățile administrației publice centrale sunt: Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autoritățile administrative autonome".

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele învestite, respectiv Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Pentru a stabili competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect executarea contractului de finanțare nr. x din 31 martie 2009 încheiat între reclamanta A. S.A., în calitate de beneficiar și Ministerul Mediului, al cărei succesor în drepturi este Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management. Astfel reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata contribuției nerambursabile, determinat de faptul că aceasta a fost obligată prin hotărâri judecătorești definitive să achite subcontractorilor implicați în proiect anumite sume de bani.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamantă, Înalta Curte reține că acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel București este o acțiune prin care se solicită plata unei sume de bani, cu dobânzile legale aferente, în temeiul unui contract administrativ, situație în care sunt incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din analiza prevederilor legale mai sus menționate rezultă că legiuitorul a înțeles să departajeze litigiile ce presupun un anume grad de specializare în analiza și soluționarea respectivelor cauze de cele care pot fi rezolvate și de alte secții sau completuri specializate, nepresupunând o problematică juridică diferită, sens în care, în urma modificării art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, au fost incluse în sfera de competență a instanțelor civile și litigiile ce provin din executarea contractelor administrative. În speță, pretențiile formulate de reclamantă nu implică analiza unor aspecte premergătoare încheierii contractului sau legate de validitatea sa, ci a unora legate de îndeplinirea obligațiilor de plată ale pârâtului, chestiune care intră în sfera de competență a instanței civile deoarece ține de executarea contractului cu caracter administrativ.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și, față de valoarea capătului principal al cererii de chemare în judecată, respectiv 2.620.241,07 RON, constată că este competent în soluționarea cauzei tribunalul.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.