ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 127/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 127/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 80/R din 11 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2004/a12, Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă a respins recursurile declarate de recurenții-contestatori DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE și de A împotriva sentinței civile nr. 5180 din 22 noiembrie 2023, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. x/3/2004/a12, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - STRUCTURA JURIDICĂ, B SPRL - fostul lichidator judiciar al S.C. C S.A., D IPURL, lichidator judiciar al C S.A. și intimata-debitoare C S.A., ca nefondate.
La data de 29 octombrie 2024, A a formulat cerere de revizuire împotriva acestei decizii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ.
A susținut că sentința civilă nr. 4220 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr. x/3/2004, are putere de lucru judecat numai pentru sumele reținute de judecătorul sindic în temeiul Legii nr. 85/2006 - art. 73 alin. (l), în cuantum de 883.005 lei și nu de 1.748.807 lei.
Revizuenta a arătat că înțelege să supună analizei cererea de revizuire în baza dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra lucrurilor cerute, respectiv contestația formulată în temeiul Legii nr. 85/2006 - art. 75 alin. (1) și nici aspra faptului că instanța de fond a ignorat expertiza judiciară contabilă.
De asemenea, potrivit revizuentei, instanța a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât a admis majorarea creanței A.N.A.F. de la suma de 1.350.599 lei, la suma de 1.819.047 lei.
Revizuenta susține că instanța, pronunțând decizia atacată cu revizuire, a avut în vedere titluri inexistente și nu a răspuns la cererea de recurs, prin care a arătat că, la data deschiderii procedurii, conform sentinței nr. 380 din 02.03.2005 a Tribunalului București, nu existau titluri executorii decât cele în valoare de 883.505 lei, așa cum a reținut judecătorul sindic în sentința nr. 4420/2007, iar conform art. 3 pct. 17-19 din Legea nr. 85/2006, tabelul preliminar și definitiv trebuie să cuprindă numai creanțe născute până la data de 02.03.2005.
Mai mult decât atât, instanțele de judecată precedente, considerând tabelul definitiv rectificativ nr. l din 05.09.2012 a fi un tabel consolidat, s-au pronunțat potrivnic și sentinței civile nr. 4692/05.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă.
În raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta susține că decizia atacată este potrivnică deciziei civile nr. 1019 din 4 septembrie 2006 a Curții de Apel București, sentinței comerciale nr. 4220/2007, sentinței comerciale nr. 380/02.03.2005, sentinței comerciale nr. 4692/05.11.2008, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă.
Prin decizia civilă nr. 409/R din 3 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosar nr. x/2/2024, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 12 decembrie 2024.
Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., art. 322 pct. 7 C. proc. civ., raportat la 324 pct. 1 din același cod, luând în examinare excepția tardivității cererii de revizuire reține următoarele:
Temeiul de drept al cererii de revizuire îl constituie dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, iar aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.
Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 punctul 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.
În cauză, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 80/R a fost pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosar nr. x/3/2024/a12, la 11 martie 2024. Această decizie a fost pronunțată de către o instanță de recurs, astfel încât termenul de revizuire se calculează începând de la data pronunțării acesteia.
Întrucât cererea de revizuire a fost declarată la data de 29 octombrie 2024, iar decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 11 martie 2024, rezultă că termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 1 C. proc. civ. a fost depășit.
Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 103 C. proc. civ.
Cum în cauză, cererea de revizuire a fost promovată cu depășirea termenului imperativ de o lună de la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte urmează să respingă ca tardivă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A, în calitate de administrator special și creditor al S.C. C S.A., împotriva deciziei civile nr. 80/R din 11 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a V-a Civilă în dosar nr. x/3/2024/a12, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2025.