ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 924/2025

HOTĂRÂRE

31.05.2007

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 924/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de încuviințare a executării silite

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud, sub nr. x/175/2025, la data de 13 ianuarie 2025, petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, a solicitat, la cererea creditoarei Societatea B IFN S.A., încuviințarea executării silite a debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 31049 din 20 mai 2024, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea debitului de 6.129,00 lei, rezultat din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Aiud

Prin încheierea nr. 115 din 29 ianuarie 2025, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Gherla.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Aiud a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința debitorului, în afara cazurilor când legea prevede altfel.

În cauză, la data introducerii cererii de executare silită, reședința debitoarei era în satul (...), comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj, împrejurare care atrage competența Judecătoriei Gherla.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Aiud a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Gherla

Prin încheierea nr. 555/CC din 27 februarie 2025, Judecătoria Gherla a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Gherla a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 651 C. proc. civ., care stabilesc competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite prin raportare la domiciliul debitorului.

În cauză, întrucât domiciliul activ al debitoarei C este în municipiul Aiud, județul Alba, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Aiud.

În considerarea acestei împrejurări, Judecătoria Gherla a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Gherla îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviințarea executării silite pornite de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, la cererea creditoarei Societatea B IFN S.A, împotriva debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 31049 din 20 mai 2024.

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe, Judecătoria Aiud și, respectiv, Judecătoria Gherla, a fost generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.” Astfel, când au analizat competența, Judecătoria Aiud s-a raportat la reședința debitoarei, iar Judecătoria Gherla la domiciliul acesteia.

Înalta Curte reține că domiciliul persoanei fizice este unul dintre atributele de identificare a acesteia și se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate și inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, o persoană de un anumit loc, individualizând-o în spațiu. Caracterul stabilității domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mișcare a persoanei fizice și nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spațiu.

De aceea, dispozițiile art. 87 și 88 C. civ. fac referire nu doar la domiciliul ci și la reședința persoanei fizice. Totodată, dispozițiile art. 91 din același act normativ prevăd că ,,(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”.

Înalta Curte mai reține că, în plan procesual, finalitatea dispozițiilor din Codul civil, menționate anterior, este aceea ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a se da eficiență principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil.

Noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde acesta locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică și sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a începerii efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut că „domiciliul” se referă nu doar la spațiul legal ocupat sau dobândit, ci și la orice alt spațiu de locuit, dacă există legături suficiente și continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că „dreptul la o instanță“ cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părți. Aceste principii se aplică în aceeași măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părți (a se vedea hotărârea pronunțată în cauza Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). Este adevărat că autorităților naționale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta și de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).

În cauza pendinte, se constată că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, reședința stabilită potrivit dispozițiilor legale și unde se prezumă că pot exista bunuri supuse executării silite, în municipiul Gherla, astfel cum rezultă din interogarea evidențelor DEPABD (fila 3, dosarul Judecătoriei Gherla).

Întrucât reședința stabilă este în raza teritorială a Judecătoriei Gherla, Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești A, pentru creditoarea Societatea B IFN S.A., împotriva debitoarei C, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 31049 din 20 mai 2024.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Gherla.