ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 874/2025

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2024 pe rolul Judecătoriei Corabia, sub nr. x/213/2024, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună stabilirea unui program de vizită în favoarea reclamantului care să faciliteze păstrarea și dezvoltarea relațiilor cu fiul părților, minorul C, născut la data de (...).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 și art. 401 C. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 1582 din 3 decembrie 2024, Judecătoria Corabia a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că, din conținutul rapoartelor de anchetă socială efectuate la domiciliile ambelor părți, a reieșit că pârâta B locuiește în fapt împreună cu minorul în Municipiul Zimnicea și, chiar dacă în drept pârâta are domiciliul în Orașul Corabia, noțiunea de domiciliu al persoanei ocrotite, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 114 C. proc. civ., se referă la locuința efectivă a minorului.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 128 din 26 februarie 2025, Judecătoria Zimnicea a admis excepția necompetenței ale teritoriale, excepție invocată de instanță din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Corabia, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că Judecătoria Corabia a devenit competentă prin neinvocarea și prin nepronunțarea asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii (05.11.2024).

Totodată, instanța a avut în vedere și faptul că la data sesizării instanței, 26 februarie 2024, minorul locuia împreună cu mama sa în Corabia.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Zimnicea și Judecătoria Corabia și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, determinând în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect stabilirea unui program de vizitare a minorului C.

Astfel, Judecătoria Corabia a reținut că în cauza de față competentă teritorial este instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul în fapt minorul, având în vedere în acest sens conținutul celor două rapoarte de anchetă socială întocmite în cauză. Judecătoria Zimnicea a apreciat că Judecătoria Corabia a fost în mod definitiv învestită cu soluționarea pricinii, întrucât nu a invocat și nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale exclusive la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii. De asemenea, această din urmă instanță a avut în vedere că, la data sesizării instanței, 26.02.2024, minorul locuia împreună cu mama sa în Corabia.

Din analiza dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că în materia competenței teritoriale, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, respectiv atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ., „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Aceste norme reglementează o competență absolută, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Acest text de lege vizează momentul invocării excepției de necompetență de ordine publică, dar și consecința pentru instanța sesizată a neinvocării excepției în condițiile stipulate, respectiv aceea a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost învestită.

În ceea ce privește momentul procesual până la care poate fi verificată competența, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. „(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.”

În speța pendinte, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită (5 noiembrie 2024), părțile au depus la dosar o tranzacție, învederând că au ajuns la o înțelegere. Judecătoria Corabia, fără a proceda la verificarea competenței astfel cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a dispus amânarea pricinii, nu în vederea efectuării de verificări cu privire la stabilirea competenței, ci pentru faptul că nu se depusese la dosar raportul de anchetă socială dispus a fi efectuat la domiciliul reclamantului, precum și pentru că pârâta nu achitase taxa de timbru în cuantum de 40 lei, astfel cum i se pusese în vedere prin citația emisă pentru primul termen de judecată.

La cel de-al doilea termen de judecată (3 decembrie 2024), instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a reținut cauza în pronunțare cu privire la această excepție.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, primul termen de judecată cu părțile legal citate, la care instanța avea obligația, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., de a-și verifica din oficiu și de a pune în discuție atât excepția necompetenței materiale, cât și excepția necompetenței teritoriale, a fost termenul din 5 noiembrie 2024.

Ca atare, odată depășit momentul când putea să verifice din oficiu și să pună în discuția părților competența teritorială, Judecătoria Corabia nu se mai putea dezînvesti ulterior, neinvocarea excepției de necompetență în condițiile legii având ca efect consolidarea competenței instanței sesizate.

Mai mult, Înalta Curte reține că, în situația în care instanța inițial învestită ar fi invocat excepția de necompetență în condițiile legii, nu ar fi prezentat relevanță faptul că locuința în fapt a minorului nu mai este în Corabia, întrucât momentul determinării instanței competente este cel al sesizării instanței, orice schimbări ulterioare fiind nerelevante.

Astfel, se observă că la data sesizării instanței (Judecătoria Corabia), 26 februarie 2024, minorul locuia împreună cu mama sa în orașul Corabia, aspect necontestat de părți.

În referatul de anchetă socială efectuat la data de 29 octombrie 2024 de Primăria Corabia și depus la dosarul Judecătoriei Corabia la data de 1 noiembrie 2024 (filele 29 - 30), s-a consemnat faptul că pârâta a comunicat reprezentanților Primăriei Corabia că locuiește în fapt, împreună cu fiul său, în Zimnicea de aproximativ patru luni (luna iunie 2024).

Prin urmare, schimbarea locuinței în fapt a minorului a intervenit în luna iunie 2024, potrivit susținerilor pârâtei consemnate în raportul de anchetă social efectuat de Primăria Corabia, astfel că la momentul sesizării instanței, 26 februarie 2024, locuința în fapt a minorului era în orașul Corabia.

În consecință, cum nesocotirea normelor de procedură reglementate de art. art. 130 alin. (2) și 131 alin. (1) C. proc. civ. are ca efect consolidarea competenței instanței sesizate, Judecătoria Corabia, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Corabia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 aprilie 2025.