ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 787/2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, Secția I civilă, la data de 24 februarie 2025, sub nr. x/111/2025, petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (D.G.A.S.P.C. Bihor) a solicitat, în cadrul procedurii de ordonanță președințială, instituirea plasamentului de urgență cu privire la minorii A și B, la asistentul maternal profesionist C, urmând ca exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana minorilor să revină asistentului maternal profesionist, iar cu privire la bunuri directorului general al D.G.A.S.P.C. Bihor.

În drept, a invocat art. 2 alin. (1), (2) și (3), art. 6 alin. (1) lit. a), g), j), k), art. 43 lit. a), art. 44 alin. (1), art. 60 lit. c), art. 64 alin. (1), art. 68 alin. (1) lit. a), art. 68 alin. (5) și art. 100 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, 997 și urm. C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 18PC din 26 februarie 2025, Tribunalul Bihor, Secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

În fundamentarea acestei soluții, în raport de înscrisurile depuse la dosar (raportul privind situația copiilor din familia D și adresa nr. 637 din 25 februarie 2025 emisă de Primăria Husasău de Tinca - Compartimentul asistență socială și autoritate tutelară) și de dispozițiile art. 133 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004, instanța a reținut că minorul în cauză are domiciliul legal în comuna Măgura, județul Buzău, iar la data sesizării instanței acesta împreună cu părinții și frații lui nu se aflau în raza județului Bihor.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Buzău, Secția I civilă, prin sentința civilă nr. 254 din 13 martie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat apărut conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău și Tribunalul Bihor; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, în considerarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004, art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, art. 91 alin. (1) - (3), art. 92 alin. (1) și (2) și art. 87 C. proc. civ., precum și a rapoartelor întocmite în cauză, instanța a apreciat că la data sesizării D.G.A.S.P.C. Bihor minorii A și B locuiau efectiv pe raza județului Bihor, împreună cu părinții acestora.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, Secția I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea petentei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor de a se dispune, pe calea ordonanței președințiale, instituirea plasamentului de urgență cu privire la minorii A și B, la asistentul maternal profesionist C, urmând ca exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana minorilor să revină asistentului maternal profesionist, iar cu privire la bunuri directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestui tip de cerere, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, potrivit cărora „cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului.‟

Acest text de lege reglementează o competență teritorială exclusivă, scopul urmărit de legiuitor fiind desfășuarea procesului la instanța din proximitatea locuinței persoanei ocrotite, fie că aceasta este stabilită cu titlu de domiciliu, fie de reședință, în realizarea dezideratului privind accesul facil la instanța de judecată (criteriul proximității).

Chestiunea de drept care a determinat ivirea prezentului conflict de competență este reprezentată de interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de „domiciliu” a minorului, cuprinsă în prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, republicată

Astfel, Tribunalul Bihor a apreciat că, în aplicarea dispoziții art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, instanța competentă se determină în funcție de domiciliul cu care minorul figurează înregistrat în evidențele oficiale, pe când Tribunalul Buzău a reținut că prin domiciliul minorului, din cuprinsul acelorași dispoziții legale, se înțelege adresa la care acesta locuiește în fapt.

Potrivit art. 92 C. civ., „(1) domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. (2) În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic‟.

Conform dispozițiilor art. 87 C. civ., „Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.‟

Art. 91 din același act normativ stipulează în sensul că: „(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune‟.

Noțiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege enunțate mai sus, vizează, în sens procedural, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, interesând nu atât locuința statornică și principală, cât adresa unde locuiește efectiv, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Mențiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reședința unei persoane nu au caracter constitutiv în ce privește determinarea acestora, ci numai caracter de evidență a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ.

Prin raportare la scopul pentru care legiuitorul a stabilit competența instanței de la domiciliul minorului în soluționarea cererilor privind stabilirea măsurilor de protecție specială, anume de a facilita accesul acestor persoane aflate în situații speciale la instanță, precum și la semnificația noțiunii de „domiciliu‟ dată de normele Codului civil, rezultă că aspectul relevant pentru determinarea competenței teritoriale, în ipoteza prevăzute de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, este reprezentat de locuința efectivă a persoanei ocrotite.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că la data fomulării cererii de chemare în judecată (21 februarie 2025), domiciliul minorilor A și B, alături de părinții lor, E și F, era în comuna Husasău de Tinca, sat (...), județul Bihor, așa cum rezultă din raportul privind situația minorilor nr. 10265 din 21 februarie 2025 al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Compartimentul intervenție în regim de urgență în domeniul asistenței sociale și abuz; ancheta socială efectuată de reprezentanții Primăriei Comunei Husasău de Tinca, înregistrată sub nr. 569 din 20 februarie 2025, precum și adeverințele din 14 februarie 2025 eliberate de Școala (...) - comuna Husasău de Tinca, județul Bihor din care rezultă că minorii sunt înscriși în clasele a II-a, respectiv a VI-a (filele 8, 14 și 33 din dosarul nr. x/11/2025 al Tribunalului Bihor).

În consecință, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial a soluționa cererea dedusă judecății este Tribunalul Bihor, Secția I civilă, instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul de fapt al minorilor, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.