ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 783/2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, Secția civilă la data de 16 august 2023, sub nr. x/94/2023, reclamanta S.C. A S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B S.R.L. și C, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la plata sumei de 5.706,01 lei, reprezentând contravaloarea ȋncasărilor nepredate, și la plata penalităților de ȋntȃrziere, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30, art. 192, art. 194 C. proc. civ., 1350, art. 1516, art. 1538 C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 7257 din 13 iunie 2024, Judecătoria Buftea, Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B S.R.L. și C, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În fundamentarea acestei soluții, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 112 alin. (1) teza I, art. 123 alin. (3), art. 121 și art. 126 alin. (2) C. proc. civ. și la calitatea de consumator a pârâtului C, în baza art. 10.5 din Contractul de agenție nr. 78 din 07 aprilie 2022 ce reprezintă un contract de fideiusiune, apreciind că, în speță, competența de soluționare a cererii revine instanței de la domiciliul pârâtului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 665 din 10 februarie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S.C. A S.R.L., în contradictoriu cu pârâții S.C. B S.R.L. și C, în favoarea Judecătoriei Buftea; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Târgoviște și Judecătoria Buftea și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență; a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că temeiul răspunderii contractuale îl reprezintă contractul de agenție nr. 78 din 07 aprilie 2022 în care pârâtul C deține deopotrivă calitatea de fidejusor și pe cea de administrator al agentului, S.C. B S.R.L.

Potrivit pct. 15.5 din contract, orice dispută izvorâtă în legătură cu respectivul contract sau anexele sale va fi rezolvată amiabil, iar dacă nu este posibil, orice litigiu va fi dedus judecății instanțelor competente de la sediul organizatorului.

Instanța a apreciat că pârâtul C a semnat respectivul contract în calitate de reprezentant al societății S.C. B S.R.L., în exercitarea unei activități comerciale, de administrator statutar al acestei societăți comerciale, respectiv în calitate de fidejusor, garant personal al debitorului principal, garantând plata unei datorii a profesionistului S.C. B S.R.L. către profesionistul reclamant S.C. A S.R.L.

Noțiunea de „consumator‟ este definită de art. 2 din Legea nr. 193/2000, calitate ce nu se verifică dacă acea persoană acționează în scopuri comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, în această categorie intrând și persoanele care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia [art. 2 alin. (2)], devenind profesionist.

Numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular aplicabil în materie de protecție a consumatorului, în timp ce o asemenea protecție nu se justifică în cazul unui contract care are ca scop o activitate profesională (cauza nr. C-464/01 Gruber, Hotărârea din 20 ianuarie 2005).

Prin urmare, reținând că pârâtul C a acționat în contractul de agenție în îndeplinirea unei activități comerciale, acesta fiind deopotrivă administratorul societății, competența se determină în raport de art. 126 C. proc. civ. privitor la alegerea competenței în pricinile privitoare la bunuri și la alte drepturi de care părțile pot să dispună.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, Secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta S.C. A S.R.L. a solicitat obligarea pârâților S.C. B S.R.L. și C la plata sumei de 5.706,01 lei, reprezentând contravaloare încasări nepredate, la care se adaugă penalitățile de întârziere, în temeiul contractului de agenție nr. 78 din 07 aprilie 2022, în care pârâtul are, deopotrivă, calitatea de fideiusor și administrator al agentului, societatea S.C. B S.R.L.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 30, art. 192, art. 194 C. proc. civ., 1350, art. 1516, art. 1538 C. civ.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului ce a generat prezentul conflict negativ de competență cele două instanțe au dat o calificare juridică diferită obiectului pretențiilor deduse judecății, în raport de care au reținut dispozițiile legale incidente referitoare la competența soluționării cauzei.

Astfel, Judecătoria Buftea a avut în vedere dispozițiile art. 121 C. proc. civ., în considerarea naturii raporturilor juridice invocate de către reclamantă, pe când Judecătoria Târgoviște a apreciat că pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator în condițiile în care izvorul obligației de plată a sumei de bani pretins datorată de către societatea pe care o reprezintă și în numele căreia a acționat în scopuri comerciale, este reprezentat de contractul de agenție încheiat între părți, în care pârâtul persoană fizică are atât calitatea de fideiusor, cât și calitatea de administrator al societății, și nu se încadrează în categoria celor avute în vedere de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., iar competența se determină prin raportare la art. 126 C. proc. civ., ținând cont de clauza atributivă de competență inserată în contractul încheiat între părți.

Așadar, problema de drept de care depinde soluționarea conflictului de competență se referă la natura litigiului dedus judecății, respectiv dacă acesta privește raporturile dintre un profesionist și un consumator în sensul legislației speciale în materia protecției drepturilor consumatorilor.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului în primă instanță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 121 C. proc. civ., deoarece acțiunea dedusă judecății nu este introdusă împotriva unui consumator, ci este specifică unui litigiu între profesioniști, fiind o acțiune personală, întemeiată pe dispozițiile privitoare la răspunderea contractuală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată în ceea ce privește competența teritorială.

În acest sens, Înalta Curte constată că pârâtul C nu este parte în contractul de agenție nr. 78 din 07 aprilie 2022, acesta având calitatea de reprezentant legal al societății S.C. B S.R.L. De asemenea, conform clauzei inserate la art. 10.5 din contract, calitate în care și-a asumat, ca fidejusor, obligația de a garanta executarea integrală a oricărei și a tuturor datoriilor societății, inclusiv a accesoriilor obligației principale, renunțând în mod expres la beneficiile de discuțiune și diviziune.

Pentru a stabili dacă pârâtul persoană fizică are sau nu calitatea de consumator trebuie avute în vedere prevederile art. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, conform cărora consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Ca atare, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, este relevantă cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L., unde Curtea de Justiție a Uniunii Europene definește criteriile ce trebuie avute în vedere la aprecierea calității de consumator (paragrafele 15-18).

Astfel, pentru determinarea unei competențe exclusive, noțiunea de consumator trebuie interpretată în mod restrictiv, prin referire la poziția persoanei respective într-un anumit contract, în raport cu natura și finalitatea acestuia, iar nu cu situația subiectivă a persoanei menționate, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni. Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.

De asemenea, Curtea subliniază faptul că protecția acordată consumatorilor nu se justifică în cazul unei activități profesionale, fie ea și una viitoare, având în vedere că natura profesională a activității nu este înlăturată de caracterul viitor al acesteia.

O altă cauză a Curții de Justiție a Uniunii Europene relevantă pentru determinarea calității de consumator este C-110/14 Horațiu Ovidiu Costea împotriva Volksbank România S.A. În această cauză, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost chemată să interpreteze noțiunea de consumator în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. În sensul acestei directive, consumator înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale. Curtea subliniază că este vorba despre o noțiune obiectivă și funcțională, a cărei manifestare depinde de un singur criteriu: încadrarea actului juridic specific în domeniul activităților aflate în afara activității profesionale (paragraful 28). Cu alte cuvinte, ceea ce interesează din perspectiva consumatorului, este scopul contractului încheiat, iar nu calitatea personală a părții.

Astfel, atât la nivelul reglementărilor naționale, cât și al celor unionale, esențial pentru aprecierea calității de consumator este scopul contractului încheiat, verificare ce trebuie realizată in concreto cu privire la contractul asupra căruia poartă litigiul, fiind lipsită de relevanță situația personal a celui ce tranzacționează, una și aceeași persoană putând fi considerată consumator în cadrul anumitor operațiuni și operator economic în cadrul altor operațiuni.

Aplicând criteriile mai sus analizate la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că pârâtul C a semnat contractul de agenție nr. 78 din 07 aprilie 2022 în calitate de administrator al pârâtei S.C. B S.R.L. în virtutea căreia și-a asumat obligația de a răspunde ca fidejusor, garantând personal executarea obligațiilor societății asumate față de reclamanta S.C. A S.R.L.

Așadar, contractul încheiat are în vedere prestarea unei activități profesionale, iar pârâtul persoană fizică a participat la încheierea acestui act juridic acționând ca un profesionist, în scopul derulării activității economice de către societatea al cărei reprezentant legal este.

Este lipsit de relevanță faptul că pârâtul este persoană fizică din moment ce la încheierea contractului dedus judecății, scopul acestuia privea, în mod direct, o activitate profesională, chiar și viitoare, aspect evidențiat și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-269/95, Francesco Benincasa împotriva Dentalkit S.R.L.

Prin urmare, pârâtul persoană fizică nu are calitatea de consumator în sensul definit de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În altă ordine de idei, este de remarcat că părțile au stipulat la pct. 15.5 din contract o clauză atributivă de competență exclusivă, potrivit căreia „orice dispută izvorâtă în legătură cu prezentul contract sau anexele sale va fi rezolvat amiabil, iar, dacă nu este posibil, orice litigiu va fi dedus judecății instanțelor competente de la sediul organizatorului‟.

Se impune, în acest context, precizarea că această clauză poate primi eficiență în limitele în care părțile pot deroga de la dispozițiile de drept comun, respectiv numai în ceea ce privește criteriul teritorial al instanței competente, atunci când nu este vorba despre o competență exclusivă, iar nu și de la normele de ordine publică ce reglementează competența materială, criteriu ce nu este lăsat la alegerea părților.

Astfel, clauza precitată concordă cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: „părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă‟, având în vedere că prin demersul judiciar inițiat reclamanta invocă o pretinsă neexecutare a obligațiilor asumate contractual.

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părților având drept cauză răspunderea contractuală, nefiind incidente normele de competență teritorială exclusivă reglementate în art. 117 - 121 C. proc. civ.

În consecință, ipoteza de excludere prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută la verificarea competenței teritoriale din moment ce procesul inițiat nu are natura unui litigiu specific materiei protecției consumatorilor.

Totodată, părțile nu au contestat această convenție și nici înscrisul sub semnătură privată care o materializează, sens în care Înalta Curte constată că dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. sunt pe deplin incidente în cauză, cerințele aplicării acestui articol fiind îndeplinite.

Cum, în conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate, Înalta Curte reține că necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., iar în toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că: „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”.

Or, în speță, litigiul nu atrage o competență teritorială de ordine publică, ci o competență relativă/de ordine privată, pe care doar pârâții puteau să o invoce în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar sesizarea Judecătoriei Buftea a fost făcută în acord cu alegerea de competență a părților, stabilită prin clauza inserată la art. 15.5 din contractul de agenție nr. 78 din 07 aprilie 2022, care derogă de la regula de drept comun, clauza atributivă stabilind o competență teritorială exclusivă, respectiv cea de la sediul organizatorului, obligatorie în favoarea instanței determinate de părți. Prin urmare, aceasta devine competentă a soluționa cauza ca urmare a învestirii sale de către reclamantă, neputând invoca necompetența din oficiu, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

Pe cale de consecință, date fiind prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, Secția civilă, urmând să dispună în acest sens pe calea prezentului regulator de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.