ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 776/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Focșani, sub nr. x/231/2023, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 900.000 de euro reprezentând daune morale pentru nerespectarea și încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și pentru nerespectarea și încălcarea O.M.J. nr. 2772/2017.

Prin sentința civilă nr. 7978 din 19 octombrie 2023, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, Secția I civilă.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 43 din 01 februarie 2024, Tribunalul Vrancea, Secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, în apel:

Prin decizia civilă nr. 195A din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Galați, Secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul principal declarat de apelantul-reclamant A împotriva sentinței civile nr. 43 din 01 februarie 2024, pronunțate de Tribunalul Vrancea, Secția I civilă, precum și apelul incident declarat de pe apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 195 A din 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, Secția I civilă, au declarat recurs principal reclamantul A și recurs incident pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor.

Recursul principal a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, la data de 05 decembrie 2024, sub nr. x/231/2023, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. x, care, prin rezoluția din 06 decembrie 2024, a constatat că cererea de recurs principal îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ.; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.; în temeiul dispozițiilor art. 29 lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul principal este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin rezoluția din 19 decembrie 2024, același complet a constatat că recursul incident îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ.; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol; recurentul-pârât nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.; în temeiul dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recursul incident este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Recursul principal declarat de reclamantul A:

II.1.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, susținând că, în camera (..., unde a fost cazat, nu a beneficiat de o suprafață de cazare mai mare de 4 mp, motiv pentru care a solicitat instanței emiterea unei adrese către Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a indica în ceea ce privește camera (...), suprafața totală, numărul persoanelor cazate și numărul paturilor existente, având în vedere că în suprafața de 1 mp nu este inclus grupul sanitar, locul de depozitare a obiectelor și a bunurilor, iar spațiul de 4 mp pentru fiecare deținut se consideră spațiul de folosință.

De asemenea, a solicitat ca instanța să aibă în vedere raportul întocmit de către reprezentanții Avocatului Poporului, în urma verificării condițiilor de cazare, din care rezultă că Penitenciarul x este unul foarte aglomerat ceea ce nu permite asigurarea unui spațiu mai mare de 4 mp pentru fiecare deținut.

II.2. Recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor:

II.2.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii, în principal, a excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu privire la înlăturarea excepțiilor invocate de Statul Român, recurentul-pârât a susținut că raționamentul celor două instanțe este vădit netemeinic și nelegal, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, a susținut că excepția netimbrării cererii de chemare în judecată este întemeiată în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune în pretenții care intră sub incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013 și nu a acelor prevăzute de O.G. nr. 137/2000, datorând taxa de timbru (respectiv 6.105. lei+1% ce depășește 250.000 lei).

De niciunde nu rezultă că reclamantul își întemeiază cererea pe un astfel de

temei juridic și nici instanțele nu au calificat-o ca fiind o acțiune întemeiată pe un tratament discriminatoriu și ar fi scutită de la plata taxei de timbru, calificarea cererii fiind precizată, în mod expres, în citație, respectiv acțiune în pretenții.

În aceste condiții, a solicitat să i se pună în vedere recurentului-reclamant să plătească taxa de timbru aferentă fondului cauzei și cea aferentă căilor de atac (apel + recurs), sub sancțiunea admiterii recursului prin anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată.

În ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, consideră că raționamentul instanței de fond este lipsit de fundament legal. În acest sens a arătat că, în speță, se invocă pretinse încălcări ale unor drepturi prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în Protocoalele adiționale la aceasta, precum și a Ordinului ministrului justiției nr. 2772/2017 privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate în penitenciare.

Nu poate fi reținută susținerea instanței de fond potrivit căreia în raport de dispozițiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece, dacă ar fi fost vorba de o eroare judiciară, ar fi trebuit să participe și procurorul la ședința de judecată, or, acest lucru nu s-a întâmplat. Instanța trebuie să țină cont de cererea reclamantului, acesta fiind în măsura să stabilească cadrul procesual din perspectiva părților cu care înțelege să se judece.

Atât în doctrină, cât și în practica judiciară s-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, iar pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Pornind de la acest concept și prin raportare la cererea de chemare în judecată dedusă judecății, este evident că, în speță, nu se verifică identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății.

Raportându-se la dispozițiile art. 36 C. proc. civ. și la situația faptică înfățișată de reclamant, recurentul-pârât a arătat că raportul juridic litigios există între acesta și locul de deținere, reprezentat prin Administrația Națională a Penitenciarelor.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor nu răspunde pentru eventualele prejudicii cauzate de penitenciarul unde reclamantul execută pedeapsa privativă de libertate, ci administrația locului de detenție - penitenciarul, care are obligația să asigure drepturile pe care acesta le reclamă a fi încălcate.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 756/2016, coroborate cu art. 6 alin. (1) lit. a) din același act normativ, Administrația Națională a Penitenciarelor este o instituție de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției, care are printre atribuții organizarea și coordonarea activităților referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 756/2016, pentru îndeplinirea atribuțiilor în subordinea Administrației Națională a Penitenciarelor se înființează, se organizează și funcționează penitenciare, care au personalitate juridică.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 222 C. civ., persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.

În aceste condiții, a solicitat să dispună admiterea recursului incident și modificarea hotărârilor celor două instanțe în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, urmând ca instanța să dispună respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de legitimitate procesuală.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea depusă la 19 decembrie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului principal, iar în subsidiar respingerea căii de atac, ca nefondată.

În susținerea poziției sale procesuale, expunând parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, a menționat că reclamantul a reiterat aspectele prezentate în fața instanțelor de fond și apel, arătând că acesta se simte discriminat față de deținutul B și că este îndreptățit la plata de despăgubiri în cuantumul solicitat.

Pe fond, consideră că raționamentul primei instanțe privind antrenarea răspunderii civile delictuale este corect în condițiile în care reclamantul nu a fost cazat în aceeași cameră cu deținutul B, ci la camera (...), o cameră cu suprafață de 19,58 mp și cu 5 deținuți, mai mare decât a celuilalt deținut, care era doar de 19,3 mp și cu 7 deținuți.

A precizat că la data la care s-au făcut verificări în camera de detenție, nu s-a descoperit mucegai sau igrasie, camera fiind renovată din luna martie a anului 2022 (fiind inclusiv zugrăvită), nu s-au descoperit insecte, în cameră efectuându-se dezinsecție în data de 13 iulie 2022, astfel că în mod justificat judecătorul de supraveghere nu a obligat administrația penitenciarului să efectueze dezinsecția camerei de detenție.

Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, trebuie îndeplinite anumite condiții, și anume: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite, instanța de fond apreciind, în mod just, că nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind existența unui act ilicit de discriminare la adresa acestuia.

Mai mult decât atât raportarea la deținutul B nu poate fi reținută de către instanță în soluționarea prezentei cauze, deoarece hotărârea obținută de acesta nu este definitivă., instanța de apel rămânând în pronunțare la 08 noiembrie 2024, hotărârea fiind dată cu drept de recurs, aspect ce se poate verifica prin accesul portalului instanțelor de judecată.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: „Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare‟, se constată că recursurile nu au parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 14 iunie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 06 februarie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursurilor declarate în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului principal declarat de reclamantul A, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate, acestea fiind reglementate prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 1 – 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Mai precis, motivele de nelegalitate a hotărârii trebuie să îmbrace forma unor critici aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către instanța de apel la situația concretă, ele neputând fi formulate sub forma unor susțineri de fapt, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte, neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

În speță, dincolo de împrejurarea că reclamantul nu a invocat niciun temei de drept al recursului, Înalta Curte constată că, motivarea acestuia nu cuprinde nicio critică de nelegalitate susceptibilă de a fi încadrată, măcar din oficiu, în unul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul de legalitate asupra deciziei atacate.

Nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă (fie legea procesuală, fie legea substanțială), iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate, or, în cauză, recurentul reclamant nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, ci s-a referit exclusiv la situația de fapt, ceea ce nu echivalează, însă, cu aplicarea greșită a normelor de drept material sau de drept procesual, în sensul art. 488 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 195A din 10 octombrie 2024, în examinarea criticilor deduse judecății apelului principal promovat de reclamantul A, prin prisma probatoriului administrat în cauză, reținând că situația concretă a reclamantului dedusă analizei judecătorului de supraveghere nu este comparabilă cu cea a lui B, cei doi fiind cazați în camere diferite și cu un număr diferit de persoane cazate în același spațiu, pentru reclamant fiind respinse demersurile materializate în plângerea și contestația ulterioară, instanța de apel a concluzionat că fapta incriminată (soluționarea diferită a plângerilor cu privire la condițiile de cazare) nu poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, nefiind îndeplinită condiția premisă a existenței unor persoane aflate în situații comparabile care să fi dus la existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecații nu se regăsesc critici propriu-zise cu privire la modul în care instanța de apel ar fi încălcat prin soluția astfel adoptată normele legale, recurentul fiind nemulțumită doar de modul în care instanța a interpretat situația de fapt și probele și de concluzia la care a ajuns cu privire la pretențiile formulate, chestiuni care, în mod evident, țin de aprecierea instanței, neputând fi verificate de instanța de recurs întrucât constituie aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a soluției atacate.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, precum și în ceea ce privește stabilirea situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reanalizarea acestor aspecte.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte constată că reclamantul nu a făcut nimic altceva decât să reitereze criticile formulate și în fața instanței de apel cu privire la hotărârea pronunțată în fond, deci critici formulate în faza procesuală anterioară, asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, fără a arăta în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii.

Or, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții făcute în fața instanței de prim control judiciar devolutiv, cu privire la situația de fapt și la probatoriul administrat, susțineri care deja au fost analizate și soluționate prin decizia atacată, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

În speță, recurentul, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, a nesocotit, practic, existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Simpla afirmare a împrejurării că raționamentul instanței de apel este eronat, urmată de solicitarea de a se reanaliza probele și de prezentarea pe larg a acestora și a situației de fapt, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză.

Cum succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al acestui text legal, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Curtea urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ., „(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile‟.

Potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ., „dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.”

Astfel, legiuitorul a stabilit regula dependenței soluției date apelului incident de soluția dată de instanță apelului principal, reglementarea aplicându-se și pentru calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 491 C. proc. civ., mai sus citat, așa încât în baza acestor dispoziții legale, în raport de soluția ce urmează a fi adoptată în ceea ce privește recursul principal, respectiv, de constatare a nulității acestuia, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul principal declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 195A din 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, Secția I civilă.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 martie 2025.