ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1189/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, la 10 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să constate că în cadrul preoceduri judiciare în fața instanțelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și să oblige pârâtul la plata sumei de 2.500.000 euro cu titlu de statisfacție pentru repararea prejudiciului moral.

Prin sentința civilă nr. 447 din 12 octombrie 2023, Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă a constatat necompetența funcțională a secției a II-a civilă a acestei instanțe și a dispus trimiterea dosarului către secția I civilă a Tribunalului Constanța, spre competentă soluționare.

Prin sentința civilă nr. 957 din 22 martie 2024, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Gorj.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 114 din 26 aprilie 2024, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în apel:

Prin decizia civilă nr. 332 din 10 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 114 din 26 aprilie 2024, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, ca nefondat; a aplicat apelantei-reclamante amendă judiciară în cuantum de 500 RON, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 332 din 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 17 decembrie 2024, sub nr. x/2023*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 19 decembrie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenta-reclamantă a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-reclamantă este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1 Motivele de recurs:

Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, inclusiv a celei pronunțate de instanța de fond, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanta, secția a II-a civilă și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum este de 40 000 RON, generate de judecata cauzei în fond, apel și recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului în etapele procesuale anterioare, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței materiale de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Sub acest aspect, a susținut că, în apel, a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției/completului nespecializat în a judeca cauze maritime/poștale și fluviale, apreciind că prin aplicarea timbrului poștal pe cererea de chemare în judecată aceasta a devenit o cauză maritimă/poștală, în conformitate cu dreptul internațional și tratatele internaționale la care România este parte.

Astfel, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor care reglementează competența materială procesuală specializată a instanței de judecată instituită prin acte normative de ordine publică, nesocotind, în același timp, și decizia nr. 17/17.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, opozabilă erga omnes, încălcarea acestor norme putând fi invocată de orice parte interesată, de procuror sau de instanța de judecată, din oficiu, în orice fază a procesului, inclusiv în recurs.

Cum în cadrul Curții de Apel Craiova nu funcționează completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale, potrivit adresei nr. x/20.10.2023 a acestei instanțe, completul C5A CIV este necompetent să judece cauze maritime/poștale și fluviale, fapt ce atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei recurate, în conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

În referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut nelegala compunere a completului C5ACIV în condițiile în care judecătorii C. și D. nu au specializarea necesară pentru a judeca cauze maritime/poștale, raportându-se la decizia nr. 685/07.11.2018 a Curții Constituționale, care a consacrat dreptul justițiabililor la o instanță stabilită prin lege, precum și că nelegala compunere a instanței reprezintă o nulitate absolută.

Cum normele care reglementează compunerea completurilor de judecată sunt norme de organizare judiciară de ordine publică a căror încălcare este sancționată de lege cu nulitatea absolută, a invocat excepția nelegalei compuneri a completului C5ACIV, ce atrage nulitatea absolută a deciziei atacate, potrivit art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

A menționat că instanța a violat principiile statului de drept, legalității și competenței profesionale, iar refuzul judecătorilor de a aplica în mod prioritar normativele internaționale a decredibilizat statul de drept și prestigiul sistemului judiciar. Judecătorii și-au exercitat în mod abuziv dreptul de apreciere și au emis decizia printr-un raționament rezultat al unei greșite interpretări și aplicări a legii, aspecte care au creat prejudiciu de imagine și afectarea credibilității sistemului judiciar.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța era datoare să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care a înlăturat cererile părții, pentru ca instanța ierarhic superioară să poată aprecia asupra legalității hotărârii.

Dispoziția legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, în întărirea încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanței superioare posibilitatea exercitarii controlului judiciar. Motivarea hotărârii trebuia să răspundă în fapt și în drept la pretențiile și apărările formulate recurenta-reclamantă și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. În acest sens în practica judiciară s-a statuat că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În concret, a arătat că hotărârea nu este motivată referitor la jurisprudența Curții Constituționale și a tratatelor internaționale la care România cu privire la drepturile fundamentale ale omului, încălcarea dreptului la un proces echitabil prin încălcarea legii în materie, excepția necompetenței materiale procesuale și teritoriale invocate în fața ambelor instanțe, întrucât la respingerea excepției au fost avute în vedere dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, cu ignorarea celor ale art. 40 și art. 47 din Legea nr. 304/2022, precum și a deciziilor nr. 17/17.09.2018 și nr. 4/24.04.2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorii și opozabile erga omnes.

De asemenea, hotărârea nu este motivată în ceea ce privește excepția lipsei repartizării aleatorii a cauzei în sistemul informatic ECRIS, care face obiectul dosarului nr. x/2023, către completul de fond, întrucât raționamentul instanței de apel s-a rezumat la o simplă afirmație neconformă cu realitatea, deși trebuiau atașate rezoluția tipizată prin care s-a dispus repartizarea semnată de președintele scției ori de judecătorul desemnat, cu menționarea în întregime a numelui și prenumelui, lista cauzelor repartizate în ziua respectivă generată de programul Ecris, cât și orice alte înscrisuri referitoare la aspecte ulterioare procesului de repartizare aleatorie.

Hotărârea nu este motivată nici în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant legal al mandatarului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, întrucât instanța de apel în mod eronat a invocat H.G. nr. 34/2009 și H.G. nr. 520/2013, reținând că Ministerul Finanțelor Publice poate fi reprezentat în cauzele în care este parte Statul Român de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, deși dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 sunt de strictă interpretare, iar Legea nr. 303/2022 derogă de la dreptul comun, respectiv H.G. nr. 34/2009 și H.G. nr. 520/2013, cu ignorarea deciziei nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., și nesocotirea principiului potrivit căruia legea specială derogă de la dreptul comun, nu invers.

În consecință, a solicitat admiterea acestor excepții și aplicarea sancțiunii nulității deciziei atacate, în conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 2, 3, 4 și 6 C. proc. civ., întrucât este lipsită de suport probatoriu și pronunțată cu nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aspect ce face imposibilă analiza legalității sale pe fond în cadrul recursului, nemotivarea hotărârii echivalând cu necercetarea fondului pricinii.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că hotărârea atacată i-a fost comunicată cu încălcarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 176 pct. 2-4, pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3) și art. 425 alin. (1) lit. c), alin. (3) teza finală C. proc. civ.

În concret, cu privire la incidența dispozițiilor art. 8 și art. 211 C. proc. civ., a învederat situația discriminatorie generată de modul în care s-a produs comunicarea hotărârii, iar instanța de apel și-a întemeiat soluția pe argumente străine de natura pricinii lăsând nesoluționat fondul cauzei, achiesând la motivarea instanței de fond.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală C. proc. civ., a precizat că dispozitivul hotărârii recurate nu conține codul numeric personal al acesteia, codul unic de înregistrare și numărul de înregistrare în Registrul Comerțului al intimatului-pârât, soluțiile date cererilor privind excepția lipsei repartizării aleatorii în sistem informatizat Ecris și cea a nulității absolute a sentinței civile nr. 114/26.04.2024, precum și semnăturile judecătorilor C. și D..

În ceea ce privește incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamanta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 21 și 47 din CDFUE, art. 14, art. 16 și 26 din Pactul Internațional de la New York 1966 cu privire la drepturile civile și politice, art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 4, art. 5 și art. 193 alin. (2) C. civ., art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 și art. 40 și art. 47 din Legea nr. 304/2022.

În referire la încălcarea dispozițiilor art. 193 alin. (2) C. civ., a arătat că instanța de apel a invocat împotriva sa calitatea de subiect de drept al persoanei juridice A. și/sau A., care a fost creată artificial de către Statul Român, prin această fraudă inducând debitorul în eroare în a semna instrumentul fără nicio posibilitate rezonabilă de a cunoaște caracterul sau termenii și condițiile esențiale ale acestuia. UCC 3-305, în ceea ce privește creanța în recuperare, este singurul act comercial care dovedește modul în care au fost induși în eroare părinții săi prin schimbarea certificatului constatator al nașterii recurentei-reclamatei cu certificatul persoanei juridice A., instanța de apel, în mod deliberat, ignorându-i dreptul de a i se recunoaște pretutindeni personalitatea juridică în condițiile în care a specificat clar și fără echivoc faptul că este o persoana reprezentată legal de curator, admnistrator și beneficiarul executor.

A precizat că, prin decizia atacată, completul C5CIV i-a ignorat dreptul său la un proces echitabil, în condițiile în care instanța de apel nu a analizat argumentele prin care a solicitat aplicarea directă a dreptului internațional și comunitar și incidența acestora asupra dezlegărilor în drept a problemelor supuse judecății, făcând trimitere la considerentele hotărârii care susțin acest argument.

A susținut că instanța de apel a interpretat în mod abuziv art. 40 și art. 47 din

Legea nr. 304/2022, art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 și a ignorat, în mod deliberat, deciziile nr. 17/17.09.2018 și nr. 4/24.04.2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorii și opozabile erga omnes.

Or, prin interpretarea și aplicarea greșită a acestor articole, instanța de apel a conturat o paradigmă juridică ce acordă un loc central al interpretării normelor în detrimentul conținutului normativ al acestora ceea ce a dus la subordonarea în mod vădit a normelor și la încălcarea autorității acestor acte normative, o astfel de poziționare a instanței de apel afectând rolul și voința legiuitorului în mod grobian.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinările:

Prin întâmpinarea formulată la 26 februarie 2025, prin poștă, în termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea deciziei atacate ca temeinică și legală.

În susținerea poziției sale procesuale, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, a arătat că instanța de apel a reținut că răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată de prevederile art. 268 alin. (1)-(6) din Legea nr. 303/2002 privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar procedura specială în ceea ce privește repararea pagubei în caz de eroare judiciară este reglementată de art. 538 -539

1

C. proc. pen., care prevăd răspunderea statului pentru erorile judiciare cauzate în cazul condamnării ori al privării de libertate/al restrângerii de libertate în mod ilegal.

Din coroborarea dispozițiilor art. 268 alin. (6) din Legea nr. 303/2022 cu cele ale art. 538 -539 C. proc. pen., instanța de apel a reținut că, în materie penală, legiuitorul a reglementat concret ipotezele specifice în care se poate solicita repararea pagubei, iar reclamanta nu se încadrează în niciuna din situațiile reglementate expres de art. 538 -539

1

C. proc. pen., câtă vreme, prin acțiunea formulată, a precizat că prejudiciul solicitat derivă din eroarea pretins săvârșită în dosarul penal nr. x/2013 al Judecătoriei Târgu-Cărbunești, eroare constând în omisiunea examinării excepției necompetenței materiale a acestei instanțe, pe latură civilă.

Cu privire la lipsa calității de reprezentant a intimatului-pârât, a făcut referire la alin. (1) și (4) din O.M.F.P. nr. 1055/2013, precum și la prevederile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor și H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, potrivit cărora Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța fost mandatată să reprezinte interesele Ministerului Finanțelor, chemat în judecată în calitate de reprezentant al statului, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În măsura în care se va trece peste excepția inadmisibilității acțiunii, intimatul-pârât a arătat că înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art. 2517 și art. 253 alin. (4) C. civ., față de data introducerii acțiunii (10 octombrie 2023) și data soluționării dosarului penal nr. x/2013 prin decizia penală nr. 1064 din 14 iulie 2015, când a reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului.

Prin întâmpinarea depusă la 18 martie 2025, prin poștă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în numele și pentru Ministerul Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, a invocat, în principal, pe cale de excepție, nulitatea recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât motivele expuse în cererea de recurs vizează reaprecierea probelor și expunerea pe scurt a stării de fapt a cauzei, care nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, și nu se indică care sunt normele de drept material încălcate de către instanța de apel.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, considerând că soluția pronunțată de instanța de apel este temeinică și legală.

Referitor la critica recurentei-reclamante prin care a invocat nerespectarea dispozițiile legale privind competența materială a instanțelor judecătorești, a arătat că instanța de apel în mod întemeiat a pronunțat decizia atacată, luând in considerare toate aspectele de fapt și de drept invocate, cu indicarea în concret a temeiului legal.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 47 din Legea nr. 304/2022 ce stabilesc circumscripțiile tribunalelor Constanța și Galați în cauzele maritime și fluviale și nici statuările din cuprinsul deciziei RIL nr. 17/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Cu privire la motivul de recurs privind răspunderea statului pentru erori judiciare, în mod corect, instanța a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 268 alin. (2)-(5) din Legea nr. 303/2022 privind răspunderea statului pentru erori judiciare.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, depus la 24 martie 2025, prin poștă electronică, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției nulității recursului și a apărărilor invocate de intimată pe fondul cauzei, ca neîntemeiate.

Referitor la excepția nulității recursului, pe care partea adversă nu a motivat-o, a precizat că a argumentat pe larg motivele de recurs prevăzute, în mod limitativ, de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că a chemat Statul Român în judecată în condițiile în care hotărârea nr. 1/08.01.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă în urma respingerii apelului, pe latură civilă, de către Curtea de Apel Craiova, care a menținut hotărârea apelată, deși Judecătoria Târgu-Cărbunești nu era competentă să judece daunele morale în cuantum de 2.100.000 euro, întrucât judecătoriile judecă în primă instanță orice cereri evalubile în bani în valoare de 200.000 RON, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., hotărârea apelată fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, cu consecința sancționării cu nulitatea absolută a întâmpinării, potrivit art. 176 pct. 2 C. proc. civ., întrucât Statul Român poate fi reprezentat numai prin Ministerul Finanțelor, față de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și deciziei nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, depus la 12 mai 2025, prin poștă electronică, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și cea a prescripției dreptului material la acțiune, precum și a apărărilor invocate de intimat pe fondul cauzei, ca neîntemeiate.

Astfel, referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit principiilor specialia generalibus derogant și ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemos, norma specială a art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 se aplică cu prioritate față de art. 253 alin. (4) C. civ., iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă.

În privința excepției inadmisibilității acțiunii, pe care partea adversă nu a motivat-o, a precizat că a argumentat pe larg motivele de recurs care se regăsesc, în mod limitativ, în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

A învederat incidența dispozițiilor art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022, întrucât sentința penală nr. 1/08.01.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă prin decizia nr. 1064/14.07.2015 a Curții de Apel Craiova, ca urmare a respingerii apelului, pe latură civilă, hotărârea apelată fiind nelegală, întrucât Judecătoria Târgu-Cărbunești nu avea competența să se pronunțe asupra cererii de desdăunare în valoare de 2.100.000 euro, câtă vreme judecătoriile judecă în primă instanță orice cereri evalubile în bani în valoare de 200.000 RON, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., hotărârea apelată fiind lovită de nulitate absolută, potrivit art. 176 pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a mandatarului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, cu consecința sancționării cu nulitatea absolută a întâmpinării, potrivit art. 176 pct. 2 C. proc. civ., întrucât Statul Român poate fi reprezentat numai prin Ministerul Finanțelor, față de dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 și decizia nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 10 octombrie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 10 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, la care instanța a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, pe excepția nulității recursului invocată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în numele și pentru Ministerul Finanțelor, prin întâmpinarea formulată în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în numele și pentru Ministerul Finanțelor, ca reprezentant al Statului Român, prin întâmpinare, în temeiul art. 248 C. proc. civ., aplicabil în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația părții recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea unor nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu se sancționează cu nulitatea recursului, însă invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul soluționării cauzei în cele două etape procesuale cu nesocotirea dispozițiilor legale care reglementează competența materială a instanței/completului nespecializat în judecarea cauzelor maritime/poștale, apreciind că prin aplicarea timbrului poștal pe cererea de chemare în judecată, aceasta a devenit o cauză maritimă/poștală.

Înalta Curte constată că instanța de apel, în evaluarea acestei critici, pe care, de altfel, a înlăturat-o, a reținut că persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în considerarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, pentru repararea prejudiciului cauzat prin erorile judiciare, iar competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul.

Ținând cont că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat angajarea răspunderii Statului Român pentru săvârșirea unei erori judiciare în dosarul penal nr. x/2013, în aprecierea instanței, competența materială în primă instanță revine Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Aceleași considerente au stat la baza constatării caracterului nefondat al criticii prin care s-a reclamat nelegala compunere a completului de judecată, ca urmare a nespecializării în judecarea cauzelor maritime/poștale, în sensul că soluționarea cauzei s-a făcut în mod corect de către un complet civil, infirmând, astfel, susținerile apelantei-reclamante cu privire la incidența dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 304/2022, care stabilesc circumscripțiile tribunalelor Constanța și Galați în cauzele maritime și fluviale și a statuărilor din cuprinsul deciziei RIL nr. 17/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131,art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează situația când "hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a alte instanțe, invocată în condițiile legii", Înalta Curte constată că acesta a fost invocat la nivel formal din moment ce prin criticile formulate în recurs nu sunt combătute, în substanța lor, aceste dezlegări juridicționale, ci sunt reluate susținerile ce au făcut obiectul motivelor de apel cu care a fost învestită instanța anterioară.

Prin reiterarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a argumentelor îndreptate împotriva sentinței apelate, cu toate că legea recunoaște dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia din apel a menținut hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv hotărârea instanței de prim control judiciar ce constituie obiectul al căii de atac deduse judecății.

Cum accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, iar recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestor imperative legale, argumentele expuse în apel și reluate ad litteram prin cererea de recurs nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală, cu ignorarea considerentelor deciziei recurate.

Pe de altă parte, în dezacord cu cele afirmate de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În cazul în care excepția a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., însă prima instanță a respins-o sau a omis să se pronunțe asupra ei, excepția va putea fi invocată prin motivele de apel, iar, dacă o apreciază a fi întemeiată, instanța de apel va anula sentința și, după caz, va judeca pe fond sau va trimite cauza spre judecare instanței competente.

În ceea ce privește soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte în recurs, art. 497 C. proc. civ. prevede că:

"Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii."

Soluția trimiterii cauzei spre judecare instanței competente este valabilă și în cazul recursului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 497 din același act normativ, la care acesta face trimitere, casarea hotărârii pronunțate de către o instanță necompetentă absolut dispunându-se doar dacă excepția cu acest obiect a fost invocată în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 488 alin. (2) C. proc. civ., anterior redate.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 26 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 și 136 C. proc. civ., a statuat că competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina cu respectarea specializării primei instanțe (complet/secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac; în considerarea obiectului și naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, în cazul soluționării în prim grad de jurisdicție a litigiului de către o instanță care nu cuprinde structuri specializate (secții/completuri).

În considerentele deciziei menționate, s-au statuat următoarele:

"119. (...) în ipoteza în care litigiul a fost soluționat în fond de o/un instanță/secție/complet specializată/specializat (potrivit reglementărilor din legi speciale sau legilor de organizare judecătorească), în cadrul verificărilor privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar aceasta va respecta specializarea primei instanțe, care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac, fiind depășit momentul procesual până la care, în mod obiectiv, putea fi verificată competența materială procesuală, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) raportat la art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.

O solicitare în sensul verificării propriei competențe de soluționare a căii de atac a apelului, potrivit celor statuate prin decizia anterior evocată, nu a fost formulată de către recurenta-reclamantă în fața curții de apel, la primul termen de judecată din 10 octombrie 2024, când instanța a reținut cauza în pronunțare, având în vedere că nu au fost alte solicitări din partea părților, în afara celor privind judecarea cauzei în lipsă și a probei cu înscrisuri noi în apelul declarat de reclamantă, în legătură cu această probă constatând că nu a fost atașat niciun înscris nou, iar cele deja administrate sunt câștigate cauzei.

În atare circumstanțe, Înalta Curte constată că necompetența materială a curții de apel a fost invocată de recurenta-reclamantă direct în etapa procesuală a recursului, cu nesocotirea dispozițiilor legale mai sus evocate și, ca atare, nu poate face obiect al analizei prezentei instanțe prin intermediul excepției și nici pe calea unui motiv de recurs susținut omisso medio.

În privința criticii ce aduce în discuție incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte observă că argumentele ce o susțin sunt similare celor expuse în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., aspect ce configurează caracterul său formal.

Relativ la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă nemotivarea hotărârii derivată din lipsa analizei unor chestiuni invocate în apel, precum: jurisprudența Curții Constituționale și a tratatelor internaționale la care România este parte cu privire la drepturile fundamentale ale omului; încălcarea dreptului la un proces echitabil prin încălcarea legii în materie; necompetența materială și teritorială a instanței de apel prin raportare la dispozițiile art. 40 și art. 47 din Legea nr. 304/2022 și deciziile nr. 17/17.09.2018 și nr. 4/24.04.2023 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție; excepția lipsei repartizării aleatorii a cauzei în sistemul informatic ECRIS; excepția lipsei calității de reprezentant legal al mandatarului Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați-Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța; excepția nulității sentinței apelate.

Înalta Curte observă că, în aprecierea caracterului nefondat al acestor critici, într-o altă ordine decât cea evocată de recurenta-reclamantă, cu aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor și a celor ale H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instanța de apel a reținut că Ministerul Finanțelor Publice poate fi reprezentat în cauzele în care parte este Statul Român de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați-Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

De asemenea, a prezentat considerentele pentru care a apreciat că repartizarea cauzei s-a realizat în mod aleatoriu, în sistem informatizat, completului CIV D02, cel care a pronunțat hotărârea supusă apelului, concluzie fundamentată pe dispozițiile art. 13 și art. 58 din Legea nr. 304/2022, reliefând rolul Consiliului Superior al Magistraturii și al Ministerului Justiției, în exercitarea dreptului de apreciere, de a conferi normelor administrative de organizare a instanțelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiției, care este guvernat de o serie garanții ale dreptului la un proces echitabil, consacrate în instrumente juridice interne și internaționale, printre care se numără și termenul rezonabil.

În privința neîndeplinirii exigențelor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cu privire la lipsa din dispozitivul hotărârii primei instanțe a codului numeric personal al reclamantei și codului unic de înregistrare și numărul de înregistrare în Registrul Comerțului al intimatului-pârât, instanța de apel a apreciat că nu operează nulitatea acesteia în condițiile prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme apelanta-reclamantă nu a invocat și dovedit existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței apelate.

A menționat, de asemenea, că în dispozitivul sentinței apelate este indicată soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de chemare în judecată, iar în cuprinsul considerentelor sunt enunțate argumentele în temeiul cărora tribunalul a apreciat inadmisibilă cererea, fiind analizate condițiile în care poate fi angajată răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare și indicate motivele pentru care s-a reținut că cererea reclamantei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile reglementate expres de dispozițiile art. 538-539

1

C. proc. pen.

Referitor la omisiunea primei instanțe de a se pronunța în cuprinsul dispozitivului sentinței asupra excepțiilor necompetenței materiale, a necompetenței teritoriale și lipsei calității de reprezentant a Administrației Finanțelor Publice Constanța, instanței de apel a constatat că nu este de natură să conducă la anularea hotărârii apelate, în contextul în care această omisiune a fost complinită în această etapă procesuală, în temeiul efectului devolutiv al apelului, prin analizarea excepțiilor invocate.

Mergând mai departe, a constatat că aspectele învederate de apelanta-reclamantă, ce constituie aprecieri personale cu privire la conduita magistratului fondului și cu privire la sistemul judiciar în ansamblu, nu pot forma obiectul cenzurii instanței de apel, întrucât nu au legătură cu legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Înalta Curte reține că viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Ipoteza nemotivării hotărârii reclamată de recurentă ar fi presupus evidențierea aspectelor esențiale invocate și care nu și-au găsit răspuns în considerentele deciziei instanței de apel sau cu privire la care analiza instanței a fost insuficientă, însă întreaga argumentație a părții se sprijină pe aceleași chestiuni deduse judecății apelului, nefiind relevate în concret critici de nelegalitate cu privire la raționamentul expus de instanța de prim control judiciar în soluționarea apelului.

În plus, trimiterile punctuale la înscrisurile menite a clarifica situația repartizării aleatorii a cauzei nu configurează vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, ci tind la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt reținute de instanța anterioară, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu netemeinicia acesteia.

Trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt deja constatată. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu poate constitui motiv de recurs.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate drept temei al nelegalității deciziei atacate, vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 175 C. proc. civ., nulitatea reprezentând principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Astfel, recurenta-reclamantă a pretins încălcarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 176 pct. 2-4 și pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală C. proc. civ. în legătură cu comunicarea hotărârii, în sensul că aceasta nu conține codul numeric personal al apelantei-reclamante, codul unic de înregistrare în registrul comerțului al intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, soluțiile cererilor deduse judecății cu privire la excepțiile lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatizat Ecris și a nulității absolute a sentinței civile nr. 114/26.04.2024, precum și semnătura judecătorilor care au pronunțat hotărârea recurată.

Ca atare, critica în forma expusă, cu un conținut aproape similar celei deduse judecății apelului, se circumscrie unui caz de nulitate absolută condiționat de existența unei vătămări produsă recurentei-reclamante care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului încheiat cu nerespectarea cerințelor de formă prescrise expres de lege, conform art. 174 alin. (2) coroborat cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Analiza motivului de casare invocat relevă faptul că partea se mărginește exclusiv la a invoca formal incidența nulității fără a face dovada vreunei vătămări a intereselor procesuale determinată de omisiunea inserării în dispozitivul hotărârii atacate a codului său numeric personal, precum și a codului unic de înregistrare în Registrul Comerțului al intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Cât privește omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe toate cererile deduse judecății, care să se reflecte în dispozitivul deciziei recurate, se constată că această critică vizează considerentele hotărârii cu privire la care partea a formulat critici distincte a căror analiză a fost expusă în cele ce preced. În schimb, dispozitivul hotărârii instanței de apel reflectă soluția de respingere a apelului pronunțată prin raportare la considerentele expuse în cuprinsul acesteia.

În plus, Înalta Curte reține că regula prevăzută de art. 426 alin. (3) C. proc. civ. (hotărârea va fi semnată de membru completului de judecată și de către grefier) se limitează numai la semnarea originalelor hotărârii, iar nu și la copiile care se trimit părților cu mențiunea conformă cu originalul aplicată de grefa instanței. Originalele hotărârii, în număr de două exemplare, se atașează unul în dosarul cauzei și celălalt se depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanței [conform art. 426 alin. (6) C. proc. civ..]. De altfel, decizia atacată aflată la dosarul cauzei este semnată de membrii completului de judecată.

Printr-o altă critică de nelegalitate a deciziei atacate susceptibilă de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar nu în cel prevăzut de pct. 5 al aceluiași articol, cum a fost indicat de recurenta-reclamantă, expunând propriile aprecieri legate de conținutul art. 8 și art. 211 C. proc. civ., partea susține că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea pe argumente străine de natura pricinii lăsând nesoluționat fondul cauzei și achiesând automat la motivarea hotărârii primei instanțe.

Înalta Curte constată că instanța de apel, validând raționamentul primei instanțe, a reținut că apelanta-reclamantă nu a invocat niciuna dintre situațiile premisă de eroare judiciară reglementate concret de legiuitor în materie penală, prin dispozițiile art. 268 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 coroborat cu cele ale art. 538, art. 539 și art. 539

1

C. proc. pen., din moment ce obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la repararea prejudiciului cauzat prin omisiunea examinării, în cadrul dosarului penal nr. x/2013 al Judecătoriei Târgu Cărbunești, a excepției necompetenței materiale a acestei instanțe, sub aspectul laturii civile, în raport de suma solicitată.

Or, ignorând acest raționament, trimiterea formală, cu caracter general, la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanța de recurs, în lipsa unor argumente prin care să se indice explicit pretinsele motive străine de pricină ce presupun că integralitatea considerentelor hotărârii este lipsită de legătură cu cauza.

În aceeași manieră, formală, a fost dedus judecății și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 21 și 47 din CDFUE, art. 14, art. 16 și 26 din Pactul Internațional de la New York 1966 cu privire la drepturile civile și politice, art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 4, art. 5 și art. 193 alin. (2) C. civ., art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 303/2022 și art. 40 și art. 47 din Legea nr. 304/2022, întrucât argumentele ce îl susțin se constituie într-o înșiruire de aprecieri personale străine de raționamentul instanței de apel, fără valența unei critici de nelegalitate, plasându-se în afara limitelor în care instanța de recurs poate proceda la examinarea legalității actului jurisdicțional atacat, relevând, în realitate, doar nemulțumirea recurentei-reclamante față de soluția dată de instanța de apel.

În considerarea argumentelor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că, în ansamblu, pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă A. nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, apte a susține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), precum și la art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 332 din 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 332 din 10 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.