Decizia nr. 920/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3736/2022 a Tribunalului Constanța

Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, la data de 26 august 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil și a dreptului la nediscriminare, garantate de art. 6, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 1 din Protocolul 12 al Convenției, art. 14 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de satisfacție pentru repararea prejudiciului moral, ca urmare a atingerii aduse demnității lor, prin discriminarea la care au fost supuși în raport de alți justițiabili aflați în situații identice. Prin sentința civilă nr. 3736 din 5 decembrie 2022, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins excepția necompetenței materiale invocată de reclamanți. Prin sentința civilă nr. 63 din 6 martie 2023 pronunțată de aceeași instanță, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 305 din 27 septembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 63 din data de 6 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs reclamanții A. și B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și, implicit, și a sentinței instanței de fond, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, în cuantum de 20.000 RON. Recurenții arată că, în fața instanței de fond, au invocat excepția necompetenței materiale procesuale a Tribunalului Gorj, secția I civilă, apreciind că raportul dedus judecății este de competența Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă. Însă, aceasta a fost, nelegal respinsă. De asemenea, apreciază că împuternicirea acordată lui C. este în concordanță cu dispozițiile C. proc. civ. și produce efecte. Prin urmare, procuratorul trebuia să fie lăsat să le reprezinte interesele, nu să fie evacuat din sala de ședință. În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., recurenții susțin că hotărârile au fost pronunțate de instanțe necompetente, cu nesocotirea unor acte normative internaționale și a Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fiind o cauză maritimă/poștală/fluvială, trebuia să fie soluționată de o instanță cu un astfel de complet specializat. Referitor la motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, recurenții afirmă că dosarul a fost soluționat de un complet nelegal compus întrucât doamnele judecător D. și E. nu sunt specializate în litigii maritime. Normele legale care stabilesc compunerea instanței sunt norme de organizare judiciară, de ordine publică, astfel că hotărârea pronunțată este lovită de nulitate. Recurenții susțin și incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. întrucât, în opinia lor, decizia recurată nu cuprinde argumente referitoare la jurisprudența Curții Constituționale și la tratatele internaționale la care România este parte și nici nu vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, aspecte învederate prin cererea de chemare în judecată și cea de apel. Aceasta nu este motivată nici în ceea ce privește excepția necompetenței materiale și excepția lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatic. De asemenea, în opinia lor, nu a fost analizată incidența prevederilor art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974 și nici cele ale art. 21 și 47 din CDFUE. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții arată că decizia recurată a fost comunicată cu încălcarea prevederilor art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.. Le-au fost încălcate drepturile procesuale, prin nerecunoașterea valabilității procurii și înlăturarea mandatarului, nerespectarea principiilor contradictorialității, disponibilității, omiterea unor date de identificare a părților și nesoluționarea, prin dispozitiv, a tuturor aspectelor deduse judecății. Mai mult, hotărârea nu este semnată de membrii completului. Față de aceste împrejurări, recurenții solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, implicit, și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, pentru soluționarea acțiunii pe care au promovat-o.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a invocat excepția nulității cererii de recurs, față de neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În aprecierea sa, hotărârea recurată nu este afectată de niciun motiv de casare întrucât a fost pronunțată de un complet compus din 2 judecători, competent material și teritorial prin raportare la obiectul dosarului, recurenților nu li s-a îngrădit dreptul la apărare, mandatarul nu a fost evacuat ci a părăsit sala la îndemnul mandantului A. și hotărârea este motivată atât în fapt, cât și în drept. Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat să se respingă excepția nulității recursului și să se înlăture apărările intimatului.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen la data de 30 mai 2025, pentru soluționarea recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Prin încheierea de ședință din 30 mai 2024, cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.. La data de 16 iulie 2024, recurenții au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei. Prin încheierea de ședință din data de 7 noiembrie 2024, a fost menținută măsura suspendării dispuse prin încheierea de ședință din 30 mai 2024, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din actul normativ menționat. La data de 10 decembrie 2024, recurenții au depus o nouă cerere de repunere pe rol, iar ulterior, la data de 13 ianuarie 2025, au formulat o cerere de judecată a cauzei în lipsă. La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra cererii de repunere pe rol și asupra excepției perimării invocate din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de recurenții A. și B. și excepția perimării recursului, invocată din oficiu, care se impun a fi analizate împreună, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni." Alin. (2) al aceluiași text de lege, dispune că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată." În sensul prevederilor legale anterior redate, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății. Perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit vreun act de procedură în vederea judecării cauzei, împrejurare determinată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., astfel încât acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 30 mai 2024 stabilit pentru judecarea recursului. Constatându-se că niciuna din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea pricinii. Ulterior, la data de 16 iunie 2024, recurenții A. și B. au formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, care a fost respinsă prin încheierea din data de 7 noiembrie 2024 a aceleiași instanțe cu motivarea că nu a fost formulată în vederea continuării judecății, în condițiile în care părțile au lipsit de la dezbateri și nu au solicitat judecata cauzei în lipsă. Dat fiind caracterul său formal, această cerere de repunere pe rol nu a condus la întreruperea termenului de perimare. Conform prevederilor art. 417 din C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Astfel, pentru a avea valența unui act de procedură de întrerupere a cursului perimării, în sensul prevăzut de dispoziția legală menționată, actul procedural îndeplinit de parte trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata. Simpla cerere, respinsă pentru neîndeplinirea tuturor cerințelor legale, nu are o astfel de finalitate. În consecință, termenul de perimare, care a început să curgă la data de 30 mai 2024, când s-a dispus suspendarea pricinii, s-a împlinit la data de 30 noiembrie 2024. Ulterior, la data de 10 decembrie 2024, recurenții au formulat o nouă cerere de repunere a dosarului pe rol, iar prin înscrisul depus la data de 13 ianuarie 2025 au solicitat judecata cauzei în lipsă. Însă, noua cerere de repunere pe rol a fost depusă după intervenirea perimării, această sancțiune operând de drept, la momentul la care s-a împlinit termenul stabilit de legiuitor în acest sens. În consecință, această cerere urmează a fi respinsă. Din actele dosarului rezultă a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării: pricina a rămas în nelucrare în perioada de timp prevăzută de lege, iar de la momentul suspendării (30 mai 2024) și până la cererea de repunere a cauzei pe rol (10 decembrie 2024) au trecut mai mult de 6 luni. De asemenea, nu a fost făcută dovada vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, cererea de repunere pe rol din data de 16 iunie 2024 neîndeplinind cerințele legale în acest sens. Prin urmare, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea reglementată de dispozițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., judecata recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 305 din 27 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă fiind perimată de drept.