ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1615/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2023*, ca urmare a declinării competenței funcționale de către Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri morale și materiale ca urmare a constatării că, în cadrul unei proceduri desfășurate în fața instanțelor române, în cadrul dosarului nr. x/2020, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Reclamantul și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 6, art. 13, art. 14, art. 1 din Protocolul 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din aceeași convenție, art. 2 paragraf 3 lit. a), lit. b), lit. c), art. 14, art. 16 și art. 26 din Pactul Internațional de la New York din 1966, art. 11, art. 20, art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (3) din Constituția României, art. 96 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, art. 1357 și următoarele din C. civ. Prin sentința civilă nr. 3572 din 8 decembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 20 din 1 februarie 2024, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins excepția privind necompetența sa materială și, de asemenea, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 324 din 9 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 20 din 1 februarie 2024 pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 324 din 9 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă. Recurentul își întemeiază calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În primul rând, afirmă că hotărârea recurată este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din actul normativ menționat. În opinia sa, litigiul pendinte intră sub jurisdicția maritimă/poștală întrucât a aplicat un timbru poștal pe cererea de chemare în judecată. În acest sens, a invocat în fața instanței de fond excepția necompetenței materiale procesuale a secției/completului nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale. În conformitate cu decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, excepția necompetenței materiale a secției/completului nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale este de ordine publică și poate fi invocată de orice parte și de instanță, din oficiu, în orice fază procesuală. De asemenea, faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale reiese și din adresa Curții de Apel Craiova nr. 48173/82/IP din 20 octombrie 2023, prin care se arată că în cadrul acestei instanțe nu există completuri specializate în această materie, fiind incidentă sancțiunea nulității, conform art. 176 pct. 3 din C. proc. civ. În strânsă legătură cu prima critică, printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din actul normativ menționat, recurentul susține că membrii completului de judecată care a pronunțat hotărârea recurată nu sunt specializați în soluționarea cauzelor maritime/poștale. Greșita alcătuire a completului de judecată este în strânsă legătură cu competența, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanței. Mai mult, la data de 3 iunie 2024 a solicitat grefierului de ședință să întocmească un referat corespunzător care să conducă la abținerea doamnei judecător B. față de faptul că există o plângere penală formulată împotriva sa. Întrucât aceasta nu a înțeles să se abțină, deși este un caz de incompatibilitate absolută, hotărârea pronunțată este lovită de nulitate. Invocă Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale, prin care s-a consacrat dreptul la o instanță stabilită prin lege, arătând că normele care reglementează compunerea completurilor de judecată sunt norme de organizare judiciară de ordine publică, a căror încălcare este sancționată cu nulitatea. Pentru aceste considerente susține nelegala compunere a completului de judecată din apel. În al treilea rând, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. În acest sens, arată că hotărârea nu este motivată în privința jurisprudenței Curții Constituționale și a tratatelor internaționale la care România este parte, referitor la drepturile fundamentale ale omului, dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea legii care reglementează materia, și excepției necompetenței materiale procesuale. La pronunțarea soluției de respingere a excepției necompetenței materiale procesuale, instanța de apel s-a raportat doar la dispozițiile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, a nesocotit deliberat prevederile art. 40 și art. 47 din Legea nr. 304/2022 și nu a luat în considerare Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 și Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Învederează că, în motivarea hotărârii cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatic ECRIS, instanța de apel a invocat fișa dosarului din aplicația ECRIS, care nu este atașată la dosar. În opinia sa, era necesar a fi atașate la dosar rezoluția tipizată prin care s-a dispus repartizarea, semnată de președintele instanței sau judecătorul desemnat, rezoluția prin care s-a atestat repartizarea aleatorie, semnată de persoana desemnată în acest scop și lista cauzelor repartizate în ziua respectivă. Hotărârea nu este motivată nici în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al mandatarului persoană juridică Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța întrucât instanța s-a referit la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, deși sunt două chestiuni diferite. Statul Român poate fi reprezentat doar de Ministerul Finanțelor, nu de sucursalele acestuia. Mai mult, instanța nu a ținut seama de decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Invocând lipsa motivării hotărârii atacate, recurentul arată că este lipsită de suport probatoriu și legal. Afirmă că se află sub protecția instituită de art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum și de art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, însă instanța nu a făcut o minimă analiză a acestor prevederi. În al patrulea rând, recurentul susține că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (4) și alin. (5), art. 22 alin. (4), art. 176 pct. 2, pct. 3, pct. 4 și pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală din C. proc. civ., arătând că instanța de apel l-a discriminat, nu a cercetat fondul, a achiesat la motivarea sentinței tribunalului, și-a întemeiat soluția pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu conține codul unic de înregistrare al pârâtului, certificatul de înmatriculare în registrul comerțului, soluția cu privire la toate cererile deduse judecății și semnătura judecătorilor. În al cincilea rând, recurentul susține și încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14, art. 16 și art. 26 din Pactul Internațional de la New York cu privire la drepturile civile și politice, art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 4, art. 5 și art. 193 alin. (2) din C. civ.. Instanța de apel a ignorat dreptul acestuia de a i se recunoaște pretutindeni personalitatea juridică, în condițiile în care a specificat că este o persoană naturală care în dreptul pozitiv vine reprezentată de figura reprezentantului legal, curator, administrator, având statut de personalitate juridică de drept universal. De asemenea, apreciază că instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, deși a insistat asupra aplicării directe a dreptului internațional și comunitar.

Apărările formulate în cauză Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu a formulat întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 10 aprilie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului, termen la care cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. Cererea recurentului privind repunerea pe rol a dosarului a fost admisă la termenul din 25 septembrie 2025, instanța reținând cauza în pronunțare asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul prezentei căi extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 324 din 9 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 20 din 1 februarie 2024 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Recurentul își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În primul rând, acesta invocă incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din actul normativ menționat, potrivit cu care casarea unei hotărâri se poate cerere când aceasta "a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii". În argumentare, recurentul susține că litigiul pendinte intră sub jurisdicția maritimă/poștală, întrucât "a aplicat un timbru poștal pe cererea de chemare în judecată", iar hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale, aspect ce reiese din adresa Curții de Apel Craiova, prin care se arată că în cadrul acestei instanțe nu există completuri specializate în această materie. Înalta Curte nu va valida susținerile recurentului referitoare la soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă, reținând că acțiunea formulată de acesta a fost calificată drept o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 269 din Legea nr. 303/2022 (corespunzătoare fostului art. 96 din Legea nr. 303/2004), întrucât urmărește angajarea răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin pretinsele erori judiciare arătate în cererea de chemare în judecată, calificare juridică ce nu a fost contestată de reclamant. Or, potrivit dispozițiilor legale menționate, "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor. Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul". În consecință, instanța de recurs reține că, în mod legal, Tribunalul Gorj a fost învestit cu soluționarea cauzei, fiind tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul. Relativ la susținerea recurentului în sensul în care litigiul pendinte intră sub jurisdicția maritimă/poștală, instanța de recurs constată, similar instanței de apel, că stabilirea competenței materiale și teritoriale se determină în raport cu normele de competență cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale, nu potrivit voinței reclamantului care dorește ca cererea sa să fie judecată de o secție specializată în cauze maritime din cadrul Tribunalului Constanța, dat fiind că a aplicat un timbru poștal pe cererea de chemare în judecată. Prin urmare, pentru a atrage competența unei secții sau a unui complet specializat în cauze maritime și fluviale este necesar ca litigiul să fie în legătură cu desfășurarea activităților maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 304/2022, potrivit cărora "În cauzele maritime sau fluviale, circumscripțiile tribunalelor Constanța și Galați sunt următoarele: a) Tribunalul Constanța: județele Constanța și Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv; b) Tribunalul Galați: celelalte județe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte până la km 1.075". Cum obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează desfășurarea activităților maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum s-a reținut anterior, în mod legal instanța de apel a respins critica reclamantului privind soluția primei instanțe asupra excepției necompetenței materiale procesuale a secției/completului nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale. În acest context, nu prezintă relevanță că prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocată de recurent, s-a statuat asupra caracterului de ordine publică a necompetenței materiale procesuale a secției/completului specializat. Prin urmare, reținând legalitatea soluției instanței de apel cu privire la excepția necompetenței materiale procesuale, susținerea recurentului privind pronunțarea hotărârii atacate de un complet nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale nu poate fi primită. În al doilea rând, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 din actul normativ menționat, potrivit cu care casarea unei hotărâri se poate cere "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", recurentul susține că membrii completului de judecată care a pronunțat hotărârea recurată nu sunt specializați în soluționarea cauzelor maritime/poștale. Afirmă că greșita alcătuire a completului de judecată este în stânsă legătură cu competența, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanței. Instanța de recurs constată că nu poate fi reținută incidența cazului de casare sus-menționat, dată fiind considerentele anterioare, argumentele mai sus expuse fiind valabile și în analiza prezentei critici. Tot în cadrul acestui motiv de recurs, se susține că unul dintre judecători era incompatibil, fiind vizat de o plângere penală formulată de recurent. Întrucât nu s-a abținut de la soluționarea cauzei, completul care i-a soluționat apelul era nelegal alcătuit. Nici acest argument nu poate fi primit. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., judecătorul aflat într-o stare de incompatibilitate, care nu a înțeles să formuleze cerere de abținere, poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte sau după începerea dezbaterilor, raportat la data la care a fost cunoscută această împrejurare. Însă actul normativ menționat stabilește o procedură și anumite termene în care poate fi invocată această situație care-l vizează pe judecător, prin intermediul cererii de recuzare. Prin urmare, motivele de incompatibilitate cunoscute și neinvocate în termen nu mai pot fi valorificate în calea de atac. Cu alte cuvinte, dacă recurentul avea cunoștință de un caz de incompatibilitate în care s-ar fi aflat unul dintre membrii completului de judecată a apelului, avea la îndemână cererea de recuzare, nefiind permis să invoce incompatibilitatea, omisso medio, direct în recurs. În al treilea rînd, recurentul susține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea hotărârii care "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În acest sens, afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să poată aprecia legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Atât timp cât în considerente instanța nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor care o preced. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care au stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile anterior indicate, presupune o motivare punctuală a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și nu un răspuns în detaliu pentru fiecare argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită instanța de judecată. Verificând din această perspectivă conținutul deciziei atacate, Înalta Curte reține că aceasta îndeplinește exigențele legale, întrucât instanța de apel a răspuns explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, considerentele hotărârii astfel pronunțate arătând, într-o manieră lămuritoare, motivele pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecințele reflectate în dispozitivul hotărârii, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanței de recurs realizarea controlului judiciar. În acest sens, instanța de recurs constată că, prin decizia atacată, a fost analizată critica apelantului - reclamant cu privire la soluția de respingere a excepției necompetenței materiale procesuale, instanța de apel apreciind că, în raport cu dispozițiile art. 269 din Legea nr. 303/2022, cauza cu care a fost învestită prima instanță nu intră în categoria litigiilor maritime și fluviale, context în care a reținut irelevanța celor statuate prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar. Și critica referitoare la repartizarea aleatorie a cauzei a fost analizată, instanța de apel reținând, prin raportare la dispozițiile legale incidente, că dovada acestui tip de repartizare se găsește în sistemul informatic și poate fi pusă la dispoziție, la cerere, persoanei interesate. Nu este reală nici susținerea potrivit căreia s-a făcut o confuzie între excepția lipsei calității de reprezentant al mandatarului Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, și excepția lipsei dovezii de reprezentant al acestuia, instanța analizând-o pe cea din urmă, care nu ar fi fost invocată. Curtea de Apel Craiova, în soluționarea apelului cu care a fost învestită, a examinat această chestiune și a reținut că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, are calitatea de mandatar al intimatului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, dovada existând la dosarul cauzei. Tot în acest context, recurentul realizează o scurtă analiză a calității de reprezentant pe care o contestă, argumentele fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Însă, nici ele nu sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 223 din C. civ., "În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens". Această dispoziție se regăsește și în art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34 din 22 ianuarie 2009. De asemenea, conform art. 4.5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor, reprezentarea în fața instanțelor de judecată se poate realiza de unitățile subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în baza unor mandate acordate în acest sens. Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor, prin unitățile financiare subordonate. În cauza pendinte, este reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în baza mandatului nr. x din 2 mai 2023 dat de Ministerul Finanțelor subunității sale. În privința afirmației recurentului că hotărârea nu este motivată cu referire la incidența dispozițiilor art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum și ale art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, sub a căror protecție se află, se constată că instanța de apel a verificat modul de aplicare a normelor legale incidente de către prima instanță, potrivit calificării date cererii de chemare în judecată, necontestată de reclamant, și a expus raționamentul juridic propriu, potrivit căruia a apreciat, în speță, inexistența unei erori judiciare săvârșite în dosarul nr. x/2020. Prin urmare, instanța de apel a analizat susținerile recurentului, luând în considerare toate aspectele esențiale ale cauzei și răspunzând criticilor formulate de acesta, alegațiile contrare, cuprinse în cererea de recurs, fiind nefondate. Faptul că judecătorul interpretează dispozițiile legale incidente într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În al patrulea rând, recurentul susține și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menaționat, potrivit cu care se poate cere casarea "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". În acest sens, recurentul afirmă că au fost încălcate dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (4) și alin. (5), art. 22 alin. (4), art. 176 pct. 2, pct. 3, pct. 4 și pct. 6, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală din C. proc. civ., arătând că instanța de apel l-a discriminat, nu a cercetat fondul, a achiesat la motivarea sentinței tribunalului, și-a întemeiat soluția pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul unic de înregistrare al pârâtului, certificatul de înregistrare în registrul comerțului, soluția cu privire la toate cererile deduse judecății și semnătura judecătorilor. Referitor la susținerea privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 14 alin. (4) și alin. (5), art. 22 alin. (4), art. 176 pct. 2, pct. 3, pct. 4 și pct. 6, art. 211 din actul normativ menționat, instanța de recurs constată că aceasta nu poate face obiectul analizei specifice controlului judiciar în prezenta fază procesuală, întrucât recurentul nu deduce, spre examinare, o minimă argumentație în drept care să situeze critica în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, criticile de recurs nu pot consta într-o susținere formală a încălcării normelor de drept material ori procedural, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței. În ceea ce privește critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 426 alin. (3) și ale art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală din C. proc. civ., aceasta se vădește a fi nefondată. Astfel, recurentul susține că hotărârea atacată nu este semnată de membrii completului de judecată și că lipsesc mențiunile necesar a fi evidențiate în dispozitivul hotărârii cu privire la soluția asupra tuturor cererilor deduse judecății. Totodată, arată că dispozitivul hotărârii nu cuprinde mențiunile referitoare la codul unic de înregistrare a pârâtului și numărul de înregistrare în registrul comerțului. Instanța de recurs reține că în dispozitivul deciziei recurate trebuia menționată, așa cum, de altfel, s-a și întâmplat, soluția cu privire la apelul declarat de reclamant, asupra căruia instanța de apel a reținut cauza în pronunțare, argumentele dezvoltate de apelantul - reclamant în susținerea căii de atac promovate fiind analizate în cadrul considerentelor hotărârii. De asemenea, analizând exemplarul deciziei atacate, din dosarul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, instanța de recurs constată că aceasta poartă semnătura olografă a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei. Dispozițiile art. 426 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cu care "Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de către grefier", vizează doar cele două exemplare originale ale hotărârii, nu și copiile comunicate părților, care vor fi conformate cu originalul de grefa instanței, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Referitor la împrejurarea că dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul unic de înregistrare a pârâtului și numărul de înregistrare în registrul comerțului, instanța de recurs reține, pe de o parte, că intimatul nu este profesionist, nu este înregistrat la registrul comerțului, și, pe de altă parte, că în discuție ar putea fi, eventual, o nulitate virtuală, caz în care devin incidente prevederile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.. Vătămarea nu este prezumată și nu se face dovada acesteia. În al cincilea rând, recurentul susține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". În speță, deși recurentul reclamă încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, la art. 14, art. 16 și art. 26 din Pactul Internațional de la New York cu privire la drepturile civile și politice, la art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, respectiv la art. 4, art. 5 și art. 193 alin. (2) din C. civ., instanța de recurs constată că toate aceste dispoziții nu sunt incidente cauzei, având în vedere cadrul procesual obiectiv, prin raportare la pretenția dedusă judecății, calificată de către instanța de fond, cadru respectat, în mod corespunzător, de instanța de apel, astfel cum s-a reținut anterior. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 324 din 9 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.