ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1339/2025

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă, sub nr. x/2023 la data de 16 ianuarie 2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând ca, în temeiul art. 6, art. 13 și art. 41 din CEDO, art. 2 paragraf l și paragraf 3 lit. a), lit. b) si lit. c), art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile și politice, prin raportare la art. 20 din Constituția României, să se constate că în cadrul procedurii judiciare desfășurate în fata instanțelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantate de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 din CEDO, art. 14, art. 16 si art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile si politice; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 400.000 euro (echivalentul în RON la data plății efective), cu titlu de satisfacție pentru repararea prejudiciului moral, ca urmare a atingerii aduse demnității sale prin discriminarea la care a fost supus, prin dublul standard folosit de către instanțele românești în a aplica legislația în vigoare.

Sentința pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă Prin sentința nr. 129 din 25 mai 2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia nr. 362 din 24 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins excepția necompetenței materiale procesuale a Curții de Apel Craiova; a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 129 din 25 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 362 din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul afirmă că hotărârea recurată este dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Susține că litigiul pendinte intră sub jurisdicția maritimă/poștală dat fiind că a aplicat un timbru poștal pe cererea de chemare în judecată, sens în care a invocat în fața instanței de fond excepția necompetenței materiale procesuale a secției/completului nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale. Arată că, în conformitate cu Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și, raportat la dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a secției/completului nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale este de ordine publică și poate fi invocată de orice parte și de instanță, din oficiu, în orice fază procesuală. Învederează că hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale, aspect ce reiese din adresa Curții de Apel Craiova, prin care se arată că în cadrul acestei instanțe nu există completuri specializate în această materie, fiind incidentă sancțiunea nulității, conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ. În strânsă legătură cu prima critică, recurentul afirmă că membrii completului de judecată care a pronunțat hotărârea recurată nu sunt specializați în soluționarea cauzelor maritime/poștale. Susține că greșita alcătuire a completului de judecată este în strânsă legătură cu competența, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanței, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Invocă Decizia nr. 685/7.11.2018 a Curții Constituționale, prin care s-a consacrat dreptul la o instanță stabilită prin lege, arătând că normele care reglementează compunerea completurilor de judecată sunt norme de organizare judiciară de ordine publică, a căror încălcare este sancționată cu nulitatea. Pentru aceste considerente invocă excepția nelegalei compuneri a completului de judecată din apel, fiind incidente dispozițiile art. 176 pct. 4 C. proc. civ. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. În acest sens, arată că hotărârea nu este motivată în privința jurisprudenței Curții Constituționale și a tratatelor internaționale la care România este parte, referitor la drepturile fundamentale ale omului, precum și la dreptul la un proces echitabil, prin încălcarea legii care reglementează materia. Totodată, arată că la pronunțarea soluției de respingere a excepției necompetenței materiale procesuale, instanța de apel s-a raportat doar la dispozițiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 304/2022, a nesocotit deliberat prevederile art. 40 și art. 47 din același act normativ și nu a luat în considerare Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 și Decizia nr. 4/24.04.2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Învederează că, în motivarea hotărârii cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei repartizării aleatorii în sistemul informatic ECRIS, instanța de apel a invocat fișa dosarului din aplicația ECRIS, care nu este atașată la dosar. Susține că era necesar a fi atașate la dosar rezoluția tipizată prin care s-a dispus repartizarea, semnată de președintele instanței sau judecătorul desemnat, rezoluția prin care s-a atestat repartizarea aleatorie, semnată de persoana desemnată în acest scop, lista cauzelor repartizate în ziuă respectivă. Recurentul susține că, în privința excepției nulității sentinței tribunalului, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 286 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată din această perspectivă. Invocând lipsa motivării hotărârii atacate sub aspectul denunțării ca fals a înscrisului numit sentința civilă nr. 129 din 25 mai 2023, recurentul arată că instanța de apel nu a avut în vedere că este un înscris folosit ca mijloc de probă și a ignorat dispozițiile art. 538 alin. (2) C. proc. civ. Afirmă că se află sub protecția instituită de art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum și de art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, însă instanța nu a făcut o minimă analiză a incidenței acestor prevederi. Recurentul susține că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală C. proc. civ., arătând că instanța de apel a achiesat la motivarea sentinței tribunalului, și-a întemeiat soluția pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului și codul unic de înregistrare al pârâtului, soluția cu privire la toate cererile desuse judecății și semnătura judecătorilor. În continuare, recurentul susține și încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 14, art. 16 și art. 26 din Pactul Internațional de la New York cu privire la drepturile civile și politice, art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 4, art. 5 și art. 193 alin. (2) din C. civ. și afirmă că instanța de apel a ignorat dreptul reclamantului de a i se recunoaște pretutindeni personalitatea juridică, în condițiile în care a specificat că este o persoană naturală care în dreptul pozitiv vine reprezentată de figura reprezentantului legal, curator, administrator, având statut de personalitate juridică de drept universal.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la 26 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului, termen la care cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cererea recurentului privind repunerea pe rol a dosarului a fost admisă la termenul din 12 iunie 2025, instanța reținând cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare, și asupra fondului recursului, în ipoteza respingerii excepției invocate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Excepția nulității recursului invocată de intimat este nefondată, pentru considerentele ce succed. Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate față de soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Intimatul a arătat că recurentul a indicat formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ., fără a arăta argumentele prin care tinde la demonstrarea nelegalității deciziei atacate, context în care recursul este nul. În cauza pendinte, Înalta Curte constată că cererea de recurs conține critici ale hotărârii atacate, unele dintre motivele invocate au corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, se raportează la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. În consecință, sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi reținută, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs. Analiza recursului Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ("când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale"), recurentul susține că membrii completului de judecată care a pronunțat hotărârea recurată nu sunt specializați în soluționarea cauzelor maritime/poștale. Afirmă că greșita alcătuire a completului de judecată este în stânsă legătură cu competența, fiind vizat aspectul calitativ al compunerii instanței. Instanța de recurs constată că împrejurarea invocată de recurent nu intră în sfera neregularităților sancționate prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât alcătuirea greșită a instanței implică nerespectarea normelor privind compunerea instanței (precum alcătuirea acesteia cu un număr necorespunzător de judecători ori cu judecători care se află într-o situație de incompatibilitate) și a celor privind constituirea instanței (în sensul omisiunii formării completului cu toate organele și persoanele cerute de lege în respectiva cauză - grefier, procuror, magistrat-asistent ori asistenți judiciari, după caz - sau al incompatibilității în care s-ar afla vreunul dintre aceștia). Astfel, întrucât susținerile recurentului nu vizează o chestiune de compunere sau de constituire a instanței de judecată, nu poate fi reținută incidența motivului de recurs sus-menționat. Prin critica ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii"), recurentul susține că litigiul pendinte intră sub jurisdicția maritimă/poștală, întrucât "a aplicat un timbru poștal pe cererea de chemare în judecată", iar hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale, aspect ce reiese din adresa Curții de Apel Craiova, prin care se arată că în cadrul acestei instanțe nu există completuri specializate în această materie, fiind incidentă, în opinia sa, sancțiunea nulității, conform art. 176 pct. 3 C. proc. civ. Înalta Curte nu va valida susținerile recurentului referitoare la soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă, reținând că acțiunea formulată de acesta a fost calificată drept o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, întrucât urmărește angajarea răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile cauzate prin pretinsele erori judiciare arătate în cererea de chemare în judecată, calificare juridică ce nu a fost contestată de reclamant. Or, în raport cu dispozițiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul", instanța de recurs reține că, în mod legal, Tribunalul Gorj a fost învestit cu soluționarea cauzei, fiind tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul. Relativ la susținerea recurentului în sensul în care litigiul pendinte intră sub jurisdicția maritimă/poștală, instanța de recurs constată, similar instanței de apel, că stabilirea competenței materiale și teritoriale se determină în raport cu normele de competență cuprinse în C. proc. civ. sau în legi speciale, nu potrivit voinței reclamantului care dorește ca cererea sa să fie judecată de o secție specializată în cauze maritime din cadrul Tribunalului Constanța, dat fiind că a aplicat un timbru poștal pe cererea de chemare în judecată. Prin urmare, pentru a atrage competența unei secții sau a unui complet specializat în cauze maritime și fluviale este necesar ca litigiul să fie în legătură cu desfășurarea activităților maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora "În cauzele maritime sau fluviale, circumscripțiile tribunalelor Constanța și Galați sunt următoarele: a) Tribunalul Constanța: județele Constanța și Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la mila marină 64 inclusiv; b) Tribunalul Galați: celelalte județe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte până la km 1.075". Cum obiectul cererii de chemare în judecată nu vizează desfășurarea activităților maritime sau fluviale în marea teritorială sau pe Dunăre, astfel cum s-a reținut anterior, în mod legal instanța de apel a respins critica reclamantului privind soluția primei instanțe asupra excepției necompetenței materiale procesuale a secției/completului nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale. În acest context, nu prezintă relevanță că prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocată de recurent, s-a statuat asupra caracterului de ordine publică a necompetenței materiale procesuale a secției/completului specializat. Prin urmare, reținând legalitatea soluției instanței de apel cu privire la excepția necompetenței materiale procesuale, susținerea recurentului privind pronunțarea hotărârii atacate de un complet nespecializat în cauze maritime/poștale și fluviale nu poate fi primită. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul afirmă că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască argumentele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să poată aprecia legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Atât timp cât în considerente instanța nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor care o preced. De asemenea, trebuie avut în vedere și că respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care au stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile anterior indicate, presupune o motivare punctuală a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și nu un răspuns în detaliu pentru fiecare argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită instanța de judecată. Verificând din această perspectivă conținutul deciziei atacate, Înalta Curte reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a răspuns explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, considerentele hotărârii astfel pronunțate arătând într-o manieră lămuritoare motivele pentru care a fost respins apelul declarat în cauză, cu consecințele reflectate în dispozitivul hotărârii, astfel încât decizia recurată cuprinde toate elementele de natură a permite instanței de recurs realizarea controlului judiciar. În acest sens, instanța de recurs constată că prin decizia atacată a fost analizată critica apelantului-reclamant cu privire la soluția de respingere a excepției necompetenței materiale procesuale, instanța de apel apreciind că, în raport cu dispozițiile art. 96 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 și, contrar susținerilor recurentului, ale art. 40 și ale art. 47 din același act normativ, cauza cu care a fost învestită prima instanță nu intră în categoria litigiilor maritime și fluviale, context în care a reținut irelevanța celor statuate prin Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii privind competența materială procesuală a instanței de control judiciar. Și critica referitoare la excepția nulității sentinței tribunalului care derivă din lipsa semnăturii judecătorului a fost analizată în cuprinsul hotărârii atacate. Astfel, instanța de apel a constatat că hotărârea poartă semnătura olografă a președintelui completului de judecată și a grefierului desemnat a face parte din constituirea completului de judecată, dispozițiile art. 426 alin. (3) și (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 128 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, fiind în sensul că doar exemplarele originale ale hotărârii vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefier, copiile transmise părților urmând a fi conformate cu originalul de către grefa instanței. Tot astfel, cererea de denunțare ca falsă a sentinței tribunalului a fost cercetată prin decizia atacată, curtea de apel reținând că procedura prevăzută de art. 304 C. proc. civ. vizează un înscris folosit ca mijloc de probă, nu o hotărâre judecătorească care poate fi desființată numai prin exercitarea căilor de atac. În privința afirmației recurentului că hotărârea nu este motivată în privința incidenței disp. art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974, precum și ale art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, sub a căror protecție se află, se constată că instanța de apel a verificat modul de aplicare a normelor legale incidente de către prima instanță, potrivit calificării date cererii de chemare în judecată, necontestată de reclamant, și a expus raționamentul juridic propriu, potrivit căruia a apreciat, în speță, inexistența unei erori judiciare săvârșite în dosarul nr. x/2020, cu referire și la dezlegările Curții Constituționale prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018 vizând noțiunea de eroare judiciară. Rezultă cu evidență din cele mai sus reținute că instanța de apel a analizat susținerile reclamantului, luând în considerare toate aspectele esențiale ale cauzei și răspunzând criticilor formulate de acesta, alegațiile în sens contrar formulate de recurent fiind nefondate. Faptul că judecătorul interpretează dispozițiile legale incidente într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurentul susține și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), afirmând că au fost încălcate dispozițiile art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8, art. 211, art. 426 alin. (3), art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală C. proc. civ.. În acest sens, arată că instanța de apel a achiesat "în orb" la motivarea sentinței tribunalului, și-a întemeiat soluția pe argumente străine de cauză, iar dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului și codul unic de înregistrare al pârâtului, soluția cu privire la toate cererile deduse judecății, precum și semnătura judecătorilor. Referitor la susținerea privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 3, art. 4, art. 6, art. 7 alin. (2), art. 8 și în art. 211 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că aceasta nu poate face obiectul analizei specifice controlului judiciar în prezenta fază procesuală, întrucât recurentul nu deduce, spre examinare, o minimă argumentație în drept care să situeze critica în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru a putea conduce la casarea hotărârii, criticile de recurs nu pot consta într-o susținere formală a încălcării normelor de drept procedural, întrucât condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței. În ceea ce privește critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 426 alin. (3) și ale art. 425 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza finală din C. proc. civ., aceasta se vădește a fi nefondată. Astfel, recurentul susține că hotărârea atacată nu este semnată de membrii completului de judecată și că lipsesc mențiunile necesar a fi evidențiate în dispozitivul hotărârii cu privire la soluția asupra tuturor cererilor deduse judecății. Totodată, arată că dispozitivul hotărârii nu cuprinde mențiunile referitoare la codul numeric personal al reclamantului și la codul unic de înregistrare al pârâtului. Instanța de recurs reține că în dispozitivul deciziei recurate trebuia menționată, așa cum, de altfel, s-a și întâmplat, soluția cu privire la apelul declarat de reclamant, asupra căruia instanța de apel a reținut cauza în pronunțare, argumentele dezvoltate de apelantul-reclamant în susținerea căii de atac promovate fiind analizate în cadrul considerentelor hotărârii. De asemenea, analizând exemplarul deciziei atacate, din dosarul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, instanța de recurs constată că aceasta poartă semnătura olografă a membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, dispozițiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ. ("Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de către grefier") vizând doar cele două exemplare originale ale hotărârii, nu și copiile comunicate părților, care vor fi conformate cu originalul de grefa instanței, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Referitor la împrejurarea că dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului și codul unic de înregistrare al pârâtului, instanța de recurs reține că în discuție este o nulitate virtuală, caz în care devin incidente prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea nefiind prezumată. În acest context, sancțiunea desființării actului de procedură lovit de nulitate nu se impune, întrucât recurentul nu a justificat prejudiciul procesual suferit prin pronunțarea de către curtea de apel a deciziei recurate cu neobservarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub aspectul mențiunilor privind codul numeric personal al reclamantului și codul unic de înregistrare al pârâtului, critica fiind, astfel, nefondată. Sub un ultim aspect, deși recurentul reclamă încălcarea normelor de drept material, cu referire la art. 21 și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, la art. 14, art. 16 și art. 26 din Pactul Internațional de la New York cu privire la drepturile civile și politice, la art. 16 alin. (2), art. 20 și art. 21 alin. (3) din Constituția României, respectiv la art. 4, art. 5 și art. 193 alin. (2) din C. civ., instanța de recurs constată că toate aceste dispoziții nu sunt incidente cauzei, având în vedere cadrul procesual obiectiv, prin raportare la pretenția dedusă judecății, calificată de către instanța de fond, cadru respectat, în mod corespunzător, de instanța de apel, astfel cum s-a reținut anterior. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 362 din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.