ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 518/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 27 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate că în cadrul unei proceduri judiciare desfășurate în fața instanțelor române i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la nediscriminare garantate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat separat sau combinat cu art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 12 din Convenție, art. 14 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile și politice; obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 euro (echivalentul în RON la data plății efective) cu titlu de satisfacție pentru repararea prejudiciului moral produs ca urmare a atingerii aduse demnității sale prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alți justițiabili aflați în situații identice sau similare.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6, art. 13, art. 14 și art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 paragraf 3 lit. a), b) și c), art. 14, art. 26, art. 16 din Pactul Internațional de la New York din 1966 privind drepturile civile și politice, art. 11, art. 20 și art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (3) din Constituția României, art. 96 alin. (1), alin. (3) lit. b), alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1357 și următ. din Noul C. civ.

Prin sentința nr. 199 din 14 septembrie 2020, Tribunalul Gorj, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Statul Român. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, invocată de acesta. A respins acțiunea civilă formulată de reclamant, având ca obiect pretenții.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 10 din 20 ianuarie 2021, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

A susținut că hotărârea instanței de apel s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, motiv subsumat art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ... A arătat că a invocat în toate etapele procesuale excepția necompetenței materiale procesuale a secției/completului nespecializat în a judeca cauze maritime și fluviale, excepție care nu a fost luată în considerare, atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

Potrivit recurentului, instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv circumscris art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv a încălcat principiul preeminenței dreptului internațional, principiul legalității, principiul egalității în drepturi fără discriminare, principiul rolului activ al judecătorului, principiul dreptului la un proces echitabil. Totodată, în opinia recurentului, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20, art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Un alt motiv de recurs este cel conform căruia instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), recurentul motivând această critică în sensul că exemplarul hotărârii instanței de apel care i-a fost comunicat nu a fost semnat de judecătorii care au pronunțat această hotărâre și nici de grefierul de ședință, astfel cum impun dispozițiile legale în materie. Au fost astfel încălcate dispozițiile art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (1), art. 538 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele ale art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 21 și art. 148 din Constituția României. Recurentul a mai arătat că i s-a comunicat o copie a respectivei hotărâri care, fiind nesemnată, nu are nicio valoare juridică și nici putere doveditoare.

Recurentul a mai susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). A arătat că în cauză, decizia atacată nu este motivată în ce privește jurisprudența Curții Constituționale și a Tratatelor Internaționale la care România este parte în materia drepturilor fundamentale ale omului; nu este motivată în ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil prin încălcarea legii care reglementează materia; nu este motivată în ce privește refuzul instanței de a judeca excepția necompetenței materiale procesuale invocate atât în fața instanței de fond, cât și în apel; nu este motivată în ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj a consilierului juridic B.; nu este motivată în ce privește invocarea a lui ius causae, în pofida utilității pe scară largă, a lui ius fori; nu au fost analizate dispozițiile art. 14, art. 16 și art. 26 din Decretul nr. 212/1974, art. 21 și art. 47 din CDFUE, art. 14 din Pactul Internațional de la New York-1966 în ceea ce privește drepturile civile și politice.

Totodată, recurentul a învederat că prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), respectiv comunicarea acestei hotărâri s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (4), art. 425 alin. (1) lit. c), alin. (3) teza finală, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1) și art. 538 alin. (2) C. proc. civ.. De asemenea, dispozitivul hotărârii nu cuprinde codul numeric personal al reclamantului, nici codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerțului al intimatului - pârât, nici soluțiile date tuturor cererilor deduse judecății.

Hotărârea atacată a mai fost criticată și ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), norme reprezentate de art. 21 și art. 47 din CDFUE, art. 14, art. 16, art. 26 din Decretul nr. 212/1974 privind drepturile civile și drepturile politice, art. 16 alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 4, art. 5, art. 61 alin. (2), art. 193 alin. (2), art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 alin. (1) și (2), art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1) C. civ., art. 34 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, deciziile nr. 9/4.04.2016 și nr. 17/19.09.2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Recurentul a arătat că instanța a nesocotit aceste dispoziții legale, în condițiile în care intimatul - pârât răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Potrivit recurentului, instanța de apel a ignorat dreptul său la un proces echitabil, întrucât nu i-a analizat susținerile și nu a aplicat direct dreptul internațional și comunitar, deși a solicitat acest lucru.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 27 octombrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 16 martie 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin încheierea din 27 octombrie 2021, s-a dispus admiterea în principiu a recursului, în limita celor constatate prin raportul întocmit, respectiv încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 și pct. 5 C. proc. civ. a criticilor privind modalitatea de soluționare a excepției de necompetență materială, privind modalitatea de motivare a hotărârii în ce privește aspectele enumerate de către reclamant și privind încălcarea dispozițiilor procedurale ce reglementează conținutul dispozitivului și modalitatea de comunicare a hotărârii.

În ceea privește critica referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, s-a constatat că nu este susținută de argumente care să contureze motivul de recurs invocat, art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul arătând doar în mod generic că au fost încălcate drepturi procesuale și enumerând texte de lege, fără a indica, în mod concret, în ce ar consta nelegalitatea subsumată acestei ipoteze reglementate de art. 488.

La fel, critica privind alcătuirea instanței s-a constatat că nu este încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât textul legal vizează componența instanței, iar recurentul a învederat faptul că i s-a comunicat o copie nesemnată a hotărârii instanței de apel.

S-a constatat că nici critica privind interpretarea sau aplicarea greșită a legii nu este fundamentată de argumente care să demonstreze încălcarea, de către instanța de apel sau interpretarea eronată a dispozițiilor legale menționate de către recurent, acesta arătând în mod generic că instanța a nesocotit normele de drept material, fără a indica, punctual, nelegalitatea săvârșită în aplicarea acestor norme.

Revenind la motivele de recurs pentru care s-a constatat posibilitatea încadrării acestora în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., se observă că prin critica subsumată pct. 3, recurentul a susținut necompetența instanțelor fondului de a judeca cauze maritime și fluviale.

Aceasta însă nu poate fi însă primită.

Reclamantul a promovat o acțiune prin care a solicitat obligarea statului la plata unei sume de bani, cu titlu de satisfacție pentru repararea prejudiciului moral produs ca urmare a atingerii aduse demnității sale prin discriminarea la care a fost supus în raport cu alți justițiabili aflați în situații identice sau similare, motivat de încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptul la nediscriminare garantate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așa cum au reținut instanțele fondului, în raport de cuantumul sumei solicitate, competența materială în primă instanță aparține tribunalului, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere domiciliul reclamantului, în Târgu Jiu, județul Gorj și ținând cont de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., se constată competența teritorială a Tribunalului Gorj în soluționarea cauzei.

Prin urmare, susținerea recurentului potrivit căreia prin aplicarea unui timbru poștal pe cererea de chemare în judecată a inserat și contractul care stă la baza acesteia în jurisdicție maritimă/poștală, în conformitate cu dreptul internațional și Tratatele internaționale la care România este parte nu poate fi primită față de normele de drept incidente mai sus menționate.

Totodată, contrar susținerilor recurentului, se constată că excepția invocată de recurent a făcut obiectul analizei instanțelor fondului, atât prin încheierea pronunțată de tribunal la 20 ianuarie 2020, cât și prin decizia recurată.

Nici criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care recurentul a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, specificând care sunt aspectele asupra cărora curtea de apel nu s-a pronunțat, nu pot fi primite.

Astfel, recurentul a arătat că nu este motivată, în ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj, a consilierului juridic B., în condițiile în care, prin decizia atacată, curtea de apel a constatat existența la dosar a dovezii calității de reprezentant al intimatei al acestuia.

De asemenea, instanța de apel a analizat criticile privind nemotivarea refuzului instanței de a judeca excepția necompetenței materiale procesuale, așa cum s-a arătat mai sus, constatând că respingerea acesteia de către tribunal, prin încheierea din 20 ianuarie 2020 este corectă.

Curtea de apel a analizat și criticile formulate de reclamant împotriva considerentelor tribunalului prin care s-a reținut că în cauză nu se poate vorbi de existența unei discriminări a acestuia, având în vedere că situațiile de fapt din hotărârile judecătorești în raport de care s-a invocat discriminarea sunt diferite.

În ceea ce privește celelalte critici privind nemotivarea deciziei în raport de jurisprudența Curții Constituționale și a Tratatelor Internaționale la care România este parte în materia drepturilor fundamentale ale omului se constată că acestea sunt străine pricinii, în condițiile în care, prin motivele de apel, reclamantul a criticat sentința tribunalului, generic, susținând că prin aceasta s-a refuzat să se aplice, în mod prioritar și cu precădere, normativele internaționale, fără a indica în concret care sunt acestea, față de cadrul procesual existent.

Totodată, potrivit art. 3 alin. (2) C. proc. civ., au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care codul conține dispoziții mai favorabile, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile internaționale ale omului, la care România este parte și cod.

Or, recurentul nu a învederat existența unor atare neconcordanțe între dreptul intern și reglementările internaționale, mărginindu-se a susține generic neaplicarea unor pacte și tratate internaționale.

Celelalte critici privind nemotivarea deciziei sunt, de asemenea, nefondate, constatându-se că acestea nu au fost susținute prin cererea de apel, față de amplele considerente ale sentinței prin care s-a reținut că nu există o încălcare a art. 6 din CEDO, inclusiv prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește criticile subsumate pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., prin care recurentul a susținut, în esență, încălcarea dispozițiilor procedurale ce reglementează conținutul dispozitivului și modalitatea de comunicare a hotărârii, acestea sunt nefondate.

Referitor la conținutul dispozitivului, recurentul a înțeles a se prevala de lipsa mențiunilor privind codul numeric personal al reclamantului, codul unic de înregistrare, numărul de înregistrare în registrul comerțului al intimatului - pârât, susținând astfel nulitatea deciziei.

Potrivit noțiunii și clasificării reglementate prin art. 174 C. proc. civ., nulitatea este absolută, când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Totodată, conform art. 175 C. proc. civ., actul este susceptibil de a fi anulat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol, respectiv să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinței legale, actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poate fi anulată decât prin anularea actului.

Or, recurentul nu a făcut dovada unei vătămări ce i s-ar fi cauzat în lipsa respectivelor mențiuni, pentru a putea cere casarea deciziei apelului, invocarea vătămării putându-se face doar în condițiile în care partea justifică un interes, condiție generală pentru exercitarea oricărui act de procedură.

Se constată, de asemenea, că nulitatea invocată de recurent pentru lipsa mențiunilor privitoare la codul numeric personal, etc. nu face parte din nulitățile necondiționate de existența unei vătămări, potrivit reglementării art. 176 C. proc. civ.

Privitor la susținerea faptului că dispozitivul deciziei nu cuprinde nici soluțiile date tuturor cererilor deduse judecății, nici aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care recurentul nu precizează care sunt respectivele cereri, iar decizia cuprinde soluția respingerii apelului reclamantului, ca nefondat.

În plus, se constată că completarea hotărârii, în ipoteza în care instanța ar fi omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate solicita prin procedura reglementată de art. 444 C. proc. civ.

Privitor la așa-zisele nereguli privind comunicarea deciziei prin încălcarea dispozițiilor art. 286 alin. (4), art. 425 alin. (1) lit. c), alin. (3) teza finală, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1) și art. 538 alin. (2) C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.

Astfel, recurentul a susținut că i s-a comunicat o copie conform cu originalul, nesemnată de către judecătorii apelului și de către grefier, ceea ce echivalează cu nulitatea deciziei.

Se constată însă că la dosarul cauzei, decizia recurată este semnată de judecătorii care au pronunțat-o, precum și de grefierul de ședință, în acord cu dispozițiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ.

Se rețin, de asemenea, prevederile art. 427 C. proc. civ., referitoare la comunicarea hotărârii, care stipulează în sensul că aceasta se comunică părților în copie, după redactarea și semnarea în condițiile legii.

Contrar susținerilor recurentului, aceasta nu înseamnă că hotărârea va fi comunicată părților cu semnăturile membrilor completului, care nu vor fi depuse decât pe cele două exemplare originale, ci că hotărârea este confirmată în autenticitatea și conținutul ei, asupra căruia nu se mai poate reveni, după ce a fost semnată, astfel încât se poate proceda la comunicarea acesteia.

Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 497 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 10 din 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.