ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1098/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 22 mai 2018 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Pensii Publice solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că în cadrul unei proceduri judiciare desfășurate în fața instanței române în perioada 1996-2014 i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantat de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 1 Primul protocol (nu i-a fost respectat dreptul la pensie în funcție de vechimea cotizată dovedită de angajator prin pronunțarea dată de instanța de fond), art. 14 din CEDO și art. 1 din protocolul 12 la CEDO, cerere precizată în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată.

Prin precizarea formulată la 12 iulie 2018, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 230.743 RON, care reprezintă diferența de pensie pe perioada 1996-2005, 1000 RON cheltuieli de judecată, precum și la plata sumei de 9328 euro daune morale, respectiv penalități calculate pentru fiecare zi de întârziere pentru perioada mai sus arătată.

De asemenea, reclamantul și-a menținut și capătul de cerere care viza încălcarea, în cadrul unei proceduri judiciare desfășurate în fața instanței române în perioada 1996-2014, a dreptului la un proces echitabil, respectiv a dreptului la nediscriminare, garantat de art. 6 din CEDO.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 6, art. 13, art. 14, art. 2 (P7), art. 1 (P 12) și art. 41 din CEDO, art. 11, art. 20 din Constituția României, art. 1357 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 117/18.09.2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, raportat la faptul că potrivit art. 95 C. proc. civ., tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe, iar conform art. 98 alin. (1) C. proc. civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere.

Prin sentința civilă nr. 45/2019 din 31 septembrie 2019, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins cererea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj.

Prin decizia civilă nr. 1579/2019 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 45/2019 din 31 ianuarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr. x/2018.

La data de 31 mai 2019, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1579/2019 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Recurentul-reclamant a precizat că instanța de apel, în mod greșit nu a pronunțat o hotărâre care să oblige pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj la emiterea unei decizii în baza Legii nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La 12 august 2019, intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la faptul că decizia civilă recurată a fost pronunțată în apel în soluționarea unui litigiu de asigurări sociale, fiind astfel definitivă și nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Recurentul a formulat la data de 13 septembrie 2019 răspuns la întâmpinare prin care a reiterat criticile formulate prin cererea de recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să admită excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata Casa Națională de Pensii Publice și să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1579 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă într-un litigiu de asigurări sociale.

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Totodată, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că împotriva hotărârilor tribunalelor, prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.

Din coroborarea dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 cu modificările ulterioare, ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și ale art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. care conțin prevederea expresă că hotărârile pronunțate într-un litigiu de asigurări sociale sunt supuse numai apelului, rezultă că pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., cum este acțiunea în speță, hotărârea curții de apel este definitivă.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac - fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia atacată în speță, având ca obiect un litigiu de asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile stabilite de aceasta.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata Casa Națională de Pensii Publice și să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata Casa Națională de Pensii Publice.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.