ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 3 august 2022, sub nr. x/325/2022, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, respectiv câte 50.000 euro pentru fiecare persoană vătămată, pentru acuzațiile nefondate care li s-au adus privind violarea de domiciliu.

Prin sentința civilă nr. 334 din 10 ianuarie 2023, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I civile a acestei instanțe la 18 ianuarie 2023, sub același număr de dosar.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 497 din 13 aprilie 2023, Tribunalul Timiș – Secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta B.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia nr. 303 din 19 decembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A împotriva sentinței nr. 497 din 13 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul Timiș – Secția I civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. L-a obligat pe apelantul-reclamantul la plata sumei de 2.000 de lei către intimata-pârâtă B, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Recursul

Împotriva deciziei nr. 303 din 19 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă a declarat recurs reclamantul A.

Prin motivele expuse, recurentul a susținut că prin hotărârea primei instanțe i s-a îngrădit dreptul de a solicita sancționarea intimatei pentru formularea unei plângeri penale nefondate împotriva sa și a familiei sale, în privința căreia organul abilitat a dispus încetarea urmăririi penale.

A învederat că a solicitat, pe baza acestei soluții, atragerea răspunderii civile a intimatei pentru prejudiciul de imagine cauzat ca urmare a învinuirii nefondate aduse, precum și pentru intenția de vânzare a imobilului situat în Timișoara, str. (...), ap.(...)-(...), în condiții suspecte, cu eludarea unui contract de închiriere în vigoare.

Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Apărările formulate

Prin întâmpinarea depusă la 27 iunie 2024, intimata-pârâtă B a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului pentru neîncadrarea motivelor acestuia în prevederile art. 488 C. proc. civ. Pe fondul căii extraordinare de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin rezoluția din 7 octombrie 2024, Înalta Curte a stabilit termen la 27 februarie 2025, cu citarea părților în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

La termenul de judecată menționat, Înalta Curte a rămas cu prioritate în pronunțare asupra excepției de nulitate a recursului, invocate de intimată prin întâmpinare, în considerarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate invocate din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni” (…) „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.”

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) din același act normativ, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația reglementată la alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 din cod.

Conform art. 486 alin. (3) din același act normativ, „Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancțiunea nulității atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.

În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Raportând aceste considerente de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui recurs, declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 303 din 19 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă.

Prin memoriul de recurs, reclamantul a susținut că prin hotărârea primei instanțe i s-a îngrădit dreptul de a solicita sancționarea intimatei pentru formularea unei plângeri penale nefondate împotriva sa și a familiei sale, în privința căreia organul abilitat a dispus încetarea urmăririi penale.

Recurentul a învederat, totodată, că a solicitat, pe baza acestei soluții, atragerea răspunderii civile a intimatei pentru prejudiciul de imagine cauzat ca urmare a învinuirii nefondate aduse, precum și pentru intenția de vânzare a imobilului situat în Timișoara, str. (...), ap.(...)-(...), în condiții suspecte și cu eludarea unui contract de închiriere în vigoare.

Înalta Curte, raportând motivele de recurs redate rezumativ în expozeul de mai sus la judecata realizată de instanța de apel prin hotărârea recurată, reține că acestea nu se pot circumscrie cazurilor de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Această constatare se impune față de faptul că motivele concrete de recurs invocate nu constituie o reflexie a judecății realizate în etapa procesuală anterioară, care a vizat examinarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la dispozițiile art. 1357 alin. (1) și art. 1349 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și la fapta ilicită reclamată.

De altfel, instanța de apel a reținut, în analiza sa, că apelantul-reclamant A nu a indicat, explicit, criticile adresate hotărârii primei instanțe care trebuiau să se refere la îndeplinirea condițiilor esențiale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, ci că a reiterat o serie de chestiuni privitoare la situația juridică a unui imobil, ce excedau obiectului cauzei.

Instanța de apel a constatat, de asemenea, neîndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât nu s-a dovedit că intimata a acționat cu vinovăție, nici măcar în forma cea mai atenuată a acesteia.

Curtea a mai reținut că nu i se poate reproșa intimatei faptul că prin formularea plângerii penale a acționat cu o formă de vinovăție îndreptată înspre prejudicierea imaginii apelantului-reclamant, ci că aceasta s-a adresat organelor abilitate reclamând o faptă prevăzută de legea penală, dar pentru care nu a fost atrasă răspunderea penală din cauza existenței unor neclarități cu privire la situația juridică a imobilului cu privire la care s-a invocat o pătrundere nelegală.

Raportând considerentele curții de apel la criticile formulate în recurs de către recurent, Înalta Curte constată că o încadrare a acestora în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. nu este posibilă.

Recurentul nu a expus, în recursul pendinte, critici care să vizeze modalitatea de examinare în apel a cauzei din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în materia răspunderii civile delictuale, prin raportare la motivele care au dus la confirmarea soluției de primă instanță, care să fie circumscrise ipotezelor reglementate la art. 488 C. proc. civ. și să permită un examen de legalitate al deciziei recurate.

Dimpotrivă, formulate fiind prin ignorarea specificului căii extraordinare de atac a recursului, motivele de recurs cuprind aspecte de fapt care nu interferează, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, cu judecata din apel, nereprezentând reale critici de aplicare a normelor de drept substanțial în raport cu acestea.

Ignorând funcția căii extraordinare de atac a recursului – aceea de a asigura, exclusiv, un control de legalitate – recurentul a dedus judecății în recurs aspecte care sunt lăsate de legiuitor, exclusiv, în competența instanțelor de fond (determinarea situației de fapt).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește una dintre cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 303 din 19 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 303 din 19 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.