ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 394/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 394/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 2 martie 2023
asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii și soluțiile pronunțate de instanțe în litigiu
Prin încheierea civilă nr. 7957, pronunțată la 29 iunie 2021 de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, și s-a anulat, ca netimbrată, cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B.. A fost obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, contestatorul a declarat apel.
Prin decizia nr. 288A din 3 martie 2022, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins apelul și a obligat contestatorul la plata, către intimata B., a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Hotărârea din apel a fost atacată cu recurs de către contestatorul A..
Prin decizia civilă nr. 129 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul și a obligat recurentul să plătească intimatei suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Recursul exercitat în cauză
În cuprinsul cererii înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 25 mai 2022, recurentul a menționat că înțelege să declare "recurs în interesul legii’’ în temeiul dispozițiilor art. 514 raportat la art. 515 C. proc. civ., iar la final a precizat că aduce critici hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2021, urmând a le depune ulterior.
Apărările formulate în recurs
Intimata B. a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția de inadmisibilitate a recursului. În primul rând, a susținut că recurentul nu are calitatea de a promova un recurs în interesul legii, iar, în al doilea rând, hotărârea curții de apel, prin care s-a respins un alt recurs, are caracter definitiv și, prin urmare, nu este susceptibilă de a forma obiectul unui alt recurs.
A solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu de avocat în cuantum de 1.500 RON, probat cu chitanța nr. x din 18 iulie 2022, aflată la dosarul instanței supreme.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
În prealabil, Înalta Curte apreciază necesar a califica cererea cu care a fost învestită de către contestatorul A., prin prisma dispozițiilor art. 152 și 22 alin. (4) C. proc. civ. Deși partea a intitulat cererea "recurs în interesul legii’’, instanța constată că este învestită a soluționa o cerere de recurs declarată împotriva deciziei nr. 129 din 14 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, întrucât la finalul înscrisului se arată că se critică această hotărâre.
Examinând recursul în raport de excepția netimbrării, a cărei analiză este prioritară față de cea a inadmisibilității, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se rețin următoarele:
Potrivit art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva hotărârilor judecătorești prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat.
De asemenea, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
În același timp, prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. dispun că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei de timbru conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 din cod, cu nulitatea.
În speță, Înalta Curte constată că prin adresa emisă la 23 iunie 2022 și comunicată la 30 iunie 2022, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, i s-a adus la cunoștință recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, datorată pentru soluționarea recursului contra deciziei Curții de Apel, prin care a fost respins, ca inadmisibil, un alt recurs, taxă stabilită potrivit art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Partea nu s-a conformat dispoziției instanței, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa și nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv de reexaminare a cuantumului sumei puse în vedere.
Totodată, aspectul nedepunerii taxei a fost verificat și la finalizarea ședinței de judecată, moment la care s-a constatat că nu a fost transmisă la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 50 RON, așa cum reiese din referatul întocmit de grefierul de ședință în urma verificărilor la registratura și arhiva secției I civile a instanței supreme.
Întrucât până la prezentul termen, recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în speță devin incidente dispozițiile legale anterior menționate privind sancțiunea anulării cererii pentru nerespectarea obligației legale de a timbra, astfel cum a fost stabilită în sarcina sa de către instanță.
Față de această soluție, rezultă că recurentul se află în culpă procesuală și, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, onorariu de avocat, dovedit cu chitanța nr. x din 18 iulie 2022, în favoarea intimatei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 14 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.
Obligă pe recurent la plata sumei în cuantum de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.