ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1986/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 17 martie 2022, sub nr. unic de dosar x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei totale de 64.500 euro (10.000 euro/an) pentru repararea integrală a prejudiciului moral și de imagine suferit în perioada 20 ianuarie 2015-14 mai 2021, respectiv aproximativ 6 ani și 3 luni și 24 de zile, ca urmare a duratei nerezonabile a procesului penal în care a fost implicat, conform art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Sentința pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința civilă nr. 1217/PI din 26 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, fără cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 33 din 11 februarie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1217/PI din 26 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș. A schimbat în tot sentința civilă apelată și a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A obligat pe intimatul-pârât la plata către apelantul-reclamant a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale și a respins în rest pretențiile reclamantului apelant ca nefondate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 33 din 11 februarie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, în reprezentarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin care a solicitat casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei pe fond, cu consecința respingerii, în totalitate, a cererii de chemare în judecată. Au fost formulate următoarele critici: Hotărârea recurată este afectată de nelegalitate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel ar fi realizat o aplicare greșită a normelor de drept material, invocând totodată și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind posibilitatea declarării recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță. Reclamantul a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata unor despăgubiri în valoare de 64.000 euro, deoarece procesul penal în urma căruia a fost achitat nu s-a desfășurat într-un termen rezonabil. Soluția de admitere a acțiunii civile și de obligare a Statului Român la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 10.000 euro, cu motivarea că durata de 6 ani, 3 luni și 24 zile a procesului penal nu se încadrează în termenul rezonabil, este pronunțată cu încălcarea art. 6 paragraful 1 teza I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În conformitate cu actele de la dosar de urmărire penală, sesizarea penală împotriva reclamantului a fost depusă la organele de cercetare penală la 17 septembrie 2014, fiind format dosarul nr. x/2014, iar ordonanța de urmărire penală a fost emisă la 15 ianuarie 2015 de Direcția Națională Anticorupție. În data de 19 ianuarie 2015, reclamantul a fost reținut 24 ore, iar la 20 ianuarie a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Astfel, de la data punerii în mișcare a acțiunii penale și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (14 mai 2021), în urma căreia reclamantul a fost achitat, au trecut 5 ani, 5 luni și 16 zile, din care perioada de cercetare penală a durat 3 ani și 2 luni, iar judecata cauzei a durat 3 luni și 16 zile. Contrar instanței de apel, durata întregului proces penal nu s-a datorat culpei autorităților, ci culpei reclamantului, care pe parcursul judecății în fața Curții de Apel Timișoara a solicitat 21 de termen de judecată pentru administrarea de probe. Termenul rezonabil stabilit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului se referă la termenul în care autoritățile oficiale trebuie să soluționeze cauza în funcție de complexitate acesteia, de numărul de inculpați, dar și de probele care se administrează în cauză. Or, în speță, pentru administrarea probelor au fost acordate termene ca urmare a solicitării inculpaților, iar nu instanței, prin urmare culpa revine reclamantului și celorlalți inculpați. Întrucât curtea de apel a redactat hotărârea într-un termen mai scurt de 30 de zile, iar Înalta Curte în mai puțin de 10 luni, nu există niciun element care să conducă la concluzia că în cauza penală nu a fost respectat termenul rezonabil.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod a fost invocat formal de recurenta-pârâtă, câtă vreme în cuprinsul cererii de recurs au fost reiterate aspectele deja invocate în cererea de apel și cererea de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca susținerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Prin urmare, motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Înalta Curte reține că nemulțumirile referitoare la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății pe calea recursului. Atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor utile spre această finalitate, anume a rejudecării fondului, aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, obiectul și scopului recursului fiind reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost formulate, nu reprezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. În cauză, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de apel ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile art. 6 paragraful 1 teza I din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin aceea că a reținut depășirea termenului rezonabil de soluționare a procesului penal desfășurat împotriva reclamantului. Înalta Curte constată că, în dezvoltarea acestui motiv, recurentul-pârât nu formulează o critică de nelegalitate propriu-zisă, ci se limitează la a contesta stabilirea situației de fapt realizată de instanța de apel și la a prezenta propria interpretare asupra duratei și desfășurării procesului penal, prin expunerea: datelor calendaristice ale efectuării actelor de urmărire penală, duratei fazei de urmărire penală și a fazei de judecată, numărului de termene acordate la cererea inculpaților, volumului probatoriului administrat, conduitei procesuale a reclamantului și a celorlalți inculpați, caracterului pretins complex al cauzei și al activității organelor judiciare. Aceste susțineri privesc exclusiv aspecte de fapt, ce țin de modul în care instanța de apel a apreciat circumstanțele concrete ale cauzei și temeiurile pentru acordarea despăgubirilor morale, fără a evidenția o greșită interpretare sau aplicare a vreunei norme de drept material. Or, conform dispozițiilor art. 483 și 488 din C. proc. civ., prin recurs se efectuează un control de legalitate a deciziei atacate, care nu permite reexaminarea situației de fapt și reanalizarea probatoriului, ci doar verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept procesual sau material incidente. Sub acest aspect, simpla nemulțumire a recurentului-pârât cu privire la durata procedurii penale și la concluzia instanței de apel referitoare la rezonabilitatea acesteia nu poate fundamenta motivul de casare invocat și nici nu poate fi încadrată vreunul alt motiv prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ. Față de considerentele expuse, reținând că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 489 din C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.