ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

Circumstanțele litigiului:

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă la data de 13 februarie 2023, sub numărul de dosar x/90/2023, reclamanta UAT Comuna Berislăvești a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.637.582.1 lei, plus dobânzile și penalitățile calculate conform Codului Fiscal, astfel cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 185/2019, definitivă la data de 08 iulie 2020.

În motivare, reclamanta a învederat instanței că, prin sentința penală nr. 185 din 2019 pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă la data de 08 iulie 2020 prin Decizia nr. 370/A a Curții de Apel Pitești în dosarul nr. x/90/2017, s-a dispus obligarea în solidar a numitului A și a UAT Comuna Berislăvești, la plata sumei de 1.637.582, lei reprezentând prejudiciul cauzat părții civile, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - APIA, la care s-au adăugat dobânzile și penalitățile începând cu data plății acestei sume și achitarea efectivă a acestor sume.

Prin sentința civilă nr.1170 din 8 mai 2023, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berislăvești și l-a obligat pe pârâtul A la plata către aceasta a sumei de 1.637.581,1 lei despăgubiri civile ca și a dobânzilor și penalităților calculate potrivit Codului fiscal, potrivit celor stabilite prin sentința penală nr. 185/2019 dată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/90/2017.

Prin decizia civilă nr. 3133 din 4 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât A, împotriva sentinței civile nr. 1170/8 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/90/2023, intimată fiind reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berislăvești.

A fost anulată sentința și, în consecință, a fost trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Împotriva deciziei civile nr. 3133 din 4 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă, a formulat recurs recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Berislăvești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă la 12 august 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x.

Prin rezoluția din 29 noiembrie 2024 s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică la 4 martie 2025.

Prin exercitarea recursului din cauza de față, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, învederând instanței motivele de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, pe care a subsumat-o prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în raport de copia cărții de identitate depusă la dosar de apelant, domiciliul acestuia este în comuna. Berislăvești, sat (...), jud. Vâlcea, acolo unde a și fost citat pentru termenul din 08 mai 2023, citația fiind primită de soția acestuia, B, la adresa de domiciliu din sat (...).

Mai mult, a susținut că în mod greșit a apreciat instanța că neindicarea numărului de strada/imobil conduce la nelegalitatea proceduri de citare, întrucât intimatul-pârât se bucura de notorietate în comună, dovadă fiind faptul că citațiile au fost lăsate la cutia poștală de la domiciliu – în cazul primei citări –, iar cea pentru termenul de judecată a fost semnată de soție, găsită la domiciliu.

A concluzionat că s-a procedat în mod legal atunci când s-a comunicat citația, cu respectarea art. 163 alin. (6) C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile privind comunicarea actelor de procedură.

În susținerea concluziei privind legala citare a mai precizat că citațiile nu au fost contestate în condițiile legii și că faptul de a fi primite de o persoană care și-a declarat calitatea de membru de familie, în speță, soția, este un argument în plus în sprijinul tezei legalei citări. Calitatea de membru de familie nu a fost contestată în apel.

A mai criticat că, în mod greșit instanța a soluționat cererea de apel prin ignorarea dispozițiilor art. 164 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care doar prin înscrierea în fals intimatul avea posibilitatea să combată cele reținute de agentul poștal/agentul procedural, să obțină anularea dovezilor de comunicare a actelor de procedură, intimatul neapelând, însă, la un astfel de remediu.

Ca atare, atâta timp cât dovada de comunicare nu a fost defăimată ca falsă, instanța era ținută de conținutul său.

Printr-un al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta învederat că, în opinia sa, motivarea hotărârii recurate este, pe de o parte contradictorie, iar pe de altă parte, cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Caracterul contradictoriu ar rezulta din reținerea diferită a instanței cu privire la imobilul din Berislăvești, sat. (...), ca fiind nelocuit, împrejurare ce ar deriva din factura pentru consumul de energie electrică cu valoare zero, urmată de aprecierea aceleiași instanțe cu privire la faptul că intimatul nu mai locuia cu soția, cea care a semnat de primire citația chiar la adresa din sat (...).

Recurenta a mai susținut că instanța face confuzie între un partaj forțat introdus de un terț față de cei doi soți și relațiile de familie reale dintre aceștia, care formează o familie și locuiesc împreună. Acțiunea de partaj care face obiectul dosarului nr. x/198/2022, acțiune formulată de ANAF, nu are semnificația unei separații între soți, așa cum s-a reținut de instanța de apel.

Chestiunile invocate de instanța de apel nu au legătură cu legalitatea procedurii de citare, iar situația reținută cu privire la separația soților nu determină o comunicare nelegală a citației, soția (membru de familie) fiind una dintre persoanele căreia îi poate fi comunicată în mod legal citația.

A conchis că instanța a operat cu prezumții greșite, fără niciun suport legal sau probator, în lipsa dovezilor că intimatul-pârât nu locuiește la domiciliu sau a celor privind locuirea la adresa din sat (...), str. (...) (fost ...) și, ca atare, motivarea hotărârii recurate nu are coerență în raționamentul care a condus la soluția adoptată.

A mai criticat și faptul că instanța a dat o hotărâre nelegală bazată pe prezumția de rea-credință de care a dat dovadă recurenta, prezumție născută din posibilitatea acesteia de a cunoaște faptul că intimatul-pârât nu locuiește la adresa de domiciliu, neținându-se cont de împrejurarea că adresa transmisă intimatului la imobilul din comuna Berislăvești, sat (...), str. (...) (fost ...), după comunicarea hotărârii judecătorești, nu poate face dovada faptului că reclamanta ar fi cunoscut anterior, încă de la începutul procesului, că intimatul nu mai locuiește la domiciliul său.

Recurenta a mai invocat prevederile art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 și primul alineat al art. 91 C. civ. în conformitate cu care ,,dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate” și a subliniat că acest caracter imperativ al prevederilor Ordonanței de urgență nr. 97/2005 reiese chiar din dispozițiile art. 42 ale acestui act normativ, potrivit cu care „încălcarea dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală a persoanelor vinovate”.

A precizat că instanța a ignorat aceste prevederi legale, atunci când a imputat reclamantei comportamentul nelegal al intimatului-pârât, care nu s-a conformat prevederilor legale pentru a ieși din clandestinitate cu privire încunoștințarea privind domiciliul de fapt, contrar prevederilor art. 91 alin. (1)și (2) C. civ., care stabilesc că ,,dovada domiciliului sau a reședinței se va face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate”, precum și că, ,,în lipsa acestor mențiuni, ori atunci când acestea nu corespund adevărului, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane”, exceptând ipotezele în care stabilirea sau schimbarea domiciliului sau reședinței „a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”, potrivit art. 91 alin. (3) C. civ.

Orice altă interpretare, care ar fi de natură să permită invocarea de către pârât a clandestinității situației de fapt în ceea ce privește locul unde acesta locuiește efectiv, poate fi de natură să încurajeze atitudinea de neconformare a justițiabililor în raport cu dispozițiile imperative ale legii care reglementează obligația acestora de a efectua anumite formalități administrative în cazul schimbării domiciliului și, respectiv, reședinței, fapt ce ar putea împieta astfel asupra securității circuitului civil.

Așadar, împrejurarea că există posibilitatea ca intimatul-pârât să aibă și o altă adresă unde locuiește trebuie apreciată ca nerelevantă, întrucât dispozițiile legale menționate vorbesc despre citarea părții la domiciliul său și despre înmânarea citației și a actelor de procedură la domiciliu, nelăsând posibilitatea judecătorului să se bazeze pe prezumții și alegații total nedovedite ale părții cu privire la situația sa locativă diferită de cea din acte.

Mai mult, este atributul instanței civile să sancționeze, în cadrul procesului, eventuala lipsă de diligență sau rea-credință a părții care a încălcat dispozițiile legii speciale privitoare la înregistrarea domiciliului, în speță art. 25 din O.U.G. nr. 97/2005. O asemenea sancțiune trebuie să intervină, sub aspectul normelor de procedură analizate, în ipoteza în care, citat legal la domiciliul înscris în actele de identitate, nu s-a prezentat în proces, neputând invoca ulterior nelegala citare, prin raportare la o reședință nedeclarată în actele de stare civilă.

A concluzionat că, dat fiind că intimatul-pârât nu a adus în niciun fel la cunoștința sa faptul că și-ar fi stabilit domiciliul la o altă adresă (la care face trimitere pentru prima dată prin cererea de apel) și că nici nu a cunoscut „prin alte mijloace” faptul că starea de fapt este diferită decât cea înregistrată la serviciului public local de evidență a persoanelor, este suficient pentru a demonstra că nu puteau deveni incidente dispozițiile art. 91 alin. (3) C. civ.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât A s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și, în consecință, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește primul motiv de răspuns, a arătat că neadecvarea motivării unei hotărâri, în sensul în care nu ar fi coerentă, nu poate face parte din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (l) C. proc. civ. întrucât, în opinia sa, motivarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi criticată în recurs decât în limitele și cazurile stabilite de art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ.

A arătat că ceea ce se critică subsumat acestui motiv este stabilirea situației de fapt de către instanța de apel, nu există probe în cauză care să susțină concluzia instanței de apel că domiciliul său de fapt era la o altă adresă decât cea unde a fost citat. O astfel de critică este inadmisibilă în recurs și atrage sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A mai învederat că pretinsa natură contradictorie a motivării instanței de apel privind faptul că locuia cu soția la adresa unde a fost citat, este în realitate, o critică a modului în care instanța de apel a stabilit situația de fapt raportat la probele administrate, critică inadmisibilă, deoarece nu se înscrie în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (l) C. proc. civ.

A concluzionat că, întrucât recurenta nu susține că toate motivele sunt străine cauzei, ci numai unul, în mod evident, această critică este neîntemeiată.

In al doilea rând, acest argument al instanței tine de raționamentul prin care instanța a apreciat asupra probelor administrate privind domiciliul de fapt, raționament care nu poate fi criticat in recurs, depășind limitele motivelor de casare.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, a arătat că dispozițiile art. 91 alin. (l) și (2) din C. civ. nu au fost încălcate de instanța de apel, care a avut în vedere dispozițiile exprese ale art. 91 alin. (3) din C. civ.

Instanța de fond a reținut că recurenta cunoștea domiciliul său de fapt, situație care a rezultat din adresa cu numărul 3575 din 12 iunie 2023 a Primăriei Comunei Berislăvesti ce i-a fost comunicată la adresa domiciliază în fapt, respectiv, în Berislăvesti, sat (...), str. (...).

A mai precizat că O.U.G. nr. 97/2005 nu conține norme care să reglementeze procedura de citare în procesele civile, procedură în care noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, domiciliul nu poate fi decât locuința efectivă, de fapt, a părții, nu cea formal menționată în actul de identitate.

În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, a susținut că nu era necesară înscrierea în fals în ce privește procedura de citare, deoarece în aceste documente nu se susține că s-ar fi comunicat citația la adresa din Berislăvesti, str. (...) sau Berislăvesti, sat (...), str. (...), iar înscrierea în fals, în opinia sa, privește doar situația în care înscrisul conține semnături sau scrieri falsificate, împrejurare nereținută de instanța de apel.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin prezentul demers procesual, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 3133 din 4 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Criticând decizia mai sus evocată, și invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a învederat că, în opinia sa, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu aplicarea greșită a legii, fără o motivare adecvată a soluției, atunci când a constatat fondat apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Primordial, Înalta Curte observă că decizia recurată se impune a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, precum și a art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în locul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. indicat de recurent, întrucât nu este adusă în dezbatere o ipoteză de aplicare eronată a unei norme de drept material, ci încălcarea unor dispoziții procedurale reprezentate de normele Codului de procedură civilă privitoare la procedura de citare – ipoteză ce include și situația în care se cenzurează modul în care instanța de apel a verificat respectarea regulilor de citare de către prima instanță. Criticile supuse analizei rămân aceleași, doar încadrarea lor riguroasă în cazul de casare este corectată, astfel încât nu este vorba despre o schimbare motivelor de recurs.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se afirmă natura contradictorie a hotărârii, ce rezultă din reținerea diferită cu privire la locuire/nelocuirea imobilului la care a fost citat intimatul-pârât. Înalta Curte constată că nu este vorba de o contradicție propriu-zisă între considerentele instanței de apel, ci se invocă mai degrabă nemulțumiri legate de motivare, de interpretarea greșită a situației domiciliului pârâtului și, ca atare, se critică o concluzie eronată în susținerea argumentației juridice privind nelegalitatea procedurii de citare. Atunci când critică faptul că instanța de apel a înlăturat prezumția de locuire împreună a intimatului cu soția la adresa de domiciliu, motivând că factura privind consumul de energie electrică este zero lei, ceea ce obiectează recurentul este greșeala de raționament, iar nu existența unor considerente contradictorii.

În ceea ce privește criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constând în aceea că în mod greșit a apreciat instanța de apel că neindicarea numărului de stradă/imobil conduce singură la nelegala procedură de citare, Înalta Curte le apreciază a fi fondate, întrucât nu a fost dată eficiență respectării de către prima instanță a prevederilor art. 163 alin. (6) C. proc. civ.

Într-adevăr, deși este adevărat că adresa la care au fost comunicate în cauză citațiile nu avea menționat și numărul poștal (...) la care se afla domiciliul legal al pârâtului în satul (...), comuna Berislăvești, conform actului de identitate (fila 37 dosar apel), totuși, potrivit mențiunilor dovezilor de comunicare întocmite de agentul procedural, care potrivit art. 270 C. proc. civ. fac dovadă până la înscrierea în fals cu privire la aspectele constatate personal de către agentul instrumentator, acest domiciliu a fost identificat iar citația a fost înmânată soției celui citat, B, care a fost legitimată și a semnat-o în fața agentului însărcinat cu înmânarea actului de procedură (fila 84 dosar primă instanță), mențiunile corespunzând celor din actul de identitate (fila 38 dosar apel).

În această modalitate, procedura de citare a fost legal îndeplinită în fața primei instanțe în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care ,,Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință, sau după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența".

Astfel, deși regula este că atunci când este vorba despre o persoană fizică, înmânarea citației se face personal celui citat, la domiciliul acestuia, Codul de procedură civilă instituie și anumite excepții, în sensul că procedura de citare va fi considerată legal îndeplinită și în situația în care citația este primită de o persoană din familie, cum este cazul în speță, soția intimatului.

Referirea instanței de apel cu privire la procesul de partaj dintre cei doi soți, pe care îl evocă în cuprinsul deciziei recurate, atunci când reține că ,,Pe de altă parte, așa cum rezultă din extrasul de pe portalul Judecătoriei Brezoi, în dosarul nr. x/198/2022, înregistrat la 20 septembrie 2022, anterior cererii de chemare în judecată de față, pârâtul se află în dosar de partaj față de soția sa, B, în urma inițiativei ANAF-AJFP Vâlcea” și concluzia cu privire la răsturnarea, dedusă din această împrejurare, a prezumției de locuire a soților împreună nu sunt de natură să înlăture legalitatea procedurii de citare prin înmânarea citației la domiciliu unui membru al familiei celui citat, întrucât procesul avut în vedere nu îi opunea pe cei doi soți, ci aceștia erau împreună pârâți într-o acțiune de partaj inițiată de ANAF-AJFP Vâlcea, care nu implica divorțul sau opoziția de interese dintre soți, de natură să lipsească de eficacitate prezumția legalei comunicări a citației prin intermediul soției (fila 15 dosar apel).

Faptul locuirii și la o altă adresă nu are semnificație în plan procedural, câtă vreme domiciliul nu s-a schimbat, iar citația a fost înmânată unui membru de familie la domiciliul legal cunoscut.

O altă interpretare ar fi de natură să încurajeze posibile încercări ale justițiabililor de a obstrucționa actul de justiție prin utilizarea în mod abuziv a garanțiilor oferite de lege în vederea asigurării aducerii la cunoștință a actelor procesuale ce-i privesc.

Invocarea de către intimatul pârât a prevederilor art. 91 alin. (3) C. civ., potrivit cu care, atunci când schimbarea domiciliului sau reședinței „a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune", nu mai este aplicabil alin. (2), ce dispune că, atunci când mențiunile cărții de identitate nu corespund adevărului, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane", nu e de natură să schimbe soluția, întrucât susținerea se bazează pe împrejurarea că recurenta ar fi purtat o corespondență cu intimatul la a doua locuință a acestuia. Această corespondență s-a desfășurat, însă, abia după finalizarea procesului în prima instanță, astfel încât nu se poate specula cu privire la faptul că reclamanta ar fi cunoscut existența unei a doua locuințe a pârâtului și anterior, la momentul citării acestuia, astfel încât nu este incident art. 91 alin. (3) C. civ. invocat.

Toate aceste elemente reliefate mai sus legate de domiciliu și înmânarea citației soției intimatului nu reprezintă aspecte de fapt ce nu pot fi verificate în recurs, cum consideră intimatul, ci verificări ce țin de legalitatea actelor de procedură; ceea ce scapă cenzurii instanței de recurs este situația de fapt reținută cu privire la litigiul dedus judecății, dar nu și verificarea premiselor în baza cărora s-a stabilit legalitatea sau nelegalitatea unui act de procedură a cărui nulitate este discutată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a încălcat regulile de procedură privitoare la legalitatea citării, atunci când în mod greșit a considerat că acestea nu au fost respectate în fața primei instanțe, astfel încât, constatând fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în baza art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul, va fi casată decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecarea apelului cu privire la celelalte critici aduse sentinței primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Berislăvești împotriva deciziei civile nr. 3133 din 4 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.