ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2025

HOTĂRÂRE

11.02.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin decizia nr. 626 din 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, a fost constatată perimată cererea de recurs formulată de către recurentul-petent A împotriva deciziei civile nr. 559 din 19 septembrie 2023 pronunțată în dosarul civil nr. x/311/2022/a1 al Tribunalului Olt.

La 23 octombrie 20245 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă cererea de recurs formulată de petentul A împotriva deciziei nr. 626 din 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă.

Deși a fost citat cu mențiunea de a semna cererea de recurs și de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată, astfel încât, la termenul de judecată stabilit la 11 februarie 2025, instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității pentru nesemnarea, netimbrarea și nemotivarea cererii de recurs.

Cererea de recurs formulată de petentul A urmează a fi anulată, în raport de considerentele ce succed:

Referitor la aspectul procedural al timbrajului:

Se reține că, prin rezoluția completului nr. 5 învestit cu soluționarea căii de atac, s-a stabilit că recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Obligația timbrării cererii de recurs a fost adusă la cunoștința recurentului la 19 noiembrie 2024, respectiv la 17 ianuarie 2025 prin poșta electronică.

Potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., „în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.

Dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru stipulează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă se constată că o cerere este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cel mult 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Având în vedere dispozițiile legale anterior redate, cum recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, respectiv 1000 lei, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte urmează a admite excepția netimbrării, invocată din oficiu, și a anula cererea de recurs.

În ceea ce privește semnarea cererii de recurs:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde ,,semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.”

Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că ,,mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.”

În cauză, se constată că, deși recurentul-petent A a fost citat cu mențiunea de a semna cererea de recurs transmisă prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, acesta nu s-a conformat obligației dispuse de instanță.

Se reține că partea care înțelege să transmită instanței cereri în format electronic trebuie să se conformeze dispozițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001 ce stabilesc regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurentul-petent avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea de a expedia prin poștă un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Constatând lipsa semnăturii, cum recurentul-petent nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna recursul, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

În ceea ce privește nemotivarea cererii:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. ”recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.”

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ”recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-petent A, se constată că aceasta constă într-un e-mail transmis instanței de judecată, prin care petentul arată că înțelege să declare recurs, fără a aduce niciun fel de motivare demersului său judiciar. Cererea astfel transmisă constituie o simplă declarație de recurs, ce nu conține vreo critică de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În atare situație, apare ca fiind imposibilă identificarea motivelor în considerarea cărora a fost promovată calea extraordinară de atac.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Art. 194 C. proc. civ. prevede mențiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată, mențiuni reluate prin dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. ce fac referire la cererea de recurs, respectiv numele, prenumele și domiciliul părții, obiectul, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, semnătura. Or, în cauză, în cuprinsul memoriului înregistrat pe rolul instanței supreme nu se poate identifica niciunul dintre aceste elemente.

Formularea unei cereri lipsite de orice pretenție concretă, care să poată fi dedusă judecății și în raport de care instanța să se poată pronunța, limitată la simpla declarare a căii de atac, face imposibilă identificarea unor motive și critici susceptibile de a fi supuse analizei instanței.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile referitoare la forma și conținutul oricărei cereri adresate instanțelor de judecată, constatând lipsa semnăturii părții, netimbrarea și nemotivarea declarației de recurs, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 196 și art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.