ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 320/2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 aprilie 2023 pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat să se dispună angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului A pentru fapta proprie, în temeiul art. 1357 C. civ., respectiv obligarea acestuia la restituirea sumei de 365.212,96 lei, reprezentând prejudiciu realizat prin obținerea pe nedrept de fonduri europene în campania anului 2018 și a accesoriilor aferente calculate de la data fiecărei plăți, până la achitarea integrală a debitului principal.

A solicitat, de asemenea, menținerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză asupra patrimoniului debitorului.

Prin sentința civilă nr. 796 din 18 octombrie 2023, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționarea a cauzei, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală și menținere măsuri asiguratorii, în favoarea Tribunalului Teleorman.

Prin sentința civilă nr. 1 din 15 ianuarie 2024, Tribunalul Teleorman – Secția civilă, a admis în parte cererea formulată de către reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva pârâtului A.

A obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 365.212,96 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă penalități de întârziere calculate aplicabile pentru veniturile bugetare, de la data efectuării fiecărei plăți componente a debitului principal, până la recuperarea integrală a prejudiciului.

A menținut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanța nr. x/P/2019 din data de 14.10.2022 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, menținută prin sentința penală nr.15/13.02.2023 a Tribunalului Teleorman - Secția penală, în dosarul nr. x/87/2022 asupra cotei de 1/2 din valoarea bunului mobil autoturism marca (...), model (...), de culoare albă, an de fabricație 2007, cu seria șasiu (...) și seria motor (...), înmatriculat sub numărul de înmatriculare (...).

A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 609/A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității.

A fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta-reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru agricultură împotriva sentinței civile nr. 1 din 15 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.

Împotriva deciziei civile nr. 609/A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, reclamanta Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură a declarat recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea istoricului cauzei și a soluțiilor pronunțate de instanțele de fond, recurenta-reclamantă a precizat că, deși în cuprinsul considerentelor instanța de fond a reținut în mod corect aplicabilitatea dispozițiilor art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, în dispozitiv a menționat doar penalitățile de întârziere.

Potrivit art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, "Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele."

Având în vedere textul de lege anterior redat, aspectele reținute de Tribunalul Teleorman în considerente potrivit cărora, "(...) întrucât debitul principal constă în plăți nelegale efectuate din fonduri publice, tribunalul retine că pârâtul datorează penalități de întârziere în condițiile art. 1535 C. civ., raportat la art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, în cuantum egal cu penalitățile aplicabile pentru venituri bugetare, de la data efectuării fiecărei plăți componente a debitului principal (data ordin de plată), până la recuperarea integrală a prejudiciului", nu sunt corecte întrucât pârâtul datorează către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, atât dobânzi, cât și penalități.

În realitate, contrar celor reținute de instanța de apel, suntem în prezența unei interpretări eronate a dispozițiilor legale incidente în cauză. Ca așa stau lucrurile, o dovedește faptul că Tribunalul Teleorman a apreciat incidente în cauză dispozițiile art. 1535 C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, ceea ce a dus la soluția greșită, potrivit căreia pârâtul datorează reclamantei accesorii reprezentate doar de penalități de întârziere (daune moratorii în sensul dispozițiilor art. 1535 C. civ.), nu și dobânzi.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că în cuprinsul dispozițiilor art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002 sunt precizate clar, atât dobânzile, cât și penalitățile de întârziere care vor fi percepute împreună. Acest fapt este întărit și de dispozițiile art. 174 și 176 C. proc. fisc., care reglementează separat dobânzile și penalitățile.

Criticile reclamantei cu privire la soluția pronunțată de Tribunalul Teleorman asupra cererii privind accesoriile trebuie să facă obiectul căii de atac a apelului deoarece, așa cum a reținut și Curtea de Apel București, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere accesoriu, analizând dispozițiile legale incidente în cauză și situația de fapt dedusă judecății.

Or, urmare a acestei analize de fond și de drept, prima instanță a pronunțat soluția greșită, în sensul admiterii doar a penalităților de întârziere, nu și a dobânzilor, fapt ce reiese cu evidență din motivarea soluției, mai exact, prin coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele privind daunele moratorii din cuprinsul Codului civil.

În acest context, soluția prin care Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, calea de atac a apelului este greșită.

Pentru argumentele prezentate, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (6 aprilie 2023), în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 11 februarie 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, hotărârea recurată fiind nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta-reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru agricultură împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.

În motivarea soluției pronunțate, curtea de apel a reținut că nu pot face obiect al analizei în calea de atac a apelului criticile apelantei, instanța apreciind că partea are la dispoziție procedurile de îndreptare, lămurire sau, după caz, completare a hotărârii, conform art. 445 C. proc. civ., ce prevede că: „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444”.

În esență, critica formulată de reclamantă în apel a vizat neacordarea dobânzilor prevăzute de dispozițiile art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, apelanta-reclamantă arătând că, deși în cuprinsul considerentelor instanța de fond a reținut în mod corect aplicabilitatea dispozițiilor art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, în dispozitiv a menționat doar penalitățile de întârziere, deși pârâtul datorează către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, atât dobânzi, cât și penalități.

În raport de elementele conturate, Înalta Curte nu poate reține calificarea dată de instanța de apel criticii formulate de reclamantă, în sensul că o atare solicitare de acordare a dobânzilor, ”omisă” din dispozitiv, poate fi remediată prin procedurile de îndreptare, lămurire sau, după caz, completare a hotărârii.

Faptul că în considerentele sentinței, instanța a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 1535 C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 73 ind. 1 din Legea nr. 500/2002, însă prin dispozitivul hotărârii a acordat reclamantei accesorii reprezentate doar de penalități de întârziere (daune moratorii în sensul dispozițiilor art. 1535 C. civ.), nu și dobânzi, nu constituire o omisiune de natura celor care pot fi îndreptate în condițiile art. 442 – art. 444 C. proc. civ.

Problema neacordării dobânzilor, criticată de reclamantă în apel, nu poate fi tranșată prin procedurile de îndreptare, lămurire sau, după caz, completare a hotărârii, câtă vreme această chestiune reprezintă un aspect ce ține de fondul raporturilor litigioase existente între părți, supus dezbaterilor contradictorii.

Acordarea dobânzilor echivalează cu o veritabilă modificare a dispozitivului sentinței pronunțate de tribunal, intervenție care nu se poate realiza prin procedurile sugerate de instanța de apel, dat fiind faptul că afectează însăși substanța hotărârii.

În raport de elementele conturate, Înalta Curte reține că, prin respingerea apelului ca inadmisibil, instanța de apel nu a realizat o efectivă cercetare a fondului cauzei și nu a oferit garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil, recurenta-reclamantă din cauză fiind lipsită de o analiză reală și legală a cererii de apel.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, instanța de apel, în acord cu exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmează a răspunde pe fond criticilor formulate de apelanta-reclamantă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței civile nr. 1 din 15 ianuarie 2024 pronunțate de Tribunalul Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva deciziei civile nr. 609/A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.