ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 26 aprilie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat obligarea acestuia la restituirea finanțării comunitare acordate în cuantum de 5.672.375,94 RON, sumă decontată în cadrul contractului de finanțare nr. x/14.03.2011, (x/14.03.2017) la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data plății efective a prejudiciului, conform prevederilor art. 173 - 174 Codului de procedură fiscală.

Sentința pronunțată de Tribunalul Arad Prin sentința civilă nr. 164/27 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Arad, secția Civilă, în dosarul nr. x/2023 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în contradictoriu cu pârâtul A. și a fost obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a finanțării comunitare acordate în cuantum de 5.672.375,94 RON. La data de 15 noiembrie 2023 reclamanta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 164/27.09.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Arad, secția Civilă, în sensul obligării pârâtului și la plata dobânzilor și penalităților aferente sumei de 5.672.375,94 RON, calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data plății efective a prejudiciului, conform prevederilor art. 173 - 174 Codului de procedură fiscală. Prin sentința civilă nr. 26/1 februarie 2024, pronunțată de Tribunalul Arad, secția Civilă, în dosarul nr. x/2023 s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 164/27.09.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Arad, formulată de reclamanta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect completare dispozitiv și a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzilor și penalităților aferente sumei de 5.672.375,94 RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 22 din 30 ianuarie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins apelul declarat de reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 26/01.02.2024 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2023, în contradictoriu cu pârâtul A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 22 din 30 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea memoriului de recurs, recurenta arată că instanța de apel, în mod greșit, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, deoarece fapta imputată pârâtului-intimat este o fraudă în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, iar nu o neregulă care să atragă incidența dispozițiilor art. 42, respectiv art. 38 din acest act normativ. Cu privire la condiția prejudiciului, ca element esențial at răspunderii delictuale, acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite. Existența prejudiciului reiese din condamnarea pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de rezultat, întrucât urmarea imediată constând în obținerea de fonduri pe nedrept și acesta este un element constitutiv al laturii obiective a infracțiunii, sentința penală având autoritate de lucru judecat sub acest aspect. O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora califică creanțele rezultate din nereguli privind sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare ca fiind creanțe bugetare. Potrivit art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011, verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, în situațiile în care se identifică creanțe bugetare de recuperat aferente neregulii constatate. Fapta civilă delictuală rezidă din existența unei fraude, iar nu a unei nereguli, iar întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor are loc doar în acest caz particular. În plus, conform art. 2 alin. (1) lit. (v) din O.U.G. nr. 66/2011, "debitorul este persoana fizică sau juridică în sarcina căreia se stabilește o creanță bugetară rezultată din nereguli, în vederea recuperării acesteia." În acord cu aceste dispoziții, art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează obligațiile debitorului în cazul constatării unor nereguli, prin raportare la art. 38 din actul normativ care reglementează modalitățile de stingere a creanțelor bugetare rezultate din nereguli. Calificarea prejudiciului cauzat prin infracțiunea comisă ca fiind creanță bugetară atrage, în mod implicit, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aplicabilitatea reglementărilor specifice prevăzute de acest act normativ, cu condiția ca acestea să nu contravină dispozițiilor exprese din materia recuperării acestei categorii de creanțe, respectiv celor ale O.U.G. nr. 66/2011. Creanțele rezultate din fraude reprezintă creanțe bugetare, acestea având un caracter mai grav decât neregulile, întrucât legiuitorul are în vedere infracțiuni, precum cea prevăzută de art. 18 1 din Legea nr. 78/2000. O.U.G. nr. 66/2011 conține reglementări exprese doar în ceea ce privește recuperarea pagubelor produse de nereguli. Dobânzile solicitate de reclamantă reprezintă echivalentul lipsei de folosință a sumelor care trebuia să fie achitate de pârâtul-intimat, având ca scop acoperirea prejudiciului creat bugetului de stat prin neexecutarea la scadență a obligației datorate, în timp ce penalitățile de întârziere au caracter de sancțiune fiscală. Așadar, în baza principiului reparării integrale a pagubei cauzate prin fapta ilicită, reclamanta consideră că autorul prejudiciului are obligația de a acoperi nu doar echivalentul sumelor plătite necuvenit din fonduri europene, ci și creanțele accesorii, respectiv dobânzile și penalitățile, astfel cum sunt reglementate de legislația fiscală, acestea urmând a fi calculate în conformitate cu prevederile acesteia. Conform definiției din art. 2 alin. (1) lit. (a) din O.U.G nr. 66/2011, pentru recuperarea acestor prejudicii se vor aplica dispozițiile Codului de procedură fiscală, act normativ care constituie norma generală în raport cu O.U.G. nr. 66/2011 și norma specială în raport cu C. civ. În baza celor arătate anterior, reclamanta consideră că instanța de apel, a apreciat în mod eronat că accesoriile creanței principale nu au caracter fiscal și că în prezenta cauză trebuiau aplicate dispozițiile art. 42 din O.U.G nr. 66/2011, în special cele ale alin. (4) și (7), potrivit cărora "Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în RON a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1), până la data stingerii acesteia, cu excepția cazului in care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd altfel. (7) rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate (...)". Având în vedere că legea specială nu reglementează calculul accesoriilor pentru debitele rezultate din hotărârile penale definitive și prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. (5) din C. proc. pen. potrivit cu care "repararea prejudiciului material și moral se face potrivit legii civile" și la dispozițiile art. 10 "Interzicerea analogiei" din C. civ. potrivit cu care "Legile care derogă de la o dispoziție generală, care restrâng exercițiul unor drepturi civile sau care prevăd sancțiuni civile se aplică numai în cazurile expres si limitative prevăzute de lege", consideră că, în ceea ce privește calculul accesoriilor aferente debitelor derivate din hotărârile penale definitive, devin incidente dispozițiile art. 2 și art. 3 din Codul de procedură fiscală și nu a celor prevăzute de O.U.G nr. 66/2011.

Apărările formulate Intimatul nu a depus întâmpinare în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale susține în esență faptul că instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, a calificat în mod greșit pretențiile solicitate de reclamantă cu titlu de dobândă aferentă sumei de 5.672.375,94 RON, reprezentând prejudiciul acordat acesteia în urma infracțiunii comise de către pârâtul A., ca fiind creanță bugetară și nu creanță fiscală, cu consecința respingerii acestor pretenții. Astfel, reclamanta arată că, deși instanța de apel i-a admis cererea cu privire la plata debitului principal, în mod greșit i-a respins cererea privind accesoriile aferente principalului, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează regimul juridic al recuperării prejudiciilor ca urmare a neregulilor constatate în materia fondurilor europene și nu dispozițiile reglementate de art. 173 – 174 Codul de procedură fiscală care reglementează regimul juridic al creanțelor fiscale. În acest sens, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de sumei de 5.672.375,94 RON reprezentând finanțare comunitară acordată și decontată în cadrul contractului de finanțare nr. x/14.03.2011, (x/14.03.2017), la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data plății efective ä prejudiciului, conform prevederilor art. 173 -174 Codului de procedură fiscală. De asemenea, se constată că despăgubirile ce fac obiectul prezentului litigiu reprezintă latura civilă a dosarului penal nr. x/2023 al Tribunalului Arad în care a fost pronunțată sentința penală nr. 75/01.03.2023, rămasă definitivă la data de 21.03.2023, prin neapelare, prin care, în baza acordului de recunoaștere a vinovăției, pârâtul din cauza de față, A., a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000, fiind lăsată nesoluționată acțiunea civilă, conform art. 486 alin. (2), raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. Prin sentința civilă nr. 164 din 27 septembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Arad a reținut că în cauză au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1357 C. civ. și în temeiul art. 1349 alin. (2) C. civ., a obligat pârâtul la restituirea sumei de 5.672.375,94 RON, sumă cu care reclamanta se constituise parte civilă și care a fost recunoscută în mod expres de pârât prin acordul de recunoaștere a vinovăției, în dosarul penal anterior menționat. Sentința civilă nr. 164/2023 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 116 din 8 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, prin care Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă a constatat perimat apelul formulat de pârâtul A. împotriva acestei sentințe. Totodată, sentința civilă nr. 164/2023 a fost completată prin sentința civilă nr. 26 din 1 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Arad, prin care s-a respins ca nefondată, cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzilor și penalităților aferente sumei de 5.672.375,94 RON, tribunalul reținând că penalitățile și dobânzile solicitate de reclamantă aferente debitului principal, reprezintă creanțe bugetare supuse dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și nu creanțe fiscale, nefiind aplicabile prevederile art. 173-174 Codul de procedură fiscală invocate de reclamantă pentru plata acestor debite accesorii. În fundamentarea acestei soluții, tribunalul a reținut că potrivit precizărilor depuse de reclamantă la dosar, aceasta a exclus posibilitatea aplicării altor prevederi legale pe care instanța le-ar aprecia incidente, respectiv a celor prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, altele decât cele invocate prin cerere de chemare în judecată, drept urmare, tribunalul a respins cererea reclamantei de plată a acestor accesorii, cu respectarea principiului disponibilității cu care instanța a fost învestită. Prin decizia recurată, nr. 22 din 30 ianuarie 2025, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul reclamantei, pe aceleași considerente reținute de către prima instanță. Contrar criticilor reclamantei, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă calificarea tipului dobânzii solicitate de reclamantă drept creanță bugetară, supusă astfel reglementării prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 și nu celei date de Codul de procedură fiscală, după cum greșit susține reclamanta. În ceea ce privește noțiunile de "creanță fiscală" și cea de "creanță bugetară", acestea sunt definite de dispozițiile art. 1 pct. 7- 12 din Codul de procedură fiscală, după cum urmează: "În înțelesul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: 7. creanță bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța bugetară principală și creanța bugetară accesorie; 8. creanță bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, altele decât creanțele bugetare accesorii; 9. creanță bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităților sau a altor asemenea sume, în baza legii, aferente unor creanțe bugetare principale; 10. creanță fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie; 11. creanță fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege; 12. creanță fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților sau majorărilor aferente unor creanțe fiscale principale, precum și dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condițiile legii;". Din interpretarea sistematică a acestor norme juridice rezultă că noțiunile de creanță fiscală și de creanță bugetară sunt distincte, cele două noțiuni juridice având în comun faptul că sumele de bani se încasează la bugetul general consolidat. Pornind de la această delimitare, instanța constată că în materie fiscală, reprezintă creanțe, sumele de bani ce decurg din neplata impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, care au un regim specific de constatare și atrag, cu titlu de accesorii, dobânzi și penalități de întârziere stabilite din oficiu de organul de executare fiscală, iar în materie bugetară, sunt incluse alte tipuri de venituri cuvenite bugetului general consolidat al statului și care permit accesorii, care se stabilesc exclusiv conform legii în baza căreia a fost emis titlul executoriu și se dispun prin acesta. În ceea ce privește natura despăgubirilor solicitate prin intermediul prezentei acțiuni, astfel cum rezultă din situația de fapt reținută de instanțele devolutive, aceasta derivă dintr-un raport juridic delictual, prin care pârâtul a săvârșit mai multe fapte ilicite prin folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, prin care a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, faptele fiind prevăzute și sancționate de legea penală, respectiv art. 48 C. pen. raportat la art. 18 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000. Drept urmare, Înalta Curte constată că despăgubirile solicitate de reclamantă nu au natura unor creanțe fiscale, deoarece acestea nu derivă din impozite, taxe sau contribuții sociale, ci reprezintă prejudicii suferite de reclamantă ca urmare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, prin care pârâtul a obținut o finanțare comunitară în temeiul contractului de finanțare nr. x/14.03.2011 încheiat cu reclamanta, generând prejudicii care au fost recunoscute de acesta în procesul penal intervenit între părți și finalizat cu acordul de recunoaștere a vinovăției care a stat la baza inițierii prezentei acțiuni. Având în vedere natura juridică a raportului litigios dintre părți, Înalta Curte constată că aceste creanțe rezultate din nereguli privind obținerea și utilizarea fondurilor europene sunt încadrate în categoria celor bugetare, unde sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, ale căror prevederi au un caracter special și se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului de procedură fiscală, astfel în mod corect instanța de apel a reținut aplicabilitatea acestor dispoziții în cauză în detrimentul dispozițiilor din materia fiscală. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 66/2011 " (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali.(2) Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și oricăror alte persoane juridice care au atribuții privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea și urmărirea încasării creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, precum și oricăror alți operatori economici cu capital deținut public sau privat care desfășoară activități finanțate din fonduri europene în baza unor acte juridice." De asemenea, în ceea ce privește noțiunile de "fraudă" și "neregulă", acestea sunt definite tot de prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care la art. 2 alin. (1) lit. a) definește "neregula" ca fiind "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;", iar la lit. b) al aceluiași articol definește "frauda" ca fiind " infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, incriminată de C. pen. ori de alte legi speciale;". Un alt argument în sensul în care dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 se aplică nu doar în cazul neregulilor constatate prin procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, ci și în cazul unor nereguli mai grave, cum sunt fraudele inclusiv a celor constatate de organele penale, este reprezentat și de dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 conform cărora: " În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii de fraudă, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să aplice prevederile art. 8 alin. (1) sau (11), după caz, și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2).", așadar indiferent de modalitatea de constatare a acestor nereguli sau fraude pe cale administrativă sau de către organele de cercetare penală, normele generale în materie civilă sau penală se completează cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, cele două proceduri neexcluzându-se una pe cealaltă. Din interpretarea sistematică a textelor legale anterior menționate, rezultă faptul că O.U.G. nr. 66/2011 califică creanțele rezultate din nereguli ca fiind creanțe bugetare, prin urmare și creanțele rezultate din fraude au tot natura juridică a unor creanțe bugetare, frauda fiind în esență tot o neregulă dar cu consecințe mai drastice, aspect reflectat în modalitatea de sancționare, și în consecință nu poate fi reținut argumentul reclamantei potrivit căruia în cauză ar fi aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv a dispozițiilor Codului de procedură fiscală pe motiv că O.U.G. nr. 66/2011 nu ar conține reglementări speciale pentru recuperarea unor astfel de prejudicii, cu atât mai mult cu cât acest act normativ definește inclusiv noțiunea de "fraudă" și conține anumite reglementări cu privire la aceasta. În plus, potrivit principiului echivalenței și simetriei prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit căruia " Fondurilor europene le sunt aplicate normele juridice comune fondurilor publice, cu excepția cazului în care normele europene prevăd altfel." și dată fiind natura juridică a raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte apreciază că este corectă reținerea instanței de apel potrivit căreia daunele interese moratorii solicitate de reclamantă pot fi cuantificate conform dispozițiilor art. 42 alin. (4) și (7) din O.U.G. nr. 66/2011 și nu ale dispozițiilor art. 173-174 din Codul de procedură fiscală, soluția de respingere a apelului reclamantei fiind în concordanță cu dispozițiile legale reținute de instanța de apel prin decizia atacată și care au fost interpretate în mod corect prin raportare la situația de fapt reținută în cauză. Pentru toate considerentele arătate, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.