ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1736/2025

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Civilă la 28.11.2023, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească, cu titlu de daune-interese pentru repararea prejudiciului cauzat, suma de 436.898 RON, compusă din suma de 407.207 RON, reprezentând suma rămasă de plată din eșalonarea stabilită prin decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6993/13.09.2022, suma de 9.331 RON, reprezentând suma rămasă de plată din amânarea stabilită prin decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 6995/13.09.2022 și suma de 20.360 RON, penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată stabilite prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată nr. x/13.09.2022, precum și dobânzi și penalități, calculate potrivit art. 173 și urm. Codul de procedură fiscală

Prin sentința civilă nr. 210/17.06.2024, Tribunalul Teleorman, secția Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1809/29.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei, cu consecința admiterii acțiunii.

În motivarea recursului a susținut că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material; a invocat, astfel, cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A învederat că instanțele de fond au soluționat greșit acțiunea, prin care a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat, iar nu constatarea nulității contractului de ipotecă mobiliară.

A arătat că prin cererea introductivă a imputat constituitorului ipotecii că nu i-a comunicat pierderea dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat, ca efect al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014, împrejurare despre care nu avea cum să ia cunoștință și, în consecință, să procedeze potrivit art. 193 alin. (24) Codul de procedură fiscală

De aceea, contrar instanțelor devolutive, a reliefat că intimatei îi revine culpa neînscrierii ipotecii în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare și la Autoritatea Navală Română, astfel cum s-a obligat prin contractul de ipotecă mobiliară nr. x/24.05.2017.

A relevat că, ulterior perfectării contractului de ipotecă mobiliară menționat, a emis decizia de eșalonare la plată nr. x/25.05.2017 în favoarea debitorului S.C. B. S.R.L., iar ca urmare a neachitării de către acesta a ratei din 15.12.2021, decizia de eșalonare și-a pierdut valabilitatea și organul fiscal a început demersurile de executare a garanției.

Solicitând, în acest context, Autorității Navale Române să îi comunice dacă a fost înregistrat în evidențele sale contractul de ipotecă mobiliară, i s-a comunicat că bunul ipotecat - nava tip barjă pentru mărfuri generale - a fost proprietatea pârâtei până la 18.11.2021, perioadă în care asupra acesteia nu a fost înscrisă vreo sarcină. Subsecvent, Căpitănia Zonală Constanța a comunicat că nava este proprietatea persoanei juridice de naționalitate bulgară C..

A subliniat că anularea titlului de proprietate al intimatei prin sentința civilă nr. 267/03.07.2019, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Civilă în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 473A/11.06.2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă a condus la lipsirea de obiect a contractului de ipotecă mobiliară nr. x/24.05.2017 și la imposibilitatea executării silite a acestui contract, fiind incidente prevederile art. 1.350 și art. 1.357 C. civ.

Prin întâmpinare, S.C. A. S.A. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și acordarea cheltuielilor de judecată.

A evidențiat că înscrierea ipotecii nu ar fi influențat situația juridică intervenită, dar și că recurenta nu a suferit niciun prejudiciu, de vreme ce înscrisurile administrate în fața primei instanțe relevă că debitul S.C. B. S.R.L. a fost stins.

Astăzi, în dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu excepției nulității recursului, asupra căreia, în baza art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform alin. (3) teza întâi al aceluiași articol, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Articolul 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor adecvată, astfel încât să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - de care s-a prevalat recurenta -, legala motivare a recursului presupune nu numai indicarea dispoziției pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau greșit aplicată, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecății instanței de control devolutiv.

Neobservarea în construcția recursului a regulilor amintite atrage sancțiunea nulității, incidentă nu numai în cazul în care lipsesc criticile de nelegalitate, ci și atunci când ele sunt neregulat invocate sau ridicate formal, când vizează aspecte de netemeinicie sau reprezintă o reluare exactă a susținerilor expuse în etapele procesuale anterioare, fără a le adecva obiectului recursului, reprezentat de decizia pronunțată în apel.

Soluția nulității la care legiuitorul s-a oprit este justificată de împrejurarea că recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pregătind dezlegarea excepției nulității și sintetizând statuările instanțelor devolutive, Înalta Curte notează că, prin acțiunea în răspundere contractuală de față, reclamanta - recurentă în actuala fază procesuală -, creditor ipotecar, urmărește atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, terț constituitor al ipotecii, pentru fapta ilicită constând în neînscrierea garanției reale mobiliare în registrul de publicitate, despre care afirmă că a condus la imposibilitatea de executare a ei, subsecvent neexecutării obligației de către debitorul obligației garantate, S.C. B. S.R.L.

Pentru a respinge acțiunea, prima instanță a reținut că desființarea titlului constituitorului ipotecii asupra bunului grevat atrage și desființarea garanției instituite prin contractul de ipotecă mobiliară autentificat sub nr. x/24.05.2015 și că, între fapta ilicită și prejudiciul invocat, nu există o legătură de cauzalitate.

Validând sentința, curtea de apel a statuat că imposibilitatea de executare a ipotecii mobiliare nu derivă din neîndeplinirea de către constituitor a obligației de înscriere a garanției în fosta Arhivă Electronică de Garanții Reale Mobiliare, ci din împrejurarea că, prin sentința civilă nr. 267/03.07.2019 a Tribunalului Teleorman, intimata a pierdut, cu efect retroactiv, deci anterior grevării bunului ipotecat, dreptul de proprietate asupra acestuia.

Dând eficiență prevederilor art. 2.367 C. civ., a apreciat legală invocarea de către pârâtă, pe cale de excepție, în temeiul art. 1.249 C. civ., a nulității contractului de ipotecă, care valorifica raportul de subsecvență dintre el și contractul de vânzare, în baza căruia constituitorul dobândise dreptul de proprietate asupra obiectului garanției; de asemenea, curtea de apel a subliniat și că înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare nu conferă, în condițiile art. 2.414 C. civ., valabilitate unei ipoteci nule.

Prin memoriul de recurs, recurenta reiterează că, prin neînscrierea ipotecii în registrul de publicitate și omisiunea notificării sale cu privire la pierderea proprietății bunului ipotecat, intimata, constituitor, i-a produs un prejudiciu de 407.207 RON, derivând din împiedicarea recuperării sumei rămase de plată din eșalonarea acordată debitorului S.C. B. S.R.L.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că autoarea recursului nu combate considerentele pe care ambele instanțe de fond și-au fundamentat hotărârile, și anume inexistența, în condițiile nulității contractului de ipotecă, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită alegată și prejudiciul afirmat.

Alegând să reproducă integral criticile formulate în calea ordinară de atac, cu ignorarea motivării aplicate a curții de apel și, prin urmare, fără a combate considerentele acesteia printr-un raționament susceptibil de verificare de către instanța de recurs, autoarea căii de atac a încălcat prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care îi impuneau să dezvolte motive de nelegalitate îndreptate împotriva deciziei recurate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât scopul recursului, astfel cum este configurat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constă exclusiv în verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar criticile reluate în memoriul de recurs au primit deja o dezlegare prin decizia curții de apel, recursul neîngăduind reevaluarea acestora.

Față de considerentele expuse mai sus, întrucât, în integralitatea lor, criticile propuse de recurenta-reclamantă contravin art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată incidentă sancțiunea nulității, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Va respinge și cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând că ele nu au fost dovedite în condițiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva deciziei civile nr. 1809/29.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte S.C. A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2025.