ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2879/2024

Obiectul cererii principale și al cererii reconvenționale Prin acțiunea înregistrată la 30 iunie 2022 pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă, reclamanta UAT Comuna Borcea, prin primar, a solicitat obligarea pârâtei Administrația Fondului pentru Mediu la plata sumei de 730.943,97 lei, reprezentând valoarea cererilor de plată emise de reclamantă în temeiul contractului pentru finanțare nerambursabilă nr.112/I/(GES) din 3l decembrie 2020, respectiv cererile de decontare înregistrate la AFM sub nr.42880 din 22 iunie 2021, respectiv nr.3530 din 20 ianuarie 2022, precum și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere datorate către executantul lucrărilor. Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a formulat, la 30 septembrie 2022, întâmpinare și cererea reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de finanțare nerambursabilă nr. 112/1 din 31 decembrie 2022 pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Ghidul de finanțare din 2020 a Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, întrucât deși contractul prevede finanțarea a 1200 corpuri de iluminat, din decontul efectuat la 22 iunie 2021 a reieșit că doar un număr mai mic necesită înlocuire. La termenul din 30 martie 2023, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu prin întâmpinare.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr.852 din 6 iulie 2023, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă UAT Comuna Borcea, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu, a obligat-o pe pârâta-reclamantă către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 730.943,97 lei, a respins capătul doi de cerere și cererea reconvențională, ca neîntemeiate, și, pe cale consecință, a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata sumei de 10.914,43 lei, cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, către reclamata-pârâtă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 365A din 1 aprilie 2024 Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă-reclamantă Administrația Fondului pentru Mediu.

Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 365A din 1 aprilie 2024 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta (reconvențională) Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prin care a solicitat casarea deciziei recurate, cu consecință respingerii cererii de chemare în judecată și a admiterii cererii reconvenționale. Au fost formulate următoarele critici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul stabilirii situației de fapt și a interpretării dispozițiilor art. 1247 C. civ. în raport cu care s-a constatat legalitatea contractului de finanțare nerambursabilă nr. 112/1 din 31 decembrie 2022. În cadrul Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1162/2020, obiectul vizat este acordarea finanțării pentru înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED, cheltuiala eligibilă principală, nefiind acceptată completarea cu corpuri de iluminat pe stâlpi pe care nu există surse de lumină. Conform documentației depuse de către intimată, în comuna Borcea existau 839 corpuri de iluminat. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Ghidul de finanțare din 2020 a Programului privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public, aprobat prin Ordinul MMAP nr.1162/2020, obiectul programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. Prin urmare, contrar susținerilor instanței de apel, erau eligibile numai corpurile de iluminat care înlocuiau corpuri de iluminat existente. Conform grilei de evaluare tehnică, suma propusă spre finanțare în mod eronat a fost de 1.000.000 lei, corespunzătoare achiziționării și instalării unui număr de 1200 corpuri de iluminat cu LED, dintre care 361 corpuri de iluminat erau neeligibile. Potențiala problemă de eligibilitate a proiectului depus de intimată, sesizată după încheierea contractului de finanțare nerambursabilă, a determinat reevaluarea situației, demers în urma căruia s-a constatat că proiectul nu ar fi trebuit aprobat în forma depusă, ci ar fi trebuit parcursă etapa premergătoare, respectiv de solicitare a clarificărilor, deoarece documentația tehnico-economică cuprinde atât înlocuirea unor corpuri de iluminat - cheltuială eligibilă, cât și completarea cu surse de lumină pe stâlpi pe care acestea nu există în prezent - cheltuială neeligibilă. În mod corect AFM a apreciat incidența normelor referitoare la sancțiunea nulității absolute a contractului încheiat cu eludarea unei norme imperative, de ordine publică (art. 1247 C. civ.). Nulitatea absolută intervine atunci când la eliberarea/încheierea actului administrativ s-a încălcat o normă cu caracter imperativ. Efectul principal al nulității este că actul administrativ se desființează retroactiv. Cauza de nulitate trebuie să fie anterioară sau concomitentă eliberării actului. În speță, contrar celor reținute de instanța de apel, întrucât contractul de finanțare nerambursabilă a fost încheiat cu neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, sancțiunea care intervine este nulitatea.

Apărările formulate în cauză Intimata UAT Comuna Borcea nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-i comunicată la 5 august 2024 (fila 85). II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. Scopul recursului transcende interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale. Din această perspectivă, motivarea căii de atac a recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de către instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute de lege. Obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, drept urmare motivele de recurs trebuie să se raporteze la considerentele acestei hotărâri și să le combată, prin expunerea unui raționament juridic contrar. În prezenta cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, întrucât recurenta nu formulează critici care să privească raționamentul juridic ce a stat la baza pronunțării soluției de respingere a apelului pe care această parte l-a declarat. Cu toate că recurenta a indicat drept temei al căii de atac dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri poate fi cerută și când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta nu a prezentat argumente juridice pertinente, care să tindă la anularea hotărârii atacate. Se observă că, deși a făcut trimitere la dispozițiile art. 1247 C. civ., față de modul în care recurenta a formulat aceste critici, Înalta Curte constată că, în realitate, sunt reluate chestiunile privind modalitatea de executare a obligației contractuale de către intimată, care sunt ulterioare momentului încheierii contractului de finanțare nerambursabilă a cărei nulitate a fost solicitată prin cererea reconvențională, iar nu modul în care ar fi fost încălcate aceste norme de drept material, care reglementează regimul juridic al nulității absolute a actului juridic civil. Invocarea corectă a motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupunea ca recurenta să arate care este interpretarea/aplicarea normei juridice pe care o consideră corectă și discordanța acestei interpretări cu cea dată de instanța a cărei hotărâre a atacat-o. Așadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie să fie argumentată. Recurenta trebuia să dezvolte acest motiv de recurs, adică să indice în mod concret circumstanțele din care rezultă incidența sa și toate argumentele în drept pe care înțelege să se întemeieze, deoarece dezvoltarea motivelor de recurs într-o manieră suficient de precisă este necesară pentru a permite înțelegerea și verificarea acestora. Această exigență este conformă cu art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană statuând că pentru a-și îndeplini misiunea, instanțele judecătorești trebuie să beneficieze de concursul părților, care sunt ținute ca, în măsura posibilului, să-și expună pretențiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate și structurate într-o manieră rezonabilă. Învestită fiind să examineze critica în sensul că este lovit de nulitate absolută contractul de finanțare nerambursabilă, instanța de apel a reținut că obiectul contractului nu contravine prevederilor art. 2 alin. (3) din Ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1162/2020, întrucât nu rezultă din stipularea acestei clauze faptul că prestația ar consta și în montarea unor corpuri de iluminat noi, iar nu doar în înlocuirea acestora. Drept urmare, a concluzionat că aspectele învederate privesc modalitatea de executare a obligației intimatei, constatând că sunt aspecte ulterioare momentului încheierii contractului, motiv pentru care nu ar putea genera o cauză de nulitate. Or, recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susțineri prin care sunt reluate nemulțumirile sale referitoare la executarea contractului, pe care le apreciază ca fiind probleme de eligibilitate a proiectului depus de intimată, nu constituie motive de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța de apel. De asemenea, simpla indicare a unui text de lege, fără o corelare cu considerentele deciziei recurate, nu constituie un veritabil motiv de recurs în lipsa unei legături cu raționamentul instanței de apel. Față de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se reține că, fără să combată în vreun fel argumentele prezentate de instanța de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.