ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2592/2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București- Secția I civilă, la data de 16 iulie 2020, sub nr. x/299/2020, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâții B, C, Primăria Sectorului 1 București, Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, solicitând declararea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 8/16 din 22.03.1976, întocmit de C.E.C.P. Sector 8 București, și a cărții funciare nr. (...) (nr. vechi (...)), a certificatului nr. 1010329/14.11.2000, a fișei bunului imobil, a releveului scara 1:100, cu repunerea părților în situația anterioară și cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat art. 1 din Decretul nr. 31/1954, art. 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 948 - 949, art. 953 - 956, art. 966 - 968 C. civ. de la 1864 cu aplicarea art. 6 Noul C. civ., Legea nr. 4/1973, Legea nr. 5/1973, Decretul nr. 122/1974, Legea nr. 7/1996, Legea nr. 114/1996, art. 6 par. 1 CEDO.

Prin sentința civilă nr. 836 din 09 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 1 București- Secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București- Secția a IV-a civilă, în data de 09 martie 2021, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 987 din 01 iulie 2021, Tribunalul București- Secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 1 București, prin Primar, Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 1, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, B și C, ca fiind lipsită de interes. Totodată, a obligat reclamantul la plata către pârâtul B a sumei de 2.900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.1928A din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel București- Secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantul A și de pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară împotriva sentinței civile nr. 987/01.07.2021, pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a civilă. A obligat reclamantul la plata către intimatul B a sumei de 3300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut aplicarea greșită a normelor de drept material raportat la situația de fapt și la cadrul procesual stabilit, arătând că „diferendul” menționat de instanța de apel, ca existând între părțile litigiului, a apărut atunci când recurentul a luat cunoștință despre actele cadastrale false depuse la dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014.

Instanța de apel a realizat o analiză a actelor translative de proprietate prin care intimații D au dobândit proprietatea celor două camere aflate la mansardă, raportat la diverse cauze civile purtate între părți, îndepărtându-se astfel de la cadrul procesual stabilit prin petitul acțiunii și, ulterior, prin cererea de apel, făcând o confuzie cu privire la titlul de proprietate nr.8/16/1976.

Instanța de apel a asociat titlul de proprietate nr.8/16/1976, atacat, cu desființarea în parte a HCGMB nr.1684/1998, prin sentința civilă nr. 7725/20.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția civilă în dosarul nr. x/299/2010.

Or, această desființare nu are nicio legătură cu frauda la lege comisă de Administrația Financiară Sector 8 la data eliberării titlului de proprietate nr. 8/16/1976, acest din urmă act nefacând obiectul niciunei cercetări judecătorești.

A mai arătat recurentul că nici titlul de proprietate, nici actele cadastrale în discuție, nu au fost cuprinse în referatul de clasare din 23.08.2018 sau în ordonanța procurorului din 16.10.2018, astfel că, și sub acest aspect, instanța de apel s-a aflat într-o gravă eroare, fapt ce a condus la pronunțarea soluției recurate.

Cu privire la lipsa de interes a recurentului-reclamant în promovarea acțiunii, curtea de apel a preluat argumentele tribunalului, care sunt străine de natura cauzei, contradictorii, dar și neserioase.

În cazul anulării titlului de proprietate din 22.03.1976, repunerea părților în situația anterioară nu atrage după sine anularea contractului de vânzare-cumpărare din 17.01.1975, deoarece titlul a fost întocmit în baza contractului și nu invers.

Ar fi fost lipsită de interes acțiunea reclamantului doar dacă diferența reclamată care nu există în actele translative de proprietate ale intimațiilor D, nu s-ar fi suprapus cu suprafețele locative proprietatea reclamantului.

Astfel, recurentul-reclamant a cunoscut frauda la lege în ce privește emiterea titlului de proprietate al intimaților-pârâți din hotărârea penală nr. 232/299/2017* emisă în dosarul penal amintit, fapt ce a condus la formularea celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv cel privind constatarea nulității absolute a Cărții Funciare (...).

Or, din perspectiva admiterii acestor capete de cerere, recurentul-reclamant are atât calitate procesuală activă, cât și interesul de a solicita radierea din cartea funciară a înscrierilor nelegale existente, formalitățile de carte funciară fiind subsecvente consecințelor admiterii acțiunii. Caracterul admisibil sau inadmisibil al acestor petite nu afectează interesul și calitatea reclamantului de a se adresa instanței.

Referitor la considerentele instanței de apel în sensul că, și în cazul eventualei anulări a titlului de proprietate al intimaților, imobilul s-ar întoarce în patrimoniul Municipiului București, acesta fiind autorul intimaților, iar apelantul nu ar beneficia în niciun fel în urma pronunțării nulității titlului, întrucât dreptul său de proprietate este fundamentat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 și este distinct de cel al autoarei sale de la care a avut loc preluarea abuzivă a imobilului, recurentul a susținut că aceste prezumții sunt netemeinice pentru că faptele sesizate au fost comise în anul 2000, după emiterea HCGMB 1684/1998, dar și pentru că în patrimoniul Municipiului București nu se poate întoarce ceva ce nu există.

În ce privește folosirea titlului fraudulos, din înscrisurile deținute și depuse la dosarul cauzei, rezultă că intimații au folosit titlul contestat după emiterea HCGMB 1684/1998, odată cu declarația nr. 601841/14.01.1999 înregistrată la registratura DGITL, prin care intimații D au susținut, în mod nereal, că dețin în baza titlului de proprietate nr.8/16/1976 la adresa imobilului în litigiu, un teren în proprietate în suprafață de 148,58 mp, ocupat de clădiri și curte de 51,67 mp.

Astfel, deși nulitatea absolută ocrotește un interes general, un asemenea interes nu exclude existența și a unui interes individual (personal), iar persoana care invocă nulitatea absolută a unui act juridic trebuie să urmărească obținerea unui folos propriu din anularea actului respectiv.

Recurentul-reclamant a arătat că are un interes personal, cum ar fi suprapunerea suprafețelor sale locative cu cele ale intimaților derivate din titlul de proprietate atacat și promovarea acțiunii de anulare, putând astfel promova căile extraordinare de atac în dosare intrate sub autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, să redobândească dreptul său de proprietate, pentru că emiterea unui act administrativ cu încălcarea dispozițiilor legale reprezintă cauză de nulitate absolută, interesul ocrotit fiind unul general.

Astfel, recurentul a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond, fără a analiza întreaga situație dedusă judecății.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind respinsă cererea privind nulitatea absolută a actelor care au stat la baza înființării Cărții Funciare (...), acte întocmite prin fraudă la lege, instanța de apel ignorând cu desăvârșire motivele de apel formulate sub acest aspect.

În data de 13 mai 2024, intimații C și B au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În 13 mai 2024, intimata Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În 29 mai 2024, intimata Primăria Sectorului 1 București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În 10 iunie 2024, recurentul a depus răspuns la întâmpinările formulate de intimații C și B și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, iar în 21 iunie 2024, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Primăria Sector 1 București, solicitând respingerea excepției nulității, ca tardiv formulată, întrucât întâmpinarea nu a fost depusă în termenul legal.

În 6 noiembrie 2024, după reținerea cauzei în pronunțare, intimata Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 1 București a depus concluzii scrise, prin care a solicitat anularea recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În 13 noiembrie 2024, recurentul-reclamant a depus concluzii scrise.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata Primăria Sectorului 1 București, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin întâmpinarea depusă în data de 29 mai 2024, intimata Primăria Sectorului 1 București a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, susținând că recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare invocate și nici nu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul temeiurilor juridice aplicate speței care au condus la respingerea acțiunii, ca nefondată, ci a reprodus prin cererea de recurs starea de fapt reținută în cauză.

Prin răspunsul la întâmpinarea acestei intimate, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepției nulității, ca tardiv formulată, pe motiv că întâmpinarea nu a fost depusă în termenul legal.

Analizând actele dosarului, se constată, într-adevăr, că întâmpinarea formulată de intimata Primăria Sectorului 1 București a fost depusă în data de 29 mai 2024, cu depășirea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 490 alin. (2) prin raportare la art. 471 ind. 1 alin. (3) C. proc. civ., întrucât comunicarea cererii de recurs s-a efectuat în data de 11 aprilie 2024.

Însă, având în vedere că excepția nulității este o excepție de ordine publică, aceasta poate fi invocată de părți sau de judecător în orice stare a judecății, potrivit art. 178 C. proc. civ., motiv pentru care nu se poate reține tardivitatea invocării excepției nulității recursului, așa cum susține recurentul.

Examinând excepția nulității recursului, se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege.

În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea.

Aceasta întrucât, motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior.

Analizând criticile formulate, se observă că recurentul a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Astfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat că decizia recurată nu cuprinde, de fapt, motivele pe care se întemeiază, în sensul că instanța de apel a preluat motivarea primei instanțe, fără a analiza întreaga situație dedusă judecății.

Prin această critică, aparent subsumabilă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul nu învederează, în realitate, aspecte de nelegalitate în ceea ce privește decizia recurată, iar simpla susținere că instanța de apel a preluat motivarea primei instanțe, fără o argumentație dezvoltată asupra acestei critici nu poate fi apreciată ca vizând nelegalitatea deciziei recurate, întrucât părțile au obligația atât de a indica motivul de casare invocat, cât și de a-l dezvolta cu critici concrete și pertinente care să poată fi examinate în această cale extraordinară de atac.

Or, recurentul a expus stări de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, cadru procesual în care se deduc judecății exclusiv chestiuni de nelegalitate ale soluției pronunțate de către instanța de apel, iar nu aspecte de netemeinicie, cum sunt cele privind stabilirea situației de fapt ori evaluarea probatoriilor.

Prin urmare, recurentul nu a învederat motive străine sau contradictorii și nici nu a prezentat de ce pretinde că hotărârea recurată este nemotivată, ci a expus aprecieri proprii cu privire la stări de fapt și probe, care nu pot fi subsumate motivului de casare invocat.

În același mod a procedat recurentul și atunci când a invocat motivul de casare prevăzut de aart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că prin respingerea cererii privind nulitatea absolută a actelor care au stat la baza înființării cărții funciare (...), acte întocmite prin frauda la lege, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material raportat la situația de fapt și la cadrul procesual stabilit.

Prin urmare, și această din urmă susținere expune doar nemulțumirea recurentului în raport cu soluția pronunțată, fără a fi însă în măsură să învestească legal instanța de recurs, întrucât nu a indicat care sunt dispozițiile de drept material greșit aplicate de către instanța de apel.

Pe lângă aspectul că argumentele prezentate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu antamează, în realitate, chestiuni de nelegalitate a deciziei atacate, ci doar contestarea unei situații de fapt, referitoare la modalitatea în care a fost stabilit cadrul factual, aspect de temeinicie, exclus controlului judiciar al instanței de recurs, în acord cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., invocarea acestui motiv de recurs are și un caracter pur formal, aspectele prezentate de recurent nefiind apte a fi deduse judecății în prezenta fază procesuală inclusiv din această perspectivă.

Însă, analizând în continuare cererea de recurs, se constată că recurentul a invocat că are un interes personal în formularea acțiunii introductive, întrucât suprafețele sale locative se suprapun cu cele ale intimaților ce derivă din titlul de proprietate atacat, iar ulterior ar avea posibilitatea formulării căilor extraordinare de atac în dosare soluționate definitiv în vederea redobândirii dreptului său de proprietate.

Această critică, deși nu este încadrată în drept de către recurent, poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuție pretinsa încălcare a normelor de procedură care reglementează condiția interesului în promovarea unei acțiuni civile, caracterul fondat al acestei critici urmând a fi analizat în cele ce succedă.

În consecință, dat fiind caracterul unitar al recursului și faptul că sancțiunea nulității nu poate fi pronunțată în măsura în care se constată că măcar una sau o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata Primăria Sectorului 1 București.

Analizând în continuare critica vizând interesul reclamantului în promovarea acțiunii civile, se reține că apare ca nefondată.

Dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes, iar conform art. 33 teza I din cod: „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual”.

Înalta Curte reține că interesul în promovarea unei acțiuni în instanță este o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, deoarece reclamantul trebuie să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui folos propriu personal.

Situația de fapt reținută în cauză și care nu poate fi reapreciată în recurs relevă că prin acțiunea introductivă reclamantul A a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 8/16.03.1976 întocmit de CECP Sector 8 București, prin care intimații-pârâți B și C au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. (...), pe motiv că actul nu respectă forma impusă de art. 52 din Legea nr. 4/1973, astfel cum acesta a fost modificat prin Decretul nr. 122/1974, în sensul că în titlu nu sunt enumerate încăperile locuinței și destinația acestora.

Prima instanță a admis excepția lipsei de interes a reclamantului și, în consecință, a respins ca lipsită de interes acțiunea, reținând în esență că între părți s-au mai purtat alte trei dosare, iar actele juridice a căror nulitate o solicită reclamantul au fost analizate în litigiile precedente, în care s-a stabilit legalitatea titlului de proprietate al pârâților D, iar cu privire la titlul reclamantului constând în Hotărârea nr. 1684/1998 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a reținut că nu îi conferă dreptul de proprietate asupra unei părți din imobilul în litigiu, întrucât această din urmă hotărâre a fost anulată în parte prin sentința nr. 7725/20.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, definitivă prin decizia civilă nr. 1951/12.07.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă.

Prin decizia recurată, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, respingând apelul reclamantului și reținând că acesta nu justifică un folos practic din moment ce s-a stabilit irevocabil, prin hotărâre judecătorească, că nu are un drept asupra imobilului în litigiu.

În acest context factual, se constată caracterul nefondat al criticii reclamantului privind existența unui interes personal în formularea acțiunii introductive, dispozițiile de procedură din cuprinsul art. 32 lit. d) și art. 33 C. proc. civ. fiind corect interpretate și aplicate de către instanțele de fond.

Aceasta întrucât, așa cum au reținut și instanțele de fond, litigiul vizează dreptul de proprietate asupra celor două camere de la mansarda imobilului în litigiu, iar recurentul, în justificarea dreptului său de proprietate, se prevalează de Hotărârea nr. 1684/1998 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, care a fost anulată în parte, în mod definitiv, prin sentința nr. 7725/20.04.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în cuprinsul căreia s-a reținut că cele două camere de la mansardă aparțin pârâților D, fiind astfel excluse din cuprinsul Hotărârii nr. 1684/1998, care a stabilit limitele dreptului de proprietate asupra terenului și care nu a fost contestată de reclamant.

Prin urmare, acțiunea în anulare formulată de reclamant este lipsită de interes atât timp cât acesta nu poate obține, în urma anulării, un folos practic, direct și personal, întrucât repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor juridice contestate ar readuce imobilul la dispoziția Municipiului București, care este autorul pârâților intimați, nicidecum nu ar readuce imobilul în patrimoniul recurentului-reclamant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 1928A din 14 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

În raport cu soluția pronunțată și cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite cererea intimaților B și C și va obliga recurentul să le plătească suma de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, sumă pe care o apreciază proporțională în raport cu activitatea desfășurată de avocat și cu complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata Primăria Sectorului 1 București.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 1928A din 14 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimații B și C a sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.