ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2316/2024

I. Circumstanțele cauzei

I. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanța, Secția civilă, sub nr. x/212/2020, reclamanta Întreprindere Individuală A a chemat în judecată pe pârâta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, solicitând obligarea acesteia: la anularea facturii nr. 201101145 din data de 20 noiembrie 2020, în sumă de 283,96 lei, și a actelor subsecvente, cu consecința stornării facturilor, incorecte și nelegale, emise pentru presupuse fonograme audio-video, pentru punctul de lucru situat în orașul Năvodari, str. (...), jud. Constanța; să nu mai emită facturi către reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

Pe cale reconvențională, pârâta Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti – CREDIDAM a solicitat obligarea reclamantei la plata remunerației datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada 1 iulie 2018 – 28 februarie 2021.

I.2. Sentința pronunțată de Judecătoria Constanța

Prin sentința civilă nr. 4678 din data de 22 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/212/2020, Judecătoria Constanța, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

I.3. Sentința pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă

Prin sentința civilă nr. 400 din data de 9 martie 2022, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată.

A respins acțiunea ca neîntemeiată și a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM.

A obligat pe reclamanta-pârâtă la plata sumei de 1.191,19 lei, remunerații aferente perioadei 1 iulie 2018 – 28 februarie 2021, + 590,60 de lei, penalități calculate până la data de 9 februarie 2021, și în continuare până la data plății – 0,1% pe zi de întârziere, + 1.300 de lei, cheltuieli de judecată.

I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 248A din data de 28 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/212/2020, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta Intreprindere Individuală A împotriva sentinței civile nr. 400 din data de 9 martie 2022, pronunțate de Tribunalul București, Secția a V-a civilă în dosarul nr. x/212/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti – CREDIDAM, ca nefondat, și a obligat-o pe apelantă la 1.200 lei cheltuieli de judecată în apel către intimată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție

Împotriva deciziei civile nr. 248A din data de 28 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/212/2020, a declarat recurs reclamanta Intreprindere Individuală A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, la data de 25 aprilie 2024, sub nr. x/212/2020, și a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. x.

II.2. Motivele de recurs

Susținând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea acțiunii pe care a formulat-o.

În esență, a susținut că instanța nu a analizat probele din dosar și nici aspectele vizând rezilierea și prescripția pe care le-a invocat.

Recurenta-reclamantă a pretins că instanța nu a observat că, în speță, contractul a încetat din anul 2013, fiind în eroare întrucât nu a cercetat probele.

A subliniat că nu este vorba despre prestații succesive din partea intimatei-pârâte, nefiindu-i emisă nicio autorizație/aviz de către aceasta, iar, dacă nu există autorizație/aviz nu pot fi emise facturi.

Totodată, recurenta-reclamantă a afirmat că rezilierea unui contract poate fi cerută /realizată tocmai pentru neîndeplinirea unor obligații, în speță, prestația asumată de intimata-pârâtă.

Cu referire la prescripție, a arătat că, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 283 din data de 17 aprilie 2014, a fost publicată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din data de 17 februarie 2014 privind examinarea recursurilor în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512 și art. 2513 C. civ., raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanță, din oficiu, ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2513 C. civ., a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.

A precizat că, prin decizia menționată, Înalta Curte a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța.

Recurenta-reclamantă a susținut că, lăsând necercetate criticile care au făcut obiectul apelului, instanța și-a întemeiat soluția pe argumente străine de natura pricinii, tribunalul încălcând principiul disponibilității.

A mai arătat recurenta-reclamantă și că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Ca atare, a apreciat că hotărârea instanței de apel are o motivare insuficientă, ce cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

De asemenea, recurenta-reclamantă a menționat că art. 6 pct. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, iar, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse atenției, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea

În termen legal, intimata-pârâtă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției nulității recursului, intimata-pârâtă a arătat că recursul este nemotivat, întrucât recurenta-reclamantă nu a argumentat cazul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurare ce determină incidența sancțiunii reglementate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, apreciind că recursul este nefondat, a afirmat că instanța de apel a reținut în mod corect faptul că este în continuare valabilă convenția încheiată între părți, împrejurare care a fost constată deja de către Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/3/2018.

Cu privire la o eventuală prescripție ce ar viza sumele solicitate pe cale reconvențională, a susținut că instanța de apel a procedat în mod corect respingând această apărare ca fiind tardivă în raport cu data depunerii cererii reconvenționale.

În opinia intimatei-pârâte, având în vedere că remunerația este lunară, ne aflăm în prezența unor prestații pentru care prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar, dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.

Totodată, a arătat că partea adversă nu a depus înscrisuri doveditoare în susținerea faptului că nu ar fi desfășurat activitate începând cu luna martie 2020 ca urmare a modernizării spațiului pentru care a solicitat remunerație.

A menționat și că, din tabelul de calcul depus la dosar, se poate observa că nu a solicitat remunerație pentru perioada 1 aprilie 2020 – 31 august 2020.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 iunie 2024, în temeiul art. 471 ind. 1 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, prin prisma excepției nulității recursului, atât în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cât și cu cele ale art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. proc. civ.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. proc. civ., precum și cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) și d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții, a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic, precum și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol neîndeplinirea acestor cerințe se sancționează cu nulitatea.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, aceeași sancțiune, a nulității recursului, intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, la înregistrarea dosarului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a semnat cererea de recurs, prin rezoluția din data de 29 aprilie 2024, s-a pus în vedere acesteia obligația de complini lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii.

Această obligație a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 10 mai 2024, astfel cum rezultă din adresele și procese-verbale de înmânare aflate la filele 8, 9, 19 și 20 din dosarul de recurs.

Cum, până la termenul de judecată acordat în cauză, recurenta-reclamantă nu a procedat la complinirea lipsei semnăturii de pe cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu a respectat cerințele imperative ale art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., împrejurare în raport cu care devin incidente prevederile alin. (3) ale art. 486 C. proc. civ., care sancționează cu nulitatea lipsa semnăturii de pe cererea de recurs.

În plus, Înalta Curte reține că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurenta-reclamantă ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta nu a adus deciziei recurate critici de nelegalitate, ceea ce determină concluzia unei invocări formale a motivului de casare susținut.

Astfel, recurenta-reclamantă a pretins că instanța de apel nu a analizat probele din dosar, însă în dezvoltarea acestei afirmații nu a adus nicio critică punctuală care să susțină nelegalitatea hotărârii recurate și nu a arătat care probe au fost omise în analiza instanței de apel, ci, în realitate, a contestat situația de fapt reținută de către instanța de apel, susținerile acesteia vizând aprecierea probatoriului care a fost administrat în fața instanțelor de fond și care a condus la configurarea unei anumite situații de fapt, punând în discuție aspecte referitoare la temeinicia deciziei atacate, iar nu la legalitatea sa.

Or, reglementarea art. 488 C. proc. civ. permite reformarea deciziei instanței de apel doar pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt și nici de a reevalua mijloacele de probă administrate de către instanțele de fond, ci doar de a verifica legalitatea deciziei din apel, prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Modul în care instanțele de fond au interpretat mijloacele de probă administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs.

În concluzie, criticile care tind la reevaluarea probelor și schimbarea situației de fapt reținute în etapele procesuale anterioare reprezintă aspecte de netemeinicie, astfel că nu pot face obiect al controlului judiciar în recurs, neputând fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 ‑ 8 C. proc. civ.

Nici trimiterea pe care recurentul-reclamant o face la decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii nu poate fi convertită într-un veritabil motiv de nelegalitate, în contextul în care partea doar a făcut referire la aceasta fără a indica în ce modalitate au fost nesocotite cele dezlegate de către instanța supremă, respectiv în ce constă, sub acest aspect, nelegalitatea hotărârii recurate.

De asemenea, enunțarea unor aspecte teoretice despre cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea unei hotărâri judecătorești nu constituie un motiv de recurs dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar simpla afirmare a insuficientei motivări a deciziei instanței de apel și a existenței unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii nu poate determina o verificare a legalității hotărârii recurate, în lipsa indicării aspectelor pe care recurentul-reclamant le apreciază a nu fi fost analizate și a considerentelor la care se referă în susținerea incidenței art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului disponibilității, Înalta Curte constată că această critică vizează judecata realizată în fața tribunalului și, ca atare, nu poate face obiectul analizei în prezenta cale de atac, recurenta-reclamantă ignorând faptul că obiectul recursului îl reprezintă decizia curții de apel, și nu sentința tribunalului.

Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel, și nici celor statuate prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care: „Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”.

Prin urmare, cum nu se poate proceda la o încadrare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. a susținerilor formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, în speță devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, cum, pe de o parte, recurenta-reclamantă nu a complinit lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, iar, pe de altă parte, criticile formulate de aceasta nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. e) și d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluția ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.

Totodată, Înalta Curte, constatând că partea care a pierdut procesul este recurenta-reclamantă, apreciază ca fiind întemeiată cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată și o va admite, urmând ca, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să o oblige pe recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 lei (potrivit dovezii aflate la fila 37 din dosarul de recurs), către intimata-pârâtă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, reținând și că suma solicitată este justificată în raport cu activitatea desfășurată de avocatul ales al intimatei-pârâte, care a formulat întâmpinare și s-a prezentat în fața instanței, formulând concluzii în combaterea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A împotriva deciziei civile nr. 248A din data de 28 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă Întreprindere Individuală A la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 lei, către intimata-pârâtă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.