ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 620/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă la data de 19.08.2021 sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L.: la plata sumei de 3.075 RON (1.025 RON x3), la care se adaugă TVA, ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada: 01.08.2019-31.03.2020 și respectiv 01.10.2020-31.08.2021, în temeiul art. 1.349 C. civ., pentru unitățile nedeclarate la CREDIDAM: A. în suprafață de aproximativ 70 mp, situat în Municipiul Balș, Județ Olt și terasa aferentă acestui bistro în suprafața de aproximativ 60 mp; la plata sumei de 1.142,07 RON (380,69 RON x 3) ca urmare a încălcării dispozițiilor pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, reprezentând penalități de întârziere aferente sumelor solicitate la primul capăt de cerere, calculate la remunerația fără TVA până la data de 17.08.2021, conform dispozițiilor Deciziei ORDA nr. 120/2016 și în continuare până la recuperarea integrată a remunerației datorate, pentru sumele din primul capăt de cerere; să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spațiile administrate; la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.166, art. 1.349 și urm. C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare (în vigoare pentru perioada dedusă judecății), inclusiv cu forma republicată la data de 14.06.2018 în M.Of. Partea I nr. 489 din 14 iunie 2018 și Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, ca norme de aplicare. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr. 1978 din data de 15 decembrie 2021 Tribunalul București, secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de către reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata sumei de 8.644,16 RON cu titlu de remunerații cu TVA aferente perioadei 01.09.2018-31.03.2021 plus 4299,18 RON cu titlu de penalități calculate până la data de 23.07.2021 și în continuare până la plata datoriei principale; a obligat pârâta la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți-CREDIDAM. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 1722A din data de 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM împotriva sentinței civile nr. 1978/15.12.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., ca nefondat. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1722A din 16 noiembrie 2022, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru o nouă judecată. În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat în mod eronat dispozițiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu dispozițiile art. 3.12 din Metodologiile pe sursa de comunicare publică în scop ambiental - Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016. Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel i-a respins apelul, reținând că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 188 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și în mod corect i-a acordat reclamantei doar remunerații simple și penalități, întrucât intimata-pârâtă s-a aflat într-o eroare scuzabilă, aceasta din urmă deținând autorizație licență neexclusivă de la UPFR. Or, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 188 din Legea nr. 8/1996, în opinia recurentei-reclamante în cauză fiind incidente dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu dispozițiile art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016 și art. 1349 C. civ. A mai susținut recurenta-reclamată că aplicarea dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 nu poate avea loc în prezenta cauză, întrucât CREDIDAM este un organ de gestiune colectivă care urmărește protejarea drepturilor artiștilor pe care îi reprezintă, aceasta nefiind în sine persoana vătămată prin comunicarea publică de fonograme fără licență. În speță, instanța de apel a apreciat că prejudiciul poate fi calculat prin însumarea remunerației simple aplicabile pentru perioada ce face obiectul dosarului cu penalitățile de întârziere, motivând succint criteriul ales. Eroarea scuzabilă nu figurează între criteriile de determinare a despăgubirilor prevăzute în art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996. Or, aplicarea dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, respectiv despăgubiri constând în triplul remunerațiilor, corespunde jurisprudenței majoritare a instanțelor judecătorești. În acest sens, se indică decizia nr. 1102A/2022 a Curții de Apel București. Printr-o a doua critică, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea recurată cuprinde considerente privitoare la eroarea scuzabilă în care s-ar fi aflat intimata-pârâtă atunci când a încheiat autorizația cu UPFR, însă în speța de față reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală pentru prejudicierea artiștilor interpreți și executanți de către intimată ca urmare a utilizării de fonograme și prestații artistice fără obținerea autorizațiilor licență neexclusivă și fără plata remunerațiilor echitabile. Instanța de apel a reținut că revenea CREDIDAM obligația de a informa pârâta despre drepturile conexe ale artiștilor interpreți pe care acesta îi reprezintă și despre obligația de plată a remunerațiilor și către acest organism de gestiune colectivă, pentru ca intimata să iasă din confuzia creată, însă a arătat că intimata A. S.R.L. a fost notificată de CREDIDAM în mai multe rânduri, pentru aducerea la cunoștință a obligației de a încheia autorizație licență cu CREDIDAM, dar doar ulterior lunii noiembrie 2020 s-ar putea pune problema cunoașterii de către utilizator a obligațiilor sale față de reclamantă, iar nu de la înființarea sa, cum a solicitat reclamanta. Așadar, chiar dacă Legea nr. 8/1996 și Metodologiile în vigoare pe sursa comunicare publică în scop ambiental au fost publicate în Monitorul Oficial, chiar dacă CREDIDAM a adus la cunoștința utilizatorului A. S.R.L. obligația de a obține autorizația licență neexclusivă și din partea artiștilor interpreți, pentru activitatea de comunicare publică pe care o realizează, instanța de apel a considerat în mod greșit că intimata este de bună-credință neavând o distincție clară între drepturile gestionate de UPFR și cele gestionate de CREDIDAM, fiind într-o eroare scuzabilă. Recurenta-reclamantă apreciază că buna-credință și eroarea scuzabilă ale intimatei-pârâte nu au existat, pentru că nici până în prezent aceasta nu a achitat vreo sumă din ceea ce a fost obligată de prima instanță. S-a mai susținut că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult în cazul de față, în care recurenta-reclamantă, înainte de a sesiza instanța de judecată, a depus toate eforturile pentru a-i aduce la cunoștință intimatei-pârâte obligațiile ce-i revin, însă aceasta a rămas în pasivitate. Obligația pârâtei de a achita remunerațiile datorate artiștilor interpreți are un izvor legal, fiind expres prevăzută de dispozițiile art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, republicată, iar potrivit metodologiei în vigoare, utilizatorul are obligația ca înaintea oricărei utilizări să obțină autorizația licență neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remunerațiilor stabilite prin deciziile ORDA. Curtea a considerat în mod greșit că intimatei nu i se aplică dispozițiile anterior menționate, atât timp cât aceasta a încheiat autorizație/licență neexclusivă cu UPFR, acest fapt creând în mintea utilizatorului de fonograme și prestații artistice o confuzie cum că ar avea deja autorizație/licență neexclusivă pe sursa comunicare publică în scop ambiental pentru drepturile conexe. Contrar argumentelor instanței de apel, încheierea unui contract cu un alt organism de gestiune colectivă purtătoare de drepturi conexe nu poate conduce la concluzia îndeplinirii obligațiilor a căror încălcare a fost reclamată în speță, de vreme ce Asociația CREDIDAM este gestionarul colectiv al altor drepturi conexe, respectiv al drepturilor artiștilor interpreți și executanți, pe când UPFR este gestionarul colectiv al drepturilor producătorilor de fonograme. Prin urmare, aceeași activitate - ce include difuzarea de muzică în spațiile cu activitate de alimentație publică - are valoarea unei comunicări publice a fonogramelor și dă naștere dreptului la remunerație în favoarea a două categorii de drepturi conexe. Practica instanțelor de judecată este în sensul că utilizatorii de fonograme și prestații artistice trebuie să achite remunerații și către CREDIDAM, chiar dacă au încheiate autorizații/licență neexclusivă cu celelalte organisme de gestiune colectivă. În acest sens a invocat decizia nr. 2518/24.11.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017. În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., art. 1.349 și urm. C. civ., art. 162 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și normele de aplicare a legii pe sursa comunicare publică, Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019. I.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare. I.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 08 iunie 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 09 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând legalitatea deciziei recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat și îl va admite, în considerarea celor ce succed. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a învestit prima instanță cu o acțiune în pretenții, solicitând obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata unor despăgubiri bănești pentru faptul ilicit constând în comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerț/sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru perioada cuprinsă între 01 august 2019 și 31 martie 2020 și respectiv pentru perioada cuprinsă între 01 octombrie 2020 și 31 august 2021, fără să fi încheiat, în prealabil, o autorizație licență neexclusivă cu CREDIDAM. Soluționând cauza, prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 8644,16 RON (remunerații cu TVA aferente perioadei 01 septembrie 2018 - 31 martie 2021) plus 4299,18 RON (penalități calculate până la data de 23 iulie 2021 și în continuare până la plata datoriei principale). Hotărârea primei instanțe a fost atacată de reclamantă cu privire la neacordarea triplului remunerației legale pentru comunicarea publică neautorizată efectuată de pârâtă în spațiile deținute (bistro și terasă). Procedând astfel la o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel a statuat, în fapt și în drept, cu privire la fondul litigiului, prin decizia pronunțată, apelul reclamantei fiind respins ca nefondat. Prin memoriul de recurs formulat, recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de apel atât din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmă că normele de drept material au fost greșit aplicate de către instanța de apel, cu referire expresă la art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu dispozițiile art. 3.12 din Metodologiile pe sursa comunicare publică în scop ambiental - Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, precum și la dispozițiile art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996. Astfel, în aprecierea recurentei-reclamante, soluția instanței de apel este nelegală, întrucât în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016 și art. 1349 C. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de apel a apreciat că intimata-pârâtă nu datorează triplul remunerațiilor aceasta aflându-se într-o eroare scuzabilă, întrucât deținea autorizație licență neexclusivă de la UPFR, astfel că a făcut aplicarea dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996. Or, eroarea scuzabilă nu figurează între criteriile de determinare a despăgubirilor prevăzute în art. 188 alin. (2) lit. a), criterii care nu pot fi aplicate în prezenta cauză, justificat de faptul că reclamanta nu este în sine persoana vătămată prin comunicarea publică de fonograme fără licență, ci este un organ de gestiune colectivă care urmărește protejarea drepturilor artiștilor pe care îi reprezintă. Totodată, a mai susținut că instanța de apel, deși a reținut că intimata-pârâtă a fost înștiințată de reclamantă pentru aducerea la cunoștință a obligației de a încheia autorizația licență neexclusivă cu CREDIDAM, totuși a considerat, în mod greșit, că intimata-pârâtă este de bună-credință neavând o distincție clară între drepturile gestionate de UPFR și cele gestionate de CREDIDAM, fiind într-o eroare scuzabilă. Apreciind asupra susținerilor recurentei-reclamante, în sensul neaplicării dispozițiilor art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016, care prevăd plata triplului remunerațiilor în cazul utilizării fără autorizație, Înalta Curte reține că utilizatorii care comunică public fonograme sau reproduceri ale acestora, precum și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual au obligația ca, înaintea oricărei utilizări, să obțină autorizația-licență neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remunerațiilor prevăzute în tabelele din Decizia ORDA nr. 120/2016 - Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental și lucrativ. Utilizatorul are obligația de a obține din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, respectiv ale producătorilor de fonograme, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizații-licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activității de comunicare publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plății unei remunerații, indiferent de durata efectivă a comunicării publice. Prin urmare, obligația pârâtei din prezenta cauză de a obține o autorizație pentru comunicarea publică a fonogramelor și prestațiilor artistice din domeniul audio-vizual este una legală, metodologia negociată și aprobată nefăcând altceva decât să circumstanțieze coordonatele sancțiunii care este deja reglementată în lege (art. 188 alin. (2) lit. b) anterior evocat). Mai mult, această metodologie este opozabilă tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat (art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, republicată, respectiv art. 131 2 alin. (8) din Legea nr. 8/1996, forma în vigoare la data adoptării metodologiei incidente în cauză - 2016). Însăși Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 1061 din 14 iulie 2009 că natura operelor exploatate, ce face imposibilă autorizarea individuală pentru fiecare utilizator, justifică și imposibilitatea participării la negocieri a fiecărui utilizator în parte. Importanța socială a domeniului dreptului de autor a impus intervenția statului, prin reglementarea unei proceduri speciale de stabilire și negociere a remunerațiilor aferente titularilor de drepturi, procedură ce se derulează cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, iar publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a metodologiilor negociate se face prin decizie a directorului general al acestui organism, astfel încât, având natura unui contract-cadru între părți - legea părților, au aplicabilitate generală în domeniul reglementat. În cuprinsul metodologiei publicate în temeiul Deciziei ORDA nr. 120/2016 (M.Of. nr. 952 din 25 noiembrie 2016) se prevede la art. 3.12. că "Pentru spații și/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obține în prealabil autorizația-licență neexclusivă, acesta are obligația de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deținut autorizația-licență neexclusivă. În situația în care cuantumul remunerației care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remunerației plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeași categorie." Prin urmare, obligația astfel reglementată (de plată a triplului remunerației) este opozabilă intimatei-pârâte. Metodologia prevede obligația de a plăti triplul remunerației (în situația în care a existat o comunicare publică fără ca utilizatorul să fi deținut autorizație-licență neexclusivă) fără a distinge în funcție de criteriile din lege, a căror analiză nu este necesară în speță. Or, în speța pendinte, instanța de apel a reținut - în cadrul situației de fapt decelabilă pe baza probelor administrate în cauză, de care prezenta instanță de recurs este ținută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicțional - că intimata-pârâtă a săvârșit o faptă ilicită care a constat în comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental, fără obținerea în prealabil a unei autorizații - licență neexclusivă din partea apelantei-reclamante CREDIDAM în incinta unității de alimentație publică A. - bar în suprafață de 70mp, în perioadele 01.08.2019-31.03.2019 și 01.10.2020-08.03.2021 și terasa aferentă în suprafață de 60 mp, administrată doar în lunile de vară. În aceste coordonate, este pe deplin justificată instituirea unei despăgubiri, apelând la criteriul despăgubirilor reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 coroborate cu cele ale art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016 și Decizia ORDA nr. 120/2016, cum corect susține recurenta-reclamantă, neexistând încheiată o autorizație-licență neexclusivă cu aceasta. Potrivit art. 2 din Decizia ORDA nr. 399/2006 (M.Of. 982/08.12.2006), organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) a fost desemnat drept colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți, iar prin Deciziile ORDA nr. 120/2013 și nr. 121/2013 (M.Of. nr. 602/27.09.2013), recurenta-reclamantă este desemnată drept colector al remunerațiilor cuvenite artiștilor interpreți sau executanți pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, stabilite prin Metodologia privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 327/2010 (art. 1). La rândul său, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR gestionează drepturile producătorilor de fonograme, fiind desemnată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 drept colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme (art. 3). Așa cum au reținut instanțele devolutive ale fondului în cadrul situației de fapt, intimata-pârâtă are calitatea de utilizator, adică, în sensul metodologiei (Decizia ORDA nr. 120/2016), persoana care realizează acte de comunicare publică. Or, prin comunicarea publică a fonogramelor nu sunt utilizate doar drepturile de proprietate intelectuală aferente producătorilor de fonograme, ci și drepturile de proprietate intelectuală aferente conținutului acestor fonograme (drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturile artiștilor interpreți sau executanți etc., ale căror opere sau prestații sunt fixate pe fonograme). De aceea, pe lângă remunerația datorată Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, pentru comunicarea publică a fonogramelor, intimata-pârâtă datorează și remunerații către artiștii interpreți sau executanți pentru operele sau prestațiile acestora fixate pe fonograme, remunerații ce sunt colectate prin intermediul recurentei-reclamante din prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. 162 lit. b) din Legea nr. 8/1996, organismele de gestiune colectivă au obligația de a acorda autorizații neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remunerații. Art. 2.1. din Decizia ORDA nr. 10/2016, modificată parțial prin Decizia ORDA nr. 120/2016, statuează că utilizatorii care comunică public fonograme de comerț/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum și/sau prestații artistice din domeniul audiovizual au obligația ca înaintea oricărei utilizări să obțină autorizația-licență neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remunerațiilor prevăzute în tabelele din prezenta metodologie. Utilizatorul are obligația de a obține din partea organismelor de gestiune colectoare ale drepturilor artiștilor interpreți sau executanți - Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, respectiv ale producătorilor de fonograme Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, conform reglementărilor legale în vigoare, autorizații-licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, anterior începerii activității de comunicare publică a fonogramelor de comerț/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și/sau a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul plății unei remunerații, indiferent de durata efectivă a comunicării publice. În raport cu aceste texte de lege, intimata-pârâtă avea obligația de a semna contract de licență neexclusivă și cu recurenta-reclamantă, în calitatea acesteia de organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți și executanți și de a plăti remunerația compensatorie pentru utilizarea prestațiilor acestora, dispozițiile legale anterior redate reglementând încheierea unor astfel de contracte cu ambele organisme de gestiune colectivă. Caracterul unic al remunerației este prevăzut de art. 112 din Legea nr. 8/1996, însă cu condiția să fie vorba despre același domeniu de creație. În consecință, este indubitabil că nu este suficientă încheierea unei autorizații-licență neexclusivă cu UPFR, întrucât CREDIDAM și UPFR sunt organisme de gestiune colectivă care gestionează pentru domenii de creație diferite, așa cum s-a reținut supra. Încheierea autorizației-licență neexclusivă doar cu unul dintre aceste organisme de gestiune colectivă, în speță cu UPFR, nu exclude încheierea contractului și cu celălalt organism de gestiune colectivă - CREDIDAM. Așadar, fiind vorba, în cauză, de categorii diferite de titulari de drepturi, remunerațiile se datorează în mod distinct. Procedând la examinarea obligației pârâtei de a achita triplul remunerațiilor cuvenite pentru utilizarea realizată în cauză, Curtea de apel a consemnat în decizia recurată faptul că norma cuprinsă în metodologie care instituie o asemenea obligație (pct. 3.12) nu poate adăuga la lege (art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996), deoarece Metodologia are forța inferioară legii. Înalta Curte observă că dispozițiile Legii nr. 8/1996 în forma în vigoare la momentul adoptării acestei metodologii cuprindeau reglementarea caracterului opozabil al acesteia în art. 131 2 alin. (8), stabilind că hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părților de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate. Or, cât timp se prevede în mod expres caracterul opozabil al normelor adoptate potrivit procedurii legale și publicate în Monitorul Oficial pentru utilizator, iar Metodologia cuprinde modul concret de aplicare a dispozițiilor cuprinse în lege, nu se poate reține că aceasta adaugă legii. În plus, în condițiile concrete ale speței, aplicarea lit. b) a art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 (art. 139 în numerotarea anterioară) este corectă prin prisma împrejurării că obligarea pârâtei la plata triplului remunerației care ar fi fost legal datorate reprezintă un criteriu legal pentru asigurarea reparării prejudiciului cauzat artiștilor interpreți sau executanți, cu consacrare expresă în dispozițiile art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și în metodologia aplicabilă. De altfel, în situația în care pârâta nu a solicitat autorizație neexclusivă de utilizare a operelor muzicale comunicate public, despăgubirile solicitate și acordate reclamantei, în numele titularilor drepturilor de autor încălcate, au un temei delictual; prin urmare, aceste despăgubiri, pe lângă caracterul reparator, au și caracter sancționator; în această situație, alegerea criteriului legal ce corespunde cel mai bine funcției reparatorii și preventive pentru eventuale încălcări ulterioare, precum și având caracter descurajant pentru alți potențiali utilizatori, dar și pentru autorul faptei ilicite, este o opțiune celui păgubit, iar nu a celui care a săvârșit încălcarea (comunicare publică în lipsa autorizării și fără plata remunerațiilor legal datorate). În acest context, greșit s-a reținut că se impune aprecierea globală a circumstanțelor cauzei pentru verificarea aplicării criteriilor de la lit. a), respectiv b) a art. 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, raportul juridic litigios fiind supus în egală măsură și normei cuprinse în Metodologie. Înalta Curte mai constată că instanța de apel a reținut că reclamanta a procedat la notificarea pârâtei, pentru ca aceasta din urmă să încheie autorizație-licență neexclusivă și cu CREDIDAM, notificare comunicată acesteia din urmă la data de 13 noiembrie 2020, dar a considerat că intimata-pârâtă a fost de bună-credință, aflându-se într-o eroare scuzabilă și ulterior acestei notificări, pe motiv că partea nu a făcut distincția între UPFR, cu care avea deja încheiat contract-autorizație licență neexclusivă, și CREDIDAM. Or, așa cum s-a reținut supra, dispozițiile art. 2.1 din Decizia ORDA nr. 10/2016 prevăd încheierea autorizației-licență neexclusivă cu ambele organisme de gestiune colectivă, terminologia folosită în acest articol fiind una foarte clară. Pentru a fi reținută eroarea scuzabilă, aceasta nu trebuie să fie imputabilă celui aflat în eroare, adică nu poate fi reproșată părții care a avut o falsă reprezentare a realității la încheierea actului juridic, deci care nu este urmarea lipsei de informare sau neglijența părții respective. Această condiție este expres prevăzută de dispozițiile art. 1208 alin. (1) C. civ. Însă, în situația particulară a speței, eroarea nu este scuzabilă, întrucât pârâta este un profesionist, indiferent de faptul că este o întreprindere mică, cu un singur punct de lucru și fără o activitate comercială extinsă. Dacă reprezentantul său legal nu are competențele necesare pentru a-și forma o imagine clară cu privire la diferitele categorii de titulari de drepturi, precum și cu privire la categoriile de drepturi protejate din materia dreptului de autor și drepturilor conexe, atunci, pentru o corectă informare, avea posibilitatea de a apela la un specialist. Totodată, eroarea are caracter scuzabil dacă dispozițiile legale nu au caracter accesibil și previzibil. Însă, atât timp cât actele normative incidente speței sunt aduse la cunoștința publică prin publicarea lor în Monitorul Oficial, acestea regăsindu-se și pe paginile de internet ale organismelor de gestiune colectivă CREDIDAM și UPFR, dar și pe pagina de internet a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), intimata-pârâtă putând lua oricând cunoștință de prevederile acestora, nu se poate susține că aceasta s-a aflat într-o confuzie, pentru a se reține eroarea scuzabilă, cu atât mai mult cu cât tuturor subiectelor de drept le este aplicabil, cu valoare de prezumție legală absolută, principiul potrivit căruia "nimeni nu poate invoca necunoașterea legii" (nemo censetur ignorare legem). Mai mult decât atât, raționamentul instanței de apel, anterior invalidat, este infirmat chiar de împrejurarea că, deși recurenta-reclamantă i-a adus la cunoștință intimatei-pârâte că are obligația de a încheia autorizație-licență neexclusivă și cu CREDIDAM, precum și de a achita remunerațiile datorate pentru utilizarea repertoriului protejat al artiștilor interpreți sau executanți în anul 2020, aceasta din urmă a rămas în pasivitate și după momentul notificării. În consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material. În ceea ce privește motivul de recurs circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că, deși a apreciat că reclamantei îi revenea obligația de a informa pârâta despre drepturile conexe ale artiștilor interpreți pe care acesta îi reprezintă și despre obligația de plată a remunerațiilor și către acest organism de gestiune colectivă, pentru ca intimata să iasă din confuzia creată, instanța de apel a reținut, însă, că intimata A. S.R.L. a fost notificată de CREDIDAM în mai multe rânduri, pentru aducerea la cunoștință a obligației de a încheia autorizație licență cu CREDIDAM, dar doar ulterior lunii noiembrie 2020 s-ar putea pune problema cunoașterii de către utilizator a obligațiilor sale față de reclamantă, iar nu de la înființarea sa, cum a solicitat reclamanta. Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă are în vedere o contradicție între considerentele instanței de apel, însă, contrar susținerilor acesteia, observă că respectivele considerente nu sunt afectate de viciul contradictorialității, instanța de apel subliniind faptul că, în opinia sa, trebuie să existe o informare suficientă a utilizatorilor cu privire la obligațiile ce le revin în raport cu fiecare categorie de drepturi recunoscute de Legea nr. 8/1996, informare care se impune a fi realizată și de organismele de gestiune colectivă, în calitatea lor de promotori ai metodologiilor, chiar dacă nu există o obligație impusă de lege în acest sens, tocmai pentru ca utilizatorii să nu se mai afle în eroare și să facă distincție între diferitele categorii de titulari de drepturi și diferitele categorii de drepturi din materia proprietății intelectuale. Considerentele ce au urmat, respectiv cele prin care s-a reținut că recurenta-reclamantă a procedat la notificarea intimatei-pârâte, nu contravin celor prin care instanța de apel a apreciat că se impune o informare a utilizatorilor mai eficientă, astfel că aceste critici nu pot fi primite. Față de cele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 497, art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.