ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2208/2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea FN/15.08.2020 înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor București cu nr. 36284/27.08.2020, reclamantul A a contestat contractul de închiriere nr. 3781 din data de 03.07.2014.

Prin decizia nr. 1585/C7/1817 din data de 04.09.2020, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor București a admis excepția lipsei competenței materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea contestațiilor către Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 15 septembrie 2020 sub număr unic ECRIS x/86/2020.

Prin sentința civilă nr. 631 din 08 octombrie 2020, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

La data de 26 octombrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. x/86/2020.

Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 310 din data de 29 ianuarie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocate din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență materială între Judecătoria Suceava și Tribunalul Suceava și, în consecință, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Suceava în vederea soluționării conflictului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 02 martie 2021, sub nr. x/39/2021, stabilindu-se termen de judecată la data de 16 martie 2021.

Prin sentința civilă nr. 5 din 16 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 08 aprilie 2021, sub numărul x/39/2021, stabilindu-se termen de judecată la data de 20 mai 2021.

Prin sentința civilă nr. 327 din data de 20 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I Civile a Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția I Civilă la data de 14 iunie 2021, sub nr. x/39/2021*, fiind stabilit termen de judecată la data de 23 septembrie 2021.

2.Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 439 din 21 martie 2022, Tribunalul Suceava – Secția I civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Zvoriștea.

3.Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 545 din 23 mai 2023, Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A împotriva sentinței civile nr. 439 din 21.03.2022 pronunțate de Tribunalul Suceava – Secția I civilă în dosarul nr. x/39/2021*, ca nefondat.

4.Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 545 din 23 mai 2023 a Curții de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul A.

Prin recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul critică hotărârea instanței de apel din perspectiva reținerii greșite a intervenirii sancțiunii decăderii din dreptul de a formula motivele de apel.

Astfel, susține recurentul că hotărârea tribunalului i-a fost comunicată în data de 25 mai 2022 iar memoriul cuprinzând dezvoltarea motivelor de apel a fost formulat cu respectarea termenului legal, la 28 iunie 2022, sens în care instanța avea obligația de a le analiza.

Mai arată recurentul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei. Instanța de apel nu a cercetat motivele sale de apel cu privire la cauzele de nulitate ale contractului de închiriere.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea apelului.

Deși recursul declarat de reclamant a fost comunicat intimatei Primăria Comunei Zvoriștea în data de 18 septembrie 2023, aceasta nu a formulat întâmpinare în cauză.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 15 septembrie 2020, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 ind. 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 iunie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la termenul de judecată din 19 iunie 2024 a fost menținută această măsură față de insuficienta timbrare a cererii de repunere pe rol, iar la termenul din 16 octombrie 2024 cauza a fost repusă pe rol și reținută în vederea judecării recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant contestă argumentul instanței prin care curtea de apel a reținut că aceasta nu se consideră legal sesizată cu analiza motivelor de apel, apreciate ca fiind formulate tardiv.

Sub un prim aspect, având în vedere că ceea ce se critică, în fapt, este greșita aplicare a unor norme procedurale – art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C. proc. civ., acest motiv de recurs se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează să fie analizat.

Astfel, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii iar, în conformitate cu dispozițiile art. 470 C. proc. civ. „(1) Cererea de apel va cuprinde: c) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul. (3) Cerințele de la … alin. (1) lit. c) sunt prevăzute sub sancțiunea decăderii”.

Verificând argumentele curții de apel, deși se observă că instanța a indicat greșit datele la care s-a raportat atunci când a calculat termenul de 30 zile în care apelul putea fi motivat, totuși a apreciat corect în legătură cu intervenirea sancțiunii decăderii. Aceasta întrucât sentința civilă nr. 439/2022 a Tribunalului Suceava a fost comunicată reclamantului A în data de 05.05.2022 (f.120 din dosarul tribunalului), declarația de apel a fost realizată în data de 31.05.2022 (f.5 verso dosar curte apel), în timp ce motivele de apel au fost depuse la 28.06.2022 (f.14 dosar curte apel), cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., și care s-a împlinit la data de 06.06.2022, într-o zi de luni.

Așadar, contrar susținerilor recurentului, acesta a fost corect decăzut din dreptul de a motiva calea de atac exercitată pe care legea o supune unui termen legal imperativ. Așa fiind, nerespectarea termenului de motivare a apelului conduce la pierderea dreptului procesual de a efectua apărări concrete în legătură cu legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe a fondului, potrivit normei legale enunțate, care reglementează sancțiunea decăderii.

În consecință, promovând apelul cu respectarea termenului defipt de lege, însă cu depășirea termenului de motivare a acestuia, reclamantul este decăzut din dreptul de a-i fi analizate criticile din apel, instanța nefiind legal sesizată cu examinarea acestora, cum corect s-a dispus, prin decizia recurată.

Pe cale de consecință, nu se relevă o culpă a instanței de apel în sensul pretins de recurentul-reclamant, motivarea apelului fiind realizată, așa cum s-a arătat mai sus, cu depășirea termenului procedural de 30 zile de la data comunicării hotărârii.

Mai mult decât atât, Înalta Curte are în vedere și faptul că, potrivit art. 175 alin. (2) C. proc. civ., „Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia”.

Reiese astfel, din norma citată, că nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (2) C. proc. civ. este una condiționată de existența unei vătămări.

Astfel, nu orice act de procedură efectuat cu neobservarea formelor legale este nul ci, pentru anularea actului se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Noțiunea de vătămare desemnează un prejudiciu procesual.

În situația nulităților extrinseci, cum este cazul de față, vătămarea nu se prezumă, astfel încât aceasta era necesar a fi măcar indicată în sensul existenței acesteia, astfel încât partea adversă să se poată raporta la un fapt concret, pe care ulterior să îl poată demonta.

Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a indicat și cu atât mai puțin a dovedit vreo vătămare prin faptul că nu i-ar fi fost analizate motivele de apel, în condițiile în care apelul nu a fost respins sau anulat ca nemotivat, ci a fost cercetat în fond în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului.

Ca atare, verificarea stării de fapt și a felului în care s-a realizat aplicarea legii de către prima instanță s-a realizat, în apel, prin raportare la cererea de chemare în judecată și la considerentele sentinței pronunțate.

Înalta Curte apreciază, prin urmare, că nu s-a făcut dovada existenței unei vătămări a recurentului, rezultate din aplicarea sancțiunii decăderii reclamantului din termenul de motivare a căii de atac a apelului, sens în care va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

Prima instanță de control judiciar a analizat legalitatea și temeinicia sentinței tribunalului prin prisma verificării cauzelor specifice de aplicare a sancțiunii nulității contractului, reglementate prin art. 1246 - 1251 C. civ. (dat fiind că reclamantul nu a indicat în mod expres în cuprinsul cererii de chemare în judecată motivele de nulitate absolută sau relativă pe care înțelege să le invoce), menținând soluția de respingere a cererii de anulare a contractului de închiriere nr. 3781 din 03 iulie 2014 încheiat între Primăria Comunei Zvoriștea și Asociația Crescătorilor de Animale Zvoriștea.

Așa fiind, în mod legal instanța de apel a efectuat cuvenita și necesara cercetare a condițiilor de validitate ale contractului contestat în instanță, reținând, în esență, că din dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2013 nu rezultă că pentru închirierea pășunilor din domeniul privat al comunei trebuie organizată licitație, dimpotrivă, contractul încheindu-se prin atribuire directă de către primari, în baza hotărârii consiliului local, asociațiile crescătorilor locali având un drept de preemțiune. A constatat că, în speță, contractul de închiriere a pajiștii din domeniul privat al comunei Zvoriștea a fost încheiat (și prelungit) cu o astfel de asociație, al cărei membru a fost inițial și reclamantul, potrivit susținerilor ambelor părți.

Totodată, a reținut curtea de apel că dispozițiile art. 16 alin. (2) și (4) lit. a) și b) din Legea nr. 32/2019 nu sunt aplicabile speței, referindu-se la terenuri cu destinație agricolă, libere de contract și că, prin urmare, nu se poate reține vreo cauză de nulitate nici în raport cu pretinsa încălcare a acestei legi, care nu derogă de la dispozițiile legale citate cu privire la închirierea pajiștilor din domeniul privat al comunelor.

Înalta Curte constată că, sub aspectul acestor dezlegări date fondului cauzei de către curtea de apel, recurentul nu a formulat critici în recurs, susținând doar în mod generic că instanța nu a dorit să constate modul ilegal de prelungire a contractului a cărui anulare o solicită.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la cercetarea efectuată de instanțele fondului și concluziile curții de apel, nu este suficientă pentru a atrage casarea deciziei recurate.

Ca atare, reiterarea de către recurentul-reclamant a aceleiași susțineri realizate de-a lungul procesului, neurmată de o critică concretă de nelegalitate în legătură cu raționamentul instanței de apel, nu poate conduce la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății.

Pentru toate considerentele expuse, și reținând că instanța de apel a prezentat argumentele care i-au format convingerea și a indicat cu claritate considerentele pentru care a fost respins apelul reclamantului, realizând o verificare judicioasă a aspectelor deduse judecății, în aplicarea principiului devoluțiunii, urmează a respinge recursul declarat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 545 din 23 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă în dosarul nr. x/39/2021*.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.