ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 855/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 15.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române, a solicitat suspendarea procedurii de licitație publică privind atribuirea contractului de închiriere a subsectorului 6 - Vama Veche, reprezentând suprafață turistică de plajă din plaja Mării Negre.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Întrucât până la stabilirea primului termen de judecată a fost încheiat Contractul de închiriere nr. x/2003, act subsecvent actelor emise în cadrul procedurii de licitație a cărei suspendare a solicitat-o, reclamanta a înțeles să completeze atât obiectul acțiunii cât și cadrul procesual pasiv.

Astfel, la 30.05.2023, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională Apele Române, B. S.R.L. și C. S.R.L., a formulat o cerere completatoare la cererea de suspendare solicitând și suspendarea executării contractului de închiriere privind subsectorul 6 - Vama Veche, reprezentând suprafață turistică de plajă din plaja Mării Negre, precizând că motivele cererii de suspendare sunt aceleași cu cele din cererea introductivă, pe care a înțeles să le redea pentru a fi comunicate pârâtelor introduse în cauză.

Prin încheierea din 31.05.2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus disjungerea cererii de suspendare a executării contractului de închiriere privind subsectorul 6 - Vama Veche ce reprezintă suprafață turistică de plajă din plaja Mării Negre, de cererea de suspendare a procedurii de licitație publică privind atribuirea contractului de închiriere a subsectorului 6 - Vama Veche, reprezentând suprafață turistică de plajă din plaja Mării Negre.

Cererea de suspendare având ca obiect suspendarea executării contractului de închiriere a fost transmisă spre serviciul registratură, formându-se dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La termenul din 15.06.2023, în dosarul nou format, nr. x/2023, față de obiectul cererii de chemare în judecată și dispozițiile art. 8 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 554/2004, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale și, după ce a acordat cuvântul părților cu privire la excepție, a reținut cauza în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 1070 din 15 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

În fundamentarea acestei decizii, instanța de trimitere a reținut că litigiul nu intră în sfera de cuprindere a celor enumerate în mod limitativ la art. 8 alin. (2) prima teză din Legea nr. 554/2004, ci intră în categoria celor care privesc executarea contractelor administrative, motiv pentru care determinarea competenței materiale a instanței se realizează prin aplicarea dispozițiilor tezei a doua a articolului menționat.

În consecință, a învederat că, în cauză, competența materială de soluționare a instanței civile de drept comun se determină prin raportare la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., având în vedere că valoarea contractului administrativ pentru care s-a solicitat suspendarea executării nu depășește valoarea de 200.000 RON, iar competența teritorială aparține instanței în a cărei arie de circumscripție își are sediul locatorul, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ. și clauza prevăzută la art. 27 din contractul de închiriere.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 17.07.2023 pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, sub nr. x/2023.

Pârâta C. S.R.L., prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la 17.10.2023, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluționare către Curtea de Apel București.

Reclamanta A. S.R.L., prin notele scrise depuse la 07.02.2024, a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare către Curtea de Apel București.

Pârâta Administrația Națională Apele Române, prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la 07.02.2024, a solicitat, de asemenea, admiterea excepției invocate, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare către Curtea de Apel București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța, secția civilă, la termenul de judecată din 08.02.2024, a pus în discuția părților excepția de necompetență materială și a rămas în pronunțare asupra acesteia când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 21.02.2024.

Prin sentința civilă nr. 1626 din 21 februarie 2024, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict a reținut dispozițiile art. 8 alin. (2), ale art. 10 alin. (1) și (3), respectiv ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a statuat, în esență, că motivele care au stau la baza formulării atât a cererii de anulare a actului administrativ asimilat reprezentat de Contractul de închiriere nr. x/2023, cât și a cererii de suspendare a acestuia, vizează o pretinsă nelegalitate a procedurii de încheiere a Contractului de închiriere nr. x/2023.

Prin raportare la obiectul litigiului, respectiv la sediul reclamantei a apreciat că cererea de suspendare a executării actului administrativ asimilat, întemeiată în mod expres de reclamantă pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este de competența materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Potrivit instanței de conflict, litigiul ce are ca obiect suspendarea executării Contractului de închiriere nr. x/2023 nu are o existența de sine stătătoare, aflându-se în strânsă legătură cu litigiul ce are ca obiect anularea aceluiași contract în cadrul procedurii de contencios administrativ, cererea de suspendare fiind întemeiată tocmai pe motive de presupusă nelegalitate a procedurii de licitație privind încheierea contractului de închiriere.

În acest sens, a subliniat faptul că instanța nu a fost învestită cu o cerere privind executarea unui contract administrativ, ci cu o cerere de suspendare referitoare la încheierea (anularea) contractului administrativ.

Totodată, a apreciat că nu se poate reține competența sa teritorială în temeiul unei clauze contractuale de alegere a competenței inserate în contract, câtă vreme clauzele prin care se alege competența teritorială sunt, potrivit dispozițiilor art. 1203 C. civ., clauze neuzuale, iar acestea nu pot fi opuse unui terț de contract, care nu a consimțit la derogarea de la regulile de drept comun în privința competenței instanțelor judecătorești.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 15.03.2024, sub numărul x/2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Judecătoria Constanța, secția civilă - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii deduse judecății, astfel cum a fost completat, îl constituie cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Națională Apele Române, B. S.R.L. și C. S.R.L., prin care se solicită:

Temeiul de drept invocat de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată l-a constituit art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Se constată că instanța inițial învestită, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată înregistrate sub nr. x/2023, formând un dosar separat, nr. x/2023, cu privire capătul 2 de cerere, ce vizează suspendarea executării Contractului de închiriere nr. x/2023, act subsecvent actelor emise în cadrul procedurii de licitație a cărei suspendare a solicitat-o.

În acest dosar, nr. x/2023, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență supus analizei, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale de soluționare a cauzei reținând că cererea prin care se solicită suspendarea unui contract administrativ nu intră în categoria litigiilor apărute în fazele premergătoare încheierii sale sau în cele legate de încheierea ori având ca obiect anularea unui contract administrativ, ci vizează în mod exclusiv etapa de executare a contractului, împrejurare ce nu îi poate atrage competența.

Așadar, problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra obiectului cererii deduse judecății, respectiv dacă al doilea capăt de cerere se subsumează actelor administrative ce pot fi atacate în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, poate atrage competența instanței de contencios administrativ sau este de competența instanței civile de drept comun.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, împotriva procedurii de atribuire a contractului de închiriere a subsectorului 6 - Vama Veche, reclamanta a formulat întâi plângere prealabilă, pentru ca apoi să sesizeze instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a procedurii de licitație. Dat fiind faptul că până la stabilirea termenului de judecată în cadrul dosarului având ca obiect cererea de suspendare, în cadrul procedurii de licitație s-a procedat la încheierea Contractului de închiriere nr. x/2023, reclamanta a înțeles să formuleze plângere prealabilă și împotriva acestui nou act administrativ și să își completeze cererea de suspendare inițială cu solicitarea suplimentară de suspendare a executării Contractului de închiriere nr. x/2023.

Prin urmare, se reține că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a susținut nelegalitatea modului de derulare a procedurii de atribuire a contractului, nelegalitatea actelor întocmite în cadrul procedurii de licitație organizate cu privire la subsectorul 6 - Vama Veche, iar prin cererea incidentală de suspendare a executării Contractului de închiriere nr. x/2023 s-a solicitat luarea unei măsuri temporare, până la soluționarea litigiului astfel declanșat, având ca scop împiedicarea temporară a producerii efectelor juridice de către acest contract administrativ, efecte pe care reclamanta le apreciază a fi nelegale, fundamentate pe un act juridic încheiat cu nerespectarea legii.

Cererea de suspendare formulată de reclamantă nu este o veritabilă cerere accesorie, în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ. deoarece soluționarea ei nu depinde de modul de soluționare a cererii principale. Dimpotrivă, măsura solicitată prin cererea de suspendare se cere a fi dispusă până la pronunțarea soluției asupra capătului principal de cerere.

Ea este însă o cerere incidentală prin esența sa, în sensul că ea nu poate fi niciodată formulată ca o cerere de sine-stătătoare și să configureze un litigiu principal între două părți litigante, ci numai în măsura în care există un proces grefat pe un capăt principal de cerere. Cererea de suspendare nu poate fi formulată așadar decât incidental, în legătură cu un capăt principal de cerere care conturează litigiul dintre părți.

Față de caracterul incidental al cererii de suspendare, devin aplicabile dispozițiile art. 123 C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120, care reglementează competența de soluționare a cererilor în materia insolvenței sau concordatului preventiv.

Prevederile art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, stabilind că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială.

Prin urmare, dat fiind faptul că o cerere de suspendare a executării unui contract până la soluționarea litigiului principal dintre părți, este o cerere incidentală prin esența sa, ea trebuie să fie soluționată de instanța competentă a judeca litigiul (capătul de cerere) principal în raport de normele cuprinse în art. 123 C. proc. civ.

În același sens sunt însă și dispozițiile speciale cuprinse în actele normative care guvernează contenciosul administrativ.

Astfel, cu prioritate, instanța supremă observă că, potrivit art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze "litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Contrar aprecierilor instanței de contencios administrativ care a declinat competența, cererea de suspendare este o cerere incidentală formulată în legătură cu litigiul în care se susține nelegalitatea procedurii de atribuire, nelegalitatea licitației și, pe cale de consecințe, nelegalitatea atribuirii și încheierii contractului de închiriere cu societatea declarată câștigătoare. Din această perspectivă, o cerere de suspendare a efectelor acestui contract de închiriere, nu reprezintă un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative, în sensul art. 8 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, ci o cerere incidentală grefată pe litigiul principal care privește nelegalitatea aspectelor premergătoare încheierii contractului administrativ și, pe cale de consecință, nelegalitatea contractului astfel încheiat. Prin urmare, cererea de suspendare a efectelor acestui contract, până la tranșarea validității sau nevalidității acestuia în cadrul litigiului principal, nu reprezintă o cerere ce decurge din executarea contractului ci reprezintă o cerere ce se grefează și își are cauza juridică în pretinsul caracter nelegal al încheierii contractului de închiriere, fiind o cerere în legătură strânsă cu pretinsa încheiere nevalidă a contractului iar nu cu executarea acestuia.

Date fiind aceste considerente, instanța supremă reamintește că, în acord cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Prin urmare, din perspectiva legii speciale, cererea de suspendare a efectelor unui act administrativ defăimat ca fiind nelegal este tot de competența instanței de contencios administrativ.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Așadar, aceleași dispoziții sunt aplicabile și în ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării Contractului de închiriere a subsectorului 6 - Vama Veche, nr. 1409/2023, întrucât și acesta vizează tot actele emise de Administrația Națională Apele Române, în calitatea sa de autoritate publică centrală.

Față de împrejurarea că în Contractul de închiriere nr. x/2023 încheiat între Administrația Națională "Apele Române", în calitate de autoritate contractantă, Administrația Bazinală de apă Dobrogea - Litoral, în calitate de Locator și Asocierea B. S.R.L. cu C. S.R.L., în calitate de Locatar, la Capitolul XVI. Litigii, art. 27 s-a inserat clauza prin care părțile contractante au stipulat că, orice litigiu izvorât din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor contractului se vor soluționa în mod amiabil, iar în situația în care acest lucru nu este posibil, va fi spus spre soluționare instanțelor judecătorești române, în a căror arie de competență își are sediul locatorul, Înalta Curte, în acord cu cele învederate de instanța de conflict, reține că aceasta nu poate fi opusă reclamantei, terț față de contract. Această clauză poate produce efecte juridice numai între părțile contractante, însă reclamanta nu este parte contractantă astfel că nu îi este opozabilă o astfel de clauză, fiind însă incidente regulile de stabilire a competenței reglementate de lege și indicate deja mai sus.

Reținând calitatea pârâtei de autoritate publică centrală, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicabile speței, prin trimiterea pe care art. 14 din Legea nr. 554/2004 (ce reglementează procedura suspendării executării actului administrativ) o face prin sintagma "instanța competentă" și, constatând că cererea de suspendare formulată reprezintă o cerere incidentală ce se grefează pe un litigiu principal de competența instanței de contencios administrativ, ținând cont și de dispozițiile art. 123 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2024.