ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 septembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ("MADR") și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ("AFIR"), a solicitat: (i) anularea în parte a actului administrativ intitulat "E6.8.2 - Notificarea solicitantului privind contestația depusă" nr. 3632/29.03.2017; (ii) constatarea Proiectului ca fiind eligibil și, pe cale de consecință, includerea acestuia în raportul de selecție aferent sesiunii 2016 cu un punctaj de 75 de puncte; (iii) obligarea pârâtei AFIR la continuarea procedurii prin încheierea cu societatea a contractului pentru finanțarea Proiectului, conform Ghidului Solicitantului Submăsura 6.2. - Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, sesiunea 2016; (iv) obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că înțelege să atace atât Notificarea E6.8.1 nr. 3887/22.12.2016, cât și Notificarea nr. E6.8.2 nr. 3632/29.03.2017, prin care a fost soluționată contestația administrativă. 1.

Prin sentința civilă nr. 767 din 22 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 11 mai 2018, sub nr. x/2018. Prin sentința civilă nr. 4717 din 5 iulie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal la data de 31 august 2018, sub nr. x/2018. Prin sentința civilă nr. 991 din 11 octombrie 2018, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict. 1.

Prin decizia nr. 4139 din 26 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 1.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11 ianuarie 2019, sub nr. x/2018. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 801 din 5 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, respectiv a prematurității, astfel cum au fost invocate de partea pârâtă, ca neîntemeiate și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 801 din 5 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii precizate. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta susține că motivarea sentinței este contradictorie, iar instanța de fond a achiesat la toate argumentele autorităților pârâte, invocând și apărări noi, precum nerespectarea cerinței unicității codului CAEN, care nu a fost invocată de pârâți. Totodată, deși se reține că producția de mobilier rustic și obiecte de artizanat din lemn propusă prin proiect este încadrabilă în două coduri CAEN separate, contravenind cerinței unicității codului CAEN, totuși se acceptă că în alte cazuri au fost eligibile activități complementare, considerându-se că în acest caz ar fi vorba de o dependență între activități. Susține recurenta-reclamantă că cerința unicității codului CAEN a fost introdusă în Ghidul solicitantului cu scopul ca finanțarea să vizeze strict activități non-agricole, noi, care să nu mai fi fost anterior desfășurate de solicitanți. Proiectul reclamantei nu cuprinde activități aferente mai multor coduri CAEN, obiectivul fiind unul unitar, de construire și dotare atelier de tâmplărie pentru producția de obiecte din lemn rustice/tradiționale. Unitatea dintre produse este dată de materialul de fabricație (lemn) și metoda de prelucrare (tradițional/rustic), fiind irelevantă diferențierea făcută de instanța de fond între mobilier mare și obiecte mici de artizanat. Această clasificare nu are un temei legal, iar ulterior, prima instanță reține că în alte cazuri pluralitatea de coduri CAEN nu atrage neeligibilitatea proiectului propus, considerând că în aceste cazuri ar fi vorba de activități dependente, expunând un raționament diferit în cazuri similare. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare a art. 11 din Legea nr. 24/2000, raportat la notele explicative ale codului CAEN, care nu sunt parte integrantă din codul CAEN și nici nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Greșit s-a reținut de instanța de fond existența unei prezumții relative de cunoaștere a acestor note explicative de către reclamantă, prin raportare la publicarea lor pe site-ul de Internet al ONRC, în condițiile în care textul de lege amintit stabilește condiția publicării actelor normative în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare. Consideră recurenta-reclamantă că și argumentul folosit de instanță referitor la terminologia lingvistică este greșit, întrucât nu are în vedere actualizarea DEX, respectiv B., care include în definiția cuvântului "mobilă" orice obiecte care servesc la amenajarea unei locuințe/încăperi, nu doar mobilierul mare. Împărțirea artificială în mobilier mare și mobilier mic a fost cauza declarării proiectului ca neeligibil, cu ignorarea specificității proiectului, care avea trăsături distinctive prelucrarea unui singur material și finalitatea producerii de obiecte de artizanat de lemn. Mai susține recurenta-reclamantă că în speță s-au aplicat greșit regulile de clasificare prevăzute în codul CAEN Rev. 2. Pentru clasificarea unei activități, se analizează activitatea în speță și se identifică clasa care reprezintă marea masă a produselor preconizate a fi realizate, iar conform CAEN Rev. 2 "modernul față de tradițional nu reprezintă un criteriu". În aceste condiții, în lipsa unui cod CAEN specific activităților meșteșugărești, societatea s-a orientat către codul cel mai reprezentativ, respectiv cod CAEN 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a., care reflectă marea parte a produselor preconizate a fi realizate, precum și procesul de producție constând în prelucrarea lemnului în stil rustic. Codul CAEN 1629, reținut de instanța de fond, nu ar fi putut răspunde cerințelor clasificării, întrucât nu este specific prelucrării lemnului, ci vizează multe alte materii prime și nu corespunde majorității obiectelor produse (mobilier). O altă critică a recurentei-reclamante se referă la aplicarea greșită a cerinței ca actul administrativ să fie emis cu procedura prevăzută de lege. Astfel, instanța de fond nu a analizat critic procesul de evaluare a proiectului și modalitatea de respectare a principiilor obiectivității, transparenței și evaluării unitare. Instanța a pornit de la premisa corectitudinii soluției comisiei de soluționare a contestației, cu ignorarea dreptului reclamantei de a beneficia de o reevaluare efectivă a proiectului, iar nu de o reluare identică a aceleiași soluții, pe trei niveluri diferite (evaluatorul principal, a doua opinie și comisia de soluționare a contestațiilor). Faptul că nu s-a procedat la o evaluare efectivă, ci doar la una formală, rezultă și din redactarea identică a celor trei opinii, inclusiv cu preluarea greșelilor de ortografie și de exprimare, critică înlăturată neîntemeiat de prima instanță. Totodată, susține recurenta-reclamantă, instanța de fond nu a analizat dacă evaluarea proiectului reclamantei era afectată de evaluarea neunitară a neeligibilității proiectelor depuse de solicitanți, astfel cum s-a reținut și în Minuta Comisiei de soluționare a contestațiilor nr. 219031/27.03.2017. Instanța de fond și-a bazat soluția pe soluția comisiei, fără a analiza dacă aceasta a fost corectă și dacă problemele de evaluare neunitară sesizate afectează și proiectul reclamantei. Exemplul cel mai elocvent este acela al proiectelor care vizau organizarea de pensiuni turistice, dar în planul de afaceri cuprindeau și organizarea de trasee turistice, care au fost considerate eligibile de Comisia de soluționare a contestațiilor, deși la nivelul evaluării inițiale au fost considerate neeligibile. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți MADR și AFIR au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește criticile subsumate de reclamantă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că parte din acestea se circumscriu, în realitate, pct. 8 al aceluiași articol, urmând a fi analizate din această perspectivă. Astfel, recurenta-reclamantă a invocat o pretinsă contradictorialitate la nivelul considerentelor instanței de fond, în sensul aplicării unui raționament juridic diferit pentru situații similare, respectiv acceptarea unei pluralități de coduri CAEN pentru alte proiecte depuse pentru obținerea finanțării, față de proiectul reclamantei, care a fost respins pentru că ar fi încălcat cerința unicității codului CAEN. Or, această chestiune vizează modul de interpretare și aplicare în speță a normelor de drept material incidente cauzei, raportat la specificul proiectului în discuție, respectiv analiza de fond a raționamentului logico-juridic al instanței, care nu se încadrează în cazul de casare invocat (pct. 6). De altfel, aceste critici sunt reluate și în partea din recurs ce tratează cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., drept pentru care vor fi examinate în cadrul analizei dedicate acestui motiv de nelegalitate. Cât privește criticile prin care recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a achiesat la argumentele expuse de pârâți, Înalta Curte le consideră nefondate. Contrar afirmațiilor recurentei, se constată că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este neîntemeiată. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de pârâți nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării argumentelor reclamantei, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere toate susținerile părților. Nu poate fi reținut nici că instanța de fond a prezentat argumente noi, nesusținute de pârâți, referitoare la cerința unicității codului CAEN, câtă vreme această cerință este prevăzută în Ghidul solicitantului ediția 2016, pe baza căruia a fost întocmit proiectul, iar potrivit notificării atacate, menținută prin notificarea comisiei de soluționare a contestației, declararea neeligibilității proiectului s-a datorat faptului că solicitantul a propus activități aferente mai multor coduri CAEN. Astfel, expertul a verificat "dacă prin proiect solicitantul și-a propus activități aferente unui singur cod CAEN.", concluzionând că "activitățile propuse prin proiect sunt aferente a 2 coduri CAEN, produsele obținute sunt specifice a două coduri CAEN - cererea de finanțare este neeligibilă". De altfel, în fond reclamanta nu a contestat că acest aspect, ba chiar a precizat în acțiune că permisiunea inserării în proiect a mai multor coduri CAEN a survenit ulterior, prin elaborarea Ghidului solicitantului sesiunea 3 - 2017, astfel că "criteriul unicității codului CAEN nu reprezenta un criteriu esențial și indispensabil al Sub-măsurii 6.2.", arătând, astfel, că are cunoștință de cerințele de eligibilitate prevăzute de Ghid. În consecință, instanța de control judiciar va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate ale reclamantei, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Referitor la criticile de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se referă la (i) încălcarea art. 11 din Legea nr. 24/2000, prin nepublicarea în Monitorul Oficial a notelor explicative la codul CAEN Rev. 2, (ii) greșita utilizare a unei terminologii neactualizate, modificate în noul dicționar, (iii) aplicarea greșită a regulilor de clasificare prevăzute în codul CAEN Rev. 2, (iv) aplicarea greșită a cerinței ca actul administrativ să fie emis cu procedura prevăzută de lege. Cât privește argumentul nepublicării în Monitorul Oficial a notelor explicative la codul CAEN Rev. 2, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o corectă dezlegare acestei critici de nelegalitate. Recurenta-reclamantă a susținut că, în lipsa publicării în Monitorul Oficial, aceste note explicative nu au intrat în vigoare, însă Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că notele reprezintă un instrument de lucru, nu un act normativ, ajutând la încadrarea corectă a activităților într-unul din codurile CAEN. Această codificare are un caracter abstract, necesitând, uneori, explicații și exemplificări menite să ajute destinatarii normei să încadreze corespunzător și să obțină autorizarea activităților comerciale pe care intenționează să le deruleze. Din punct de vedere al publicității acestor note explicative, s-a arătat în mod corect de prima instanță că notele sunt disponibile pe site-ul ONRC, fiind accesibile oricărei persoane, cu atât mai mult unui profesionist, precum consultantul autorizat care a elaborat Planul de afaceri al reclamantei. Este de observat și că recurenta-reclamantă nu susține că nu ar fi cunoscut conținutul notelor explicative, ci invocă doar un argument formal vizând lipsa publicității lor prin Monitorul Oficial. Argumentul folosirii de către instanța de fond a unei definiții de dicționar greșite (neactualizate) a cuvântului "mobilă", Înalta Curte îl va respinge, ca nefondată. Recurenta-reclamantă a susținut că definiția corectă a cuvântului "mobilă" este cea din B. și că aceasta privește toate obiectele care servesc la amenajarea unei locuințe, nu doar mobilierul mare. Însă recurenta se află în eroare, deoarece, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, elaborat de Academia Română și Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al. Rosetti" și publicat în anul 2016, definiția cuvântului "mobilă" este cea redată de instanța de fond și anume «obiect cu destinație practică precisă care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea» (a se vedea pagina nr. 732 din acest dicționar). Or, acest din urma dicționar reprezintă o lucrare de specialitate utilizată la nivel oficial, pe când definiția susținută de recurentă provine dintr-o sursă din mediul on-line și, chiar dacă ar fi fost corectă, este anterioară dicționarului publicat în anul 2016. Nefondate sunt și criticile referitoare la aplicarea greșită a regulilor de clasificare prevăzute în codul CAEN Rev. 2 atât de către intimații-pârâți, cât și de instanța de fond. În speță, intimații-pârâți au considerat că proiectul propus de reclamantă, cu denumirea «Construire si dotare atelier tâmplărie pentru producția de mobilier rustic și obiecte de artizanat din lemn», nu este eligibil întrucât acesta descrie activități aferente mai multor coduri CAEN, respectiv 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a. și 1629 - Fabricarea altor produse de lemn, fabricarea articolelor din plută, paie și din alte materiale vegetale împletite. Atât în fond, cât și în recurs, reclamanta a susținut că această clasificare a activităților propuse este eronată, întrucât pentru o corectă clasificare trebuie avută în vedere clasa care reprezintă marea masă a produselor preconizate a fi realizate, precum și că "modernul față de tradițional nu reprezintă un criteriu", astfel încât, în lipsa unui cod CAEN specific activităților meșteșugărești, societatea s-a orientat către codul cel mai reprezentativ, respectiv cod CAEN 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a., care reflectă marea parte a produselor preconizate a fi realizate și procesul de producție constând în prelucrarea lemnului în stil rustic. A mai susținut recurenta că, în raport de activitățile propuse prin proiect, codul CAEN 1629 nu ar fi putut răspunde cerințelor clasificării, întrucât nu este specific prelucrării lemnului, ci vizează alte materii prime și nu corespunde majorității obiectelor produse. În prim rând, Înalta Curte constată că, prin planul de afaceri, reclamanta a prevăzut trei categorii de produse pe care intenționa să le realizeze: a) mobilier din lemn masiv cu caracter rustic (scaune, mese, bănci, foișoare, jardiniere, fântâni de grădină, uși, porți, obloane); b) obiecte de artizanat de lemn (obiecte artizanale mici - fund lemn, platou lemn, sucitor, mojar, făcăleț; obiecte artizanale medii - cutie bijuterii, suporți sticlă, cutii vin, plachete personalizate, ceasuri perete; obiecte artizanale mari - firme/logouri personalizate, butoiașe, rame tablouri/oglinzi, sănii); c) amenajări de interioare stil rustic - popasuri, restaurante, pensiuni, cabane, locuințe private. Însă, în proiect nu s-a prevăzut o diferențiere cantitativă a acestor activități, în sensul că una din cele trei categorii menționate ar reprezenta marea masă a produselor preconizate a fi realizate. În al doilea rând, notele explicative la codul CAEN Rev. 2 stabilesc că în codul CAEN 3109 - Fabricarea de mobilă n.c.a. se înscriu următoarele activități: fabricarea de canapele, canapele extensibile și fotolii, fabricarea de scaune și bănci pentru grădină, fabricarea de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, grădini etc., fabricarea de carcase pentru mașini de cusut, televizoare etc., dar și finisarea scaunelor și băncilor, cum ar fi tapițarea, sau finisarea mobilierului cum ar fi vopsirea, lăcuirea și tapițarea. Aceste activități corespund primei categorii de produse preconizate a fi realizate de reclamantă, însă nu și celei de-a doua categorii, care cuprinde obiecte de artizanat mici, medii și mari și care se încadrează în codul CAEN 1629, în care se înscriu următoarele activități, conform notelor explicative: fabricarea diverselor produse din lemn ca mânere și corpuri din lemn pentru unelte, mături, perii, etc., șanuri și stative din lemn pentru ghete sau pantofi, umerașe de haine, ustensile gospodărești și vase de bucătărie din lemn, statuete și ornamente, incrustații și intarsii din lemn, casete pentru bijuterii, tacâmuri și articole similare, mosoare, bobine, suveici, mosoare pentru ață de cusut și articole similare din lemn, alte articole din lemn, fabricarea ramelor din lemn pentru oglinzi și tablouri, fabricarea pieselor din lemn pentru pantofi (de exemplu tocuri și calapoade), fabricarea de mânere pentru umbrele, bastoane și alte articole similare, fabricarea de eboșe pentru prelucrarea pipelor de fumat. Nu poate fi reținut argumentul reclamantei, referitor la inaplicabilitatea codului CAEN 1629 în cazul activităților pe care intenționa să le deruleze, întemeiat pe materialul din care urmau a fi fabricate produsele, întrucât chiar din descrierea acestui cod rezultă că privește în mod expres fabricarea altor produse de lemn, chiar dacă se referă și la obiecte confecționate din alte materiale. Totodată, cea de-a treia categorie de "produse" (amenajări de interioare) reprezintă, astfel cum a remarcat și instanța de fond, o categorie de servicii, care nu se subsumează codului CAEN 3109, acesta vizând activități de fabricare a mobilei. De altfel, în notificarea nr. E6.8.1 de respingere a proiectului, ca neeligibil, AFIR a reținut că activitatea de amenajări interioare este neeligibilă. Prin urmare, activitățile propuse a fi desfășurate de reclamantă prin proiectul depus spre finanțare au fost corect încadrate de autoritățile pârâte în cele două coduri CAEN, în raport atât de denumirea și descrierea activităților cuprinse în aceste coduri, cât și de conținutul lămurit prin notele explicative, cu consecința constatării neeligibilității proiectului. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, și criticile recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea procedurii de emitere a actelor administrative contestate, din perspectiva unei analizări pur formale a cererii de finanțare. Recurenta și-a susținut aceste critici prin argumentul redactării identice a celor trei opinii (expertul evaluator, comisia de evaluare și comisia de soluționare a contestațiilor), argument ce nu poate fi primit, din actele dosarului rezultând că reclamanta a beneficiat de o analiză efectivă a cererii de finanțare, în toate cele trei faze de evaluare. Menținerea aceleiași soluții în toate etapele administrative, cu o motivare similară, nu poate fi echivalată cu o lipsă a evaluării, cu atât mai mult cu cât în faza de evaluare a proiectului au fost identificate mai multe elemente de neeligibilitate, iar comisia de soluționare a contestațiilor a admis în parte contestația reclamantei, înlăturând trei dintre pretinsele motive de neeligibilitate și menținând doar motivul de neeligibilitate referitor la încadrarea activităților propuse a fi desfășurate în mai multe coduri CAEN. Referitor la argumentul neanalizării de către instanța de fond a împrejurării dacă evaluarea proiectului reclamantei a fost afectată de evaluarea neunitară a neeligibilității proiectelor depuse de alți solicitanți, Înalta Curte reține că în speță nu s-a dovedit că această evaluarea neunitară ar fi aplicabilă și proiectului reclamantei. Într-adevăr, comisia de soluționare a contestațiilor a reținut o problemă referitoare la evaluarea proiectelor care conțin coduri CAEN complementare, mai exact în situația pensiunilor turistice a căror activitate este încadrată în codul CAEN 5520, dar care au prevăzut și derularea activităților de trasee turistice. Însă proiectul depus de reclamantă nu se circumscrie acestei situații specifice. Codurile CAEN în care se încadrează activitățile propuse de reclamantă nu sunt complementare, ci se referă la activități de sine stătătoare, producătoare de bunuri autonome (a se vedea descrierea activităților, anterior expusă), astfel că nu poate fi avută în vedere situația comparativă la care s-a raportat reclamanta. Este evident, în acest caz, că instanța de fond nu putea analiza o împrejurare străină de situația concretă a proiectului recurentei-reclamante, incidentă în cazul unor proiecte cu totul diferite. Evaluarea neunitară ar fi fost un indiciu de nelegalitate al actelor administrative atacate doar în măsura în care recurenta-reclamantă ar fi sesizat o soluție diferită dată de autoritățile publice pârâte unui proiect similar sau identic cu cel pe care l-a propus. În concluzie, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și va fi menținută, criticile formulate de reclamantă nefiind apte să conducă la reformarea sentinței atacate. Pentru aceste considerente, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,