ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2021

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 6 martie 2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 31675 din 16 ianuarie 2020, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Prin sentința civilă nr. 1222 din 17 noiembrie 2020, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că reclamanții au formulat contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 31675 din 16 ianuarie 2020, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar pârâta emitentă a deciziei atacate are sediul în mun. București.

A reținut incidența dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, ce instituie o competență teritorială absolută a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității ce a emis decizia și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a III a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 673 din 22 aprilie 2020, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în materia legilor de restituire a proprietăților sau acordării de măsuri compensatorii pentru fostele proprietăți, competența este reglementată de norme de ordine publică, iar instanța de judecată poate invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale exclusive.

Instanța a apreciat că legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 35, din Legea nr. 165/2013, competența de soluționare atât a acțiunilor având ca obiect obligarea la emiterea deciziilor de admitere a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și a acțiunilor având ca obiect obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare, având în vedere sintagma "entitatea învestită de lege" din cuprinsul art. 35 alin. (2) din actul normativ anterior invocat și trimiterea la dispozițiile art. 33 sau 34 din lege.

S-a reținut că Tribunalul Suceava este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 6 martie 2020, dată ulterioară modificării art. 35 din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 111/2019 și reținând că imobilele se află în circumscripția Tribunalului Suceava.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava și Tribunalul București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță, în raport de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, forma anterioară modificării survenite prin Legea nr. 111/2019, în timp ce Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la același text de lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la 6 martie 2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestație împotriva Deciziei de validare parțială nr. 31675 din 16 ianuarie 2020, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanței competente a soluționa pricina au relevanță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, modificate prin Legea nr. 111/2019, temei de drept invocat, de altfel, și de către reclamanți în acțiune.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Din examinarea actelor dosarului, se reține că măsurile reparatorii privesc imobile situate în Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava.

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunțate și având în vedere că imobilele se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, învestirea de către reclamanți a acestei instanțe s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 6 martie 2020.

Prin urmare, față de cele anterior reținute, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în a cărui rază teritorială se află imobilele pentru care au fost acordate despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2021.