ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2020

HOTĂRÂRE

22.10.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, secția civilă, la 7 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - Cancelaria Primului Ministru și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să se dispună obligarea prim-pârâtei la soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor ce fac obiectul dsosarelor nr. x și nr. y, prin parcurgerea etapelor prevăzute la art. 21 alin. (5), (6), (8) și 9, art. 17 și art. 18 din Legea nr. 165/2013.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 34 și 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

Prin sentința civilă nr. 222 din 2 martie 2020, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile Legii nr. 10/2001, dat fiind calificarea juridică a acțiunii de la termenul din 20 februarie 2020, reclamantul solicitând constrângerea pârâtelor să soluționeze cererile sale și nu soluționarea pe fond a acestora.

În raport de dispozițiile art. 26 și 27 din Legea nr. 10/2001, ce instituie o competență teritorială absolută a secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării și având în vedere decizia nr. 9/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă, Tribunalul Suceava a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Învestit prin declinare, Tribunalul București a pronunțat sentința civilă nr. 556 din 18 iunie 2020, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, prin demersul judiciar inițiat, reclamantul urmărește obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarelor administrative, nefiind incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 111/2019, publicată în M.Of din 31 mai 2019, care stabilesc competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

S-a apreciat că Tribunalul Suceava este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 7 noiembrie 2019, dată ulterioară modificării art. 35 din Legea nr. 65/2013 prin Legea nr. 111/2019 și reținând că imobilele se află în circumscripția Tribunalului Suceava.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava și Tribunalul București și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță, în raport de calificarea cererii de chemare în judecată, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 26 și 27 din Legea nr. 10/2001 și a Deciziei nr. 9/2006 privind examinarea recursului în interesul legii, în timp ce Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la 7 noiembrie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor-Cancelaria Primului Ministru și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat să se dispună obligarea primei pârâte la soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor ce fac obiectul dosarelor nr. 34559/CC și nr. 34560/CC, prin parcurgerea etapelor prevăzute la art. 21 alin. (5), (6), (8) și 9, art. 17 și art. 18 din Legea nr. 165/2013.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul său judiciar, reclamantul tinde să obțină obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor-Cancelaria Primului Ministru la soluționarea dosarelor administrative, ceea ce reprezintă o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, temei de drept invocat, de altfel, și de către reclamant în acțiune.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanței competente a soluționa pricina au relevanță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Se reține că imobilele ce fac obiectul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, a căror soluționare se solicită, sunt situate în Fălticeni, jud. Suceava.

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunțate și având în vedere că imobilele se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Suceava, învestirea de către reclamanți a acestei instanțe s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 noiembrie 2019.

Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în a cărui rază teritorială se află imobilele pentru care se solicită despăgubiri.