ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 29 noiembrie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că în calitate de moștenitoare a defunctei B., împreună cu sora sa C., sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru bunul imobil situat în Oradea, str. x, în suprafață de 791 mp și construcție demolată, conform sentinței civile nr. 6548/111/2006, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea apelului; să stabilească cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei evaluatorii, conform sentinței civile nr. 165/C/2009, pronunțată în dosarul nr. x/2006, de către Tribunalul Bihor, în ceea ce privește imobilul situat in Oradea, (teren + construcție) situat la adresa de mai sus sau conform Legii nr. 165/2013; să fie obligate pârâtele - Comisia pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea deciziei de compensare a imobilului si a titlului de plată aferent, pentru acordarea de măsuri reparatorii în favoarea sa, pentru imobilul situat în Oradea, str. x, jud. Bihor, în suprafață de 791 mp si construcție demolată, conform sentinței civile, rămasa definitivă si irevocabilă, nr. 165/C/2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/111/200S.

Prin sentința civilă nr. 1370 din 13 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., C. și D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului Bihor.

În motivare, această instanță a reținut, în esență, că prin Legea nr. 111/2019 s-a stabilit competența teritorială absolută de soluționare a contestațiilor și a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013 în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află situat imobilul, obiect al procedurii speciale reglementată de lege.

A mai apreciat că, în cauză, este vorba despre norme legale speciale procesuale și, totodată, imperative, interesând ordinea publică, mai favorabile, care sunt de aplicare imediată, fără a se putea reține o retroactivitate a legii noi, pentru motive de unitate a situației juridice generale, așa cum s-a observat că se desprinde din însăși jurisprudența Curții Constituționale în materia aplicării principiului neretroactivității legii civile.

În doctrină, s-a apreciat că dacă dispozițiile legii sunt nu numai imperative, ci dictate de un interes general, de ordine publică, așa cum este și cazul dispozițiilor Legii nr. 111/2019 privitoare la competența soluționării cererilor și contestațiilor în materia Legii nr. 165/2013, se impune aplicarea lor imediată, interesul judecării cauzei de către instanța astfel determinată prin legea care a clarificat chestiunea privind instanța competentă din punct de vedere teritorial, fiind pe deplin justificat și în speța de față.

Conchizând, această instanță a avut în vedere că norma procesuală prevăzută de Legea nr. 111/2019 are un caracter de normă specială, de aplicare imediată și cu prioritate față de norma generală (C. proc. civ.), fiind de natură a satisface totodată interesul care a generat edictarea sa.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 168/C/2019 din 13 noiembrie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cererii privind pe reclamantele A., C. și D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în favoarea Tribunalului București; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, coroborat cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la data formulării cererii 12 noiembrie 2018, competența de soluționare a cererii revine tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, respectiv Tribunalul București.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a III-a civilă și Tribunalul Bihor, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță făcând aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în timp ce Tribunalul Bihor, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la același text de lege, însă în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la 12 noiembrie 2018, reclamantele A., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să se stabilească întinderea și existența dreptului lor de proprietate și obligarea comisiei la emiterea deciziei de compensare.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanței competente a soluționa pricina au relevanță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noțiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziții le conferă o astfel de semnificație se regăsec și "f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică" și "g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii".

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunțate și având în vedere că pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în București, învestirea de către reclamanți a Tribunalului București s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data începerii procesului, respectiv 12 noiembrie 2018, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat în sensul că tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul îi revine competența de a soluționa contestațiile, formulate de persoanele îndreptățite, împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ.

Totodată, conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început".

Cum în speță, normele care reglementează competența de soluționare a litigiilor născute în procedura specială a Legii nr. 165/2013 au fost modificate după legala învestire a Tribunalului București, noile dispoziții nu produc efecte în prezenta cauză, instanța inițial învestită rămânând competentă a soluționa pricina.

Pentru aceste considerente, având în vedere de cele anterior reținute, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în a cărei rază teritorială se află sediul entității obligate să emită decizia de compensare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele D., A. și C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.