ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 498/2020

HOTĂRÂRE

20.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 498/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, transmisă la 17 mai 2019 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au solicitat anularea, în parte, a Deciziei de compensare nr. 25693 din 9 aprilie 2019 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul de a se constata întinderea dreptului la care sunt îndreptățiți reclamanții ca fiind de 1.463.770 puncte și nu de 1.151,989 puncte, așa cum s-a stabilit prin decizia contestată.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 și dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată și completată.

Prin Sentința civilă nr. 2580 pronunțată la 18 noiembrie 2019, Tribunalul București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluției pronunțate se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 111/2019, competentă să soluționeze cererea formulată în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul.

S-a apreciat că această competență teritorială absolută este de ordine publică și de natură a satisface, totodată, și un interes general pentru asigurarea accesului la justiție în mod egal pentru toți cetățenii, persoane îndreptățite care au formulat notificări ori cereri de restituire în natură sau de măsuri reparatorii în echivalent, precum și dreptul la un proces echitabil pentru toate categoriile de justițiabili indiferent de domiciliu.

S-a mai reținut că imobilul în litigiu este în raza teritorială a Tribunalului Dolj, instanță în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cererii.

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj a pronunțat Sentința civilă nr. 41/2020 din 17 ianuarie 2020, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma și versiunea în vigoare la data introducerii acțiunii statuează că "deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în termen de 30 de zile de la data comunicării", iar prin sintagma sediul entității se înțelege sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor din București, Calea x, autoritate care a emis decizia contestată.

S-a mai reținut că Legea nr. 111/2019, publicată în M.O. nr. 418/28.05.2019 a intrat în vigoare la 31 mai 2019, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, iar normele de competență materială și teritorială stabilite de aceasta sunt aplicabile doar acțiunilor deduse judecății după data intrării sale în vigoare. În speță, fiind incidente prevederile art. 25 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile", raportat la data înregistrării contestației formulată de reclamanți - 17 mai 2019, s-a reținut că Tribunalul București este competent să soluționeze procesul pendinte.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a III-a civilă, și Tribunalul Dolj și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță făcând aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în timp ce Tribunalul Dolj a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la același text de lege, însă în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar inițiat la 17 mai 2019, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat anularea, în parte, a deciziei de compensare nr. 25693 din 9 aprilie 2019 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în sensul de a se constata întinderea dreptului la care sunt îndreptățiți reclamanții ca fiind de 1.463.770 puncte și nu de 1.151,989 puncte, așa cum s-a stabilit prin decizia contestată.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanței competente a soluționa pricina au relevanță dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noțiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziții le conferă o astfel de semnificație se regăsesc și "f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică" și "g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii".

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunțate și având în vedere că pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cea care a emis decizia contestată, are sediul în București, învestirea de către reclamanți a Tribunalului București s-a realizat cu respectarea normelor de competență în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17 mai 2019, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, în vigoare din 31 mai 2019, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat în sensul că tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul îi revine competența de a soluționa contestațiile, formulate de persoanele îndreptățite, împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din același act normativ.

Conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început".

Cum, în speță, normele care reglementează competența de soluționare a litigiilor născute în procedura specială a Legii nr. 165/2013 au fost modificate după legala învestire a Tribunalului București, noile dispoziții nu produc efecte în prezenta cauză, instanța inițial învestită rămânând competentă a soluționa pricina.

Prin urmare, în raport de cele anterior reținute, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în a cărei rază teritorială se află sediul entității care a emis decizia de compensare a cărei anulare se solicită.