ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1937/2020

HOTĂRÂRE

06.10.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1937/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/12.11.2018 la Tribunalul Dolj, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională de Restituirea a Proprietăților-Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Primăria Municipiului Craiova, obligarea acestora la restituirea în natură a terenului în suprafață de 60 mp, situat în Craiova, str. x (ulterior str. x), nr. 22, jud. Dolj, precum și obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 600.000 RON, reprezentând valoarea construcției aferente, ce a fost demolată.

În motivare a susținut, în esență, că în baza Notificării nr. x/2001 formulată de tatăl său, B., a fost emisă Dispoziția nr. 9546/30.05.2006 de către Primarul Municipiului Craiova, prin CARE s-au propus acordarea titlurilor de despăgubire și, dată fiind nelucrarea dosarului până în prezent, a considerat că este îndreptățit să solicite obligarea pârâtelor la acordarea despăgubirilor prevăzute de lege.

În drept, a invocat dispozițile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și cele ale H.G. nr. 250/2007.

Prin sentința civilă nr. 455 din 10.07.2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut că în speță sunt inaplicabile dispozițiile Legii nr. 111/24.05.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418/28.05.2019, prin care a fost modificată competența teritorială exclusivă, prevăzută art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în sensul că:"Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

În consecință, având în vedere că prezentul proces a început sub imperiul legii vechi (acțiunea fiind înregistrată la data de 12.11.2018), s-a arătat că acestuia îi sunt aplicabile vechile dispoziții ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

În consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1000 din 21.07.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața Tribunalului Dolj a fost termenul din data de 13.03.2019, când instanța a amânat judecarea cauzei fără a pune în discuție competența instanței. Tribunalul notează că la acest termen de judecată părțile puteau pune concluzii cu privire la competența instanței, față de prevederile de excepție ale art. 131 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora numai în mod excepțional, atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, judecătorul are obligația de a pune în discuția părților această chestiune, putând acorda un singur termen în acest scop.

Astfel, față de dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că, întrucât Tribunalul Dolj nu a invocat excepția necompetenței teritoriale la termenul din data de 13.03.2019, primul termen la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, competența s-a definitivat în favoarea acestei instanțe, nemaiputând fi ulterior declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea altei instanțe.

Mai mult decât atât, instanța a constatat că Tribunalul Dolj a declarat închise dezbaterile în prezenta cauză la al doilea termen de judecată acordat în cauză (08.05.2019), pentru ca ulterior să dispună repunerea cauzei pe rol pentru discutarea excepțiilor invocate de pârâta CNCI.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că revine Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei, ca urmare a definitivării competenței în favoarea acestei instanțe față de neinvocarea necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii, dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile și ia alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.

Norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestui text legal "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite de lege, structură cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, competența de soluționare a cererilor formulate în această materie.

Noțiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g), în) sensul că are această semnificație și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pârâta cu care a înțeles să se judece reclamanta.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă cum această instituție are atribuții în aplicarea legii speciale, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, raportat la dispozițiile art. 34 din aceeași lege, litigiul de față este de competența (teritorială și materială) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul acestei entități, învestită cu emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005, stabilește modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat și care nu pot fi restituite în natură.

Prin urmare, față de împrejurarea că cererea reclamantului vizează despăgubiri pentru un imobil situat în Craiova, iar acțiunea este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, norma de competență incidentă raportului juridic litigios fiind cea prevăzută de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", din actele dosarului rezultă că excepția a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., luând în considerare că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinarea depusă înainte de primul termen de judecată, iar la primul termen de judecată, 13 martie 2019, potrivit celor consemnate în încheierea de la acel termen, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale a instanței, prorogând soluționarea excepțiilor puse în discuție pentru următorul termen de judecată.

Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor legale enunțate, având în vedere că sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripția Tribunalului București, Înalta Curte constată că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.