ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2167/2024

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă la 05 iulie 2024, sub nr. x/3/2023, revizuentul A a solicitat revizuirea deciziei nr. 530 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/302/2019, susținând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Curții de Apel Constanța (decizia civilă nr. 183/C din 22 martie 2005, dosar nr. x/C/2005). Aceste contradicții se referă la interpretarea drepturilor și obligațiilor aferente unor titluri de împrumut de stat garantate de Statul Român, precum și la aplicabilitatea prescripției.

Cererea de revizuire a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 44 alin. (1) din Constituția României și art. 1201 vechiul C. civ.

Revizuentul a invocat autoritatea de lucru judecat, arătând că într-un alt dosar cu aceeași cauză și aceleași părți, s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă favorabilă reclamanților. În dosarul nr. x/C/2005, pronunțat de Curtea de Apel Constanța, s-a decis că titlurile de împrumut garantate de stat trebuie restituite la valoarea lor actualizată. Această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat și ar trebui să fie aplicabilă și în prezentul dosar, lucru care nu s-a întâmplat, deoarece instanța de fond a omis să ia în considerare acest aspect.

Totodată, revizuentul susține că există o contradicție între două hotărâri pronunțate în același litigiu. În dosarul anterior, Curtea de Apel Constanța a dispus admiterea cererii de chemare în judecată, însă, în cazul actual, Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea sa, invocând prescripția dreptului la acțiune.

Aceasta contravine principiului conform căruia hotărârile judecătorești definitive trebuie respectate și aplicate în mod uniform. Revizuentul arată că, în cadrul dosarului nr. x/302/2019, a invocat excepția autorității de lucru judecat, argumentând că instanța trebuia să țină cont de efectele pozitive ale acesteia, însă instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. Acest refuz de a analiza o excepție esențială afectează legalitatea hotărârii pronunțate.

Revizuentul mai susține că decizia anterioară a Curții de Apel Constanța a stabilit, cu putere de lucru judecat, că titlurile și bonurile de tezaur garantate de stat, utilizate în scopuri publice, trebuie restituite la valoarea actualizată. În schimb, prin sentința Judecătoriei Sectorului 5 București s-a respins acțiunea sa, invocându-se prescripția dreptului material la acțiune.

De asemenea, revizuentul susține că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale privind prescripția, referindu-se în mod specific la prescripția de 30 de ani prevăzută de vechiul Cod civil. Având în vedere că titlurile de împrumut datează din perioada 1934–1944 și au fost garantate de Statul Român, nu s-ar fi putut aplica termenul general de prescripție de 3 ani, astfel cum a decis instanța.

Revizuentul argumentează că termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 (3 ani) nu este aplicabil în speță și că ar trebui să se aplice prescripția de 30 de ani, conform vechiului Cod civil, având în vedere că este vorba despre datorii publice ale Statului Român. Acesta invocă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 183/C din 2005, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, care a recunoscut dreptul său la restituire.

Se subliniază că regimul totalitar comunist a împiedicat reclamanții să-și exercite drepturile până în anul 1990. Mai mult, legile comuniste (Legea nr. 142/1947 și Decretul nr. 124/1948) care au naționalizat titlurile de tezaur, au fost menținute în vigoare și după anul 1989, fără a fi abrogate, ceea ce a continuat să afecteze exercitarea drepturilor.Partea superioară a formularuluiPartea inferioară a formularului

2.Hotărârile cu privire la care s-a invocat contradictorialitatea

2.1. Prin cererea formulată la data de 25.10.2019, sub nr. x/302/2019, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, următoarele: obligarea pârâtului la plata contravalorii titlului de împrumut achiziționat în data de 21.10.2019; repunerea în termenul de prescripție a dreptului la acțiune; plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 530/26.01.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea formulată de reclamantul A împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei soluții, reclamantul A a formulat apel. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, sub nr. unic x/302/2019, la data de 11.03.2022.

Prin Decizia civilă nr. 2598/13.10.2022, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, la data de 19.12.2022, sub nr. x/302/2019.

Prin Decizia nr. 351R din data de 07 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/302/2019, Curtea de Apel București– Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului. Totodată, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A împotriva Deciziei civile nr. 2598/13.10.2022, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București- Secția a III-a civilă la data de 13.04.2023, sub nr. x/3/2023, revizuentul A a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 530 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/302/2019.

Prin sentința civilă nr. 322 din 21 martie 2024, Tribunalul București- Secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cererea de revizuire formulată de revizuentul A în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Cererea reclamanților B, C, D și E:

Inițial, reclamanții B, C, D și E au formulat o cerere în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând:

Anularea actului administrativ nr. 212984/25.07.2000, prin care s-a refuzat soluționarea cererii de actualizare și plată a unor titluri cu dobândă; plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorul lor, F (decedat), a împrumutat Statul Român înainte de instaurarea regimului comunist, primind în schimb titluri și bunuri de tezaur garantate de stat, cu termene lungi de scadență. Reclamanții au susținut că aceste sume nu au mai fost recuperate din cauza instaurării regimului totalitar. De asemenea, au menționat că autorul lor a fost supus persecuțiilor politice, fiind trimis în lagăre de muncă, iar ulterior la canal.

Prin sentința civilă nr. 18404/17.12.2001, Judecătoria Constanța a admis cererea reclamanților, inclusiv cererea de repunere în termenul de prescripție, și a obligat pârâtul la plata sumei de 316.006.935 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a titlurilor de valoare emise de Ministerul Finanțelor în perioada 1934–1944.

Prin decizia civilă nr. 603/07.12.2004, Tribunalul Constanța a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, a reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune și a modificat sentința apelată, respingând acțiunea ca fiind prescrisă. În motivare, Tribunalul a arătat că termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de Decretul nr. 167/1958, a fost depășit, calculând perioada din anul 1989 până la data introducerii acțiunii, 24.08.2000.

Împotriva acestei decizii, reclamanții D, E și B au formulat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 183/C din 22 martie 2005, Curtea de Apel Constanța a admis recursul reclamanților, a casat decizia civilă nr. 603/2004 pronunțată de Tribunalul Constanța și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.1 Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

1.Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin rezoluția din 22 august 2024, Înalta Curte a stabilit termenul pentru soluționarea cererii de revizuire la data de 15 octombrie 2024.

La termenul de judecată, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire.

2.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acesteia; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:„(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre”.

Reglementarea enunțată are ca scop eliminarea încălcării autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

Legiuitorul a consacrat explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, are autoritate de lucru judecat. Aceasta înseamnă că nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât se presupune că aceea ce s-a judecat exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți.

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat valorifică, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), aspectele dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății. Așadar, în acest caz nu este necesar, în mod obligatoriu, existența triplei identități de acțiune.

Examinând motivele de revizuire prin prisma considerentelor de ordin teoretic anterior expuse, deduse din regimul juridic reglementat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate enunțate anterior.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată, revizuentul A solicită revizuirea sentinței civile nr. 530/26.01.2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, invocând contradictorialitatea acesteia cu decizia civilă nr. 183/C/2005 a Curții de Apel Constanța și presupusa încălcare a autorității de lucru judecat a acesteia din urmă. Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Litigiul finalizat prin sentința civilă menționată, asupra căreia poartă cererea de revizuire, a avut ca obiect solicitarea reclamantului A, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică de obligare a pârâtului la plata sumei de 53.840 lei.

Prin sentința civilă nr. 530/26.01.2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea reclamantului A, formulată împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 2598/13.10.2022, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A a declarat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, la data de 19.12.2022, sub nr. x/302/2019.

Prin decizia nr. 351R din data de 07 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/302/2019, Curtea de Apel București– Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului. De asemenea, a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A împotriva Deciziei civile nr. 2598A/13.10.2022, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr. x/302/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică.

Decizia nr. 351R din data de 07 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/302/2019, a conferit caracter definitiv sentinței civile nr. 530/26.01.2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București.

În ceea ce privește litigiul anterior, finalizat prin decizia civilă nr. 183/C/2005 a Curții de Apel Constanța, Înalta Curte constată că acesta a avut ca obiect cererea formulată de reclamanții B, C, D și E, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Prin această cerere, reclamanții au solicitat instanței anularea actului administrativ nr. 212984/25.07.2000, privind refuzul nejustificat de a soluționa cererea referitoare la plata actualizată, cu dobândă, a unor titluri, precum și plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale.

Or, Înalta Curte constată că în cadrul secundului litigiu, soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 351R din data de 07 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/302/2019 de Curtea de Apel București– Secția a IV-a Civilă, s-a invocat în cadrul fazei procesuale a recursului, de către petentul revizuent prezent, excepția autorității de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a deciziei civile nr. 183/2005 a Curții de Apel Constanța (a se vedea în acest sens, practicaua deciziei nr. 351/2023 menționate): „Recurentul-reclamant depune la dosar cerere prin care invocă efectul pozitiv al excepției autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 183/C din 22.03.2005 a Curții de Apel Constanța, cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, coroborată cu rezolvarea dată prin sentința civilă nr. 18404/17.01.2001 pronunțată de Judecătoria Constanța”.

Contrar susținerilor revizuentului din cererea de revizuire, se constată că Înalta Curte s-a pronunțat asupra acestei excepții procesuale invocate. Astfel, la respectivul termen de judecată când această excepție procesuală a fost invocată, respectiv 07.04.2023, instanța de recurs respectivă a calificat-o ca reprezentând un motiv de recurs împotriva hotărârii recurate: „Curtea califică excepția autorității de lucru judecat ca fiind motiv de recurs împotriva hotărârii recurate, privind critica referitoare la faptul că instanța nu a aplicat autoritatea de lucru judecat ca excepție”.

Ulterior, prin decizia civilă de recurs nr. 351R din data de 07 aprilie 2023, instanța de recurs a analizat pe larg acest motiv de recurs privind autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv, relevante în această direcție fiind paginile 3 și 4 din decizia civilă respectivă.

Așadar, atât timp cât instanța de recurs a calificat respectiva excepție invocată ca și motiv de recurs, motiv de recurs pe care ulterior l-a analizat în mod amănunțit, nu se poate invoca în mod fondat împrejurarea că în litigiul secund s-ar fi omis analizarea acestei excepții a autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv.

De asemenea, aspectul că în finalul analizei acestui motiv de recurs, instanța de recurs a menționat ca reper „sentința civilă nr. 18404/17.12.2001 pronunțată de Judecătoria Constanța astfel cum a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr-140/C/2009 a Curții de Apel Constanță” nu este de natură să infirme constatarea expusă anterior.

Concluzia se impune întrucât la momentul invocării (07.04.2023), însuși recurentul (revizuentul prezent) a asociat excepția autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv a deciziei civile nr. 183/2005 a Curții de Apel Constanța de rezolvarea dată prin sentința civilă nr. 18404/2001 a Judecătoriei Constanța.

Or, se constată că instanța de recurs, simetric, a calificat excepția invocată ca și motiv de recurs în referire la critica privind neaplicarea autorității de lucru judecat, această critică fiind formulată de recurent în raport de aceeași sentință civilă nr. 18404/2001, așa cum rezultă din expunerea motivelor de recurs: „Susține că aplicarea art. 1907 C. civ. de la 1864 privind prescripția de 5 ani este greșită prin încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 18404/2001 a Judecătoriei Constanța în dosarul nr. x/2001 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 140/C din 23.03.2009 a Curții de Apel Constanța” (pagina 2 a deciziei civile de recurs).

Așadar, în aceste coordonate procesuale expuse, este evident că rezolvarea motivului de recurs respectiv, chiar și însoțită de precizarea finală anterior menționată, a fost destinată să răspundă inclusiv excepției autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 183/2005 a Curții de Apel Constanța invocate la termenul de judecată din 07.04.2023.

Așadar, întrucât excepția autorității de lucru judecat de care se prevalează revizuentul în cererea de revizuire, a fost invocată și rezolvată în litigiul secund, rezultă că nu este îndeplinită cerința corelativă de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea de revizuire prezentă ca inadmisibilă, cerințele de admisibilitate fiind prevăzute cumulativ.

În aceste condiții, reținând că analiza efectuată din perspectiva dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a reliefat inexistența unui element cerut pentru admisibilitatea cererii de revizuire și observând prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva sentinței civile nr. 530 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/302/2019, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică.

În egală măsură, întrucât la același termen de judecată prezent din 15.10.2024 a avut loc judecata inclusiv a excepției de neconstituționalitate invocate de revizuent, se constată că solicitarea de suspendare a judecății prezente, formulată de revizuent, a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva sentinței civile nr. 530 din 26 ianuarie 2021, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/302/2019, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători, cererea de recurs urmând a se depune la Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.