Decizia nr. 1891/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 305/2022 a Tribunalului Dolj

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată sub nr. x/63/2021, reclamanta Centru Regional de Formare Profesională a Adulților a chemat în judecată pe pârâta A, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 915.473,86 lei aferentă procesului verbal nr.1909/05.03.2012 emis de OIRPOSDRU Sud Vest Oltenia.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 305 din 8 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare. S-a respins cererea dedusă judecății, formulată de reclamantul Centrul Regional de formare Profesională a Adulților Dolj, în contradictoriu cu pârâta A, pentru autoritatea de lucru judecat.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 378/2022 din 10 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Centrul Regional de formare Profesională a Adulților Dolj împotriva sentinței civile nr. 305 din 8 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 378/2022 din 10 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă, a formulat recurs reclamantul Centrul Regional de formare Profesională a Adulților Dolj. Prin cererea de recurs, fără a încadra criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejucare, imputând instanței de apel analizarea greșită a condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, așa cum este prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura derulată la Înalta Curte de Casație și Justiție Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 12 octombrie 2023, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 8 februarie 2024. Prin încheierea din 8 februarie 2024, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) C. proc. civ., față de lipsa părților. La 30 mai 2024, recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind stabilit termen la 19 septembrie 2024 pentru discutarea cererii și pentru soluționarea fondului recursului. La 19 septembrie 2024, Înalta Curte a repus cauza pe rol și a rămas în pronunțare asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Criticile recurentului, neîncadrate de acesta în motivele de casare, vor fi analizate din perspectiva ipotezei de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acestea vizând, în esență, o greșită aplicare a dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., fiindu-i imputată instanței de apel o presupusă analiză insuficientă a condiției triplei identități între cererea din prezenta cauză și cea deja soluționată definitiv, în dosarul nr. x/54/2017. Înalta Curte constată că, prin prezentul demers judiciar, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta A, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 915.473,86 lei, aferentă procesului verbal nr.1909/05.03.2012 emis de OIRPOSDRU Sud Vest Oltenia. Prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare, și a respins, în consecință, cererea dedusă judecății, iar instanța de apel a confirmat această soluție, respingând apelul formulat în cauză. Ambele instanțe au constatat existența identității de părți, obiect și cauză între litigiul pendinte și cel anterior purtat între părțile litigante (dosarul nr. x/54/2017), reclamantul solicitând obligarea pârâtei la plata aceleiași sume, reprezentând prejudiciu material stabilit în urma soluționării definitive a dosarelor nr. x/54/2012 și nr. y/54/2012. În urma soluționării definitive a dosarului nr. x/54/2017, reclamantul a obținut obligarea pârâtei la plata sumei de 415.074,86 lei proiect INCOFOP și 220.997,75 lei proiect Femei competente – Femei active pe piața muncii. Astfel, instanțele de fond au concluzionat că între aceleași părți s-au derulat raporturi litigioase care au avut același obiect, respectiv obligarea pârâtei din prezenta cauză la plata sumei de 915.473,86 lei, reprezentând prejudiciu material produs prin utilizarea neglijentă a fondurilor contractului de finanțare, prin angajarea unor cheltuieli declarate neeligibile și aceeași cauză, respectiv angajarea răspunderi civile contractuale a pârâtei. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticii formulate în recurs, constată că aceasta este legală, fiind în mod corect verificată tripla identitate de părți, obiect și cauză și valorificat efectul negativ al autorității de lucru judecat. Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”, iar conform alin. (2) „autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ” Efectele lucrului judecat sunt reglementate în cuprinsul art. 431 C. proc. civ., acest temei legal dispunând, în alin. (1), că „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect ”, iar, potrivit alin. (2), oricare din părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Pornind de la premisa factuală descrisă, în valorificarea considerentelor de ordin teoretic, Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut corect că sunt îndeplinite toate cele trei condiții cumulative cerute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., respectiv identitatea de părți, obiect și cauză, între cererea formulată în prezenta cauză și cea soluționată definitiv anterior. Astfel, în acord cu instanța de apel, se constată că 1. în ambele cauze figurează în calitate de reclamant Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților și în calitate de pârâtă A, în aceeași calitate procesuală; 2. obiectul cererii – obligarea pârâtei la plata sumei de 915.473,86 lei – este identic în ambele dosare. Suma pretinsă de reclamant are același temei, respectiv prejudiciul constatat prin procesul-verbal nr. 1909/05.03.2012 întocmit de OIRPOSDRU Sud-Vest Oltenia, reprezentând cheltuieli neeligibile în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană, ceea ce echivalează cu deducerea în instanță a aceluiași drept subiectiv și a aceleași pretenții patrimoniale. 3. Fundamentul juridic al acțiunii este același – răspunderea civilă contractuală, reglementată de art. 1350 C. civ. –, iar situația de fapt care justifică pretențiile este neschimbată: neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate de pârâtă în calitate de manager de proiect și angajat al reclamantului în baza unor raporturi contractuale de muncă și de prestări servicii. Prin urmare, toate elementele care determină incidența efectului negativ al autorității de lucru judecat sunt pe deplin îndeplinite în prezenta cauză, reclamantul învestind instanța cu o cerere identică sub aspectul părților, al obiectului și al cauzei cu cea deja soluționată definitiv prin hotărârile pronunțate anterior (sentința civilă nr. 206/2017 a Tribunalului Dolj , decizia civilă nr. 2473/2018 a Curții de Apel Craiova și decizia nr. 1402/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Reiterarea, de către aceeași parte, a unui demers judiciar identic, cu ignorarea explicită a soluției deja pronunțate în mod definitiv de instanțele competente, nu poate fi interpretată decât ca o conduită incompatibilă cu valorile esențiale ale procesului civil, în special cu principiul securității raporturilor juridice și cu imperativele respectului față de autoritatea de lucru judecat. Hotărârea judecătorească definitivă nu este susceptibilă de reexaminare pe calea unei noi acțiuni identice, întrucât beneficiază de o autoritate deplină și o forță opozabilă ce se impune părților litigiului, constituind un reper de stabilitate și ordine în ansamblul relațiilor juridice. Așadar, introducerea unei noi cereri întemeiate pe aceleași împrejurări de fapt și pe același temei juridic, fără invocarea unor elemente noi, de natură să justifice redeschiderea litigiului, echivalează cu o tentativă evidentă de a ocoli efectele unei hotărâri judecătorești definitive. Drept urmare, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat riguros condițiile prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., identificând și comparând elementele esențiale ale celor două acțiuni, în lumina hotărârilor anterioare, și a valorificat corect efectul negativ al autorității de lucru judecat, care interzice reluarea unui litigiu deja tranșat definitiv. Drept urmare, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.