ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2025

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/36/2022 la data de 27.12.2022, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, anularea în parte a Ordinului nr.1203/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecționare și brevetare a piloților maritimi, alții decât piloții de mare largă, în vigoare de la 30 iunie 2022, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 30 iunie 2022, în principal; obligarea pârâtului la modificarea Ordinului nr.1203/2022, în subsidiar, ulterior consultării corpului profesional al piloților prin asociația profesională și obligarea aceluiași pârât la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 161 din 3 iulie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea cererii.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și anulat în parte Ordinul nr. 1203/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecționare și brevetare a piloților maritimi, alții decât piloții de mare largă emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, respectiv în ceea ce privește art. 2 și art.3 ale punctului B din Anexa nr.1 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1203/2022.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

1.3.      Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 161 din 3 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transportului și Infrastructurii, în temeiul art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a susținut că instanța de fond nu a analizat și nu a apreciat corect înscrisurile depuse la dosar și nici situația de fapt și de drept, a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare și contradictorialitatea, pronunțând o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Astfel, prin încheierea de ședință din data de 03.04.2023, instanța a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite în sarcina sa, constând în precizarea capătului 1 al cererii de chemare în judecată și depunerea Statutului Asociației.

În practicaua încheierii de ședință din data de 12.06.2023, termen acordat ca urmare cererii de repunere pe rol a cauzei, s-a consemnat că „la apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților” și că „a fost depus, în cursul dimineții, atât Statutul Asociației A., cât și precizările solicitate”. Instanța a constatat ca fiind îndeplinite condițiile repunerii cauzei pe rol, însă nu a dispus comunicarea precizărilor și a înscrisurilor depuse către pârâtă, ci a considerat terminată cercetarea judecătorească și a reținut cauza în pronunțare.

În aceste condiții, rezultă că litigiul a fost soluționat cu încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, având în vedere că pârâtei nu i s-a comunicat nici cererea precizatoare, care în fapt reprezintă o modificare a acțiunii introductive, dar nici înscrisurile atașate de reclamantă, astfel că, în opinia noastră, este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1 ) pct. 6 C. proc. civ., care are în vedere situațiile în care hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, a precizat că acesta este incident prin raportare la prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ. Motivarea hotărârii este un atribut esențial al acesteia, de natură să explice părților și să le determine să accepte soluția primită, fiind o garanție și o condiție necesară pentru a se putea realiza controlul judiciar de către instanța superioară. Motivarea hotărârii judecătorești trebuie să fie clară, convingătoare, completă.

În prezenta speță, au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b), deoarece motivarea instanței în ceea ce privește respingerea excepției lipsei de interes este superficială și se raportează exclusiv la considerente de ordin general, fără a se demonstra interesul personal, concret și efectiv al reclamantei.

Pentru a justifica sesizarea instanței, interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct. Legitimitatea interesului presupune că persoana care formulează o pretenție în justiție trebuie să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat. În cauză, interesul trebuie analizat prin prisma condițiilor referitoare la actualitatea și legitimitatea interesului în raport de datele concrete ale speței.

În soluționarea excepției, instanța a solicitat reclamantei depunerea la dosar a Statului Asociației. În mod greșit, doar prin indicarea articolelor din statut cu referire la scopul și obiectivele Asociației, aspecte/chestiuni cu caracter general, în motivarea respingerii excepției lipsei de interes, judecătorul fondului a apreciat și reținut că reclamanta justifică atât interesul personal în promovarea acțiunii, cât și vătămarea produsă prin adoptarea actului.

Prin depunerea Statului, reclamanta nu a justificat interesul legitim/privat/public în promovarea prezentei acțiuni, respectiv folosul pe care l-ar obține din admiterea acțiunii și anularea actului, precum și calitatea de persoană vătămată în sensul prevederilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Referitor la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut pârâtul că prin considerentele hotărârii judecătorești s-a reținut că actul administrativ a cărui anulare parțială s-a solicitat este, în fapt, un act normativ și că pârâtul avea obligația ca, în cadrul procedurii de elaborare a acestuia, să publice un anunț referitor la această acțiune pe site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului și să-l transmită către mass-media centrală.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a respectat întocmai dispozițiile legale obligatorii pentru emiterea unui act administrativ cu caracter normativ, inclusiv normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și procedura prevăzută de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, asigurând participarea activă a oricărei părți interesate (cetățean sau entitate) la procesul de luare a deciziilor administrative, cât și la procesul de elaborare a actelor normative.

Anunțul privind proiectul de ordin a fost adus la cunoștința publicului prin publicarea pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la data de 14.06.2022, pe site-ul B., la secțiunea documente-proiecte de acte normative, totodată fiind transmis către Agenția Națională de Presă Agerpres, agenție al cărei flux de știri este preluat de cele mai multe publicații tipărite și online din România.

Tot în scopul respectării principiului transparenței de către Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social din data de 28.06.2022, pe ordinea de zi, la punctul l, intitulat „Prezentarea și dezbaterea proiectelor de acte normative, cu caracter economico-social, inițiate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii”, figurează Proiectul de ordin pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecționare și brevetare a piloților maritimi, alții decât piloții de mare largă.

Nici în etapa de consultare și nici în etapa de dezbatere publică, nu au existat persoane interesate/asociații care să își manifeste intenția de a completa/modifica propunerea de act normativ ordin pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecționare și brevetare a piloților maritimi, alții decât piloții de mare largă.

Eronat a fost interpretată și incidența dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003, în raport de care judecătorul fondului a reținut nerespectarea termenului de 30 zile lucrătoare, fiind astfel încălcate prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003.

În mod greșit, a apreciat judecătorul fondului că sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) din legea anterior menționată, aceasta reținând sumar că pârâtul „nu a făcut dovada susținerii că era o situație de urgență ce trebuia reglementată (...) Pentru a justifica urgența pârâtul ar fi trebuit să invoce apariția unei noi situații care să determine adoptarea de urgență a unor noi reglementări, or pârâtul nu a invocat o astfel de situație, invocând doar faptul că activitatea desfășurată de piloții maritimi prezintă o importanță deosebită.”

Din referatul de aprobare reiese, în mod indubitabil, necesitatea adoptării proiectului de ordin.

Legea nr. 52/2003 nu prevede sancțiuni în cazul nerespectării dispozițiilor art. 7, ci, prin prevederile art. 14 alin. (1), statuează că „orice persoană vătămată poate face plângere potrivit dispozițiilor contenciosului administrativ”, reclamanta trebuind să dovedească vătămarea produsă, lucru nedovedit în cauza de fată.

De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de fond că nu au fost respectate dispozițiile art. 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, lipsind „secțiunile referitoare la consultările derulate în vederea elaborării proiectelor, organizațiile și specialiștii consultați, etc.”. Dispozițiile art. 31 din legea anterior menționată sunt aplicabile actelor normative de rang superior (legi, ordonanțe, hotărâri de guvern), nu ordinelor de ministru care se emit în baza și în executarea legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului.

Deși prima instanță a înlăturat integral argumentele invocate de reclamantă în susținerea fondului cererii sale, în mod nejustificat, a admis acțiunea acesteia si a anulat în parte Ordinul nr. 1203/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecționare și brevetare a piloților maritimi, alții decât piloții de mare largă emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, respectiv în ceea ce privește prevederile art. 2 și art. 3 ale punctului B din Anexa nr. 1 la Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1203/2022.

În drept, a invocat art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483 și următoarele C. proc. civ., precum și dispoziție legale menționate în cuprinsul declarației de recurs.

1.4.Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Asociația A., deși a primit copie a motivelor de casare dezvoltate de partea procesuală adversă, nu a formulat apărări în cauză.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este nefondat, pentru următoarele considerente:

Aspecte de fapt și de drept relevante

Instanța de contencios administrativ a fost învestită de reclamanta Asociația A. cu o cerere de anulare a Ordinului nr. 1203/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind criteriile minime de pregătire, perfecționare și brevetare a piloților maritimi, alții decât piloții de mare largă, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 30 iunie 2022.

Judecătorul fondului, apreciind că ordinul nu respectă cerințele de legalitate, a admis cererea de chemare în judecată, reținând în motivare că la adoptarea actului normativ atacat nu au fost respectate prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003, precum și prevederile art. 31 din Legea nr. 24/2000.

Invocând motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe, pe motiv de încălcare a principiilor de drept, nemotivare a soluției inițiale precum și încălcarea normelor de drept material la emiterea soluției.

Pornind la analiza criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că motivele de casare sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi punctual dezvoltate în cele ce urmează.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede: „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ...5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”, iar potrivit art. 483 C. proc. civ. „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.” [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Referitor la primul motiv de casare de la art. 488 alin.(1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul-pârât a criticat modalitatea de apreciere a înscrisurilor și a situației de fapt, prin raportare la normele de drept incidente, însă criticile relative la evaluarea probatoriului și a situației de fapt nu pot fi subsumate acestui motiv de casare și nu pot face obiectul recursului întemeiat pe încălcarea normelor de drept procedural de natură a atrage nulitatea sentinței de la fondul cauzei.

Acest motiv de casare are în vedere alte neregularități procedurale decât cele înscrise la art. 488 alin.(1) pct. 1-4 C. proc. civ. precum și încălcarea unor principii de drept, cum ar fi contradictorialitatea sau dreptul la apărare.

Prin criticile aduse, pârâtul a încercat a induce ideea că a fost încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, însă Înalta Curte constată că acest lucru nu se confirmă în cauză. Faptul că pârâtului nu i s-au comunicat precizările depuse de reclamantă, împreună cu copie de pe actul de constituire a asociației, nu reprezintă o încălcare a contradictorialității specifice procesului civil sau a dreptului la apărare a acestuia. Astfel, precizările depuse de reclamantă reprezintă un răspuns la solicitarea instanței de judecată iar nu o veritabilă cerere precizatoare a acțiunii, care ar fi trebuit să fie pusă în discuția contradictorie a părților, aceasta și față de împrejurarea că momentul procesual la care se putea formula o precizare a acțiunii era depășit deoarece instanța de acordase deja părților cuvântul în cadrul dezbaterilor contradictorii.

De asemenea, instanța de control judiciar, reține că înscrisurile depuse de reclamantă au fost atașate dosarului tocmai la solicitarea primei instanțe, pentru ca partea reclamantă să justifice interesul în promovarea acțiunii, față de excepția lipsei de interes invocată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Astfel, nu se mai justifica comunicarea înscrisurilor către pârât, câtă vreme acesta avea cunoștință de obligația stabilită în sarcina reclamantei de a face dovada interesului în exercitarea acțiunii de față, fiindu-i comunicată încheierea de suspendare a cauzei întemeiată pe disp. art. 242 C. proc. civ.

Așadar, acest motiv de casare este nefondat și se impune respingerea lui ca atare.

Înalta Curte reține că recurentul-pârât a invocat art. 488 alin.(1) pct. 6 ce vizează nemotivarea/motivarea contradictorie a sentinței de la fondul cauzei, motiv de casare pe care îl apreciază ca nefiind fondat.

Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, anume raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În același sens, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanța de fond a indicat temeiul de drept incident cauzei, a enumerat cauzele admiterii cererii de chemare în judecată, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale la înscrisurile depuse în probațiune. În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanță a indicat punctual texte de lege în motivare, iar prin argumentația oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la normele de drept care justifică soluția adoptată în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată existența raționamentului logico-juridic al primei instanțe care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă-pârâtă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare/nelegalitate în discuție.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci trebuie să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În consecință, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care Curtea de Apel Craiova a pronunțat sentința în discuție. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele dreptului la un proces echitabil.

Totodată, nu se identifică în motivare considerente contradictorii, raționamentul expus în motivarea primei instanțe de judecată conduce în mod logic și firesc la concluzia de admitere a cererii de chemare în judecată înscrisă în cuprinsul dispozitivului, în niciun moment din motivare nu rezultă o altă soluție decât cea de admitere în parte a pretențiilor deduse judecății.

Referitor la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material în cauză.

În acest sens, urmează a fi observat, în cadrul controlului judiciar, că prima instanță a soluționat în mod corect excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii invocată de pârât, având în vedere scopul asociației reclamante prevăzut de art. 6 din Statutul societății precum și obiectivele acesteia printre care și creșterea siguranței actului de pilotaj și desfășurarea de activități pentru prevenirea accidentelor navale, în raport de alegațiile din cererea de chemare în judecată prin care s-a susținut că actul atacat conține criterii care nu asigură o pregătire profesională corespunzătoare pentru accederea la calitatea de pilot II sau pilot I, care nu sunt suficiente pentru păstrarea în mod real a siguranței circulației navale portuare.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că reclamanta a justificat interes propriu în cauză prin apărarea drepturilor și asigurarea asistenței piloților maritimi, cu scopul de a promova o nouă concepție europeană și internațională a serviciului de pilotaj maritim, îndeplinind un rol de supraveghere, consultanță, formare și perfecționare profesională, creșterea siguranței actului de pilotaj, în condiții de eficiență și a protecției mediului înconjurător, promovarea valorilor civice, ale democrației și statului de drept. Potrivit art. 7 litera f) din Statutul reclamantei aceasta desfășoară activități specifice domeniului de activitate pentru prevenirea accidentelor navale conform regulamentelor și normelor în vigoare interne și internaționale.

Pe fondul problemei de drept deduse judecății, Înalta Curte apreciază că sunt, în parte, întemeiate criticile reclamantei, așa cum a reținut și judecătorul fondului, nefiind respectate prevederile Legii nr. 52/2003 și Legii 24/2000 la elaborarea Ordinului nr. 1203/2022.

Din perspectiva normelor de drept material încălcate, se relevă:

Art. 7 din legea nr. 52/2003 care prevede:

”(1) În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administrației publice are obligația să publice un anunț referitor la această acțiune în site-ul propriu, să-l afișeze la sediul propriu, într-un spațiu accesibil publicului, și să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administrației publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informații.

(2) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Anunțul va cuprinde: data afișării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact și/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum și termenul-limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.

(3) Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanță asupra mediului de afaceri se transmite de către inițiator asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).

(4) La publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

(5) Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menționându-se data primirii, persoana și datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea.

(6) Persoanele sau organizațiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului.

(7) Conducătorul autorității publice va desemna o persoană din cadrul instituției, responsabilă pentru relația cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.

(8) Proiectul de act normativ se transmite spre analiză și avizare autorităților publice interesate numai după definitivare, pe baza observațiilor și propunerilor formulate potrivit alin. (4).

(9) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

(10) Dezbaterile publice se vor desfășura după următoarele reguli:

a) autoritatea publică responsabilă, prin persoana desemnată conform alin. (7), va organiza întâlnirea, va publica pe site-ul propriu și va afișa la sediul propriu, alături de documentele menționate la alin. (2), și modalitatea de colectare a recomandărilor, modalitatea de înscriere și luare a cuvântului, timpul alocat luării cuvântului și orice alte detalii de desfășurare a dezbaterii publice prin care se asigură dreptul la libera exprimare al oricărui cetățean interesat;

b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la cuvânt și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuție;

c) la dezbaterea publică vor participa obligatoriu inițiatorul și/sau inițiatorii proiectului de act normativ din cadrul instituției sau autorității publice locale, experții și/sau specialiștii care au participat la elaborarea notei de fundamentare, a expunerii de motive, a referatului de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, a studiului de impact și/sau de fezabilitate, după caz, și a proiectului de act normativ;

d) în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea dezbaterii publice se asigură accesul public, pe site-ul și la sediul autorității publice responsabile, la următoarele documente: minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum și versiunea finală adoptată a actului normativ.

(11) Toate documentele prevăzute la alin. (2) și alin. (10) lit. a) și d) vor fi păstrate pe site-ul autorității publice responsabile într-o secțiune dedicată transparenței decizionale. Toate actualizările în site vor menționa obligatoriu data afișării.

(12) În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfășoare în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei și locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuție.

(13) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul reglementării unei situații urgente sau a uneia care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării și anterior expirării termenului prevăzut de respectivul alineat.”

Ceea ce i s-a imputat pârâtului prin acțiune, față de caracterul de act normativ al ordinului contestat, respectiv faptul că anunțul privind proiectul de act normativ nu a fost publicat pe site-ul propriu al instituției, într-un spațiu accesibil publicului, și nici în mass media centrală, nu a reușit să fie combătut de autoritatea pârâtă prin probele de la dosar.

Dimpotrivă, din înscrisurile de la dosar, se relevă nerespectarea obligației de transmitere a anunțului proiectului actului normativ către mass media centrală, precum și încălcarea art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 anterior citat, pârâtul nerespectând termenul de 30 de zile lucrătoare de la publicarea anunțului și până la avizarea proiectului de act normativ. Astfel, anunțul a fost publicat doar pe site-ul oficial al Ministerului Transportului și Infrastructurii la data de 14.06.2022 iar la data de 30.06.2022, ordinul atacat în cauză a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, critica din recurs privind aplicarea greșită a acestui texte de lege de prima instanță este nefondată.

Un alt motiv de nelegalitate al ordinului contestat, care a fost reținut și de prima instanță, și care este apreciat ca fiind întemeiat în cadrul controlului judiciar exercitat de Înalta Curte, are în vedere încălcarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 24/2000, deoarece din referatul de aprobare al ordinului criticat lipsesc secțiunile referitoare la consultările derulate în vederea elaborării proiectului de act normativ, organizațiile și specialiștii consultați, esența recomandărilor primite; activitățile de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ; măsurile de implementare - modificările instituționale și funcționale la nivelul administrației publice centrale și locale.

În acest sens, analizând cuprinsul înscrisului de la fila 71 a dosarului de fond, Înalta Curte reține că referatul de aprobare a ordinului ce face obiect al litigiului de față conține 2 pagini în care se fac scurte referiri la siguranța activității de pilotaj maritim, la atribuțiile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la recomandările primite din partea forurilor europene precum și la modificările legislative interne, fără însă a fi bifate în totalitate exigențele impuse de art. 31 din Legea nr. 24/2000. Prin urmare, această critică adusă ordinului este întemeiată, acesta nerespectând normele de tehnică legislativă la momentul elaborării sale.

Restul criticilor aduse de reclamantă actului administrativ atacat, printre care și critica relativă la oportunitatea emiterii acestuia, sunt considerate a fi neîntemeiate și de instanța de control judiciar așa cum a reținut și prima instanță, aspectele de oportunitate intrând în marja de apreciere autorității, iar o evaluare de substanță a măsurilor dispuse ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.

Cu toate acestea, față de motivele de nelegalitate care au fost reținute prin sentința civilă atacată și care sunt apreciate ca fiind întemeiate și de instanța de control judiciar, urmează a constata că nu se impune reformarea hotărârii de la fondul cauzei din perspectiva dorită de partea declarantă a căii de atac. În acest sens, va fi menținută ca fiind legală și temeinică soluția primei instanțe.

2.Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin .(1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr. 161/2023 din 3 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.