ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3705/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.05.2022 sub nr. x/2022, reclamanta SN Aeroportul Internațional Mihail Kogalniceanu S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția Generală Organismul Intermediar Pentru Transport anularea Deciziei nr. 27/10.03.2022 emisă de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (numit MTI) - Direcția Generală Organismul Intermediar Pentru Transport (denumită în continuare DGOIT), anularea rapoartelor de neconformitate cu numerele RNC/537/02.02.2022; RNC/809/02.02.2022; RNC/808/02.02.2022; RNC/807/02.02.2022 și a actelor subsecvente; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prin sentința civilă nr. 1977/08.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel București s-a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2023 înregistrată la data de 29.11.2022.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3/CA din 12 ianuarie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea; a anulat actele administrative reprezentate de Decizia nr. 27/10.03.2022 și rapoartele de neconformitate nr. RNC/537/02.02.2022, nr. RNC/809/02.02.2022, nr. RNC/808/02.02.2022 și nr. RNC/807/02.02.2022 emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii-Direcția Generală Organism Intermediar pentru Transport (în prezent Direcția Generală Programe Europene Transport) și a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON reprezentând contravaloare taxă timbru.

Cererea de recurs formulată în cauză Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea in tot a sentinței recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondata. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: In susținerea dispoziției de admitere a cererii de chemare in judecată a intimatului-reclamant, instanța de fond a reținut faptul ca o astfel de elaborare a documentației de atribuire (de către intimatul-reclamant) nu încalcă regulile si principiile prezentate mai sus (legislația in domeniul achizițiilor) si ca, urmare a aplicării dispozițiilor OMT nr. 66/2008 privind "Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene în desfășurarea activităților aeronautice civile", autoritatea contractanta a impus criterii care "nu au favorizat si nu au dezavantajat in mod nejustificat anumiți operatori economici" si care "nu au determinat restrângerea artificiala a concurentei". Instanța de fond nu s-a pronunțat in niciun fel cu privire la criteriul obligatoriu ce vizează anexarea la propunerea tehnică a dovezii deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României pentru toată durata contractului (inclusiv perioada de garanție), dotat cu toate sculele și dispozitivele necesare pentru asigurarea suportului tehnic în perioada de garanție a echipamentului. Raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, instanța de fond a reținut aplicarea dispozițiilor art. 1 al Legii nr. 554/2004 si a concluzionat in sensul ca se află in ipoteza refuzului nejustificat al unei autorități de a soluționa o cerere; însă, fără lămuriri, aceasta a concluzionat ca emiterea Deciziei DGPET nr. 27/10.03.2022 s-ar fi făcut cu exces de putere, afirmații care nu au nici un suport real. Recurentul a arătat că instanța de fond a reținut prin considerentele hotărârii conținutul Notelor de fundamentare întocmite in vederea desfășurării procedurii de achiziție a echipamentelor aeronautice si a adus drept argumente o serie de date si informații de natura pur tehnică in susținerea necesitații si oportunității achizițiilor echipamentelor aeroportuare de către Aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu Constanta, deși nimeni nu a contestat necesitatea si oportunitatea acestor achiziții; în mod similar, argumentele aduse de către instanța de fond in ceea ce privește excesul de putere sau definițiile date de Legea nr. 21/2020 privind Codul Aerian nu au legătura cu cauza dedusa judecații si nici nu motivează in fapt si in drept măsura de admitere a acțiunii civile a intimatei reclamante. In schimb, in ceea ce privește problemele efectiv deduse judecații prin cererea de chemare in judecata, instanța de fond a omis să arate toate motivele pentru care unele din susținerile părților au fost reținute, iar altele au fost înlăturate, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat alegațiile părților. Referitor la documentația de atribuire in ansamblul sau, instanța de fond a consemnat in cuprinsul considerentelor faptul ca aceasta nu incalca principiile si regulile achizițiilor publice, însă motivarea este străina de natura cauzei. Instanța de fond a interpretat in mod eronat faptul ca instituția a redus cuantumul sancțiunilor aplicate pentru abaterile constatate de la 25 % la 10 %, ca pe o recunoaștere a unei presupuse greșeli, însa rațiunile care au stat la baza acestei reduceri sunt altele (specificitatea domeniului aeronautic, contextul general creat de pandemie, lipsa unor solicitări de clarificare/eliminare a cerințelor sau a contestațiilor din partea operatorilor economici, etc). Nici faptul că niciunul dintre participanții la procedura nu s-a considerat vătămat de condițiile de participare impuse de autoritatea contractanta prin elaborarea documentației de atribuire nu poate constitui motiv temeinic pentru acceptarea cererii intimatului reclamant la fond. Asa după cum a arătat prin întâmpinarea de la fond, autoritatea contractanta a încălcat principiul proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale; principiul nediscriminării stabilit prin dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 99/2016. Potrivit dispozițiilor art. 191 alin. (1) si ale art. 192 lit. j) din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziției criteriile privind capacitatea tehnică și profesională care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dețin resursele umane și tehnice și experiența necesare pentru a executa contractul sectorial/acordul-cadru la un standard de calitate corespunzător. Dovada îndeplinirii cerințelor privind capacitatea tehnica se face prin prezentarea, după caz a unora sau mai multor informatii si documente enumerate la art. 179 din aceeași lege. Cu privire la echipamente, utilaje si instalații tehnice in ceea ce privește atribuirea contractelor de serviciu sau lucrări, la lit. j) se precizează ca e necesara o declarație cu privire la utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice la dispoziția operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări pentru executarea contractului. Cu privire la contractele de furnizare la lit. l) din legea anterior menționata, se precizează eșantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea entității contractante. In ceea ce privește cerința obligatorie impusa de către intimatul reclamant operatorilor care participă la procedura de achiziție ca la depunerea ofertei, să prezinte specificațiile tehnice ale echipamentelor ofertate, avizate de AACR conform OMT nr. 66/2008 privind "Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene în desfășurarea activităților aeronautice civile", instanța de fond a apreciat eronat dispozițiile ordinului anterior menționat. Instanța de fond recunoaște caracterul restrictiv al criteriilor impuse prin Caietul de sarcini de către intimatul reclamant si face referire la noțiunea de "preluare" in sensul explicat prin întâmpinarea formulată in cauza. Intimatul reclamant si-a motivat introducerea cerinței obligatorii a prezentării avizului AACR odată cu depunerea ofertei pe o interpretare eronată a dispozițiilor OMT nr. 66/2008 susținând faptul că, în materia achizițiilor publice, transmiterea proprietății operează anterior încheierii Contractului și pe faptul că, lipsa avizului AACR face ca oferta să fie neconformă, urmând a fi respinsă ca atare. La rândul său, instanța de fond a definit termenul de "preluare" ca fiind predarea sau preluarea efectiva a bunurilor si apreciază faptul că momentul preluării echipamentelor este ulterior încheierii celor patru contracte de achiziții sectoriale de produs și menționează ca: Avizul prevăzut la art. 1 (avizul acordat de AACR) se acordă, la cererea agenților aeronautici civili, anterior preluării pe orice cale legală a echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene. Depunerea unei oferte într-o procedură de atribuire a unui contract de furnizare nu echivalează cu preluarea produsului care face obiectul achiziției publice, ci reprezintă voința clară a operatorului economic de a obține încheierea contractul de achiziție publică. Contractul de furnizare încheiat ca urmare a desemnării câștigătorului reprezintă asumarea de către operatorul economic a obligației principale de a livra produsul care face obiectul contractului în termenul prevăzut și cu respectarea tuturor obligațiilor asumate atât prin contract cât și prin Ofertă. Preluarea echipamentelor/instalațiilor operează în mod evident ulterior încheierii Contractului și implicit, ulterior desemnării ofertei câștigătoare. Or, un asemenea punct de vedere al instanței de judecata ca cel anterior expus, împreună cu recunoașterea caracterului restrictiv al criteriilor impuse prin caietul de sarcini răstoarnă întregul raționament prezentat de către reclamanta intimata in cererea de chemare in judecata si chiar raționamentul instanței de fond si soluția pronunțată de către aceasta, deoarece concluzia logico-juridica a unui astfel de raționament ar fi fost in sensul respingerii acțiunii intimatului, iar nu in sensul in care a decis instanța de fond. Instanța de fond nu a stabilit toate împrejurările de fapt esențiale în speță, punând in imposibilitate instanța de control judiciar in a realiza un examen efectiv al hotărârii recurate. In drept, obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Este evident faptul ca instanța de fond a făcut o confuzie majora intre criteriul impus de autoritatea contractanta si obligativitatea avizării echipamentelor aeronautice civile de către AACR. Niciuna dintre parti nu a contestat obligativitatea avizării echipamentelor aeronautice civile de către AACR, dimpotrivă, prin chiar întâmpinarea formulata la fond de către instituția recurentă a arătat faptul că obligația avizării specificațiilor tehnice este prevăzută de dispozițiile OMT nr. 66/2008 al ministrului transporturilor, fiind aplicabile atât persoanelor juridice române cât și celor străine. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Împotriva recursului promovat de pârât, a formulat întâmpinare intimata -reclamantă Societatea Națională Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului, pe considerentul că motivele invocate nu sunt de natură a se încadra în motivele de recurs invocate și, în subsidiar, în măsura în care se va respinge excepția nulității recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: Se susține faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde numai motive contradictorii și străine de natura cauzei, acesta fiind primul motiv de recurs. Susținerile dezvoltate de către recurentă nu sunt de natură a se încadra în acest motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Recurenta, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., expune, de fapt, argumente ce exprimă nemulțumirea acesteia cu privire la soluția instanței de fond, din perspectiva situației de fapt reținute de aceasta. Totodată, recurenta face o eronată interpretare și aplicare a acestui motiv de casare, deoarece în cazul sentinței recurate nu există contradicții între considerente și dispozitiv și nici în interiorul/cuprinsul considerentelor. Din lecturarea sentinței instanței de fond, se constată faptul că au fost examinate argumentele relevante ale ambelor părți și există o expunere amplă a raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția pronunțată. Considerentele dezvoltate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată și soluția adoptată, fiind detaliate în mod corespunzător obligației legale de motivare a hotărârii pronunțate și nu cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare nu este incident. Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, astfel că sumarizarea unui anumit argument sau a unei afirmații a uneia din părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare. Simplul fapt că acele considerente nu concordă modului în care apreciază recurenta că trebuia motivată hotărârea, nu determină incidența motivului de casare în discuție. Astfel, se susține faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la criteriul obligatoriu ce visează anexarea la propunerea tehnică, a dovezii deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României. Se invocă de către reclamantă pagina 27 ultimul paragraf din hotărârea recurată, unde instanța de fond se pronunță tocmai cu privire la acest aspect, având la baza chiar constatările recurentei din RNC finale, D.G.O.I.T apreciind că în ceea ce privește rata reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile se vor primi în parte motivele invocate de Autoritatea contractantă, urmând a se proceda la o nouă încadrare a abaterilor constatate. Această nouă încadrare s-a materializat în rapoartele de neconformitate finale, concluzia fiind aceea a menținerii constatărilor privind săvârșirea abaterilor astfel cum au fost consemnate, insă corecția financiară aplicată a fost mai mică, respectiv în cuantum de 10 % pentru fiecare contract în parte. Pe de altă parte, menținerea constatărilor nu are la bază alte argumente în afara celor inițiale, or din moment ce s-au primit de către DGOIT apărările sale, rezultă un refuz nejustificat al soluționării cererii sale. Instanța de fond a apreciat atât în raport de apărările reclamantei, dar si în raport de probatoriu. Cerința nu a fost aceea de a se face dovada deținerii în proprietate a atelierului mobil; argumentele DGOIT sunt contradictorii: prin RNC finale li se impută că nu ar fi trebuit să solicite dovada deținerii atelierului mobil pe teritoriul României, iar prin Decizie că nu ar fi trebuit sa solicite dovada deținerii în proprietate a atelierului mobil. Or, cele două noțiuni sunt distincte, DGOIT își contrazice propriile susțineri atât în RNC, cât și în decizia nr. 27/10.03.2022, susținând faptul că a fost restrânsă în mod artificial concurența, în condițiile în care la procedură au participat 3 ofertanți în total, niciunul nefiind respins în raport de această cerință. Cerința referitoare la dovada deținerii pe teritoriul României a unui atelier mobil, nu este discriminatorie si nu înseamnă deținerea in proprietate. Cerința este solicitata pentru asigurarea serviciilor de întreținere/mentenanta/reparatii in perioada de garanție pentru echipamentul furnizat. Așa cum rezultă din textul cerinței, reclamanta nu a menționat faptul că operatorii economici care vor participa la procedura de atribuire trebuie să fie proprietarii unui astfel de atelier mobil, ci să îl dețină (acest termen comportând mai multe valențe, inclusiv din punct de vedere semantic verbul a deține însemnând "păstrare, posesiune, stăpânire a unui lucru - sursa: dexonline"). Recurenta apreciază că motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei, și în acest sens argumentează prin aceea că reducerea cuantumului sancțiunilor aplicate pentru abaterile constatate, de la 25 % la 10 % ar fi fost interpretată ca fiind recunoașterea unei greșeli din partea recurentei. În ceea ce privește rata reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile, prima instanță a arătat că se vor primi în parte motivele invocate de Autoritatea contractantă, urmând a se proceda la o nouă încadrare a abaterilor constatate. Totodată, din lecturarea hotărârii recurate, rezultă fără echivoc faptul că argumentul recurentei, potrivit căruia motivarea este străina de natura cauzei, este unul greșit invocat. În ceea ce privește cealaltă cerință, avizul AACR pentru echipamentele ce urmau a fi achiziționate, instanța de fond oferă de asemenea o motivare punctuală. În mod corect a stabilit instanța de fond că niciunul din participanții la procedură nu s-a considerat vătămați de condițiile de participare impuse de reclamanta ca autoritate contractantă. Or, acest argument sub nicio formă nu poate fi apreciat ca neavând legătură cu natura cauzei, așa cum susține recurenta, din moment ce tocmai aceasta este baza sancțiunii aplicată reclamantei, pretinsa vătămare a potențialilor ofertanți. Depunerea unei oferte este o opțiune a operatorilor economici care presupune o procedură de evaluare a posibilităților tehnico-financiare de a participa la o procedură de achiziție, și nu poate fi considerată ca fiind urmarea exclusivă a cerințelor impuse de autoritatea contractantă pentru calificarea și selecția ofertelor. Este de reținut în acest context faptul că pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale operatorilor economici, legislația specifică reglementează procedura de contestare a actelor emise de autoritatea contractantă în cursul unei proceduri de atribuire, fiind posibilă contestarea criteriilor de atribuire și de selecție în termenele și condițiile prevăzute de actele normative. Faptul că niciun operator economic nu a solicitat clarificări cu privire la aspectele relevate în actele de control, și nici nu au uzat de dreptul de a formula contestație, indică faptul că nu s-au considerat lezați de cerințele de calificare și selecție iar nedepunerea ofertei s-a datorat alor cauze. Considerentele de mai sus relevă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru a se reține în sarcina reclamantei existența vreunei nereguli reale, dar și o interpretare eronată a abaterii pentru care s-a aplicat reducerea procentuală. Or, este evidentă din cele de mai sus, dar și din faptul că menținerea sancțiunilor nu are la baza o motivare concretă, împrejurarea că Decizia nr. 27/10.03.2022 este una arbitrară în contextul relevat. Instanța de fond stabilește că momentul preluării este acela care intervine ulterior atribuirii contractului de achiziție publică sau cel mult odată cu încheierea contractului, într-o accepțiune logico-juridică. Aici intervine însă raționamentul greșit al recurentei, care omite a avea în vedere faptul că instanța de fond, având la baza dispozițiile OMT nr. 66/2008, în mod corect a concluzionat asupra faptului că avizul AACR trebuie obținut anterior momentului preluării echipamentelor, argument exprimat în paragraful anterior celui care definește termenul de preluare. În mod greșit reclamă recurenta argumentarea excesivă a instanței de fond în ceea ce privește oportunitatea și necesitatea achiziției echipamentelor aeronautice și cu faptul că procedura de achiziție vizează o piață restrânsă și cu invocarea situației pandemice. Respectivele considerente trebuie avute în vedere în raport de întregul ansamblu al motivării, dat fiind că nu există nicăieri în hotărârea recurată, acreditarea ideii că achiziția a fost un excepțională. Instanța de fond s-a raportat întocmai la situația prezentată de către părți, simpla nemulțumire a recurentei cu privire la faptul că instanța de fond a primit apărările reclamantei nu se poate constitui într-un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțată la fondul cauzei. Raportat la susținerile privind obligația prezentării Avizul pe specificația tehnica a echipamentului ofertat, emis de AACR s-a solicitat in baza OMT nr. 66/2008 privind utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor si mijloacelor tehnice de aerodrom si de protecție a navigației aeriene in desfășurarea activităților aeronautice civile", in vigoare, din care reiese obligația utilizării echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene ale căror specificații tehnice sunt avizate de AACR, in desfășurarea activităților aeronautice, ca fiind conforme cu cerințele normelor tehnice naționale și cu standardele internaționale în domeniu, având starea tehnică și de întreținere corespunzătoare asigurării celui mai înalt grad de siguranță a activităților si fiind deservite de personal calificat și autorizat. Avizul se acorda anterior preluării pe orice ca ie legală a echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene. În ceea ce privește legislația specifică, Ordinul nr. 275 din 13 aprilie 2021 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind certificarea furnizorilor de servicii de handling la sol, RACR-AD-FSH (care abrogă Ordinul nr. 1.236 din 17 noiembrie 2015 și implicit reglementarea aeronautică anterioară), vine cu o explicitare a momentului avizării de către AACR a specificațiilor tehnice: "3.4.3. Specificațiile tehnice ale echipamentelor trebuie avizate de AACR înainte de achiziționarea acestora". Or, momentul achiziționării este momentul desemnării ofertantului câștigător și al atribuirii contractului, restul demersurilor reprezentând o formalizare scrisă a rezultatului procedurii. Astfel, este evidentă intenția legiuitorului de a impune ca avizarea să aibă loc înainte de momentul achiziționării, atât în norma legată actuală cât și în cea anterioară, structura logică a acestui raționament neputând fi înlăturată, odată ce dispozițiile legii beneficiază de o interpretare sistematică. Concluzionând, cerința nu este preferențială, deoarece reclamanta a realizat aplicarea legii speciale in materia echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene. Totodată, în lipsa respectării acestei reglementări, echipamentele ce ar urma să fie achiziționate s-ar dovedi a fi inutilizabile raportat la normele speciale cerința nu este nejustificată, dat fiind că așa cum a arătat, justificarea rezidă din cadrul legal specific aplicabil. Astfel, dispozițiile Anexei 2) punctul 10) din H.G. nr. 519/2014 nu sunt aplicabile, dat fiind faptul ca cerința isi găsește justificare in legislația națională. Pe de alta parte, nu este în dreptul și în competența DGOIT de a aprecia asupra posibilităților operatorilor economici de a obține sau nu avizul AACR în timp util, organismul de control neavând atribuții legale cu privire la monitorizarea procedurii de avizare a echipamentelor aeroportuare de către Autoritatea Aeronautică Civilă. Totodată, DGOIT nu are competenta legală de a aprecia asupra capacității tehnice a potențialilor ofertanți, astfel încât în mod evident Decizia nr. 27/10.03.2022 a fost emisă cu încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, situație ce presupune existența noțiunii de exces de putere. Reclamanta a respectat principiile prevăzute de Legea nr. 99/2016, solicitând ofertanților îndeplinirea unor cerințe minime care au menirea să garanteze că ofertantul câștigător este în măsură să execute contractul ce-i este atribuit, in condițiile prevăzute. Potrivit Directivei nr. 18/2004/CE, autoritățile contractante pot solicita ofertanților să îndeplinească anumite niveluri de capacitate, raportat la legislație, obiect al contractului și la nevoile autorității contractante. În cauză nu este argumentată nelegalitatea aplicării respectivelor criterii, deoarece nu este dovedit faptul că acestea nu ar avea o legătură directă și evidentă cu obiectul contractului sau că reclamanta nu ne-am îndeplinit obligația de a respecta principiul proporționalității. Față de definiția dată de legiuitor principiului proporționalității în O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, proporționalitatea nu este doar o chestiune faptică, teoretică (filosofica), fără incidență în practica instanțelor judecătorești și a organelor administrative, ci reprezintă un principiu al dreptului, flexibil, inclusiv al dreptului constituțional, iar instanțele judecătorești de drept comun de contencios administrativ sau Curtea Constituțională îl pot invoca pentru a sancționa excesul de putere. De aceeași manieră și organele executive vor aplica principiul în momentul emiterii unui act administrativ. Aplicarea principiului proporționalității a fost adesea criticată pentru că este atât de strictă încât ar lăsa loc puterii discreționare a administrației. Principiul proporționalității asigură o cenzură a excesului de putere. Astfel, orice măsură luată de o autoritate publică care afectează drepturile persoenlor fizice și/sau juridice, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop și, în același timp. cea mai rezonabilă. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din Codul de procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanță situației de fapt și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, dat fiind că în realitate nu sunt indicate normele de drept material greșit aplicate. Recurenta tinde, așadar, sa obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și Legea nr. 99/2016 a achizițiilor sectoriale.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a depus răspuns la întâmpinarea formulata de SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu S.A., prin care a solicitat să se constate ca susținerile intimatului cu privire la neîncadrarea in motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. sunt pur formale, rezumându-se la simple afirmații care nu sunt susținute prin argumente eficiente. In raport de celelalte susțineri din întâmpinare, se arată că cerință obligatorie a prezentării avizului AACR odată cu depunerea ofertei încalcă principiul proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016, deoarece această cerință restricționează participarea la procedură a operatorilor economici, atât români cât și străini. Cerință obligatorie a prezentării avizului AACR odată cu depunerea ofertei nu rezultă din dispozițiile legale aplicabile în materie, după cum susține Aeroportul Internațional "Mihait Kogălniceanu" Constanța. Prevederile art. 2 din OMT nr. 66/2008 privind "Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene în desfășurarea activităților aeronautice civile", invocate de reclamantă, menționează că avizarea specificațiilor tehnice ale echipamentelor/utilajelor se face anterior preluării pe orice cale legală a echipamentelor instalațiilor. Referitor la dovada deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României pentru toată durata contractului (inclusiv perioada de garanție), dotat cu toate sculele și dispozitivele necesare pentru asigurarea suportului tehnic în perioada de garanție a echipamentului, în documentația de atribuire se specifică clar că ofertantul va face dovada că deține pe teritoriul României un atelier mobil. Or, prin impunerea anexării la propunerea tehnică, în mod obligatoriu, a dovezii deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României pentru toată durata Contractului, autoritatea contractantă a exclus din capul locului pe acei ofertanți care nu dețin un atelier mobil, ci îl au închiriat sau se află în posesia acestuia sub orice altă formă prevăzută de lege pe toată durata derulării Contractului și în perioada de garanție însă, îl pot pune oricând la dispoziția autorității contractante în condițiile prezentate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată. Mai mult chiar, au fost excluși și acei operatori economici care nu au asemenea ateliere înmatriculate în România. Obligația de a anexa la propunerea tehnică, în mod obligatoriu, dovada deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României exclude participarea de la procedura de achiziție în principal, a ofertanților străini și o condiționează de deținerea unui vehicul în România. Se creează ca urmare, o situație dezavantajoasă pentru toți operatorii anterior enumerați, aceștia fiind excluși de la procedură. Astfel, prin impunerea cerinței obligatorii la care a făcut referire în paragraful anterior au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile publice. Totodată au fost încălcate prevederile art. 191 alin. (1) și ale art. 192 lit. j) din Legea nr. 99/2016, fiind încălcat principiul nediscriminării.

Procedura de soluționare a recursului La termenul de azi, 10 septembrie 2024, a fost respinsă excepția nulității, invocată de intimată în cadrul întâmpinării, pentru considerentele reținute în practicaua prezentei decizii.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1. Elemente de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță Potrivit Raportului de neconformitate x/02.02.2022 se indică faptul că, prin Raportul procedurii nr. x/01.09.2020 a fost desemnată câștigătoare singura ofertă admisă după verificarea propunerilor tehnice, cu un preț al ofertei în cuantum de 410.500 RON fără TVA și termen de livrare de 6 luni. A fost comunicat rezultatul procedurii către ofertantul câștigător A. S.R.L. prin adresa nr. x/01.09.2020 și către ofertantul respins B. S.R.L., prin adresa nr. x/01.09.2020. Se menționează faptul că nu a fost formulată contestație la raportul procedurii. Ca urmare a verificării efectuate au fost identificate 2 abateri. Prima abatere a constat în solicitarea de cerințe preferențiale la nivel național nejustificate, respectiv, depunerea odată cu oferta a dovezii de deținere a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României. Abaterea constatată încalcă dispozițiile art. 2 din Legea nr. 99/2016-principiul nediscriminării. Abaterile de la respectarea normelor în materie de achiziții pentru care se aplică reduceri procentuale/corecții financiare sunt reglementate de O.U.G. nr. 66/2011 Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2; în speță pârâta a considerat aplicabile prevederile Anexei nr. 2, abaterea fiind încadrată în Anexa nr. 2, lit. A), pct.

Potrivit Anexei nr. 2 la H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 66/2011, abaterea constată este prevăzută în Anexa nr. 2, pct. A-Anunțul de participare și Documentația de atribuire pct. 10. A doua abatere a constat în solicitarea de cerințe care nu sunt discriminatorii dar care restricționează accesul operatorilor economici, respectiv, prezentarea la depunerea ofertei de către operatorii economici a specificațiilor tehnice ale echipamentelor ofertate, avizate de AACR conform OMT nr. 66/2008 privind "Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene în desfășurarea activităților aeronautice civile". Abaterea constatată încalcă dispozițiile art. 2 din Legea nr. 99/2016 -principiul proporționalității. Abaterea constată este prevăzută în Anexa 2 pct. A-Anunțul de participare și documentația de atribuire pct. 11 la H.G. nr. 519/2014. Pârâta a apreciat că noțiunea de nivel minim de concurență poate fi interpretată diferit în cauză și, în concluzie, s-a apreciat că nivelul ratei de reducere poate fi diminuat astfel: de la 25% la 10% pentru abaterea privind solicitarea de cerințe preferențiale la nivel național nejustificate, respectiv, depunerea odată cu oferta a dovezii deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României la pct. 10 din Anexa nr. 2, lit. A)-Anunțul de participare și documentația de atribuire din H.G. nr. 519/2014; de la 10 % la 5% pentru abaterea privind solicitarea de cerințe care nu sunt discriminatorii, dar care restricționează accesul operatorilor economici, respectiv, prezentarea la depunerea ofertei, de către operatorii economici, a specificațiilor tehnice ale echipamentelor ofertate, avizate de AACR conform OMT nr. 66/2008. Abaterea constată încalcă dispozițiile art. 2 din Legea nr. 99/2016 - principiul proporționalității la pct. 11 din Anexa nr. 2, lit. A)-Anunțul de participare și documentația de atribuire din H.G. nr. 519/2014. Potrivit art. 6 alin. (3) 4 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în cazul în care, pentru același contract de achiziție publică/de achiziție sectorială/de concesiune de lucrări și servicii verificat, se constată existența mai multor abateri privind regimul achizițiilor publice/achizițiilor sectoriale/concesiunilor de lucrări și servicii pentru care trebuie aplicate reducerile procentuale prevăzute în anexe, se va aplica valoarea cea mai mare a reducerii procentuale propuse. Prin aplicarea acestei dispoziții legale, pârâta a stabilit o valoare a reducerii procentuale aplicate de 10%. În acest sens au fost emise și Rapoartele de neconformitate finale nr. RNC/809/02.02.2022, nr. RNC/808/02.02.2022, nr. RNC/807/02.02.2022. Împotriva acestor patru Rapoarte de neconformitate, autoritatea contractantă SN Aeroportul Internațional Mihai Kogălniceanu-Constanța a formulat contestație la emitentul acestora reprezentat de Direcția Generală Organism Intermediar pentru Transport (DGOIT) din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, transformată în prezent în Direcția Generală Programe Europene Transport (DGPET), prin care a solicitat a se constata că aceasta nu a încălcat dispozițiile legale în materie de achiziții publice, să se dispună anularea acestor rapoarte de neconformitate precum și a corecției financiare în cuantum de 10 %. Ca urmare a acestei contestații, Direcția Generală Organism Intermediar pentru Transport (DGOIT) a emis Decizia nr. 27/10.03.2022, prin care s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată și menținerea rapoartelor de neconformitate nr. RNC/537, 807, 808 și 809/02.02.2022 ca fiind întemeiate. Cu privire la cerința obligatorie ca la depunerea ofertei, aceea ca furnizorul să prezinte specificațiile tehnice ale echipamentelor ofertate, avizate de AACR conform OMT nr. 66/2008, s-a reținut că încalcă principiul proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016; de asemenea, cerința obligatorie prin care autoritatea contractată condiționează participarea ofertanților de deținerea unui atelier mobil pe teritoriul României încalcă principiul nediscriminării stabilit prin dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 99/2016, măsura fiind corect dispusă. S-a motivat, în cadrul deciziei, faptul că procedura de avizare a specificațiilor tehnice durează între 2 și 21 zile în funcție de complexitatea specificațiilor tehnice ale echipamentului/utilajului și presupune anumite costuri. Toate acestea creează o sarcină excesivă operatorilor economici, descurajându-i să participe la procedura de atribuire. Obligația avizării specificațiilor tehnice este prevăzută de OMT nr. 66/2008 fiind aplicată atât persoanelor juridice române cât și celor străine. Cu toate acestea art. 2 specifică în mod clar că momentul de la care este obligatorie avizarea specificațiilor tehnice ale echipamentelor/utilajelor și anume anterior preluării pe orice cale legală a echipamentelor, instalațiilor. Depunerea unei oferte într-o procedură de atribuire a unui contract de furnizare nu echivalează cu preluarea produsului care face obiectul achiziție publice, ci reprezintă voința clară a operatorului economic de a obține încheierea contractului de achiziție publică. Comisia de soluționare a contestației apreciază faptul că contractul de furnizare încheiat ca urmare a desemnării câștigătorului reprezintă asumarea de către operatorul economic a obligației principale de a livra produsul care face obiectul contractului, în termenul prevăzut și cu respectarea tuturor obligațiilor asumate, atât prin contract cât și prin ofertă. Preluarea echipamentelor, în sensul dispozițiilor legale enunțate este ulterioară desemnării ofertei câștigătoare, respectiv a încheierii contractului. S-a mai reținut, cu privire la dovada deținerii unui atelier mobil, comisia de soluționare a contestației a considerat că această cerință încalcă principiul proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 99/2016 precum și cel al nediscriminării prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. a) din lege. În ce privește utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice în ceea ce privește atribuirea contractelor de servicii sau lucrări, lit. j) precizează, o declarație cu privire la utilajele, instalațiile și echipamentele tehnice la dispoziția operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări pentru executarea contractului, iar cu privire la contractele de furnizare, lit. l) arată că, eșantioanele, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorității contractante. S-a apreciat că în cazul contractului de furnizare de produse, prin simetrie cu dispozițiile aplicabile contractelor se servicii și lucrări, ofertanții vor face dovada echipamentelor tehnice necesare îndeplinirii contractului prin depunerea odată cu oferta a unei declarații privind disponibilitatea acestora și nicidecum dovada deținerii lor în proprietate. De asemenea, obligația ca service-ul mobil să fi înmatriculat în România este în opoziție cu dispozițiile Legii nr. 99/2016 care subliniază lipsa condiționărilor referitoare la teritorialitate. Impunerea unei astfel de obligații le creează ofertanților o sarcină excesivă prin suportarea unor costuri și obligarea de a efectua proceduri speciale în România, nejustificate, în condiții de incertitudine privind rezultatul atribuirii contractului, consecința majoră fiind restricționarea accesului la procedura de atribuire a contractului. 7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurentul-pârât și a apărărilor intimatului-reclamant 7.2.1. Motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. 7.2.1.1. Recurentul-pârât a invocat nepronunțarea primei instanțe cu privire la criteriul obligatoriu ce vizează anexarea la propunerea tehnică a dovezii deținerii cel puțin a unui atelier mobil pe teritoriul României pentru toată durata contractului (inclusiv perioada de garanție), dotat cu toate sculele și dispozitivele necesare pentru asigurarea suportului tehnic în perioada de garanție a echipamentului. Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinței recurate, prima instanță a admis cererea în integralitate și a anulat actele administrative atacate, dar într-adevăr, din motivarea sentinței lipsesc considerentele atașate soluției de anulare cu privire la cea de-a doua neregulă. Ca urmare, nu este incidentă o eventuală completare a sentinței, prima instanță soluționând cauza în integralitate, ci în mod corect au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. referitoare la nemotivarea sentinței pe aspectul celei de a doua abateri. Apărarea intimatului, în sensul că de fapt prima instanță s-a pronunțat la pagina 27 din considerente, prin constatarea reducerii procentului corecției financiare de la 25 la10 % în cadrul procedurii administrative, este eronată. Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin emiterea unor R.N.C. - draft, în sarcina reclamantei a fost inițial stabilită o corecție financiară mai mare, în cuantum de 25 %. Ca urmare a punctului de vedere exprimat de reclamantă, D.G.O.I.T. a apreciat că în ceea ce privește rata reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile se vor primi în parte motivele invocate de autoritatea contractantă, urmând a se proceda la o nouă încadrare a abaterilor constatate; această nouă încadrare s-a materializat în rapoartele de neconformitate finale, concluzia fiind aceea a menținerii constatărilor privind săvârșirea abaterilor astfel cum au fost consemnate, însă corecția financiară aplicată a fost mai mică, respectiv în cuantum de 10 % pentru fiecare contract în parte. Ca urmare, reducerea procentului nu s-a datorat înlăturării celei de a doua nereguli, cum în mod eronat susține intimatul, ci împrejurărilor mai sus menționate; astfel se constată lipsa totală a motivării sentinței sub aspectul neregulii constând în anexarea la propunerea tehnică a dovezii deținerii a cel puțin unui atelier mobil pe teritoriul României pentru toată durata contractului (inclusiv perioada de garanție), ceea ce impune constatarea caracterului fondat al acestui motiv de casare, cu necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare din această perspectivă. 7.2.1.2. În ceea ce privește motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă raportat la modalitatea de motivare a sentinței cu privire la cerința obligatorie impusa operatorilor care participă la procedura de achiziție ca la depunerea ofertei să prezinte specificațiile tehnice ale echipamentelor ofertate, avizate de AACR conform OMT nr. 66/2008 privind "Utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene în desfășurarea activităților aeronautice civile", Înalta Curte constată că este nefondat. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din Codul de procedură civilă, sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea insuficientă nu pot fi reținute raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea; astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. raportat la soluția dată cu privire la neregula constând în solicitarea ca specificațiile tehnice ale echipamentelor ofertate să fie avizate de AACR conform OMT nr. 66/2008, este nefondat. 7.2.2. Motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă Înalta Curte constată că sunt însă fondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la aceeași neregulă. Reclamanta în calitate de autoritate contractantă a elaborat documentația de atribuire în care specificațiile tehnice impun ca obligație pentru ofertanți să prezinte avizul pe specificația tehnică a echipamentului ofertat, emis de AACR. Recurentul-pârât a invocat faptul că intimatul-reclamant a motivat introducerea cerinței obligatorii a prezentării avizului AACR odată cu depunerea ofertei pe o interpretare eronată a dispozițiilor OMT nr. 66/2008 susținând faptul că, în materia achizițiilor publice, transmiterea proprietății operează anterior încheierii Contractului și pe faptul că lipsa avizului AACR face ca oferta să fie neconformă, urmând a fi respinsă ca atare. Procedura de achiziție publică desfășurată în prezenta cauză privește furnizarea de echipamente aeroportuare, iar în discuție se află Ordinul OMT nr. 66/2008, act normativ publicat în Monitorul Oficial Nr. 67 din 29 ianuarie 2008, care privește utilizarea echipamentelor, instalațiilor, utilajelor și mijloacelor tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene în desfășurarea activităților aeronautice civile. Conform art. 1, 2, 3 și 4 din acest ordin: "Art. 1 - În desfășurarea activităților aeronautice civile, agenții aeronautici civili sunt obligați să utilizeze numai echipamente, instalații, utilaje și mijloace tehnice de aerodrom și de protecție a navigației aeriene ale căror specificații tehnice sunt avizate de Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", denumită în continuare AACR, ca fiind conforme cu cerințele normelor tehnice naționale și cu standardele internaționale în domeniu, având starea tehnică și de întreținere corespunzătoare asigurării celui mai înalt grad de siguranță a activităților și fiind deservite de person