ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2023 la 15 iunie 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul general și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea Municipiului București să-i achite daune echivalente cu dobânda legală, pentru nerespectarea obligației de a înainta la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor/Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Dispoziția nr. 9602/2008, emisă în baza Legii nr. 10/2001, cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent, calculate de la 28.03.2008 până la data emiterii deciziei de compensare prin puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

La 14 noiembrie 2024 reclamantul a depus cerere modificatoare privind obiectul acțiunii și a părților cauzei. Astfel, reclamantul a precizat că înțelege să cheme în judecată și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor de pe lângă Guvernul României ("CNCI"), iar cu privire la obiectul acțiunii a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte pentru numărul de puncte stabilit de instanță pentru imobilul situat în București, str. x, preluat abuziv de Stat, în termenul de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea de daune echivalente cu dobânda legală penalizatoare; să oblige Municipiul București să achite reclamantului daune echivalente cu dobânda legală, de la 28.03.2008 și până la data emiterii Deciziei de compensare, pentru executarea cu întârziere a obligației de a înainta către Prefect/Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor Dispoziția nr. 9602/2008 emisă de Primarul General cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent; să oblige părțile la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 629 din 10 mai 2024, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării; a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Municipiul București; a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București; a admis excepția prematurității acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a respins, ca fiind prematur formulată, acțiunea în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1131A din 13 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 629 din 10 mai 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva decizia civilă nr. 1131A din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 ianuarie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 22 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în temeiul art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 35 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 și art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1 Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, cu antamarea fondului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, făcând trimitere la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia atacată, prin care s-a păstrat hotărârea instanței de fond în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2528 și art. 1385 alin. (2) C. civ., coroborat cu art. 1531 C. civ.

A arătat că, printr-o motivare contradictorie, ipoteză reglementată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel a considerat că există un prejudiciu deja produs, generat prin nerespectarea obligației Municipiului București de a înainta DPG către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, timp de 13 ani, pentru care răspunderea acestuia nu poate fi atrasă, dreptul material la acțiune fiind lovit de prescripție, dar și un prejudiciu viitor, pentru perioada 2019 până la emiterea deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, pentru care nu s-a analizat prescripția, întrucât producerea prejudiciului este incertă.

Astfel, dacă instanța a considerat că prejudiciul este incert la data pronunțării hotărârii, atunci el era incert și în anul 2019, când a fost înaintat dosarul la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Or, dacă prejudiciul era incert, nu se poate susține în același timp că prejudiciul a fost cunoscut, iar prescripția începe să curgă din momentul în care prejudiciul este cunoscut, cuantificabil. Dacă acțiunea în daune este respinsă, pentru perioada 2019-2024, pe motiv că nu poate fi cunoscută paguba, nu se poate respinge acțiunea pentru perioada anterioară pe excepția prescripției pentru perioada anterioară anului 2019, întrucât prescripția curge doar din momentul în care este cunoscută paguba.

Urmând raționamentul instanțelor de fond și apel, mai înainte de data emiterii deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, prejudiciul nu este cert și nici lichid, deci nu se cunoaște dacă există pagubă și care este cuantumul acesteia, iar termenul de prescripție nu a început să curgă mai înainte de data emiterii deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere dispozițiile art. 2528 C. civ., potrivit cărora prescripția curge numai de la data la care este cunoscută paguba.

Păstrarea dosarului timp de 13 ani de către Municipiul București, fără a-l înainta la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, constituie faptă ilicită care dă dreptul întotdeauna la despăgubire în condițiile art. 1536 C. civ. privind daunele moratorii în cazul obligațiilor de a face.

Recurentul-reclamant a menționat că decizia este nelegală și în privința admiterii excepției prematurității acțiunii față de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 476 C. proc. civ. privind caracterul devolutiv al apelului și a celor ale art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului privind accesul la justiție în situația încălcării drepturilor civile.

Având în vedere faptul că în timpul judecării cauzei s-a împlinit termenul de 60 de luni de la înregistrarea dosarului pe rolul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, instanța, la cererea persoanei îndreptățite, poate obliga Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare potrivit art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, acțiunea nefiind prematură.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimații-pârâții Municipiul București, prin primarul general și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu au depus întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Față de dispozițiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la15 iunie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., iar în temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, trebuie menționat că, la termenul de judecată din 3 iunie 2025, recurentul-reclamant, față de emiterea deciziei de compensare, a renunțat la motivul de recurs ce privește soluția de admitere a excepției prematurității acțiunii de către prima instanță, menținută prin decizia atacată.

Manifestarea de voință a părții nu relevă renunțarea la însăși calea de atac declarată împotriva deciziei curții de apel, prin care apelul reclamantului a fost respins ca nefondat, ci semnifică doar restrângerea motivelor de casare. Prin urmare, nu sunt incidente prevederile art. 463 raportate la art. 404 C. proc. civ., pentru a fi necesară verificarea cerințelor formale ale achiesării la decizia recurată, fiind suficient a se reține că instanța de recurs nu este învestită cu cercetarea motivului de casare indicat de către recurentul-reclamant.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, reclamantul a susținut că sunt contradictorii considerentele deciziei prin care instanța de apel a considerat că prejudiciul deja produs este cert, iar cererea este prescrisă, în timp ce prejudiciul viitor, pentru perioada 2019 până la emiterea deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, este incert. În acest caz, nici prejudiciul produs în perioada anterioară anului 2019 nu poate fi cert, de vreme ce nu poate fi cunoscut, sub aspectul producerii și al întinderii, mai înainte de data emiterii deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, astfel încât nu se poate respinge acțiunea pentru perioada anterioară ca fiind prescrisă, prescripția curgând doar din momentul în care este cunoscută paguba.

Înalta Curte reține că motivele astfel formulate se referă exclusiv la raportul juridic dintre reclamant și pârâtul Municipiul București, decurgând din fapta imputată de nerespectare a obligației de a înainta la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor/Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților Dispoziția nr. 9602/2008, emisă în baza Legii nr. 10/2001, cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent. Cu toate că reclamantul a înțeles să cheme în judecată și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, s-a urmărit atragerea răspunderii acesteia pentru o altă faptă, respectiv pentru neemiterea deciziei de compensare prin puncte, în procedura Legii nr. 165/2013. Cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă a fost respinsă ca prematură, iar reclamantul, după cum s-a arătat anterior, a renunțat la motivul de recurs ce viza nelegalitatea deciziei de apel sub aspectul greșitei mențineri a acestei soluții pronunțate de către prima instanță.

Criticile nu sunt fondate.

Contrar celor susținute de către recurentul-reclamant, raționamentul juridic pe care s-a fundamentat soluția de menținere a soluției primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă nu este contradictoriu, iar aprecierea instanței de apel privitoare la caracterul incert al unui prejudiciu viitor nu trebuia extinsă la întregul prejudiciu pretins a fi fost produs prin fapta pârâtului Municipiul București.

Prin decizia recurată, instanța de apel a confirmat considerentele sentinței, prin care s-a reținut că reclamantul a invocat două prejudicii diferite, și anume prejudiciul deja produs prin nerespectarea obligației Municipiului București de înaintare a dispoziției către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și prejudiciul viitor. Astfel, referitor la prejudiciul produs la data sesizării instanței, s-a apreciat că dreptul material la acțiune al reclamantului s-a prescris, deoarece acesta a cunoscut atât paguba, cât și pe făptuitor, la data de 8.08.2019, când dosarul administrativ cuprinzând dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 a fost transmis Secretariatului CNCI și înregistrat la acea instituție sau cel târziu la data de 7.07.2020, când reclamantul s-a adresat Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor cu o cerere prin care a solicitat emiterea deciziei de compensare prin puncte. În cazul prejudiciului viitor, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1385 alin. (2) C. civ., existența sa fiind îndoielnică, incertă.

Prin urmare, instanța s-a pronunțat în cauză exclusiv în considerarea prejudiciului actual, cert ca existență și întindere, dar a cărui reparare a fost solicitată cu nerespectarea dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ., privind momentul de început al curgerii prescripției extinctive, fără a pronunța o soluție de respingere a pretențiilor pentru perioada 2019-2024.

Chiar dacă s-a apreciat că prejudiciul viitor nu are caracter cert, o asemenea constatare nu a fost valorificată pentru respingerea pe fond, în parte, a cererii. Este evident, în aceste condiții, din motivarea soluției pronunțate, că termenul de prescripție este împlinit doar în legătură cu repararea prejudiciului actual, în timp ce pentru prejudiciul viitor, în aplicarea art. 2528 alin. (1) C. civ., termenul va începe să curgă abia din momentul în care păgubitul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

În raport de motivarea dată pe aspectul caracterului incert al existenței prejudiciului viitor, în sensul că emiterea Dispoziției nr. 960/2008 nu atrage în mod automat emiterea unei decizii de validare din partea CNCI, în mod logic, rezultă că acest prejudiciu devine cert ca existență odată cu emiterea deciziei de validare, respectiv a deciziei de compensare prin puncte la data de 31.10.2024, deschizând posibilitatea reparării acestui prejudiciu, dacă sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului Municipiul București.

Prin motivele de recurs nu s-a adus nicio critică premisei de analiză a incidenței prescripției extinctive, regăsite în decizia recurată, anume existența a două prejudicii diferite: cel actual, deja produs, și cel viitor. De altfel, chiar reclamantul a invocat un prejudiciu viitor, distinct, decurgând din emiterea cu întârziere a unei decizii favorabile de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca urmare a trimiterii cu întârziere a dosarului administrativ de către Municipiul București. De asemenea, recurentul-reclamant nu a criticat nepronunțarea pe fondul cauzei în privința prejudiciului viitor, distinct de prejudiciul actual, motiv pentru care aceste chestiuni nu constituie obiect al învestirii instanței de recurs și nu pot fi cenzurate în calea de atac.

În contextul existenței a două prejudicii distincte, succesive, nu subzistă vreo rațiune pentru a se socoti că eventualul caracter incert al existenței unuia dintre ele este obligatoriu întrunit și în privința celuilalt, astfel cum pretinde recurentul-reclamant.

În aplicarea art. 1385 și art. 1532 C. civ., caracterul cert al prejudiciului, ce reprezintă o condiție necesară pentru nașterea obligației de reparare a acestuia, presupune că existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent. În analiza acestei condiții, interesează circumstanțele particulare ale cauzei, pentru a se stabili, în cazul prejudiciului actual, dacă acesta s-a produs în totalitate până la momentul în care victima cere repararea lui, precum și întinderea sa, respectiv, în cazul prejudiciului viitor, dacă acesta, chiar dacă nu s-a produs, sigur că se vor produce, putând fi stabilită întinderea lor, pe bază de elemente îndestulătoare.

Așadar, evaluarea componentelor prejudiciului pretins de către victimă poate conduce la rezultate diferite pentru fiecare componentă în parte, sub aspectul existenței și a întinderii prejudiciului, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, de vreme ce instanțele de fond au ajuns la concluzia că, spre deosebire de prejudiciul deja produs, cel viitor nu este cert nici măcar sub aspectul existenței, deoarece nu era sigură, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, emiterea unei decizii favorabile de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, de validare a Dispoziției nr. 960/2008 emise în baza Legii nr. 10/2001 și de acordare a despăgubirilor sub forma compensării prin puncte.

Prin urmare, contrar celor susținute prin cererea de recurs, nu sunt contradictorii considerentele prin care instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe, a stabilit că prejudiciul deja produs la data cererii de chemare în judecată ar fi putut fi reparat dacă pretențiile ar fi fost formulate cu respectarea termenului de prescripție, producerea sa fiind certă, dar, în același timp, a apreciat că prejudiciul viitor nu este sigur că se va produce.

În consecință, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de susținerile recurentului-reclamant, care urmează a fi respinse.

Cele expuse conduc la concluzia că nu este incident nici motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a invocat încălcarea normelor de drept material referitoare la începutul prescripției doar din perspectiva caracterului incert al întregului prejudiciu, actual și viitor, pentru ipoteza în care instanța de recurs ar admite primul motiv de recurs, tranșând că decizia de apel cuprinde considerente contradictorii. Într-o asemenea situație, potrivit recurentului, prescripția ar începe să curgă abia de la data emiterii deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, pentru întregul prejudiciu, nu numai pentru cel viitor.

Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost respins, drept pentru care se impune respingerea și a celui întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1131A din 13 noiembrie 2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1131A din 13 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.