ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2025

HOTĂRÂRE
27.03.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 944/2023 din 14 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/33/2023 al Curții de Apel Cluj, s-a admis excepția nelegalei timbrări a cererii, invocată din oficiu.

S-a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorii A și B, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei C, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 640/04 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/100/2022.

Împotriva Deciziei nr. 944/14.09.2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/33/2023 au formulat contestație în anulare contestatorii A și B, solicitând anularea deciziei civile nr. 944/2023 din 14 septembrie 2023, dosarul nr. x/33/2022, a deciziei civile nr. 640/04.05.2023 a Curții de Apel Cluj, dosar nr. x/100/2022 și a sentinței civile nr. 2/05.01.2023, dosar nr. x/100/2022 al Tribunalului Maramureș, admiterea cauzei pe fond de contestație/revizuire, conform considerentelor prezentate în motivele de contestație în anulare/cererii de revizuire depuse în dosarul nr. x/33/2022, respectiv în dosarul nr. x/100/2022.

Prin decizia nr. 236 din 26 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția tardivității.

A fost respinsă ca tardiv formulată contestația în anulare formulată de contestatorii A și B, împotriva Deciziei nr. 944/14.09.2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/33/2023.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs A și B, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

Intimata nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., „(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.”

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”, iar potrivit art. 129 din Constituția României: „Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.”

Prin dispozițiile Codului de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Raportat la cauza de față, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 236 din 26 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția tardivității.

A fost respinsă ca tardiv formulată contestația în anulare formulată de contestatorii A și B, împotriva Deciziei nr. 944/14.09.2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/33/2023.

Această hotărâre este definitivă, nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: „(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.”

Or, în cazul de față, hotărârea pronunțată fiind definitivă, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care Codul de procedură civilă sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Pe cale de consecință, constatând că recursul este promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul formulat de contestatorii B și A împotriva deciziei nr. 236 din 26 februarie 2024 a Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de contestatorii B și A împotriva deciziei nr. 236 din 26 februarie 2024 a Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4955/2023
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022/a2.2 la data de 23.09.2
ÎCCJ 2024-02-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022/a1
ÎCCJ 2025-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1561/2025
Ședința publică din data de 19 martie 2025 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin sentința civilă nr. 251/03.05.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea
ÎCCJ 2024-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de revizuire depusă pe rolul Curții de Apel Cluj, secția
ÎCCJ 2024-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 966/2024
Ședința publică din data de 20 februarie 2024 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24.
Sursă