Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
1 noiembrie 2023

Decizia nr. 4955/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva încheierii nr. 333/2022 a Curții de Apel Cluj

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru. Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 333 din data de 5 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.