ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 990/2010

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2007, reclamanta Parohia Văleni

Podgoria a chemat în judecată pe pârâții M.I., G.V., G.R. și SC P. SA,

solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de schimb

autentificat din 5 februarie 2003, a contractului de donație autentificat din 6

februarie 2003 și a actului adițional înregistrat din 31 iulie 2003 și

repunerea părților în situația anterioară.

În motivarea cererii, reclamanta a

invocat nulitatea actului de schimb încheiat în frauda legii (prin depășirea

limitelor mandatului acordat persoanei ce a reprezentat biserica), dat și

pentru inexistența cauzei actului juridic astfel încheiat, cauze de nulitate

absolute care atrag anularea actelor de transmisiune subsecvente primului.

Prin sentința nr. 847 din 11 februarie

2008, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Argeș, în raport de valoarea obiectului litigiului (32

miliarde lei) în considerarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Astfel învestit, prin sentința nr. 196

din 8 octombrie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a anulat cererea

reclamantei ca insuficient timbrată și a respins cererea aceleiași reclamante

de reducere a onorariului avocațial pretins de pârâți.

Prima instanță a reținut, în esență,

că neîndeplinirea obligației de achitare a taxelor judiciare de timbru aferente

cererii dedusă judecății atrage în conformitate cu dispozițiile art. 20 din

legea nr. 146/1997 sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată și că

onorariul de avocat pretins de pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată este

corespunzător valorii obiectului litigiului, astfel cum a fost aceasta

determinată de reclamantă.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 38

A din 13 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

A fost obligată apelanta-reclamantă să

plătească sumele de 1.190 lei pentru G.R. și G.V., de 5950 lei pentru pârâta SC

P. SA și de 1.800 lei pentru pârâtul M.I., reprezentând cheltuieli de judecată

(onorariu de avocat).

Instanța de apel a reținut, în esență,

inadmisibilitatea criticilor din apel vizând nelegalitatea dispozițiilor primei

instanțe privind stabilirea obligației de timbraj în raport de valoarea

obiectului litigiului, întrucât actul normativ în materie (Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru) reglementează o singură cale de atac

împotriva dispoziției menționate, care este cererea de reexaminare de care a

uzat reclamanta și care i-a fost respinsă de aceeași instanță.

Nu au fost primite nici criticile

privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 pct. 3 C. proc. civ., în raport

de soluționarea pricinii dedusă judecății pe excepție, întrucât activitatea

judiciară a fost declarată din culpa reclamante^ care astfel a căzut în

pretenții, dar și pentru că sumele solicitate cu titlu de onorariu de avocat

corespund celor prevăzute în totalul onorariilor minimale raportat la valoarea

imobilului în concordanță cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 51/1995 și art.

132 din Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a învederat că la momentul

soluționării cauzei în apel, erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 212 din 12

decembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru, act normativ nesocotit de instanța de apel și care

instituia și în favoarea persoanelor juridice posibilitatea acordării de ajutor

public inclusiv în modalitatea reducerii, scutirii sau amânării plății taxelor

judiciare de timbru.

Hotărârea este nelegală și pentru că,

în soluționarea criticilor privind dispoziția de obligare la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, instanța de apel s-a raportat la

alte norme legale (O.U.G. nr. 51/2005 și art. 132 din Statutul profesiei de

avocat) și nu la cele invocate și incidente raportului juridic litigios, art. 274

C. proc. civ., cu consecința îmbogățirii pârâților fără justă cauză.

Recursul nu este fondat.

Legea cadru în materie - Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru prevede drept cale de atac împotriva modului

de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea de reexaminare, cale de atac

prevăzută de art. 18 alin. (2) din lege și de care reclamanta a uzat.

Această cale de atac a fost

soluționată prin încheierea din 9 iulie 2008 pronunțată în Dosarul primei

instanțe (nr. 9684/280/2007) în sensul respingerii sale, așa încât, legal

instanța de apel nu a primit criticile vizând posibilitatea reevaluării

judiciare a unei situații juridice irevocabil judecată.

Nu pot fi primite nici criticile

constând în greșita aplicare a textului art. 274 C. proc. civ. și omisiunea

aplicării alin. (3) al textului legal enunțat, a cărui incidență, susține

partea, era justificată în cauză raportat la soluția judecătorilor, întrucât

norma legală enunțată, norma dispozitivă, instituie posibilitatea, iar nu

obligativitatea diminuării cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt

nepotrivit de mari „față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat".

Caracterul exagerat (nepotrivit de

mare potrivit legii) se apreciază prin raportare la două coordonate precis

reglementate de lege (valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat)

conjuncția „sau" semnificând caracterul lor alternativ.

Or, în speță, legal s-a reținut că în

raport de una dintre cele două coordonate - valoarea pricinii - cheltuielile de

judecată pretinse cu titlu de onorariu de avocat nu apar a fi exagerate, ci

dimpotrivă concordante criteriului legal menționat.

Analizând critica invocată din

perspectiva celor două raporturi conexe cu instituția menționată (contractul de

asistență juridică, ce statornicește regimul juridic civil dintre părțile

acelui contract, respectiv prin raportare la textul art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. ce reglementează aspectul procesual al raportului juridic intervenit între

aceleași părți contractante), instanța de apel a făcut o verificare necesară,

impusă de conținutul complex al obligației legale stipulate de norma cadru - art.

274 alin. (1) C. proc. civ. (rol de sancțiune procedurală, dar și de

despăgubire a părții care a câștigat procesul și care nu este vinovată de

declanșarea activității judiciare).

Ca urmare, față de cele ce preced și

care vin să substituie parțial motivarea instanței de apel, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. urmează a se dispune obligarea recurentei-reclamante la plata

cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) în cuantum diminuat raportat la

una din coordonatele textului menționat pretinsă alternativ de text (munca

îndeplinită de avocat) cu referire exclusiv la etapa procesuală dedusă

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de Parohia Văleni Podgoria împotriva Deciziei nr. 13 februarie 2009 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de

380 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC P. SA, 100 lei către

intimatul-pârât M.I. și 100 lei către intimații-pârâți G.V. și G.R., în raport

de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 februarie 2010.