ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 990/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2007, reclamanta Parohia Văleni Podgoria a chemat în judecată pe pârâții M.I., G.V., G.R. și SC P. SA, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de schimb autentificat din 5 februarie 2003, a contractului de donație autentificat din 6 februarie 2003 și a actului adițional înregistrat din 31 iulie 2003 și repunerea părților în situația anterioară. În motivarea cererii, reclamanta a invocat nulitatea actului de schimb încheiat în frauda legii (prin depășirea limitelor mandatului acordat persoanei ce a reprezentat biserica), dat și pentru inexistența cauzei actului juridic astfel încheiat, cauze de nulitate absolute care atrag anularea actelor de transmisiune subsecvente primului.

Prin sentința nr. 847 din 11 februarie 2008, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, în raport de valoarea obiectului litigiului (32 miliarde lei) în considerarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Astfel învestit, prin sentința nr. 196 din 8 octombrie 2008, Tribunalul Argeș, secția civilă, a anulat cererea reclamantei ca insuficient timbrată și a respins cererea aceleiași reclamante de reducere a onorariului avocațial pretins de pârâți. Prima instanță a reținut, în esență, că neîndeplinirea obligației de achitare a taxelor judiciare de timbru aferente cererii dedusă judecății atrage în conformitate cu dispozițiile art. 20 din legea nr. 146/1997 sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată și că onorariul de avocat pretins de pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată este corespunzător valorii obiectului litigiului, astfel cum a fost aceasta determinată de reclamantă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 38 A din 13 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească sumele de 1.190 lei pentru G.R. și G.V., de 5950 lei pentru pârâta SC P. SA și de 1.800 lei pentru pârâtul M.I., reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Instanța de apel a reținut, în esență, inadmisibilitatea criticilor din apel vizând nelegalitatea dispozițiilor primei instanțe privind stabilirea obligației de timbraj în raport de valoarea obiectului litigiului, întrucât actul normativ în materie (Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru) reglementează o singură cale de atac împotriva dispoziției menționate, care este cererea de reexaminare de care a uzat reclamanta și care i-a fost respinsă de aceeași instanță. Nu au fost primite nici criticile privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 pct. 3 C. proc. civ., în raport de soluționarea pricinii dedusă judecății pe excepție, întrucât activitatea judiciară a fost declarată din culpa reclamante^ care astfel a căzut în pretenții, dar și pentru că sumele solicitate cu titlu de onorariu de avocat corespund celor prevăzute în totalul onorariilor minimale raportat la valoarea imobilului în concordanță cu prevederile art. 30 din O.U.G.

nr. 51/1995 și art. 132 din Statutul profesiei de avocat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a învederat că la momentul soluționării cauzei în apel, erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 212 din 12 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, act normativ nesocotit de instanța de apel și care instituia și în favoarea persoanelor juridice posibilitatea acordării de ajutor public inclusiv în modalitatea reducerii, scutirii sau amânării plății taxelor judiciare de timbru. Hotărârea este nelegală și pentru că, în soluționarea criticilor privind dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, instanța de apel s-a raportat la alte norme legale (O.U.G.

nr. 51/2005 și art. 132 din Statutul profesiei de avocat) și nu la cele invocate și incidente raportului juridic litigios, art. 274 C. proc. civ., cu consecința îmbogățirii pârâților fără justă cauză. Recursul nu este fondat. Legea cadru în materie - Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede drept cale de atac împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cererea de reexaminare, cale de atac prevăzută de art. 18 alin. (2) din lege și de care reclamanta a uzat. Această cale de atac a fost soluționată prin încheierea din 9 iulie 2008 pronunțată în Dosarul primei instanțe (nr. 9684/280/2007) în sensul respingerii sale, așa încât, legal instanța de apel nu a primit criticile vizând posibilitatea reevaluării judiciare a unei situații juridice irevocabil judecată.

Nu pot fi primite nici criticile constând în greșita aplicare a textului art. 274 C. proc. civ. și omisiunea aplicării alin. (3) al textului legal enunțat, a cărui incidență, susține partea, era justificată în cauză raportat la soluția judecătorilor, întrucât norma legală enunțată, norma dispozitivă, instituie posibilitatea, iar nu obligativitatea diminuării cheltuielilor de judecată, atunci când acestea sunt nepotrivit de mari „față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat". Caracterul exagerat (nepotrivit de mare potrivit legii) se apreciază prin raportare la două coordonate precis reglementate de lege (valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat) conjuncția „sau" semnificând caracterul lor alternativ.

Or, în speță, legal s-a reținut că în raport de una dintre cele două coordonate - valoarea pricinii - cheltuielile de judecată pretinse cu titlu de onorariu de avocat nu apar a fi exagerate, ci dimpotrivă concordante criteriului legal menționat. Analizând critica invocată din perspectiva celor două raporturi conexe cu instituția menționată (contractul de asistență juridică, ce statornicește regimul juridic civil dintre părțile acelui contract, respectiv prin raportare la textul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. ce reglementează aspectul procesual al raportului juridic intervenit între aceleași părți contractante), instanța de apel a făcut o verificare necesară, impusă de conținutul complex al obligației legale stipulate de norma cadru - art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. (rol de sancțiune procedurală, dar și de despăgubire a părții care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare). Ca urmare, față de cele ce preced și care vin să substituie parțial motivarea instanței de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. urmează a se dispune obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat) în cuantum diminuat raportat la una din coordonatele textului menționat pretinsă alternativ de text (munca îndeplinită de avocat) cu referire exclusiv la etapa procesuală dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de Parohia Văleni Podgoria împotriva Deciziei nr. 13 februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Obligă pe recurentă la plata sumei de 380 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC P. SA, 100 lei către intimatul-pârât M.I. și 100 lei către intimații-pârâți G.V. și G.R., în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.