ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 6 noiembrie 2024, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, la data de 14 noiembrie 2024, sub nr. x/1/2024, petentul A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/118/2022 al Curții de Apel Constanța, susținând că există suspiciuni rezonabile că, la presiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Casație - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Curtea de Apel Constanța va pronunța o soluție incorectă în cauză, sens în care a invocat, punctual, faptul că: la primul termen de judecată, la cererea apărării, instanța de apel a amânat cauza doar 6 zile; instanța de fond l-a condamnat, deși nu există probe suficiente în acest sens.

Deși în partea finală a cererii, petentul a invocat faptul că în anexa cererii vor fi depuse copia deciziei nr. 533 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/111/2013, comentariul din „X” din 7 octombrie 2024 și concluzii scrise, aceste documente nu au fost atașate solicitării de față.

La data de 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Constanța a transmis dovezile de încunoștiințare a părților prev. de art. 73 alin. (2) C. proc. pen., precum și referatul de informații prevăzut de art. 72 alin. (6) C. proc. pen., în cuprinsul căruia, după ce a făcut un scurt istoric al cauzei de strămutat – indicând obiectul acesteia - apelul formulat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. 180 din 13 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și măsurile dispuse la termenele de judecată fixate în cauză (inclusiv faptul că dezbaterile în apel au avut loc la termenul din 6 noiembrie 2024, când instanța a stabilit termen de pronunțare la data de 28 noiembrie 2024), a expus și un succint punct de vedere cu privire la cererea de strămutare formulată de petentul A, susținând că, raportat la motivele invocate în susținerea acesteia, nu este conturată o suspiciune de parțialitate nici cu privire la membrii completului învestit cu soluționarea cauzei de strămutat și nici cu privire la ceilalți judecători ai Secției penale a instanței.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 28 noiembrie 2024, petentul a transmis la dosar note scrise prin care a invocat aspectele susținute oral de apărătorul său ales, fidel redate, alături de concluziile reprezentantului Ministerului Public, în practicaua prezentei hotărâri.

****

Analizând cererea formulată de petentul A, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție „strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.”

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin „absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute”. În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack vs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey vs Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă.” (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, cererea de strămutare formulată de petentul A, Înalta Curte constată că ea este argumentată pe aspectul că acesta nu poate beneficia, la nivelul Curții de Apel Constanța, de o judecată imparțială a apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței penale nr. 180 din 13 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Constanța [prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000] întrucât: cea din urmă instanță a dispus condamnarea sa în lipsa unor probe certe și suficiente de vinovăție (respectiv doar în baza declarației coinculpatului B, care a uzat de procedura simplificată); în hotărârea de condamnare, care constituie, practic, o copie a rechizitoriului, judecătorul nu a expus raționamentul care susține soluția pronunțată și nici argumentele pentru care a înlăturat apărările formulate; la 31 octombrie 2024 (primul termen în apel), la solicitarea apărătorului său ales, instanța de apel a dispus amânarea cauzei, însă a stabilit următorul termen de judecată peste doar 6 zile, respectiv 6 noiembrie 2024, deși în cauză nu poate fi vorba despre eventuala incidență a prescripției răspunderii penale și nici nu sunt luate măsuri preventive; la termenul din 6 noiembrie 2024, instanța de apel a respins, în mod nejustificat, solicitarea sa de reaudiere a coinculpatului B; la același termen, în timpul audierii sale, președintele completului l-a întrebat care este venitul pe care îl obține din profesia de inginer, afirmând că „trebuie să-și rotunjească veniturile”, în momentul în care acesta a spus că obține un venit de 2.700 lei.

Altfel spus, prin prezentul demers judiciar, petentul A susține că judecătorii instanței de control judiciar (Curtea de Apel Constanța) sunt lipsiți de obiectivitate în judecarea cauzei obiect al cererii de strămutare, invocând ca argumente în acest sens, pe de o parte, netemeinicia soluției de condamnare dispuse de instanța de fond decurgând din pretinsa greșită apreciere a probatoriului administrat în cauză, dar și nelegalitatea acesteia, decurgând din pretinsa insuficientă motivare a soluției dispuse.

Pe de altă parte, invocă maniera pretins arbitrară a instanței de apel de soluționare a cererilor formulate de apărare și o conduită pretins nedeontologică a peședintelui completului de apel adoptată în cursul audierii sale.

Evaluând acest susțineri, Înalta Curte constată, prioritar, că modalitatea de soluționare a cauzei penale în fond, care constituie obiectul nemulțumirii fățișe a petentului și obiect al cenzurii Curții de Apel Constanța, în apel, în dosarul a cărui strămutare se solicită, nu poate fi evaluată prin prisma criteriilor de imparțialitate și obiectivitate prevăzute de lege, putând fi valorificată exclusiv prin prisma căilor de atac prevăzute de lege.

Deopotrivă, constată că nici suspiciunea petentului privind pretinsa știrbire a obiectivității judecătorilor Curții de Apel Constanța decurgând din modalitatea concretă de soluționare a cererilor apărării în calea ordinară de atac și de audiere a sa, nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de strămutare, nefiind susținută de elemente obiective, verificabile, care să genereze o astfel de îndoială.

Soluțiile date cererilor probatorii și, implicit, modalitatea de judecare a cauzei nu pot fi cenzurate în actuala procedură nici măcar în mod indirect, necircumscriindu-se temeiurilor prev. de art. 71 C. proc. pen.

Strămutarea constituie un remediu pentru situațiile în care împrejurări obiective, strict prevăzute de textul de lege, impun derogări de la normele generale de competență teritorială, nicidecum un mijloc de cenzurare a soluțiilor și măsurilor dispuse de instanțe pe parcursul judecății.

De aceea, în prezenta procedură, Înalta Curte poate evalua doar baza aparentă a suspiciunilor exprimate de petent cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza, fără a fi abilitată să cenzureze, explicit sau implicit – legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de aceștia în cursul procesului ori a măsurilor dispuse de judecătorii instanței inferioare.

Presupusele erori ale instanței pot fi cenzurate exclusiv prin prisma căilor de atac prevăzute de lege, neconstituind împrejurări apte a aduce în discuție conduita judecătorilor instanței de control judiciar pe rolul căreia se află cauza.

Așa cum s-a arătat anterior, motivele temeinice care ar justifica strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul dintre cazurile de recuzare. Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reține că, supunând controlului de constituționalitate a posteriori dispozițiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziție că anumite împrejurări preexistente sau contemporane pot determina o judecată părtinitoare a cauzei, chiar dacă este susținută de bună-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă justificată obiectiv, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări verificabile, de natură a crea unui observator neutru suspiciunea că imparțialitatea judecătorilor unei instanțe este afectată.

În caz contrar, suspiciunea exprimată cu privire la parțialitatea judecătorilor curții de apel are, în realitate, valoarea unei simple alegații, ce nu este confirmată de un minimum de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.

În speță, se constată că nu există astfel de motive, temerile petentului fiind izolate (raportându-se, în mod efectiv, doar la membrii completului învestit cu soluționarea cauzei de strămutat), dar și subiective.

Or, aspecte ca cele invocate de petent nu generează, în mod automat, o suspiciune colectivă de parțialitate a întregii instanțe, fiind necesar a se corobora cu alte informații obiective, de natură a da naștere unor îndoieli rezonabile, serioase, asupra capacității magistraților de a judeca fără părtinire.

În concluzie, în contextul informațiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petentului, simpla susținere că instanța Curții de Apel Constanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/118/2022 al Curții de Apel Constanța.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/118/2022 al Curții de Apel Constanța.

Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2024.