ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.02.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
27.02.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Deliberând asupra cererii de strămutare, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală la data de 16 decembrie 2024, sub nr. X/1/2024, petentul A a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. X/36/2024 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, susținând că există suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.

În argumentare, prioritar, petentul a arătat că a formulat anterior trei cereri de strămutare în diferite faze procesuale, două cereri de recuzare a magistratului judecător B și trei cereri de recuzare a procurorilor, invocând mai multe încălcări ale dreptului la un proces echitabil.

Astfel, din perspectiva apărării, petentul nu beneficiază de garanțiile unui proces echitabil în fața Curții de Apel Constanța, iar respingerea unor probe esențiale, inclusiv a cererilor vizând clarificarea aspectelor referitoare la imparțialitatea magistratului fondului și la conduita magistraților procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, constituie argumente relevante care justifică necesitatea strămutării cauzei.

S-a mai susținut că instanța de apel nu a realizat o examinare efectivă a motivelor de apel, fundamentându-și soluția pe o apreciere eronată a probelor, o interpretare distorsionată a faptelor și o omisiune în analiza apărărilor esențiale formulate de inculpat. În plus, încadrarea juridică a faptelor s-a realizat în mod defectuos, aspecte care, cumulate, au condus la o condamnare nejustificată. Toate cererile și excepțiile invocate în cadrul apelului au fost respinse, fără o motivare corespunzătoare.

De asemenea, s-a apreciat că desfășurarea unui proces echitabil este grav afectată și de influențele mediatico-politice exercitate asupra instanțelor de judecată, într-un context în care sistemul judiciar manifestă rigiditate și o lipsă de autocorectare în raport cu posibilele erori judiciare.

Anterior termenului fixat în strămutare, la data de 26 februarie 2025, apărătorul ales al petentului a transmis la dosar o adresă prin care a arătat că renunță la demersul privind strămutarea cauzei ce face obiectul prezentului dosar.

La termenul acordat în cauză, 26 februarie 2025, la interpelarea Înaltei Curți, petentul A a precizat, personal, că își retrage cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. X/36/2024 al Curții de Apel Constanța.

Atât apărătorul desemnat din oficiu pentru petentul A, cât și reprezentantul Ministerului Public au solicitat instanței să ia act de manifestarea de voință exprimată de petent.

Având în vedere manifestarea expresă de voință a petentului A, exprimată personal în fața instanței supreme la termenul de judecată din data de 27 februarie 2025, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, Înalta Curte va da eficiență principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, principiu instituit expres în materia dreptului procesual penal, și, în baza art. 74 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea cererii formulate de petentul A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. X/36/2024 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea cererii formulate de petentul A privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. X/36/2024 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 360 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2024
cazul de față, Curtea a reținut că indiferent de modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din C. proc. pen., astfel cum aceasta a fost invocată de către inculpatul A., dezlegarea ce se va da asupra "
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 419/2025
Ședința publică din data de 21 octombrie 2025 Deliberând asupra cererii formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2024 al Curții de Apel Constanța, constată următoarele: Prin ce
ÎCCJ 2023-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 785/2023
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 111/P din data de 18 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția
ÎCCJ 2016-12-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cererii de strămutare formulată de către petentul A, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, petentul A a solicitat strămutarea cauzei de formează obiec
ÎCCJ 2025-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de faț ă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererile de strămutare formulate la data de 06.02.2025, de petentul A și la data de 11.02.2025, de petenta B, prin apărători aleși, avocat C
Sursă