ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2114/2024

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – secția a II –a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 21.10.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. obligarea pârâtei la încetarea și înlăturarea practicilor de concurență neloială în sensul de a înceta distribuirea informărilor și mesajelor cu caracter denigrator, obligarea la plata sumei de 250.000 RON daune morale pentru atingerea adusă imaginii și prestigiului societății, precum și insatisfacțiile provocate de actele de concurență neloială, obligarea pârâtei să publice hotărârea într-un ziar de circulație locală în jud. Iași, Bacău, Neamț pe cheltuială proprie, în scopul reparării parțiale a atingerii aduse renumelui societății și ca în procedură de urgență, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 11/1991, obligarea pârâtei la încetarea și înlăturarea practicilor de concurență neloială, respectiv încetarea informărilor și mesajelor cu caracter denigrator, până la soluționarea cauzei pe fond.

Prin sentința civilă nr. 171 din 16 august 2023 Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligând-o pe aceasta la încetarea și înlăturarea practicilor comerciale de concurență neloială constând în denigrarea reclamantei prin distribuirea informărilor și mesajelor prin intermediul cărora se precizează că lucrătorii reclamantei au fost demiși de la B. S.R.L. pentru indisciplină, comportament inadecvat cu clienții.

De asemenea, a obligat pârâta la publicarea hotărârii judecătorești privind obligarea la încetarea și înlăturarea practicilor comerciale de concurență neloială într-un ziar de circulație locală în județele Iași, Bacău și Neamț pe cheltuiala pârâtei.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 RON.

Împotriva acestie soluții au formulat apel atât reclamanta A. S.R.L. cât și pârâta B. S.R.L., iar prin decizia civilă nr. 151 din 19 martie 2024 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondate ambele apeluri.

În cauză, împotriva deciziei civile nr. 151 din 19 martie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, au formulat recurs ambele părți.

Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. se solicită casarea în parte a hotărârii și în rejudecare să se dispună admiterea apelului și obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 250.000 RON constând în atingerea adusă imaginii și prestigiului societății, precum și inconvenientele provocate de actele de concurență neloială.

În subsidiar, se solicită înlăturarea considerentelor prejudiciabile și supraabudente referitoare la acțiunile recurentei reclamante, aflate la fila x, penultimul paragraf și continuate la fila x din decizia recurată; cu cheltuieli de judecată (apel și recurs).

În motivare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că din considerentele hotărârii rezultă că instanța de apel a făcut o confuzie între daunele materiale și daunele morale, de vreme ce a analizat factori precum scăderea comenzilor, a veniturilor sau pierderea clienților, care ar fi putut constitui motive de acordare a daunelor materiale. Ori, prin acțiunea pendinte, s-a pretins acordarea daunelor morale derivate din săvârșirea faptei ilicite, fiind afectată imaginea reclamntei.

Arată recurenta că în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 11/1991 privitor la atragerea răspunderii civile în cazul încălcării art. 1 din aceeași lege, precum și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, care identifică cadrul legal complex de a pretinde daune morale în cazul practicilor de concurență neloială, având în vedere și dispozițiile art. 1349 coroborat cu art. 1357 alin. (1) din C. civ., cu aplicarea principiilor prevăzute la art. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., constatând existența faptei ilicite, recunoscută chiar de intimată, instanțele de fond ar fi trebuit să acorde și daunele morale corespunzătoare.

Astfel, se susține pe de-o parte că probatoriul amplu administrat în cauză dovedește existența prejudiciului moral, iar pe de altă parte, că în cauză esențială este analiza potențialului prejudiciu de imagine și nu a prejudiciului material (nepretins prin acțiune) în raport de cauzalitate cu fapta de concurență neloială săvârșită, respectiv dacă fapta consumată avea aptitudinea de a aduce un prejudiciu moral. Or, din moment ce informațiile diseminate în spațiul public au caracter defăimător, în percepția clienților s-a creat o imagine negativă, astfel că în mod evident s-a produs un prejudiciu de imagine.

Ca atare, recurenta apreciază că doar măsura publicării hotărârii într-un ziar local nu își poate atinge funcția preventiv-educativă, existând posibilitatea ca intimata să nu fie afectată de acest fapt și să continue activitățile de denigrare.

Mai arată recurenta că intimata a inițiat diverse acțiuni șicanatorii în justiție, împotriva sa, inclusiv o plângere penală, toate soluționate defavorabil. Aceste hotărâri pronunțate și ordonanța de clasare nu au fost analizate însă de instanța de apel, care s-a orientat în motivare, în schimb, pe aspecte străine cauzei și antamând, nepermis, acțiunea în concurență neloială promovată de intimată împotriva recurentei pe rolul Tribunalului Iași în dosarul nr. x/2023.

Totodată, se susține că intimata pârâtă continuă să afișeze mesajele denigratoare, cu ignorarea hotărârii definitive, pronunțate în procedura ordonanței președințiale, prin care i s-a interzis continuarea practicilor de concurență neloială până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Cu privire la considerentele prejudiciabile reținute de către instanța de apel, se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, în mod greșit instanța de apel a calificat presupusele evenimente anterioare ca fiind acte de concurență neloială și de încălcare a prevederilor contractuale, concluzionând că intimata era îndreptățită să afișeze mesajele denigratoare ca răspuns la faptele recurentei.

Analiza instanței trebuia să vizeze acțiunile ilicite săvârșite în dauna recurentei. O acțiune ilicită nu poate fi justificată în nicio situație, iar îndreptățirea la repararea prejudiciului moral suferit prin fapta de concurență neloială se analizează independent de presupusele acțiuni anti-concurențiale reclamate de intimată în apărare. Ca atare, aceste considerente nu pot justifica și susține dispozitivul în privința respingeri apelului forulat de recurenta reclamantă.

Cu privire la depășirea limitelor investirii se arată că instanța a încălcat limitele învestirii, întrucât obiectul judecății nu îl constituia presupusele fapte de concurență neloială săvârșite de reclamantă, asupra cărora în mod nepermis s-a statuat în considerente.

Se mai arată și că, aceste statuări ale instanței de apel în afara pricinii, afectează judecata în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului Iași, ce are ca obiect chiar aspectele configurate pe deturnarea angajaților, preluarea bazei de date de către angajata C. și prejudiciile suferite de către intimată ca urmare a săvârșirii acestor fapte.

Totodată, în prezenta cauză, intimata nu a formulat o cerere reconvențională prin care să supună judecății presupusele acțiuni săvârșite în dauna sa, singura ipoteză în care aceste considerente ar fi fost justificate.

Recurenta arată și că fosta angajată C. nu a săvârșit nicio faptă penală, iar cu privire la migrarea salariaților, aceasta a fost opțiunea lor, pe fondul mai multor nemulțumiri ale acestora în derularea raporturilor de muncă cu intimata.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 teza finală, 7 și 8 din C. proc. civ.

Prin recursul formulat de recurenta pârâtă B. S.R.L. se solicită casarea deciziei civie nr. 151 din 19 martie 2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea punerii în acord a considerentelor reținute cu dispozitivul hotărârii.

În motivare se arată, cu privire la considerentele reținute de instanța de apel referitoare la inexistența prejudiciului pretins a fi fost produs de recurentă în dauna societății reclamante, precum și la cele referitoare la situația care a generat conflictul dintre cele două părți, că acestea nu se reflectă în dispozitivul hotărârii pronunțate, astfel încât nu se poate exercita un control judiciar eficient prin prisma acestor contradicții, fapt ce atrage motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește condiția prejudiciului, ca element esențial al răspunderii delictuale, recurenta susține că a arătat că cerința legii ce vizează capacitatea de producerea a unui prejudiciu societății reclamante prin distribuirea acelor "informări" nu este îndeplinită, reclamanta nesolicitând daune materiale (întrucât acestea nu au existat), iar instanța de apel a reținut și argumentat în mod corect că prejudiciul moral nu a fost dovedit și că acesta nu poate substitui prejudiciul material.

Considerentele reprezintă un element necesar al oricărei hotărâri judecătorești, iar îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între considerente și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.

În mod greșit, instanța de apel a arătat motivele pentru care reține inexistența prejudiciului adus reclamantei, dar cu toate acestea apelul pârâtei este respins, astfel încât nu se poate exercita un control judiciar eficient prin prisma acestor contradicții.

Mai critică recurenta pârâtă hotărârea instanței de apel și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că aceasta este lipsită de temei legal. Astfel, din modul în care a fost redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, aceasta cu atât mai mult cu cât instanța reține o situație corectă de fapt, dar care nu se concretizează și în dispozitivul pronunțat.

În cauză ambele părți au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului părții adverse, iar recurenta reclamantă a invocat și nulitatea recursului fomulat de pârâta B. S.R.L., cu motivarea că susținerile acesteia nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză de pârâta B. S.R.L., urmează a o respinge, constatând că prin criticile formulate aceasta invocă existența unei contradicții între considerente și dispozitiv, astfel încât susținerile acesteia pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursurile formulate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. se critică încălcarea limitelor învestirii de către instanța de apel, întrucât obiectul judecății nu îl constituia presupusele fapte de concurență neloială săvârșite de reclamantă, asupra cărora în mod nepermis s-a statuat în considerente. Această critică se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de ordin procesual.

Critica este fondată. Astfel, în condițiile în care pârâta intimată B. S.R.L. nu a înțeles să învestească instanța cu o cerere reconvențională în cauză, apărarea acesteia în sensul că și reclamanta ar fi săvârșit, la rândul său, fapte de concurență neloială față de pârâtă, trebuia analizată exclusiv din perspectiva unei simple afirmații și a relevanței pe care această afirmație ar avea-o, instanța nefiind legal învestită să constate, ea însăși, săvârșirea efectivă a pretinselor fapte. Și aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor art. 35 din C. proc. civ., pârâta nu putea învesti în mod legal instanța cu o simplă cerere de constatare a săvârșirii vreunei fapte de concurență neloială de către reclamantă, nici măcar prin intermediul unei cereri reconvenționale, cu atât mai puțin printr-o simplă întâmpinare.

Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că "angajatul (coordonatorul din partea reclamantei) a efectuat manopere (sugestie/captație) de concurență neloială", și de asemenea, că "racolarea unui număr de 22 de angajați a prejudiciat pârâta, lipsind-o de serviciile acestora într-un timp foarte scurt, iar această practică contravenea atât prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, întrucât cunoștințele de la fața locului ale foștilor salariați ai pârâtei au fost folosite fără doar și poate pentru deturnarea clientelei, iar faptul că pârâta a formulat plângere penală în luna mai 2022, la puțin timp după încheierea activității de racolare a foștilor săi angajați de către reclamantă, împotriva unei foste angajate, care ar fi preluat baza de date ale clientelei pârâtei, care făcea parte din fondul de comerț al acesteia, urmată de angajarea aceleiași persoane în cadrul reclamantei (este vorba despre doamna C.), fac dovada deplină, în opinia instanței de apel, că fapta pârâtei a fost un răspuns la fapta de concurență neloială făcută mai întâi de către reclamantă".

Rezultă deci, în mod evident, că deși nu era învestită cu o cerere reconvențională, instanța de apel a constatat atât săvârșirea unei fapte de concurență neloială în sarcina reclamantei cât și consecința producerii unui prejudiciu în patrimoniul pârâtei, cu încălcarea flagrantă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii, respectiv a dispozițiilor art. 22 alin. (6) raportat la art. 209 din C. proc. civ.

De asemenea, se apreciază ca fiind incident în cauză și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind fondată și critica privind greșita aplicare a normelor de drept material. Astfel, în aprecierea pretinsului prejudiciu moral, solicitat de recurenta reclamantă în temeiul art. 7 din Legea nr. 11/1991, instanța de apel în mod greșit s-a raportat la o eventuală scădere a comenzilor, pierderea unor clienți sau scăderea veniturilor din încasare, elemente ce ar fi fost relevante în evaluarea unui prejudiciu patrimonial, ce nu a fost însă solicitat de reclamantă. Ceea ce a solicitat reclamanta este repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a atingerii aduse reputației, imaginii și prestigiului profesional al acesteia.

Referitor la celelalte critici din recurs, privind neanalizarea sau greșita analizare a probelor administrate în cauză, acestea nu pot fi subsumate niciunuia dintre motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. În acest context, instața de recurs subliniază faptul că modalitatea de interpretare a mijloacelor de probă nu poate fi cenzurată de către instanță, având în vedere că ea ar presupune o reevaluare a probatoriului (în competența instanțelor fondului), și deci, nu control de legalitate (singurul care poate fi realizat de către instanța de recurs).

În ce privește recursul formulat de pârâta B. S.R.L., sub un prim aspect, se invocă existența unei contradicții între consideretele hotărârii instanței de apel și dispozitivul acesteia.

Critica este fondată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii. Această ipoteză cuprinsă în motivul de casare enunțat se referă la contradicția dintre considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluție, în timp ce dispozitivul conține soluția contrară.

Instanța de apel, deși reține în mod expres pe de-o parte că "apelanta – reclamantă nu a dovedit existența unui prejudiciu", iar pe de altă parte că cererea de acordare a daunelor morale "nu putea fi admisă nici dacă s-ar fi dovedit existența unui prejudiciu moral", totuși respinge apelul pârâtei B. S.R.L., menținând obligarea acesteia "la publicarea hotărârii judecătorești privind obligarea la încetarea și înlăturarea practicilor comerciale de concurență neloială constând în denigrarea reclamantei prin distribuirea informărilor și mesajelor prin intermediul cărora se precizează că lucrătorii reclamantei au fost demiși de la B. S.R.L. pentru indisciplină, comportament inadecvat cu clienții, într-un ziar de circulație locală în județele Iași, Bacău și Neamț pe cheltuiala pârâtei", așa cum aceasta a fost stabilită prin sentința civilă nr. 171 din 16 august 2023, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a Civilă.

Însă considerentele care au stat la baza acestei soluții pronunțate de prima instanță au fost tocmai în sensul existenței unui prejudiciu moral, după cum se arată în cuprinsul hotărârii: "luând în considerare ansamblul circumstanțelor cauzei, caracterul și intensitatea informațiilor denigratoare, potențialul defăimător al afirmațiilor, tribunalul conchide că se impune obligarea pârâtei, la publicarea prezentei sentințe, într-un ziar de circulație locală în județele Iași, Bacău și Neamț, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, această măsură fiind proporțională și rezonabilă cu gravitatea daunei morale sau prejudiciului nepatrimonial, urmând a se respinge ca nefondate pretențiile reclamantei de plata a sumei de 250.000 RON.

Tribunalul a ajuns la o astfel de concluzie apreciind că, în speță, publicarea hotărârii prin care s-a constatat încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, respectiv, dreptul la reputație, într-un ziar de circulație locală în județele Iași, Bacău și Neamț, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei, constituie o reparație eficientă și suficientă, publicarea având o funcție preventiv-educativă și contribuie la delimitarea cu mai mare precizie a comportamentelor sancționabile, care astfel se detașează ca fapte determinate de încălcare a interdicției cu caracter general de a nu aduce atingeri unui anumit drept."

Rezultă deci că între considerentele deciziei din apel, prin care se reține că nu a fost dovedită existența vreunui prejudiciu moral, și dispozitivul acesteia, prin care este menținută obligația recurentei pârâte de publicare a hotărârii într-un ziar de circulație locală în județele Iași, Bacău și Neamț pe cheltuiala proprie, ca modaitate de reparare a prejudiciului moral suferit de reclamantă, există o evidentă contradicție.

În ce privește invocarea, de către recurenta pârâtă, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța constată că susținerea este pur formală, câtă vreme recurenta nu indică, în concret, nici dispozițiile legale pretins încălcate sau greșit aplicate și nici nu dezvoltă motivul de recurs astfel încât acesta să poată fi analizat.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., va admite ambele recursuri declarate în cauză împotriva deciziei civile nr. 151/2024 din 19 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă, pe care o va casa, și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. În rejudecare, instanța de apel urmează să aibă în vedere limitele învestirii precum și considerentele și soluția primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 151/2024 din 19 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2024.