ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2504/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă la data de 20.06.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să constate că pârâții au săvârșit acte de concurență neloială împotriva reclamantei, să dispună încetarea și interzicerea săvârșirii pe viitor a acestor acte, precum și a oricăror alte acte contrare uzanțelor comerciale cinstite de natură să creeze un prejudiciu material și de imagine reclamantei; să interzică pârâților să folosească în scopul prestării de servicii în vederea obținerii de foloase materiale pentru ei însăși sau pentru persoana juridică D. S.R.L. datele și informațiile pe care le-au obținut de la reclamantă în cadrul funcției deținute anterior de cei doi pârâți persoane fizice; a mai solicitat obligarea pârâților la plata sumelor de 269.400 RON, cu titlu de daune materiale și de 6.000 RON, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1868/18.12.2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de câte 3.000 RON pentru fiecare pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 147/01.10.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 528/31.05.2022, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins acțiunea și a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de câte 3.000 RON, către fiecare pârât, în fond și de 2.500 RON, către pârâtul C., în apel.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 311/22.11.2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul, a anulat sentința civilă apelată și, în rejudecare, a respins acțiunea; a obligat reclamanta la plata sumelor de 2.000 RON către intimatul C. și de 4.000 RON către intimatul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, recurenta a susținut că instanța de apel a constatat în mod nelegal că nu sunt îndeplinite exigențele art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991, respingând astfel acțiunea.

Recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii, argumentând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991; în acest sens, a subliniat circumstanțele de fapt în ceea ce îi privește pe cei doi pârâți, persoane fizice: unul dintre aceștia a fost instruit profesional de către reclamantă în perioada 2007-2014, iar celălalt și-a înființat o societate cu același obiect de activitate al recurentei, în timp ce încă era angajatul acesteia.

Recurenta a evidențiat faptul că intimații au preluat nelegal baza de date cu clienții săi, ceea ce a condus la migrarea unui număr semnificativ de clienți către noua societate înființată; de altfel, raportul de expertiză efectuat în cauză a arătat că 1.219 clienți ai recurentei nu au mai utilizat serviciile de verificare tehnică în perioada 01.01.2015-31.12.2019, aceștia figurând în evidența D. S.R.L., cu o valoare totală a serviciilor pierdute de 63.130 RON. În plus, raportul de expertiză a constatat pierderea a 8.543 de clienți în aceiași perioadă.

În raport cu aceste aspecte factuale, recurenta a argumentat că demersul său este justificat de deturnarea clientelei prin folosirea de către pârâtul B. a legăturilor stabilite în cadrul funcției pe care o deținea la societatea recurentă.

Potrivit recurentei, curtea de apel a constatat în mod nelegal că nu poate reține desfășurarea de către pârâți a unor acte de concurență neloială, în condițiile în care întregul material probator demonstrează deturnarea clientelei în sensul prevăzut de Legea nr. 11/1991, nefiind vorba de o atragere legitimă a clientelei unei alte societăți prin mijloace oneste. Dimpotrivă, preluarea clientelei a fost realizată prin acte nelegale, care contravin uzanțelor cinstite și principiului bunei-credințe.

Recurenta a evidențiat și comportamentul necorespunzător al pârâtului B., care, în timp ce era angajat al societății recurente, și-a înființat propria societate cu același obiect de activitate, a recrutat personalul angajat al recurentei și a deturnat clientela acesteia. De asemenea, a subliniat rolul pârâtului C., care, în calitate de tehnician electromecanic, a redirecționat o parte dintre clienții societății recurente către noua societate înființată, evidențiind că aceste acțiuni constituie acte de concurență neloială.

În continuare, recurenta a detaliat modul de operare al celor doi pârâți în cadrul noii societăți; a arătat că unul dintre pârâți contacta clienții recurentei cu câteva săptămâni înainte de expirarea verificărilor ISCIR, pretinzând că va efectua verificările tehnice în numele societății recurente, în timp ce celălalt pârât se deplasa pe teren pentru verificarea centralelor; de asemenea, recurenta a detaliat cum cei doi pârâți foloseau numele societății recurente în întocmirea rapoartelor de verificare și cum induceau în eroare clienții.

În considerarea acestor aspecte, recurenta a susținut că intenția și scopul real al înființării societății au fost acapararea nelegală a clienților săi, prin practici care încalcă uzanțele cinstite și principiul bunei-credințe, ceea ce a cauzat pagube materiale și morale.

Contestând concluzia curții de apel conform căreia pârâții nu aveau obligația contractuală de a fi angajați exclusivi ai recurentei sau de a nu lucra la un alt angajator similar, recurenta a subliniat că actele de concurență neloială nu necesită existența unei clauze de exclusivitate. Recurenta a argumentat că art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991 nu impune o astfel de limitare și că fapta unui fost salariat de a folosi informații obținute în cadrul fostului loc de muncă poate constitui un act de concurență neloială, chiar și în absența unei clauze de neconcurență, contrar concluziei instanței de apel.

În concluzie, recurenta a afirmat că instanța de apel a greșit constatând că pârâții nu au desfășurat acte de concurență neloială, în condițiile în care sunt îndeplinite toate elementele specifice referitoare la fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate.

În continuare, după prezentarea unor aspecte de ordin teoretic, a susținut că obligarea pârâților la plata daunelor morale ar reprezenta o justă compensare pentru încălcarea dreptului său de a desfășura activități comerciale în condiții de concurență loială. Astfel, a arătat că faptele ilicite ale pârâților au afectat serios dreptul recurentei de a-și desfășura activitatea comercială în mod corect, ceea ce a dus la pierderea clienților, scăderea cifrei de afaceri și afectarea imaginii publice. De asemenea, e evidențiat existența unui prejudiciu cert, demonstrat prin expertiza efectuată în cauză.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 11.05.2023, intimatul-pârât C. a înregistrat la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 18.05.2023, intimatul-pârât B. a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului; în subsidiar, a solicitat respingere recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, în timp ce, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autoarea căii de atac și-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși recurenta invocă încălcarea și aplicarea greșită a art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991, argumentele sale vizează, în realitate, modul în care instanța de apel a analizat cauza în ceea ce privește acțiunea de constatare a existenței concurenței neloiale și a daunelor solicitate, în raport cu prejudiciul suferit, probatoriul administrat și situația de fapt. Opinia recurentei este că instanța de apel a apreciat eronat, considerând că nu există acte de concurență neloială din partea pârâților, deși probele administrate demonstrează clar deturnarea clientelei, scăderea cifrei de afaceri și afectarea imaginii publice. Pe aceiași premisă este construită și critica referitoare la neacordarea daunelor solicitate, prin care se subliniază fapta ilicită a pârâților, vinovăția, existența prejudiciului și legătura de cauzalitate, în argumentarea căreia sunt prezentate circumstanțe factuale.

Așadar, autoarea recursului atacă decizia curții de apel, reiterând situația de fapt referitoare la presupusele acte de concurență neloială făcute de pârâți, prin care urmărește ca reevaluarea acestei situații de fapt să conducă la admiterea acțiunii.

Contrar finalității demersului judiciar al recurentei, instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecința reevaluării cadrului factual al litigiului, din moment ce instanța de apel, ca instanță devolutivă, este suverană atât în a dispune asupra oportunității probelor, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, cât și în a aprecia probatoriul administrat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentei nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație care, deopotrivă, încalcă exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În consecință, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul și va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să achite onorariile de avocat suportate de intimata-pârâtă D. S.R.L., în cuantum de 7.140 RON, și de intimatul-pârât C., în cuantum de 3.000 RON, sume dovedite cu înscrisuri. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 311/22.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. S.R.L., C. și B..

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă D. S.R.L. a sumei de 7.140 RON și către intimatul-pârât C. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.