ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 26 noiembrie 2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 859.372,61 RON reprezentând prețul restant al serviciilor prestate, aferent contractului nr. CS-SC-1 din 11 septembrie 2012 și la plata dobânzii legale aferentă debitului principal, în cuantum de 223.314,57 RON conform modalității de calcul atașate și în continuare până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată. Prin Încheierea nr. 42/CC din 4 decembrie 2018, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției I civile și a declinat judecarea dosarului, având ca obiect pretenții, secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Caraș-Severin - Complet specializat în soluționarea cauzelor privind litigiile dintre profesioniști. Prin Încheierea nr. 225/CC din 10 decembrie 2018, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului C8 LP-O din cadrul secției a II-a civile, complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a tribunalului, completele specializate în soluționarea litigiilor civile. A constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul, având ca obiect pretenții, Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului. Prin Sentința civilă nr. 248/CC din 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Caraș-Severin.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Caraș-Severin, prin Sentința civilă nr. 389 din 28 martie 2019, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 823.623,12 RON pretenții reprezentând contravaloare servicii și suma de 223.314,57 RON reprezentând dobânzi legale. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 14.431,87 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin Decizia nr. 228 din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca tardiv, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului. A obligat-o pe apelantă să plătească intimatei cheltuieli de judecată de 3296,15 RON.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză: Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, cu cheltuieli de judecată, considerând incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. A arătat că sentința pronunțată de tribunal a fost comunicată la sediul societății la data de 8 iunie 2019, fiind înregistrată în registrul de intrare sub nr. x din 8 iunie 2019, iar apelul declarat împotriva acesteia a fost depus la oficiul poștal la 5 iulie 2019, în termenul legal prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. În această situație, recurenta a apreciat că este eronată reținerea curții de apel în sensul comunicării sentinței tribunalului la 9 mai 2019, în condițiile în care comunicarea s-a realizat la 8 iunie 2019, soluția de respingere a apelului ca tardiv fiind nelegală.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat. A susținut că motivarea recursului nu are nicio legătură cu temeiul de drept indicat, ci cu o pretinsă eroare de judecată care ar fi fost săvârșită de instanța de apel referitor la termenul de exercitare a căii de atac, ceea ce conduce la constatarea caracterului inadmisibil al recursului. În susținerea caracterului nefondat al recursului, intimata - reclamantă a arătat că pârâta nu a respectat termenul de declarare al căii de atac, care se socotește de la data primirii sentinței și nu de la data la care hotărârea a primit număr de înregistrare în registrul intern al societății. A menționat în acest sens că raportat la dovezile de comunicare din dosar și nicidecum la înscrisurile modificate prin suprascriere de recurentă, curtea a apreciat în mod legal asupra tardivității căii de atac. Intimata - reclamantă a învederat și faptul că interesul B. S.A. în promovarea recursului este unul minim, în condițiile în care la data de 22 ianuarie 2020 i-a achitat debitul la care a fost obligată prin sentința tribunalului. Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 iunie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 24 iunie 2020, constatând ca nefiind incidentă excepția ridicată prin întâmpinare referitoare la inadmisibilitatea recursului.

La data de 14 septembrie 2020, recurenta - pârâtă S.C. B. S.A., prin avocat C., a formulat cerere de renunțare la judecată, având în vedere că între părți s-a încheiat, la 3 septembrie 2020, un contract de tranzacție cu privire la pretențiile ce formează obiectul litigiului. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., iar cererii i s-au anexat împuternicirea specială de renunțare la judecată și contractul de tranzacție menționat. La aceeași dată, a fost înregistrată și solicitarea intimatei - reclamante A. S.R.L. de a se lua act de renunțarea din partea B. S.A. la judecata cererii de recurs, motivat de încheierea tranzacției din 3 septembrie 2020. II. Considerentele Înaltei Curți: În drept, art. 406 alin. (1) C. proc. civ., indicat de recurentă în cererea de renunțare, stipulează în sensul că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili respectivele drepturi. Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, de care instanța trebuie să țină cont și care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță, cât și în căile de atac, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în speță. Respectând, astfel, principiul disponibilității părților specific procesului civil și având în vedere poziția exprimată de recurentă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte urmează a lua act de renunțarea la judecata recursului.