ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1902/2020

Ședința publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursurilor formulate:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2017, la data de 20.09.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună: constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra apartamentului situat în Arad, str. x, înscris în CF nr. x c1-u1 și a actelor juridice complementare; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare asupra autoturismului x și a actelor juridice complementare; constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile identificate în factura nr. x/19.12.2013 și a actelor juridice complementare; efectuarea cuvenitelor rectificări din cartea funciară a imobilului, prin radierea dreptului de proprietate al societății S.C. D. S.R.L. și reînscrierea dreptului de proprietate al S.C. C. S.R.L.; reîntregirea patrimoniului S.C. C. S.R.L. prin readucerea bunurilor înstrăinate în mod ilicit de către pârâtul B..

Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 22.09.2017, secția I civilă a Tribunalului Arad a constatat necompetența sa funcțională și a declinat în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Arad, judecata acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L..

Cauza a fost repartizată aleatoriu la secția a II Civilă a Tribunalului Arad.

Prin sentința civilă nr. 28/PI/CC/05.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admisă cererea de strămutare a dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Arad, formulată de reclamanta A., s-a dispus strămutarea dosarului nr. x/2017, de pe rolul Tribunalului Arad pe rolul Tribunalul Caraș-Severin și s-a dispus păstrarea actelor îndeplinite de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, înainte de strămutare.

Prin încheierea nr. 72, pronunțată în ședința publică din data de 07.02.2018, secția a II-a civilă a Tribunalului Arad a dispus scoaterea cauzei având ca obiect acțiunea civilă în pretenții, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., de pe rolul Tribunalului Arad și a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Caraș-Severin.

Cauza a fost înregistrată la secția II-a Civilă, pe completul de judecată C9 LP-0, complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, la data de 06.03.2018.

Prin sentința civilă nr. 1013 din data de 18.06.2018, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a completului C9-LP-0 din cadrul secției a II-a Civile a Tribunalului Caraș-Severin, complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniștii; a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L. și D. S.R.L., având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea secției I Civile, complete specializate în soluționarea cauzelor civile.

Dosarul a fost înregistrat la secția I Civilă a Tribunalului Caraș-Severin, sub nr. x/2017**.

Prin încheierea nr. 24/18.07.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a admis excepția de necompetență materială a acestei secții și a trimis dosarul spre soluționare secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Caraș-Severin - complet specializat în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență între secția I Civilă și secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal ale Tribunalului Caraș-Severin, dosarul a fost înaintat, în vederea soluționării conflictului, Curții de Apel Timișoara, unde a fost înregistrat la data de 04.09.2018 sub nr. x/2017**.

Prin sentința civilă nr. 324 din 11 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a stabilit, în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Caraș-Severin - complet specializat în litigiile cu profesioniști, competența materială procesuală a soluționării acțiunii formulate de reclamanta A., împotriva pârâților B., S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

Ca atare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017***.

Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2018, instanța a respins excepția lipsei de interes, invocată de către pârâtul B. prin întâmpinare, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., invocate prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 70 din 21 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B..

Împotriva sentinței menționate a declarat apel apelanta reclamantă A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 855/A din 11 noiembrie 2019 a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 70/21 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosar nr. x/2017; a respins apelul incident formulat de pârâtul B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal recurenta-reclamantă A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor prevăzute de art. 701 din legea nr. 31/1990 și a art. 12 din Statutul S.C. C. S.R.L..

Din interpretarea celor două dispoziții precitate, reiese că administratorul era îndreptățit să efectueze acte în numele societății doar pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, însă în realitate obiectul de activitate nu era tranzacționarea de bunuri, ci consultanță în domeniul tehnic.

Prin urmare, interpretarea textului normativ susmenționat și al clauzei statutare în sensul că administratorul ar avea drept de dispoziție și asupra bunurilor societății în afara îndeplinirii obiectului de activitate al societății, cu atât mai mult cu cât nu exista o hotărâre AGA care să exprime voința subiectului de drept proprietar al bunurilor cu privire la care se face actul de dispoziție este greșită, motiv pentru care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea AGA nu poate fi confundată cu o eventuală procură specială și cu forma autentică, întrucât hotărârea AGA reprezintă forma de manifestare a voinței subiectului de drept și nu împuternicirea acordată unui mandatar.

În raport de motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că apelul a fost respins întrucât deși au fost invocate motive de nulitate absolută, au fost susținute doar motive de nulitate relativă.

De asemenea, se mai arată că apelul incident a fost respins, iar în ceea ce privește calitatea procesual activă a reclamantei, s-a reținut că aceasta este justificată în raport de calitatea sa de asociat în societate.

Recurenta arată că în motivele acțiunii a invocat că actul de înstrăinare a bunurilor s-a făcut în beneficiul unei societăți al cărei asociat și administrator este afin al pârâtului și cu acordul căruia pârâtul folosește în continuare imobilul cât și autovehiculul și fondul material al societății. Se mai arată că numitul E., asociatul S.C. D. S.R.L. care a fost audiat ca martor are cunoștință despre neînțelegerile părților.

Recurenta invocă dispozițiile art. 1238 C. civ., potrivit cărora nulitatea absolută a contractului poate fi invocată și atunci când se constată că ambele părți ale contractului au cunoscut sau trebuie să cunoască cauza ilicită sau imorală a contractului sau dacă cauza ilicită sau imorală este comună.

În lipsa hotărârii AGA prin care asociații să fie de acord să înstrăineze întregul patrimoniu al societății prin vânzarea către societatea unui angajat a bunurilor arătate în acțiune, recurenta susține că lipsește consimțământul societății, un element esențial al contractului care atrage nulitatea absolută.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, în principal modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Â

Intimatul-pârât B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare și recurs incident, prin care a solicitat admiterea recursului incident și respingerea ca nefondat a recursului reclamantei.

În susținerea recursului incident se solicită reținerea excepțiilor greșit respinse de prima instanță, respectiv:

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că reclamanta este terț față de actele juridice a căror anulare se cere, încheiate între persoane juridice. Asociatului nemulțumit legea i-a pus la îndemână acțiunea indicată la art. 73 și art. 222 din Legea nr. 31/1990, acestea fiind exercitate pe cale reconvențională în cadrul dosar nr. x/2014

Excepția lipsei de interes în promovarea cererii, în considerarea faptului că prețul a fost plătit, iar în cazul unei eventuale admiteri a acțiunii se impune restituirea acestuia.

Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului B., având în vedere faptul că actele atacate nu sunt încheiate de pârât în nume propriu, ci în numele societății.

În opinia recurentului-pârât aceste critici se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține că instanța de apel a analizat în mod succint apelul incident, fără a analiza apărările pârâtului.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 28.05.2020.

Prin încheierea din data de 16.07.2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului față de recursul reclamantei și a admis în principiu recursul, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că atât recursul principal cât și recursul incident sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul principal declarat de reclamanta A., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, recurenta-reclamantă apreciază că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 70

1

din Legea nr. 31/1990 conform cărora "Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății afară de restricțiile arătate în actul constitutiv. Actele de dispoziție asupra bunurilor unei societăți pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanților legali ai societății după caz prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societății adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale actului constitutiv al societății, nefiind necesară o procură specială și în forma autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziție trebuie încheiate în forma autentică,,

Se mai susține că potrivit art. 12 din Statutul societății C. S.R.L., coroborat cu prevederile sus evocate, administratorul era îndreptățit să efectueze acte în numele societății, doar pentru aducererea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății.

Înalta Curte constată că actele încheiate de administratorul societății B., se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor societății cu răspundere limitată (art. 70, 72, 75 din Legea nr. 31/1990), sunt valide și angajează societatea pârâtă în raport de clauzele convenite.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta a invocat motive de nulitate absolută ale actelor de dispoziție asupra bunurilor societății, invocând lipsa mandatului de reprezentare, a adunării generale a acționarilor, precum și lipsa consimțământului proprietarului.

Susținerile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Administratorii societății, în concepția Legii 31/1990 sunt cei însărcinați cu conducerea societății, și, în această calitate se bucură, ca regulă, de plenitudine de competență, putând face toate operațiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

Astfel, potrivit art. 75 și art. 197 din Legea nr. 31/1990, asociații reprezentând majoritatea capitalului social al societăților cu răspundere limitată vor putea fixa sau limita puterile administratorilor, iar dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

Este fără putință de tăgadă că în contractul de societate este exprimată voința socială de a numi pe asociatul B., administratori cu puteri depline și egale de reprezentare (art. 12 alin. (1) și art. 13) care, unită cu acceptarea de către administrator a funcției încredințate, se încadrează în tiparul mandatului comercial. Mai mult decât atât, prin procura specială autentificată la notar la 31.05.2007, anterior încheierii contractelor în litigiu, chiar reclamanta l-a împuternicit pe pârât pentru a-i reprezenta interesele în adunările generale ordinare sau extraordinare ale societății, precum și în toate problemele din cadrul acestei societăți.

Așadar, administratorul nu este un simplu mandatar, ci este purtătorul voinței sociale, cel ce exprimă și execută voința socială, nefiind nevoie, în speță, ca persoană juridică să emită un mandat de reprezentare pentru administrator, în scopul încheierii unui act juridic, date fiind prerogativele recunoscute acestuia prin contractul de societate.

Absența unei hotărârii a AGA a societății pârâtă sau a administratorului în legătură cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de față, constituie o chestiune care privește administrarea internă a societății și raporturile dintre administratori cu societatea și asociații și nu are nici o semnificație în raporturile cu terții, raporturi în care administratorul desemnat a acționat în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate. Atribuția de a angaja societatea în raporturile cu terții, nu revine adunării generale, ci administratorului statutar, în temeiul art. 13 din Actul constitutiv și în baza art. 70 alin. (1) din Legea societăților comerciale.

Motivele invocate nu întrunesc condițiile nulității absolute, deoarece actele încheiate de administratorului societății cu un terț au fost încheiate în mod legal în virtutea propriilor competențe, fără a se putea reține vreo culpă a administratorului statutar, în cauză nefiind dovedite susținerile privind reaua-credință a părților la încheierea actelor sau existența unei cauze ilicite a acestor contracte.

În continuare, recurenta-reclamantă critică decizia instanței de apel sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, sub aspectul reținerii inexistenței cauzei ilicite a contractelor, față de calitatea reclamantei de terț la încheierea acestora.

S-a invocat de către recurenta-reclamantă faptul că în mod greșit instanța a respins critica prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare, motivul nulității constituindu-l frauda la lege. Astfel, actul s-a încheiat de administrator în lipsa consimțământului reclamantei și fără a exista o hotărâre a adunării generale a acționarilor.

Frauda la lege, invocată drept temei al acțiunii nu a fost dovedită în cauză, și în mod corect instanțele de fond au respins criticile reclamantei întemeiate pe acest motiv.

În literatură se consideră că există fraudă la lege ori de câte ori, prin convenția lor părțile încalcă, cu intenție, o lege de ordine publică, ceea ce înseamnă că actul a avut ca scop fraudarea unei legii de interes general, definiție care își are temei legal în dispozițiile art. 1237 din C. civ.

În speță frauda la lege rămâne inexistentă câtă vreme, prin scop și efecte, actul juridic a urmărit strămutarea unui bunuri mobile și imobile între părți și nu violarea unor dispoziții legale de ordin general.

Intenția de a fi potențial fraudată reclamanta, în calitate de asociat al societății, prin încheierea acestor acte juridice este în strânsă legătură cu calitatea acesteia de terț la încheierea acestora, situație în care s-a reținut în mod corect că motivele invocate nu întrunesc condițiile nulității absolute.

Pretinsa prejudiciere a reclamantei în calitatea sa de asociat al societății nu a fost demonstrată nici prin dovada intenției pârâtului de devalizare a patrimoniului societății și nici prin încheierea actelor în mod fictiv.

Din acest punct de vedere, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu subzistă.

Recursul incident declarat de pârâtul B. urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, pârâtul critică considerentele prin care a fost menținută soluția de respingere a excepțiilor invocate în fața primei instanțe, ci nu soluția de respingere a apelului reclamantei declarat împotriva sentinței de fond.

Astfel, recurentul-pârât a reiterat în fața instanței de recurs excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Așadar, recursul incident este admisibil numai în măsura existenței riscului schimbării soluției date în apel într-un sens favorabil recurentului principal, prin aderarea la recurs urmărindu-se împiedicarea adoptării unei asemenea soluții în calea extraordinară de atac.

În cauză, se reține că, prin decizia recurată, apelul principal declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, de asemenea fiind respins ca nefondat apelul incident declarat de pârât.

În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la soluția de respingere ca nefondat a apelului incident al pârâtului, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de către prima instanță și menținută de către instanța de apel cu privire la excepțiile invocate de pârât este legală și temeinică, față de calitatea de asociat a reclamantei la S.C. C. S.R.L. și față de calitatea de asociat și administrator al societății a pârâtului.

Astfel, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece reclamanta invocă nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare și restabilirea situației anterioare, în sensul reîntregirii patrimoniului societății.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., de asemenea în mod legal s-a constatat netemeinicia acesteia, având în vedere dispozițiile art. 36 C. proc. civ., existând identitate între părți și subiectele raportului juridic litigios.

Excepția lipsei de interes a fost în mod legal respinsă, condiția interesului fiind îndeplinită, reclamanta urmărind prin promovarea acțiunii reîntregirea patrimoniului societății C. S.R.L., în cadrul căreia deține o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenții-pârâți B. și C. S.R.L. prin administrator B. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A. și intimata-pârâtă D. S.R.L..

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 11 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.R.L. și recurenții-pârâți C. S.R.L. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2020.