ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2088/2024

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 10 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 91.331.349 RON ce reprezintă valoarea obligațiunii cu talon nr. x cu o valoare nominală de 1000 franci francezi cu 17 cupoane prezentate, emisă în anul 1931, cu dobândă de 7,5% pe an, sumă calculată până la data de 1 iunie 2016, conform expertizei efectuate în cauză.

Prin sentința civilă nr. 183/2022 din 4 februarie 2022, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 918 din 30 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII "B." împotriva sentinței civile nr. 183/2022 din 4 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar CII "B." a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta apreciază că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel s-a rezumat la observarea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiune de 3 ani, în condițiile în care, prin dispozițiile art. 15 din Anexa 1 la Legea nr. 801/1931, s-a stipulat că dreptul de a solicita rambursarea împrumutului se va prescrie în termen de 30 de ani de la data scadenței acestuia, termen special care a fost asumat în mod expres de Statul Român, în calitate de co-debitor solidar, iar această normă specială trebuia corelată de către instanța de apel cu dispozițiile art. 1885 C. civ.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 5-VIII din Anexa A la actul normativ sus-rubricat, C. s-a obligat și, implicit, Statul Român a garantat, să mențină toate drepturile, avantajele, garanțiile, imunitățile și privilegiile create pentru deținătorii de obligațiuni, precum și ca acestea să nu fie suspuse în niciun moment la revocare, modificare sau reducere.

In continuare, recurenta arată că este necesar să fie avut în vedere faptul că plata datoriei publice externe a României a fost suspendată în anul 1941, ca urmare a intervenției stării de război, prin Comunicatul Guvernului României din 31 martie 1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 80 din 3 aprilie 1941. De asemenea, în perioada 1945-1990 niciun cetățean care deținea titluri de valoare împotriva Statului Român, similare obligațiunii la purtător, nu avea posibilitatea concretă de a face acte întrerupătoare ale cursului prescripției extinctive împotriva Statului Român.

În raport cu aceste aspecte, recurenta consideră că termenul special de prescripție extinctivă de 30 ani a început să curgă la data de 1 ianuarie 1990, cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentei cauze fiind formulată, în sens contrar celor reținute de instanța de apel, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Referitor la termenul de 30 de ani, recurenta apreciază că în mod greșit instanța de apel a omis să observe că acesta este unul special, fiind reglementat de dispozițiile Legii nr. 801/1931, act normativ care reprezintă lex specialis în raport de Decretul-Lege nr. 168/1957, care reprezintă dispoziții de drept comun în materie de prescripție extinctivă.

Ca atare, prevederile art. 26 din acest act normativ nu puteau prevedea, ca normă generală, dispoziții contradictorii sau derogatorii de la norma specială - Legea nr. 168/1957 - or, aplicând în mod exclusiv dispozițiile Decretului nr. 167/1958, fără evaluarea forței juridice a acestora în raport cu dispozițiile derogatorii ale Legii nr. 801/1931, care reglementează un termen de prescripție extinctivă de 30 ani, instanța de apel și-a format o convingere greșită cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, convingere care s-a răsfrânt asupra soluției pronunțate în apel și care a înfrânt principiul de drept lex specialia generalibus derogant.

În raport cu aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În cauză, intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. B. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta critică soluția instanței de apel, apreciind că prin dispozițiile art. 26 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție de 30 de ani reglementat de dispozițiile C. civ. de la 1864 a fost limitat, în mod greșit, la termenul general de prescripție de 3 ani reglementat în materia drepturilor de creanță.

Aceste critici sunt nefondate, urmând a fi respinse, prin raportare la prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1947, în contextul în care, instanțele au reținut că titlurile rentelor datoriilor publice au fost declarate amortizate la data de 1 mai 1947, apreciind că termenul de prescripție de 30 de ani, prevăzut de art. 1890 C. civ. de la 1864 și aplicabil în cauză, a început să curgă la data de 1 mai 1947, constatându-se astfel că, termenul de prescripție era în curs la data intrării în vigoare a Decretului-Lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

În speță, instanțele au făcut aplicarea art. 25 din Decretul nr. 167/1958 reținând și prevederile art. 3 din același act normativ, apreciind incidența termenul de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la data intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958, fiind împlinit termenul la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale evocate, intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958 a însemnat instituirea unui termen de prescripție general care, potrivit art. 3 alin. (1), era de 3 ani, în materia dreptului la acțiune având un obiect patrimonial, aplicabil în egală măsură prescripțiilor neîmplinite - cu rezerva situației în care termenele prevăzute de legile anterioare s-ar fi împlinit înaintea celor prevăzute de Decret.

Așadar, întrucât la data intrării în vigoare a Decretului nr. 167/1958 termenul de prescripție aplicabil în cauză nu era împlinit, prevederile evocatului act normativ devenind aplicabile și situației juridice deduse judecății în prezentul dosar, context în care, instanța supremă constată că instanța de apel a menținut în mod corect soluția primei instanțe, de respingere ca prescrisă a cererii de chemare în judecată.

Susținerile astfel dezvoltate de recurentă nu demonstrează încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente concrete din care să rezulte că normele legale incidente nu s-ar fi aplicat corect la situația de fapt reținută de către instanțele judecătorești în prezentul dosar.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 918 din 30 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 918 din 30 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DGRFPB – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.